FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Cel mai puternic sistem de sunet din lume te ucide dacă-l auzi

Cel mai letal sistem de sunet din lume nu este folosit pentru muzică, ci emite un sunet spectral foarte intens pentru a testa dacă o rachetă poate suporta forța unei decolări.

De la petrecerile reggae la party-urile rave din anii '90 și până la boxele alea cu sunet care te fac să te caci pe tine, toți marii showmani și-au construit reputația întrecându-se în sisteme de sunet cât mai performante. Abilitatea de a transmite sunetul la un volum cât mai mare ilustrează puterea pe care o deține muzica. Iar acum cineva se poate lăuda că a inventat cel mai puternic sistem de sunet din lume.

Publicitate

Marea Facilitate Acustică Europeană (LEAF) din Olanda a devenit gazda celui mai letal sistem de sunet din lume. Nu-l folosesc neapărat pentru muzică, ci emit un sunet spectral foarte intens pentru a testa dacă o rachetă poate suporta forța unei decolări. Am discutat cu managerul proiectului, Riccardo Rinaldi, care mi-a povestit despre o mașinărie care mi-ar putea face urechile să explodeze și despre cum muzica bună nu poate bate muzica tare.

THUMP: Pentru ce e folosită camera acustică?

Riccardo: E o cameră mare folosită pentru a simula mediul cu care ar intra în contact o navă spațială. E un mediu cu zgomot puternic pe care nu l-ar putea suporta niciuo ființă umană.

Sună periculos. Care e volumul maxim pe care îl poate atinge?

154 de decibeli.

Cât de tare înseamnă asta?

Mai tare decât o pocnitoare care îți explodează chiar în ureche. Dacă ai fi aproape de un avion care decolează, zgomotul n-ar fi nici pe aproape atât de tare ca sistemul nostru de sunet. E de patru ori mai puternic de atât.

Ce s-ar întâmpla dacă aș fi în camera acustică și aș auzi sunetul la putere maximă?

Deja ai fi mort din cauza lipsei de oxigen din cameră, la cât nitrogen am băga în ea pentru a simula decolarea.

Ok, să zicem că n-aș avea nevoie să respir.

Nu știm efectul exact pe care l-ar avea nivelul ăsta de sunet asupra unui om. Dar cred că ți-ar exploda urechile.

Deci nu ca în reclama Maxell?

N-o știu.

Ce fel de sunet e în cameră?

Publicitate

Zgomot. Ai putea conecta un iPod la amplificator, dar s-ar putea ca ecourile din cameră să fie prea puternice ca să le poată auzi cineva cu adevărat.

Dacă ai pune muzică la sistemul ăsta, ce ai alege?

Îmi place muzica rock și pop, așa ceva.

Nu crezi că i-ar atrage pe oameni?

Dacă crezi că i-ar supraviețui. Dar e doar zgomot. De ce ar vrea să audă asta?

E clar că n-ai auzit ultima piesă a lui Tiesto.

Nici măcar forma sunetului pe care îl producem nu e naturală.

Cât de tare e muzica de obicei?

Un concert are cam 80 de decibeli, deci noi depășim nivelul ăsta cu 70 de decibeli.

Cum te simți când știi că deții cel mai puternic sistem de sunet din lume?

Nu ăsta e scopul lui, dar mi se pare o chestie bună. Ce să zic? Suntem cei mai tari la propriu!

Urmăriți-l pe Dan Wilkinson pe Twitter: @KeenDang

Traducere: Oana Maria Zaharia