FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Cea mai bună muzică românească din mai 2015

De abia aștept noul single: „Cântă clubu' bată-l vina, toți se sparg în Bucovina."

Mai avem încă o lună până când începe oficial vara. Calendaristic vorbind, pentru că, dacă te uiți afară, ai crede că te-ai trezit în septembrie și te caci pe tine la gândul că urmează să te lovească astenia de toamnă. Crede-mă, suntem în mai, și în curând vom pleca în concediu, de unde vom continua să lucrăm în soare. De ce crezi că ai primit telefon de serviciu? Să combini pe banii firmei? Nimeni nu e atât de bun.

Publicitate

Printre pregătirile de vacanță și orele întregi petrecute în fața calculatorului în încercarea de a te decide ce costum de baie să porți anul acesta și dacă merită să-ți cumperi noua „carte" a lui Klaus Iohannis (nici vorbă), e greu și să mai respiri. Să fii atent la ce muzică a mai apărut e aproape imposibil. Ei bine, nici nu trebuie, pentru că am făcut eu asta pentru tine și am sortat tot ce merită să bagi în căști din luna mai.

Albume și EP-uri

Fine it's Pink – Young Burns

Primul EP al ieșenilor sună exact ca o poveste pe care o citești pe ceva pagină de Facebook cu „Oameni ai New York-ului" sau „Oameni ai Sucevei". Dar fără speranțele total nefondate și exagerările pe care le scot oamenii când pui o cameră în fața lor. E plin de tristețe, amintiri și un optimism strâmb care vine din ignorarea trecutului ca modalitate de a trece peste greutăți. E naturalețe fără perdea. Mai multe detalii aici.

Ascultă dacă: Ți-e dor să simți că ți-e dor.

Kazi Ploae – Bacșiș

Compilația asta începe cu o declarație făcută de Kazi Ploae, care sună exact ca o declarație pe care ar face-o doar el: „Stau pe canapea și mănânc detergent." Nu e greu să mi-l imaginez cu Ariel-ul lângă el, uitându-se în paralel la documentare obscure despre viața în cele mai oribile închisori și vorbind pe laptop cu ceva profesor universitar despre poezia post-modernă.

Ascultă dacă: Vrei să dai de rap bun și obscur, pentru că mixtape-ul conține un număr mare de piese trimise de artiști necunoscuți. Sau dacă ești un agent ANAF.

Publicitate

Amur – Nouă

Cred că am ascultat proiectul de cel puțin nouă ori, pentru că am vrut să fiu în temă cu titlul. Chiar și după atâtea adiții tot reușesc să găsesc sunete noi pe care nu le-am sesizat din start, sau care au trecut complet pe sub nasul meu. La fel ca o raită prin istoricul browser-ului celui mai bun prieten al tău. Tot reușește să te surprindă chiar și după ani de zile.

Ascultă dacă: Îți plac toate coloanele sonore făcute vreodată de Tangerine Dream. Toate cele 67 594.

Eusebio Digital – ANIMUS

Eusebio Digital, jumătate din duo-ul High Jet, a renunțat la vocoder, care e prea 2013, și s-a decis să facă un EP de techno. Cu toate că e repetitiv, nu e plictisitor ca majoritatea producătorilor români care fac techno după tutoriale găsite pe net. În ANIMUS s-a investit mult timp și multă iubire, iar rezultatul e o muzică liniștitoare, care poate fi descrisă cel mai bine ca versiunea audio a trei pastile de Xanax luate una după cealaltă. Când ascult materialul, îmi imaginez că plutesc pe un puf care aterizează fix în decolteul lui Sophia Loren. Chiar și la 80 de ani, acolo între sânii lăsați și vai-și-amar de ei, e cel mai cald și frumos loc din univers.

Ascultă dacă: Ai nevoie de ceva care să-ți afecteze sistemul nervos central.

Piese

The Mono Jacks – Tablou

Știi ce? Felicitări celor de la The Mono Jacks că o țin în continuare cu limba română. E greu să mai scoți o piesă în limba noastră. Mai ales acum, când toată lumea cântă în engleză și mai ales în romgleză. M-am săturat complet de alternative-ul ăsta care era atât de faimos acum zece ani. Dar cu ei e altfel. E ca o fostă iubită care vine la tine după șase relații eșuate și un avort, și-ți propune o partidă de sex de dragul vremurilor bune. Ce să-i faci? Și tu ești nostalgic. Nu-ți reprima sentimentele.

Publicitate

Ascultă dacă: În 2005 ai început să cânți la chitară, dar ai renunțat după două luni, cu pretextul că ești prea ocupat să faci ce vrei cu adevărat.

Macanache cu Șerban Georgescu și Para – O joacă de copii

Macanache continuă să ne dovedească că e un geniu muzical, cu o piesă pe care o descrie ca fiind „jazzy". Spoiler alert: nu e jazzy. Dar e o incursiune în istoria hip-hop-ului modern de la începuturi până la el. Adică până la apogeu. Și o face în stilul lui caracteristic de „gemsesion". La un moment dat începe să vorbească despre studioul în care se află și despre cameramanul care-i filmează. Pentru că asta face el. Dacă nu-i spune nimeni că e gata piesa, va continua să scoată rime până la sfârșitul timpurilor.

Ascultă dacă: Vrei să înțelegi că tot ce s-a întâmplat până acum în hip-hop e doar o joacă de copii.

Solomon Aru și Grigore Leșe – Ziua-i ziuă

Trebuie să fii un pic fumat să te gândești că ar fi bine să combini muzica techno cu Grigore Leșe. Abia aștept noul lor single, care se va numi: „Cântă clubu' bată-l vina, toți se sparg în Bucovina."

Ascultă dacă: Plănuiești să mergi în Berghain cu o sticlă de lapte bătut. Și dacă mă gândesc bine la faima clubului berlinez, asta ți-ar crește considerabil șansele să intri.

Silent Strike – Ophiuchus

Piesa asta stă undeva între banger și baladă. Dacă Silent Strike ar fi mers în oricare dintre aceste două direcții, era totul mult mai clar. Așa rămânem cu ceva ce sună undeva între. Câteodată parcă e o coloană sonoră pentru un film francez de trei ore despre prima experiență a unei tipe cu sexul anal, și chinurile suferite în următoarele trei zile de la întâmplare. Alteori sună ca instrumentalul unei piese rap în care se vorbește despre cum să-ți descarci pistolul într-un club.

Publicitate

Ascultă dacă: Nu ești sigur pe nimic.

Gemini Bros – Eridu Eridu

Nu cred că o să mă satur vreodată de combinația asta dintre muzică orientală și electronică. Când ascult single-ul „Eridu Eridu" mă simt ca un sihastru care merge prin deșert în încercarea de a-și găsi pacea interioară. Din păcate mă întorc doar deshidratat și lipsit de energie, după o doză serioasă de halucinații mai serioase decât cel mai nasol trip cu ciuperci care nu au încă o denumire științifică. Asta pentru că nu am fost niciodată în sălbăticie mai mult de trei zile. Și când zic sălbăticie, mă refer la cort și telefon mobil.

Ascultă dacă: Vrei să începi să scrii o mie de cărți despre problemele oamenilor și să faci o tonă de bani din asta, pentru că degeaba ești bogat în suflet și sărac în portofel. La fel ca Osho, acest Arsenie Boca al indienilor.

Alexandrina – Tu cu soarele (Temple Invisible Remix)

Temple Invisible ne-a răspuns la întrebarea „cum să faci să sune bine o piesă de la Alexandrina?". Răspunsul e simplu. O schimbi până ajunge să fie ceva total diferit.

Ascultă dacă: Vorbesc serios, sună bine. Da, o piesă de la Alexandrina chiar sună bine!

Urmărește VICE pe Facebook.

Vezi și topurile din lunile anterioare:
Cea mai bună muzică românească din aprilie 2015 Cea mai bună muzică românească din martie 2015