Ce faci când toate prietenele tale rămân însărcinate?

De Elektra Kotsoni

Ca femeie inevitabil vine o zi când realizezi c-a venit vremea să nu te mai trezeşti la prânz, să renunţi la slujba aia part-time de designer web care sperai să meargă, dar unde stagnezi, şi să te apuci să faci altceva cu viaţa ta, decât să tot speri c-o să poţi trăi în bula ta de fericire toată viaţa. Momentul ăsta vine, de obicei, undeva între ultimul an de facultate şi momentul în care prima amică se mărită sau rămâne însărcinată. Ce urmează după asta e o criză în care consumi panicată tot felul de substanţe, în timp ce încerci să raţionalizezi şi să planifici tot ce se va întâmpla cu viaţa ta în următorii 60 de ani.

Există desigur metode mai creative de a te confrunta cu situaţia asta. Eu, de exemplu, am creat o linie vestimentară de 64 de pantaloni. Un alt exemplu e amica mea rusoaică, fotografa Jana Romanova, care merge prin dormitoarele prietenelor ei însărcinate şi le fotografiază în timp ce dorm pentru proiectul ei Waiting. Fiecare cu ce-i place. Cel mai tare lucru e că produsul finit al muncii ei e atât de tare încât nimeni nu i-a spus că-i o dubioasă încă, pentru că spionează oameni.

Am sunat-o s-o întreb despre proiectul ăsta.

VICE: Aveai 25 de ani când te-ai apucat să lucrezi la proiectul ăsta – nu erai cam tânără ca să te gândeşti la copii? Sau a început să-ţi ticăie ceasul biologic devreme?

Jana Romanova: Nu, e fix pe invers. Pe atunci am observat că toate amicele mele rămâneau însărcinate şi totul se schimba. Toată distracţia, toată băutura şi tot autostopismul se opriseră, iar pentru mine a fost un moment dificil că mă simţeam foarte singură.

Aww. Deci proiectul ăsta era modul tău de a te simţi implicată?

Într-un fel da. Am tot încercat să găsesc moduri de a mă confrunta cu situaţia asta. Într-o seară dormeam pe la o prietenă p-acasă şi m-am trezit şi am observat că ei dormeau pe podea. Aveau o scară mică prin apartament, aşa că m-am urcat pe ea şi le-am făcut o poză. Imaginea aia îmi spunea foarte multe despre relaţia lor; modul în care dormeau îi făceau să pară o echipă, dar şi extrem de independenţi.

Am citit pe blogul tău că proiectul constă în 40 de imagini care reprezintă cele 40 de săptămâni de sarcină?

Da, am fotografiat 40 de cupluri. Nu există nicio idee profundă în spatele conceptului, aveam doar nevoie de o limită şi cele 40 de săptămâni de sarcină s-au potrivit modelului. De asemenea am vrut ca paginile albumului să -l ducă pe cititor prin tot tripul sarcinii. De exemplu, cuplul din prima fotografie doarme separat, iar, cu cât avansezi în pagini, o să vezi cum cuplurile sunt din ce în ce mai apropiate. Dar asta e o problemă mai mult a modului în care sunt aranjate imaginile, n-are treabă cu realitatea.

Ai încercat să găseşti femei în stadii diferite ale sarcinii pentru pozele tale?

Da, dar mi-a fost greu. În Rusia există superstiţia asta prin care e ghinion dacă spui că eşti însărcinată înainte de a treia lună şi rişti să pierzi copilul. Majoritatea femeilor nu vor să fie fotografiate în stadiul ăsta. Şi aici a trebuit să schimb ordinea pozelor ca să sugerez începuturile sarcinii. În prima fotografie e un tip foarte masiv alături de o fată minionă. Ea abia pare însărcinată, dar, în realitate, e în luna a şaptea.

Are gene bune. Îmi poţi prezenta pas cu pas metoda ta? De câtă vreme lucrezi la chestia asta şi cât timp petreci alături de fiecare cuplu?

Proiectul a durat trei ani. Cred că am trimis peste 300 de mail-uri doar ca să conving 40 de cupluri să se lase pozate. Şi trebuia să petrec o noapte la ei acasă, ceea ce îngreuna şi mai mult lucrurile. Imediat cum convingeam un cuplu, mergeam la ei şi-mi montam o scără cu camera foto lângă patul lor. Apoi mă culcam în altă cameră şi-mi puneam alarma la şase dimineaţa. Atunci mă urcam uşor pe scară şi îi pozam timp de vreo două ore.

Două ore? Sigur se trezeau în timp ce făceai asta, nu?

Uneori da, mai ales pe la final. De-asta majoritatea cadrelor sunt de la începutul şedinţei foto.

Spui că unghiul prin care trăgeai cadrele e accidental, dar mie mi se pare destul de bine calculat – cel care vede poza devine o parte din cameră.

Cred că toată toată lumea se gândeşte la chestia asta; ei vor să devină o muscă pe perete – un observator invizibil în casa altuia. Cred că de-asta prinde ideea de reality TV.

Probabil. De ce dorm toţi pe paturi de o persoană sau pe canapele?

Mulţi mă întreabă asta. Toţi îmi zic: „sunt săraci ăştia de dorm toţi pe canapele?” Dar e mai mult o economie de spaţiu, decât una financiară. Şi eu dorm pe o canapea. Cuplurile astea sunt tinere şi majoritatea abia s-au mutat împreună – erau obişnuiţi să doarmă singuri.

Care e poza ta favorită?

Sunt foart ataşată de unul din cupluri, dar povestea lor e tristă. Tipul ăla masiv, păros, cu mâna pe burta soţiei a murit anul trecut într-un accident în Tailanda şi acum femeia e văduvă. I-am cunoscut prin proiectul ăsta şi ne-am împrietenit, aşa că poza asta mereu mă tulbură. De asemenea, în ziua în care am aflat că a murit, fix fotografia cu el a fost aleasă ca poster pentru un festival. Când am văzut asta voiam să mor pe loc. Totuşi mă bucur că am amintirea asta cu el.

Îmi pare rău. Vei mai continua proiectul ăsta cumva?

Mă gândesc să le fac nişte poze de familie peste zece ani. Societatea se schimbă zilnic în Rusia, aşa că aşteptarea are rolul să surprindă şi chestia asta. Copiii care se nasc acum vor auzi despre Uniunea Sovietică doar din cărţi de istorie – părinţii lor s-au născut fix în timpul căderii URSS. Cred că va fi interesant să vedem cum se vor schimba lucrurile în zece ani.

Abia aştept să văd. Mersi Jana.

Traducerea: Mihai Popescu
 

Comentarii