FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Am vorbit cu tineri din jurul Europei despre spaima atentatelor de la Bruxelles

„Sunt îngrozit de aceste acte de terorism, dar cred că trebuie să le tratăm cât mai pragmatic posibil și să nu răspundem cu mai multă ură."

În această dimineață, câțiva trandafiri au fost depuși în fața Ambasadei Belgiei din Berlin. poză de Grey Hutton

Ieri dimineață, Europa s-a trezit din nou cu știri despre un atac terorist. La aproximativ opt dimineața, au avut loc două explozii la Aeroportul din Bruxelles, urmate de o a treia la metrou. Până în prezent, numărul morților este de 34, iar cel al răniților de 180, dar este posibil ca ambele numere să crească.

Am luat legătura cu birourile VICE din statele europene, ca să aflăm dacă tinerii au ajuns să fie detașați față de terorism sau dacă evenimentele de ieri sunt un alt motiv ca să le fie frică.

Publicitate

România

Elena, 30

„Mi se pare interesant faptul că cele mai emoționante și extremiste reacții vin din partea oamenilor care nu sunt deloc implicați în evenimente. Am vorbit azi-dimineață cu o prietenă din Bruxelles, care era mai calmă și mai rațională decât prietenii mei din România – ea nu încerca să arunce cu vina în stânga și-n dreapta.

Îmi e teamă că autoritățiile o să implementeze metode mai performante de control și supraveghere, ceea ce nu este neapărat lucrul cel mai bun. Și cred că partidele de extremă dreapta vor coopta noi membri. Ar trebui să vorbească cu membrii comunității musulmane. Asta e singura cale pentru a găsi o soluție. Ar trebui și să ne gândim la o soluție rezonabilă pentru a aborda numărul mare de imigranți."

Regatul Unit

Jenner, 23

„După atacurile de la Paris mi-a fost teamă că un atac similar poate avea loc și aici. Cred că e ceva iminent. Un potențial atac terorist e cu siguranță în mintea mea de fiecare dată când folosesc mijloacele de transport public – sunt destul de paranoică. Tocmai am auzit că poliția din Anglia s-a pregătit pentru a face față la zece atacuri simultane, ceea ce mă face să mă simt destul de în siguranță, dar dacă e să se întâmple ceva, e imposibil să previi toate morțile."

Franța

Karim, 26

„Sunt foarte trist pentru atacurile din Burxelles, dar nu sunt surprins. Are foarte mult de-a face cu politicile guvernelor din Vest. Facem comerț cu arme, avem monopol pe materiile prime – asta a cauzat atât de mult conflict în lume. Acestea fiind spuse, sunt cu adevărat îngrijorat că civilii sunt principalele ținte. Săli de concerte, baruri, restaurante și acum stații de metrou și aeroporturi – aceste atacuri generează o atmosferă de frică, dar trebuie să mergem mai departe. În Europa de Vest am crezut mereu că trăim într-un sistem care e departe de războaie și conflicte armate, dar nu mai e cazul să credem asta."

Publicitate

Italia

Alberto, 21

„Aceste atacuri ne afectează pentru că se întâmplă în proximitatea noastră și le vedem la televizor, toată lumea vorbește despre ele, dar astfel de atacuri se întâmplă în toată lumea – nimeni nu vorbește despre Ankara sau despre alte locuri.

Nu îmi e teamă că Milano ar putea fi o următoare țintă – nu încă. Ar fi fără rost. Nu aș face nimic diferit. Știu că se poate întâmpla oriunde, dar nu voi lăsa asta să îmi afecteze viața de zi cu zi. Nu poți începe să mori înainte să te împuște."

Germania

Boris

„Ca să fiu sincer, felul în care media a acoperit aceste atacuri e un pic ciudat. Câțiva prieteni din Bruxelles au pus pe Facebook că sunt în siguranță și m-am bucurat să știu asta, dar sunt oameni cu care nu am mai vorbit de ani buni. De fapt, aș sta acasă azi, dar am multe lucruri de făcut."

Suedia

Manvir, 20

„Îmi e un pic frică, dar nu știu dacă așa ceva s-ar putea întâmpla în Suedia. Cred că Suedia e o țară sigură – mă îndoiesc că ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles s-ar putea întâmpla aici. M-am născut și am crescut în Suedia. Am vizitat alte țări, precum Italia, Anglia și India – dar nicăieri nu m-am simțit în siguranță, cu excepția Suediei."

Olanda

Fabian, 27

„Am auzit despre ceea ce s-a întâmplat azi-dimineață la lucru, dar nu am urmărit prea atent povestea. A fost grav? La naiba! E îngrozitor, iar eu trebuie să mă duc acum la gara din Amsterdam. Trebuie să recunosc că îmi e un pic frică. Ar putea să se întâmple și aici. Ca să fiu sincer, în ultimul timp am cam evitat locurile cu mulți oameni. Trebuie să ai mai multă grijă."

Publicitate

Grecia

Sofia, 21

„Am văzut știrile de îndată ce m-am trezit, e îngrozitor. Am auzit niște zvonuri cum că media nu ne-ar spune adevăratul număr de morți și răniți – cred că ceva tipic la cum sunt manipulate știrile în ultimul timp.

E foarte deprimant să mai trebuiască să ne facem griji și pentru terorism, cu tot ce s-a întâmplat în ultimul timp în Grecia. Suntem în faliment, țara e plină de refugiații blocați aici, acum că granițele s-au închis – e atât de multă durere, atât de multă suferință peste tot. Cum poți să fii fericit în astfel de momente? Eu știu cu siguranță că nu sunt."

Spania

Victor, 17

„Abia am aflat și, ca să fiu sincer, îmi e un pic frică. Când văd toate măsurile de securitate, mă simt un pic mai în siguranță, dar când merg cu mijloacele de transport public, nu pot să nu mă gândesc la atacuri și să nu mă tem că s-ar putea întâmpla. De data asta a fost un aeroport. Pare că totul ia proporții și atacurile teroriste nu se vor opri dacă nu se face ceva."

Danemarca

David, 28

„Când am auzit știrea, am gândit imediat, „Nu din nou, nu încă un atac terorist în Europa." E oribil pentru victime, pentru familiile lor și sentimentul nostru de securitate. În același timp, atacurile vor fi folosite pentru a-i împinge în continuare pe musulmani într-un colț. Acest gen de atacuri sunt exact ce le trebuie oamenilor care aveau asta deja în agendă – partidelor de dreapta le va fi mai ușor să își impună diferite politici, discursul politic se va îndrepta spre dreapta, iar oamenii vor fi și mai divizați. Un atac în Copenhaga pare nerealist, chiar dacă s-a mai întâmplat o dată. Doar că mie încă mi se pare ceva puțin probabil în viitorul apropiat. "

Publicitate

Portugalia

„Fundamentalismul e alimentat cu ură, iar ura vine de la cei care au fost marginalizați de societate. Sunt îngrozit de aceste acte de terorism, dar cred că trebuie să le tratăm cât mai pragmatic posibil și să nu răspundem cu mai multă ură.

Europa e pe punctul de a-și pierde valorile fundamentale și nu putem permite asta. Trebuie să ne amintim că în Europa există teroare din partea luptătorilor islamici autodeclarați, dar și că în anii '70 am avut multe acte de teroare din interiorul culturii noastre – precum IRA. Dușmanul e ISIS, nu Islamul. Dar cel mai important în acest moment este să ne vedem de viețile noastre și să ne gândim la victime și la familiile lor."

Citește și Ce droguri iau teroriștii, ca să nu mai simtă frică

Elveția

Michelle, 32

„E atât de trist și mă întreb dacă așa ceva se poate întâmpla și în Elveția. Nu cred că se va întâmpla, dar nu poți să nu te îngrijorezi. Cu lucru, ca de obicei – așa trebuie să ne trăim viața. Când se întâmplă una ca asta, nu poți face nimic. Oricum, mă sperie faptul că au fost atât de multe atacuri în ultimul timp și mă întreb ce înseamnă asta. Dar nu ajută pe nimeni dacă mă închid în casă și baricadez ușa până când totul se termină."

Polonia

Adam, 20

„E îngrozitor, dar nu a fost chiar atât de șocant – atacurile astea se întâmplă la intervale regulate. Cred că e un plan bine pus la punct de așa-zisul Stat Islamic. Atacul Turnurilor Gemene a fost probabil un șoc, dar eram prea mic pe atunci și nu îmi mai amintesc bine. Nu o să le fac jocul, să devin obsedat de chestia asta. Vreau ca guvernele europene să ia măsuri de siguranță. Trebuie să fie la fel de pregătiți precum atacurile, ca să nu ne mai trezim cu încă o bombă care explodează."

Publicitate

Serbia

Spasoje, 24

„Astăzi am văzut un alt atac ce va conduce Europa înspre și mai mult haos și nesiguranță. Atacurile sunt un rezultat al geopoliticii globale și nu văd nicio modalitate prin care Europa ar putea controla tot ce se întâmplă acum. Scopul extremiștilor este să lovească în inima Europei – prima data Paris, acum Bruxelles. Cred că Europa a fost atât de absorbită în lumea ei plină de visuri de pace și prosperitate – viața ei drăguță și ușoară – încât habar nu are cum să înfrunte amenințările și să se apere de aceste atacuri. Europa este și ea responsabilă pentru tot ce se întâmplă."

Traducere: Andrada Lăutaru

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre teroriști:
Statul Islamic amenință România, dar asta nu înseamnă că jihadiștii vor da năvală aici
De fiecare dată când înjuri musulmanii, ajuți Statul Islamic
Eagles of Death Metal vorbesc despre atentatele teroriste din Paris