Cel mai cunoscut fotograf de la Hollywood se dă original cu ideile altora

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Cel mai cunoscut fotograf de la Hollywood se dă original cu ideile altora

„Shields a luat o fotografie marcantă şi a transformat-o într-o carte poştală."

Stânga: Tyler Shields, 2010. Dreapta: Terry Richardson, 2005

Tyler Shields este un om de succes. De obicei, i se spune „fotograful preferat al Hollywood-ului", iar un profil de-al lui apărut în GQ în 2012 afima că „deşi în urmă cu ceva vreme toţi marii producători de la Hollywood voiau să-şi înrămeze o imagine de Banksy deasupra şemineului, acum toată lumea vrea una din fotografiile glorioase ale lui Shields". Conform unui raport făcut pentru Guy Hepner, o galerie care vinde lucrările lui Shields, fotografiile lui se vând cu sume între cinci mii şi 15 mii de dolari. Shields însuşi a pretins că lucrurile sale s-au vândut şi cu 175 de mii de dolari. Tot el a fotografiat mai multe vedete, printre care şi Lindsay Lohan, Aaron Paul şi Demi Lovato, iar lucrările lui au fost expuse în întreaga lume.

Publicitate

Succesul lui este suprinzător, pentru că oricine ştie câte ceva despre istoria fotografiei şi aruncă o privire la portofoliul lui Shields, o să-şi dea seama imediat că foarte multe dintre imaginile lui arată aproape identic cu fotografiile altor artişti. Iar aici nu vorbesc de fotografi obscuri. Multe dintre pozele lui arată ca lucrările unora dintre cei mai celebri fotografi din toate timpurile.

Stânga: Tyler Shields, 2011. Dreapta: Guy Bourdin, 1979

Şi nu e vorba doar de imagini. Seria lui Tyler cu modele care cad din cer a apărut la doar câţiva ani după ce fotograful Ryan McGinley a făcut din asta o marcă vizuală personală. Seria lui în stil retro Americana, cu imagini surprinse pe fundaluri cu cer albastru, a apărut la cel puţin cinci ani după ce stilul ăsta devenise semnătura lui Alex Prager. Fotografiile sale cu buze seamănă incredibil de mult cu cele făcute de Rankin şi Marilyn Minter.

Sigur, chestia as ar putea să treacă drept „inspiraţie creativă", a la Richard Prince sau Quentin Tarantino, dar, din ce am văzut eu, Shields nu a recunoscut niciodată că fotografiile lui ar fi fost influenţate de lucrările altora. De fapt, într-un interviu de acum câţiva ani, când a fost întrebat ce îl inspiră, Shields a răspuns: „Eu nu fac decât să le arăt oamenilor cum văd eu lumea. Pentru mine e important să explorez lucrurile pe care le văd şi să transform în inspiraţie lumea din jurul meu. Nu mă uit la ce fac alţi artişti, ci doar la lume". Într-un alt interviu, Shields a fost întrebat dacă s-a inspirat din Terry Richardson, iar răspunsul lui a fost: „Sincer, eu nu mă uit la ce fac alţii. Eu am ajuns să ştiu de Terry doar pentru că m-au întrebat alţii dacă-mi plac lucrările lui".

Publicitate

Stânga: Tyler Shields, 2015. Dreapta: Henry Leutwyler, 2012

Fotograful Henry Leutwyler, cel care a făcut poza cu picioarele balerinei de mai sus, i-a atras atenţia lui Shields, odată, pe Instagram. „Văzusem poza aia înainte, dar nu am zis nimic până nu au început companii ca Hasselblad şi Nowness să o promoveze. Am simţit că e necesar să îmi apăr munca, ceea ce am şi făcut", mi-a spus Leutwyler. Shields nu i-a răspuns lui Tyler.

Leutwyler a fost extrem de iritat că Shields inventase o poveste pentru fotografia lui, cum că ideea i-ar fi venit cu mulţi ani în urmă. Shields scrisese pe Instagram:

„Prima dată am încercat să fac poza asta în 2009, dar nu am fost mulţumit de rezultate, aşa că am pus-o deoparte, iar în 2011 am reluat proiectul şi am încercat din nou şi din nou am fost nemulţumit, aşa că am renunţat la idee o perioadă, dar am sperat că o să revin la ea, odată. De fiecare dată când vedeam o balerină, o rugam să îmi arate picioarele. În 2014, când lucram la un alt proiect cu balerine, am întâlnit, în sfârşit pe cineva care să îmi recomande persoana potrivită pentru ce voiam eu să fac. Unul dintre lucrurile de care mi-am dat seama după şase ani de încercări a fost că a meritat din plin să aştept atât şi să trag poza pe un Hasselblad."

Leutwyler mi-a spus că povestea asta e „falsă".

„El a spus că i-au trebuit ani de zile să realizeze fotografia aia, dar o asemenea imagine e documentară, nu regizată. Nici nu ar trebui să fie regizată. Poza pe care am făcut eu am surprins-o când lucram la un album pentru Baletul din New York şi mă aflam în culise. Acelea sunt picioare adevărate de balerină, aşa arată ele după un spectacol. A fost o poză destul de spontană," mi-a mai spus Leutwyler.

Publicitate

Stânga: Tyler Shields, 2014. Dreapta: Sally Mann, 1989

După cum (probabil) a spus odată Picasso: „Bunii artişti copiază, marii artişti fură". E Tyler Shields un mare artist? I-am pus întrebarea asta lui Paddy Johnson, critic de artă şi creator al forumului Art F City, care predă ocazional şi la Yale, Rutgers şi Parsons.

Johnson mi-a spus că, în opinia ei, faptul că Shields copiază alţi fotografi nu e cea mai mare problemă a lui. „Problema cu lucrările lui Tyler nu este că sunt plagiate după lucrurile altor artişti - deşi din punctul ăsta de vedere nu ar trebui să fie un model de urmat - ci că aceste copii ale lui înlocuiesc viziunea unică a originalului cu nişte resorturi ieftine care nu evocă decât şoc şi nostalgie", mi-a scris ea într-un email.

„Uite-te la plagiatul după fotografia lui Sally Mann [de mai sus]: nu poţi să uiţi niciodată originalul, datorită sfidării autentice din ochii copilei cu ţigara. Nu e adultă încă, dar poţi să-ţi dai seama că este în punctul în care o să înceapă să devină. Iar în acea poză, pare că e prea devreme. Copia lui Shields nu are niciun pic de autenticitate. E pusă în scenă de la un capăt la altul. Nu a reuşit să obţină decât o imagine cu o copilă care se strâmbă şi două femei, în fundal, care se uită sexy la cameră. Reprezintă ele oare ce urmează fata să devină sau sunt acolo doar pe post de ornament? Oricum ar fi, Shields a luat o fotografie marcantă şi a transformat-o într-o carte poştală", mi-a scris Johnson într-un mail.

Publicitate

„Nu pot să mă gândesc la o interpretare mai stupidă şi mai ofensatoare a originalului", a ţinut Johnson să adauge.

Să fie clar, nu am nicio dovadă directă că Shields plagiază lucrările altora. Dar am strâns mai multe exemple mai jos, ca să îţi faci singur o părere. Poate e ca în episodul ăla din 30 Rock, când Liz crede că a inventat o persoană imaginară pe post de ţap ispăşitor pentru toate problemele departamentului ei, dar, în final, se dovedeşte că numele persoanei inventate aparţinea unui persoane reale. Liz văzuse undeva numele respectiv, dar nu îşi dăduse seama pe moment. Poate că Shields o să vadă articolul ăsta şi o să fie ceva de genul „Ah, sombapula".

Am încercat să dau de Shields pentru un comentariu, dar nu mi-a răspuns.

Vezi restul imaginilor mai jos.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook

Vezi mai multe galerii foto:
Fotografii cu noua generație de hipioți extaziați și goi din America
Fotografii legendare cu lumea nevăzută a Americii
Fotografii cu mamele adolescente din România
Cinci artiste au transformat un hotel într-un paradis de neoane, sclipici și sex

Stânga: Tyler Shields, 2014. Dreapta: Helmut Newton, 1982

Stânga: Tyler Shields, 2014. Dreapta: Diane Arbus, 1966

Stânga: Tyler Shields, 2015. Dreapta: Irving Penn, 1986

Stânga: Tyler Shields, 2009. Dreapta: Capturi din videoclipul la piesa „We Are All Made of Stars" de Moby, 2002

Stânga: Tyler Shields, 2014. Dreapta: Annie Liebovitz, 1984

Stânga: Tyler Shields, 2015. Dreapta: Helmut Newton, 1975

Stânga: Tyler Shields, 2015. Dreapta: Helmut Newton, 1967 (Aparent, fotografia lui Newton a fost inspirată de pelicula North by Nortwest, de Hitchcock)

Stânga: Tyler Shields, 2015. Dreapta: coverul pentru single-ul Yeah, Yeah, Yeah, 2009

Stânga: Tyler Shields, 2013. Dreapta: Ryan McGinley, 2007

Stânga: Tyler Shields, 2013. Dreapta: Ryan McGinley, 2007

Stânga: Tyler Shields, 2011. Dreapta: Roberta Bayley, 1976

Stânga: Tyler Shields, 2012. Dreapta: Nick Veasey, 2008

Stânga: Tyler Shields, 2012. Dreapta: Nick Veasy, 2010

Stânga: Tyler Shields, 2015. Dreapta: Larry Clark, 1968

Stânga: Tyler Shields, 2015. Dreapta: Terry Richardson, 1998