​Ce minciuni se ascund în spatele meniurilor restaurantelor

În februarie 2016, știrile despre parmezan au împânzit presa și i-au șocat chiar și pe non-gurmanzi. Titlurile sunau așa: Parmezanul pe care îl presari pe paste ar putea fi rumeguș, Directorul executiv al fabricii de brânză pledează vinovat în scandalul parmezanului făcut din pulpă de lemn.

Conform mai multor rapoarte, Oficiul pentru Protecția Consumatorului a descoperit că unii producători umflau parmezanul ras cu celuloză, un agent antiaglomerant făcut din reziduuri de plante, inclusiv lemn.

Scandalul a izbucnit tocmai când cartea mea intra în tipar, a declarat pentru VICE Larry Olmsted, jurnalist culinar și autor al cărții „Mâncare adevărată/Mâncare falsă: De ce nu știi ce mănânci și cum te poți informa". Deși pe coperta cărții apare o bucată mare de cașcaval care pare a fi parmezan, capitolul lui Olmsted despre brânză nu este despre aditivi din celuloză, ci despre legile incredibil privind alimentele din Statele Unite care le permit producătorilor să lipească etichete cu parmezan pe produse din brânză care nu au nicio asemănare cu celebrul Parmigiano-Reggiano.

Chiar și parmezanul scump vândut în magazinele de lux ar putea fi o vrăjeală din Argentina, „unde singurul standard legal care trebuie respectat pentru import e ca produsul să nu fie toxic", a scris Olmsted.

Dar crede-mă, brânza falsă nu e cea mai mare problemă cu care se confruntă americanii la supermarket, mi-a zis el.

De la biban intoxicat cu mercur care nici măcar nu e biban, până la miere cu antibiotice, cartea lui Olmsted detaliază multe escrocherii obișnuite care ajung pe farfuriile noastre și în coșurile noastre de cumpărături. Am stat de vorbă cu el despre cele mai șocante descoperiri din cartea lui și despre impactul pe care îl are mâncarea falsă asupra sănătății oamenilor.

VICE: Care a fost cea mai mare surpriză pentru tine în timpul investigațiilor?
Larry Olmsted: Cea mai mare chestie a fost asta cu restaurantele. Se știe că restaurantele înmulțesc alimentele cu diverși aditivi, deci nu m-a surprins să aflu că ceaiul sau cafeaua măcinată sunt înmulțite. Dar m-a surprins să aflu de câte ori profită restaurantele de lipsa legilor și de câte ori mint cu sânge rece. Oamenii cred că dacă mănâncă în restaurante scumpe sau drăguțe n-au de ce să-și facă griji. Dar nimeni nu e protejat de asta. Eu unul nu eram pregătit pentru ce am descoperit în restaurante.

Despre ce anume vorbești?
Ziarul Tampa Bay Times a scris un articol imens despre frauda din restaurante, în special din restaurantele care se laudă că îți pun direct pe masă produse de calitate de la fermă. A fost un articol foarte bun și investigațiile au descoperit că aproape toate restaurantele mințeau cu privire la măcar un produs din meniu. Și cele mai multe minciuni erau despre fructele de mare. De exemplu, când comanzi biban, de cele mai multe ori primești tilefish, care are adesea un conținut mare de mercur. Sau comanzi somon sălbatic și primești somon crescut la ferme în Norvegia care e așa de plin de metale grele încât nu e recomandat pentru consum mai mult de o dată pe lună. Și asta nu e cea mai nasoală parte a fermelor de fructe de mare. Să trecem la creveți: Peste nouăzeci de procente din mâncarea din Statele Unite e importată și americanii consumă creveți mai mult decât orice alt fruct de mare. Majoritatea creveților provin din ferme din Asia de Sud-Est care folosesc antibiotice interzise sau neaprobate. Evident că asta ar putea avea efecte semnificative asupra sănătății și că e foarte riscant să mâncăm creveți.

Și nu există legi care să interzică toate astea?
Există oarecare legi împotriva înșelării consumatorilor, dar sunt foarte vagi. În cartea mea, am menționat lanțul luxos de restaurante McCormick și Schmick. Timp de vreo doi ani, s-au lăudat că au carne de vită Kobe care nu era japoneză. Până la urmă, plângerile clienților s-au înmulțit și s-au ales cu un proces. Dar în majoritatea cazurilor, clientul se alege într-un proces doar cu diferența dintre prețul de o sută de dolari al fripturii Kobe și friptura ieftină de zece dolari care era de fapt. Deci doar nouăzeci de dolari. Ce avocat o să te reprezinte pentru suma asta?

Deci restaurantele nu prea au ce să pățească decât dacă sunt date în judecată în masă.

Ar trebui consumatorii să dea vina pe restaurante sau și ele sunt păcălite?
Lanțul furnizorilor e complicat și opac. Dar Protecția Consumatorului din America a înființat recent un nou laborator de testare pentru fructele de mare importate. Au descoperit că 85 de procente dintre fructele de mare aveau etichete corecte la vânzarea en-gross. Deci numai 15 procente sunt etichetate incorect. Dar cifra se dublează la vânzarea cu amănuntul și la nivelul restaurantelor. Deci, în ciuda lungimii lanțului de furnizori și a intermediarilor, multe înșelăciuni se petrec chiar la nivel de restaurant sau magazin.

Și care sunt consecințele negative pentru consumatori, pe lângă peștii plini de mercur și metale?
Păi vorbim de fraudă economică. Plătești în exces pentru o friptură ordinară, de exemplu. În plus, majoritatea cărnii de vită din State e plină de hormoni și produse animaliere care transformă vitele în carnivore, deși ele sunt, prin natura lor, ierbivore. Carnea de vită Kobe n-ar trebui să aibă hormoni și medicamente în ea, de exemplu. De asta e mai scumpă.

Deci, ești fraudat la nivel economic. În plus, sănătatea îți e pusă în pericol din cauza hormonilor și a drogurilor. Bineînțeles că restaurantele ar putea substitui carnea de vită Kobe cu carne neinfestată cu medicamente, dar sunt slabe șanse, pentru că majoritatea cărnii de vită e infestată.

În plus, multe dintre produsele noastre preferate – precum parmezanul, Kobe, uleiul de măsline – sunt preparate tradițional conform unor reguli precise. Majoritatea producătorilor interzic utilizarea steroizilor, a hormonilor și a medicamentelor. Când iei parmezan sau ulei de măsline fals, nu te bucuri de integritatea produsului și de beneficiile pentru care ele le au pentru sănătate. De exemplu, parmezanul a fost ales de NASA ca aliment-minune pentru astronauți, pentru că e foarte nutritiv. În Italia, parmezanul e unul dintre primele alimente care li se dă bebelușilor după ce au fost înțărcați. La fel și uleiul de măsline, care are atâtea proprietăți minunate, anti cancerigene, anti-Alzheimer. De fiecare dată când fac un studiu, mai descoperă ceva bun despre el. Dar dacă iei un ulei de măsline de calitate îndoielnică, nu te mai bucuri de toate aceste beneficii.

Cum adică? Ce e în neregulă cu uleiul de măsline pe care îl cumpăr?
Mai multe studii și investigații au descoperit că majoritatea uleiurilor de măsline nu respectă standardele pentru uleiul extra virgin. Când deschid o sticlă de ulei de măsline adevărat, aroma explodează afară din sticlă și-mi umple toată bucătăria, iar gustul e senzațional. Nicio sticlă cumpărată de la supermarket nu are efectul ăsta, din păcate.

Și cum pot eu, consumatorul, să mă asigur că ce iau e un produs autentic?
Aici e problema. Nu există o singură soluție pentru toate alimentele. În cartea mea ofer soluții pentru fiecare aliment în parte, dar acestea variază în funcție de ce cumperi.

Ce ai vrea să rețină oamenii din cartea ta?
Toată lumea se concentrează pe statisticile șocante. Dar ideea e să găsești alimentele adevărate și nutritive. Acestea au și gust mai bun.

Cred că problema principală e că ne-am deconectat de mâncare. Înainte mergeai la piață și cumpărai alimente proaspete și locale. Acum ne-am programat să deschidem dulăpiorul. Nu există niciun motiv rațional pentru care să ne așteptăm ca brânza să poată fi ținută în cămară timp de un an fără să se altereze. Nu-i nicio problemă când cumperi busuioc proaspăt ca să pui pe pizza. Problemele încep când ți-e lene să mergi la piață și hotărăști să cumperi o pungă cu busuioc uscat care să te țină doi ani.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre mâncare pe VICE:
Cercetătorii au aflat de ce francezii nu se îngrașă de la brânză
Am încercat cea mai proastă mâncare din București și încă mai am colon
Urăsc mâncarea oamenilor bogați