De cele mai multe ori, sexul e distractiv. Dar uneori poate fi groaznic. Și asta dintr-o mulțime de motive. Iată câteva dintre ele.
Ilustrații de Sam Taylor. Urmăriți-l pe Twitter la @sptsam sau vizitați-i site-ul la samtaylorillustrator.com.
CIRCUMCIZIE ÎN BEZNĂ

Pe când eram adolescent, gândul că aș putea fi prins în timpul sexului de către părinții mei – sau ai oricui – mă umplea de groază mai mult decât oricare altul. Dar nu voiam să pierd acțiunea, așa că o ardeam sexi prin tot felul de locuri aventuroase. Dar a existat o petrecere care mi-a distrus cheful de sex în afara dormitorului pe veci. Bacardi Breezer-ul curgea, toată lumea era excitată, cineva deja avea degetul în păsărica altcuiva în spatele canapelei. Așa că iubitul meu de atunci și cu mine am hotărât să ne strecurăm în grădină. Am găsit un colțișor întunecat în spatele hambarului, așa că n-am stat mult de gânduri. M-am pus în genunchi și am trecut la treabă. După vreo cinci minute, gemetele lui politicoase s-au transformat deodată în schelălăieli. Și deodată m-am trezit udă. Nu înțelegeam. Nu părea a fi spermă și nici pișat, deși era totuși cald. O, Doamne. Era sânge. Cu tehnica mea de expertă în blowjob-uri reușisem să-i rup calota și acum împroșca totul cu sânge. Pe fața mea, pe hambar, pe fântâna arteziană în miniatură.
Când ne-am dat seama ce s-a întâmplat, am luat-o la fugă să ajungem la o baie. Șocată fiind, am uitat complet că eram plină de sânge și am dat la o parte ușa casei, mergând hotărâtă spre baia de la parter. Nu doresc nimănui să ajungă să se plimbe cu sânge pe față printre câteva zeci de oameni beți.






Cel mai tare videoclip pe care l-am văzut în ultimii zece ani
Cea mai tare reprezentare vizuală a unei labe
Ghidul VICE despre cum să devii adult
Ne-am săturat de copii în toată firea
Viaţa de zi cu zi în România comunistă
Andrei Pandele a ilustrat era Ceaușescu a anilo...
K-pop avea fani în România înainte de Gangnam Style
Scurtă tipologie a fanelor de K-pop
Ghidul VICE în Congo
Documentarele au subtitrare în română
Interviu cu tipul care a făcut un împrumut gigantic ca să distrugă sistemul
Enric Durán a împrumutat 492 000 de euro
Comments