Ah, mersul la nuntă. Chestia aia de care nu ai chef niciodată, dar, hei, trebuie să o faci, pentru că prieteni sau familie. Înghiți în sec, pui pe tine niște haine mai bune, câteva sute de lei într-un plic și aia e, te duci și încerci să te distrezi.

Sigur, cheful ți se taie încet-încet, mai ales când începi să te izbești de toate chestiile care definesc o nuntă românească: manele, sârba, sarmale, poze, neamuri pe care nu le cunoști, preoți ciudați, pește cu cartofi fierți și dansul pinguinului. O nuntă de-asta 100% românească îți ocupă cam toată ziua și sunt convinsă că și tu ai fost martor la tot felul ciudățenii pe care nici nu știi cum să le explici măcar.

Cu toate astea, ce crezi tu ar fi normal la o nuntă, se poate vedea destul de ciudat prin ochii unui străin. Tocmai de-aia, m-am gândit să stau de vorbă cu câțiva expați din diferite colțuri ale lumii, să văd ce părere au de sfânta nuntă tradițională românească. Ce le-a plăcut, ce i-a făcut să se întrebe despre sensul vieții și locul lor în lume.

„Eu sunt din Armenia și locuiesc în România de 13 ani. Am fost pe la multe nunți românești, însă doar prima a fost cu adevărat șocantă. Când participi la o nuntă în Armenia, de obicei se oferă cadou miresei o bijuterie de aur. Nu contează dacă ai fost invitat din partea mirelui. Așa că ne-am gândit să oferim miresei din România un colier superb, moment în care am realizat că familia mirelui se holba foarte ciudat la noi. Mai mult decât atât, pe masa noastră era un plic cu numele nostru scris pe el, însă la momentul respectiv nu ne-am prins pentru ce era de fapt.

În fine, au durat câțiva ani până am înțeles tradiția asta, deși nu pot să spun că am acceptat-o. De ce ai invita pe cineva la o nuntă, doar ca să o pui să-ți plătească pentru asta? Adică ar trebui să fie o plăcere și o onoare să ai oameni apropiați și dragi la nunta ta, nu?

Ar mai fi o chestie. Tortul este comandat pentru toți invitații, dar se taie foarte târziu. Atât de târziu, încât foarte puțini oameni mai apucă să-l guste. Sigur, astea au fost detalii care mi s-au părut mai ciudate, în rest aspectele pozitive sunt mult mai multe."

„Lucram ca tutore ESL (English as a Second Language) la un orfelinat. Una din fetele care au crescut la orfelinatul respectiv s-a logodit și urma să se căsătorească. Avea nevoie de un fotograf la nuntă, așa că am fost de acord să particip și să fac câteva poze pentru familie.

Am fost șocat că cununia civilă și ceremonia religioasă aveau loc în aceeași zi. De asemenea, m-a uimit și faptul că ceremonia și petrecerea au fost atât de lungi. În schimb, m-a fascinat cât de mult e implicată toată lumea să ajute. Nunta a fost cu adevărat un efort colectiv. Pe lângă asta, m-a impresionat cum lumea oferă bani cadou mirilor. Alaiul până la nuntă mi s-a părut foarte interesant. Mirele a condus până în satul în care mireasa a locuit și de acolo cu toții am mers timp de 90 de minute până la locația în care avea loc cununia civilă. Apoi a trebuit să așteptăm după ofițerul de stare civilă să apară și să oficializeze nunta."

„Culmea, eu chiar urmează să am nunta în România. Noi am decis să ținem petrecerea afară și nu m-am așteptat să fie ceva atât de rar pentru români. Am avut multe discuții despre obiceiurile și tradițiile românești și nu mi se pare nimic neapărat șocant. Fiecare cultură are câte ceva unic. Până și furatul miresei, alături de nașii care trebuie să o răscumpere, se regăsește în mai multe culturi.

Însă ceea ce mi se pare interesant este partea cu cadourile. Prima dată când am aflat de obiceiul cu banii mi se părea puțin de prost gust și superficial. Adică toată ideea asta, de a organiza o nuntă profitabilă. Apoi, după ce am analizat mai bine situația, am realizat că, de fapt, are un impact foarte mare pentru noul cuplu la început de drum. Începe fără stresul ăla financiar și are posibilitatea să obțină o locuință proprie. De obicei problema banilor este cel mai mare stres într-o căsnicie nouă, iar chestia asta îi ajută să fie mai stabili pe termen lung. E de înțeles de ce non americanii sunt puțin confunzi, când un cuplu tânăr își începe o nouă viață cu două toastere și vase de bucătărie.

În rest, da, sunt și diferențe de ceremonie, dar la bază stă același lucru. Am participat la o nuntă în Brașov și am observat că mirii se stresau foarte mult ca invitații să se simtă bine. Ah, da, preotul a fost ciudat. Din nu știu ce motiv, citea din Pavel. Eu și cu logodnicul meu râdeam pe chestia asta, deși mi se părea puțin umilitor pentru mireasă. Mirii nu se așteptau la asta, nu sunt religioși sau conservatori. Apoi am aflat tot de la ei că, de fapt, a fost o abatere mare de la scriptul original."

„În august am fost la o nuntă în România. Am locuit o perioadă aici, iar acum stau în Albania. Eu sunt din US, deci nu am prea avut idee despre cum va decurge evenimentul. Am fost invitat de prietena mea cea mai bună să-i fiu partener. La fel ca-n cazul nunților din America, se pare că pregătirile pentru ziua cea mare sunt la fel de mari. Diferența e că nunta a început la primărie, unde am fost întâmpinat de miri, familie și primar.

După ceremonie și poze, invitații au făcut un fel de pod din mâini și flori, pe sub care au trecut mirii. Mai departe ne-am suit în mașini și am plecat spre biserică. Ceremonia de acolo avea de toate, tămâie, binecuvântări tradiționale și coroane pe capul mirilor. Chestia asta n-am mai întâlnit-o. Apoi mirii și nașii au mâncat niște biscuiți înmuiați în miere, iar mai departe au urmat alte binecuvântări. După ce preotul a terminat, cuplul proaspăt căsătorit a fost condus afară, unde niște porumbei albi au fost eliberați dintr-o cutie. Iarăși s-au făcut poze. Vai, și încă câte poze s-au făcut!

Imediat după, am fost să ne schimbăm pentru petrecere. Când am ajuns la restaurant, am fost întâmpinați de miri cu șampanie și am făcut iarăși poze. Apoi ne-am pus pe mâncat. Trebuie să menționez că mâncarea părea să nu se mai termine și nu cred că am dansat vreodată mai mult ca acolo. Petrecerea a ținut vreo opt ore.

S-a dansat foarte mult în cerc, pe muzică tradițională, dar au fost și piese mai din vest. A doua zi am fost invitați la o întâlnire cu familia mirilor undeva la țară. Eram foarte obosiți și habar n-avea că petrecerea mai continuă. Din nou, mai multă mâncare, dar nu pot să mă plâng de ea.

M-a șocat durata întregului eveniment și modul în care obiceiurile tradiționale au fost organizate. Ah, da, și furatul miresei. N-am auzit niciodată de obiceiul ăsta, până să mă mut în Balcani. Pe de altă parte, am fost impresionat de cât de prietenoși sunt toți aici.

Nu prea mi-a plăcut faptul că preotul insista să amintească cuplului că trebuie să procreeze. Era ca și cum le ordona asta. Nu m-a încântat nici faptul că a trebuit să ne trezim devreme a doua zi după atâtea ore de mâncat și dansat. Ar mai fi și faptul că ni s-au pus vreo 20 de întrebări mie și amicei mele, de ce nu suntem împreună și ce cuplu mișto am face".

„Soțul meu este român și când am ajuns pentru prima oară la o nuntă tradițională, credeam că o să fie cumva banal: mâncăm puțin, mai dansează și mirii, iar totul se termină în trei ore. Mi s-a spus că petrecerea va dura toată noaptea. Stai, ce? Eram de-a dreptul șocată și mă așteptam să fie totul foarte plictisitor. Niciodată nu am stat mai mult de două ore la o nuntă „normală".

Dar hei, chiar n-a fost cazul. Era foarte interesant, în mod special când s-a furat mireasa și mirele trebuia să facă absolut orice i se cerea ca să o recupereze. A fost foarte amuzant. Ah, altă chestie care mi-a plăcut a fost dansul tradițional românesc, când muzica devine din ce în ce mai rapidă. Am dansat toată noaptea, foarte distractiv.

Spre deosebire de cele românești, nunțile din țara mea sunt foarte plictisitoare. Durează vreo trei ore, dar deja o oră e prea mult pentru mine. Asta pentru că nu se întâmplă nimic interesant, mirele și mireasa țin un mic discurs, au primul dans și asta e tot. Lumea mănâncă și pleacă acasă.

Deci da, nunțile românești sunt mult mai distractive."

„De când m-am mutat în România, acum trei ani, am participat la vreo șapte nunți și n-am știu la ce să mă aștept la început. Ca să fiu sincer, prima a fost jumate canadiană - jumate românească. Deci n-a fost prea tradițională. Însă următoarele nunți au fost în Maramureș, iar la una am fost chiar naș.

Prima diferență pe care am remarcat-o încă de la prima nuntă, față de Marea Britanie, a stat în cantitatea de mâncare și acel open bar. Fiind englez, normal că un bar gratuit a fost o schimbare promițătoare, pentru că ne place să bem. Mâncarea a fost foarte bună, dar un pic prea mult pentru mine. Voiam să mă distrez, nu să mă umflu cu mâncare sau să o văd aruncată. Am ajuns să beau și să mănânc mult prea mult, dar petrecerea a fost mișto.

Am participat și la ceremonia din Biserica Ortodoxă și a fost destul de ciudat pentru mine. E complet diferită de cea din Anglia, iar faptul că am stat atât de mult și am mâncat pâine cu miere mi s-a părut puțin dubios, comparativ cu ce se întâmpla acasă. O altă chestie care m-a șocat a fost numărul de invitați. Am fost la o nuntă cu patru sute de persoane, și toți mâncau și beau. În Anglia, nunțile, în general, au două părți: aia din timpul zilei, unde invitații stau la masă, mănâncă, beau și ascultă discursurile domnișorilor de onoare etc. și aia de seară, unde oamenii dansează.

Aici e totul sau nimic, ceea ce mi-a plăcut. Dar totuși, patru sute de oameni? Eu nici măcar nu cunosc atâția oameni.

Au fost și momente interesante, gen dansurile tradiționale, sau cum am prins la una din nunți, un barman care jongla cu sticlele. Chestiile astea întrerup puțin ziua aia lungă de băut, mâncat și dansat.

Un lucru pe care nici până acum nu-l pot înțelege și îl văd la orice nuntă este cât de mult pot oamenii să se bucure de horă. Eu pot dansa în ritmul ăsta până când încep să-mi transpire palmele și cercul ăla monoton devine prea mult. De obicei mă retrag rapid și stau jos, să beau ceva. Sau pur și simplu dansez în alt format. Consider că e distractiv pentru câteva minute, de câteva ori pe seară. Pe bune, cred o că odată am depășit 20 de minute de învârtit."

„Sunt turc, dar locuiesc în România de vreo zece ani. Aici am fost invitat de prieteni la multe nunți. La început am fost și eu surprins de câteva chestii.

În primul rând, a fost un șoc total când am auzit (și experimentat) cât de mult durează o petrecere de nuntă. În Turcia, o nuntă în general începe pe la 19:30 și se termină în jur de 00:00. Îți poți imagina ce șoc mi-am luat când am aflat că aici durează până la cinci dimineața.

Ah, da, și cantitatea de mâncare servită la nuntă mi s-a părut puțin prea extrem. Trei feluri principale servite la aceeași petrecere a fost o adevărată surpriză pentru mine, pentru că eram obișnuit cu un singur fel la nunțile noastre. Presupun că e normal să fie atâta mâncare, având în vedere că nunta durează mult. Dar, totuși, n-am văzut pe nimeni în stare să mănânce tot ce i-a fost servit.

În ce privește tradițiile, trebuie să recunosc că partea cu furatul miresei mi s-a părut puțin cam ciudată la început. Nu puteam să înțeleg de ce și încă nu am aflat de unde a pornit tradiția asta, dar, sincer, e un detaliu drăguț odată ce te obișnuiești cu el.

O chestie care m-a impresionat foarte mult este modul în care lumea contribuie la o nuntă. Adică plicul cu bani de la sfârșit. Mi se pare o idee genială, pentru că ajută cuplul să-și permită toată petrecerea. În Turcia, o petrecere de asemenea calibru este ceva scump și luxos, în mod special dacă ai bugetul limitat. Conform tradiției, noi nu oferim bani, ci cadouri, ceea ce înseamnă că cuplul trebuie să dispună de toți banii de la bun început pentru petrecere. Multe cupluri fie aleg să nu țină o petrecere sau să aibă puțini invitați. Însă, în România, cu cât e mai mare, cu atât e mai bine.

De asemenea, la nunțile noastre, aproape tot timpul mireasa va avea un dans cu tatăl ei și mirele cu mama lui. Aici nu am văzut chestia asta și când mi-am întrebat prietenii de așa ceva, au reacționat ca și cum vorbeam de ceva extraordinar de ciudat.

În concluzie, trebuie să recunosc că nunțile românești sunt foarte vesele și chiar îmi plac. Poate chiar mai mult decât cele din Turcia."