Astăzi, în spatele gratiilor din România, stau 27 605 de persoane, dintre care aproximativ 1 500 sunt femei. Avem 44 de închisori în toată țara, trei pentru femei. Am mers la una dintre ele, Penitenciarul de Femei Ploiești - Târgșorul Nou, unde am vorbit despre ce se citește după gratii cu Stela și Cosmina, două dintre cele peste șase sute de femei care își execută pedeapsa acolo. Credeam că pentru ele cititul e sinonim cu evadarea, am aflat însă că nu e așa.

Majoritatea celor 609 deținute de la Târgșor își execută pedeapsa în regim semideschis. Asta înseamnă că femeile au destul de multă libertate în acel cerc închis. Când am intrat în curtea penitenciarului, m-am simțit ca la un sanatoriu - femei în capot, cu colanți multicolori, strânse în mici grupulețe, trăgeau setos din țigară. Altele, machiate și aranjate ca de ieșit în oraș, se întorceau zâmbind de la vizită, cu sacoșe de rafie burdușite cu pungi de chipsuri și haine groase.

Las curtea în spate și intru în sala - club de activități al penitenciarului. Pereții sunt tapetați cu citate motivaționale, scrise frumos și colorat. Prima cu care vorbesc aici e Stela, o femeie măruntă de 48 de ani. A intrat după gratii în 2010, la Penitenciarul Poarta Albă, iar din 2012 a fost transferată la Târgșor. Are de stat 12 ani, pentru trafic de persoane. Femeia asta se va învârti mai bine de un deceniu într-un pătrat mic și a zis să-și scurteze zilele cu câte o carte.

„Mă gândeam, în sinea mea, că citind te ridici ca om", spune ea cu un glas timd.

Stela are nouă clase. S-a lăsat de școală fiindcă s-a căsătorit.

„M-am căsătorit, ce să fac?", își amintește și ridică din umeri.

În primele luni de după gratii, spune că citea și câte trei-patru cărți pe săptămână, „le mâncam, că n-aveai ce să faci". Apoi, a început să facă plantoane pe timp de noapte și cărțile îi erau coleg de planton: „Trebuie să fii trează, foarte atentă, ești răspunzătoare dacă se întâmplă ceva". Făcea și rebus, să își țină mintea trează, dar când nu trebuia să stea cu ochii în patru, stătea cu ei în cărți.

Cel mai mult îi plac cărțile polițiste, urmate de cele de dragoste. Majoritatea colegelor ei de penitenciar sunt fanele Sandrei Brown.

„Când eram mai mică, am vrut să mă fac polițistă", spune Stela în timp ce se uită pe geamul din spatele meu. Are două perechi de ochelari, una pe ochi, cealaltă în mână. Când citește și le pune una peste cealaltă.

Când era în clasa I, a avut un accident rutier și o mașină a intrat în ea și-n mama ei. Doctorii au spus că trebuie să „îmi taie picioarele de la genunchi în jos, a intervenit un polițist de la circulație, mama era în stare gravă și el ne-a ajutat."

Stela spune că datorită acelui polițist astăzi încă merge pe picioarele ei. Atunci și-a dorit să îmbrace aceeași haină ca salvatorul ei. Când a crescut a luat alte decizii și a îngropat visul din copilărie. Dar spune că asta e o altă poveste, despre care nu vrea să vorbească. Ne întoarcem la cărți.

În orice penitenciar din România, cititorii perseverenți sunt premiați cu puncte pe care și le pot valorifica în diferite beneficii - pachete de acasă, vizite, învoiri. Ea nu s-a înscris în programul de recenzii care i-ar aduce aceste puncte. Spune că citește doar de plăcere și ca să îi treacă timpul.

Citește în cameră, iar când iese la bibliotecă, o dată pe săptămână, ia câte două-trei cărți. Atunci când îi place o carte, o citește de mai multe ori. În general, nu merge cu un titlu în minte. Se uită pur și simplu pe raft și pleacă în cameră cu cartea care i-a tras cu ochiul atunci.

Are mereu grijă să returneze cartea la timp și nu-i place deloc când altcineva îndoaie paginile sau face notițe pe cărți. „Asta înseamnă distrugerea."

Când am mers la Târgșor, biblioteca cu cele 4 500 de volume ale ei, era închisă pentru renovare. Am vorbit cu Stela în clubul de activități din penitenciar - o sală în care se organizează activități și cursuri pentru cei de după gratii, unde există și o mini colecție de cărți.

Agentul Șef Virgiliu Nicolae lucrează de nouă ani la secția de reeducare din Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou și este cel care merge zilnic pe secții și întreabă cine ce cărți vrea.

„Multe învață să citească aici. Acum descoperă povești." Spune că în top sunt poveștile de dragoste ale Sandrei Brown.

Stela mi-a spus că are în cameră trei cărți: un roman polițist - Sas la Istanbul de Gerard de Villiers, Santinela din schimbul doi de Florian Grecea, o carte „despre soldații români din frontieră" pe care o citește a doua oară și Parfum de femeie de Giovanni Arpino, una de dragoste care nu îi prea place.

Am întrebat-o care e cartea ei de suflet. A stat un pic pe gânduri și mi-a răspuns cu privirea în pământ:

„E despre un condamnat, chiar despre un condamnat." Se numește Iertat de două ori a lui Harold Morris.

Afară nu citea mereu. Ziua făcea curățenie în mai multe case. Când găsea într-o bibliotecă pe care o ștergea de praf o carte pe care își dorea să o citească, o lua împrumut.

„Printre muncă mai citeam. După aceea, când a venit fata (fiica ei), îi citeam povești."

Cu colegele de cameră din penitenciar vorbește și de cărți. Uneori, una aduce o carte care devine viciul camerei și, din mână în mână, o citesc toate.

Cărți de afară nu are. Dacă ar fi să aibă o carte a ei, și-ar dori Amintiri din copilărie a lui Creangă, pentru că îi amintește de copilăria ei, de la bunici. Spune că pentru ea copilăria a fost și frumoasă, și dureroasă, dar și-o amintește cu drag.

Colegă cu Stela e Cosmina, o fostă juristă în vârstă de 49 de ani. Cosmina mai are trei ani de penitenciar. Și ea e una dintre cele care citesc zilnic doar-doar să mai treacă timpul petrecut în spatele gratiilor.

Din 2012, când a intrat în penitenciar, a început să citească. Era deja după gratii când a participat la un curs de literatură și a trebuit să îi recitească pe Creangă, Slavici și Eminescu, pentru recenzii. Zâmbește și spune că i-a prins bine să recitească și câteva dintre cărțile copilăriei ei.

Prima carte pe care a deschis-o în penitenciar a fost una a lui Alexandre Dumas.

„Am început cu cărți mai ușoare, pentru că îmi era destul de greu să mă concentrez", spune și își aranjează eșarfa de pe cap.

Și-a dat seama că și-a cam pierdut din motivație, așa că a început să caute cărți motivaționale, despre puterea gândului. Cumva, acestea i-au devenit cărțile dragi, pe care le are și în biblioteca de acasă. O ajută să gândească pozitiv și să se ridice după ce mai cade.

Cărțile lui Joseph Murphy, despre puterea subconștientului, i-au schimbat viața, au învățat-o acum 25 de ani cum să aibă încredere în ea. Au vindecat-o de timiditate afară și de caustrofobie în penitenciar. Spune că s-a vindecat de claustrofobie, când a trebuit să meargă la instanță cu cușeta din mașină. Respira și își spunea ce își amintea din carte „mă simt bine, mă simt bine la cușetă".

Nu se motivează doar prin cărți. Dimineața citește de pe un cartonaș - un joc cu mai multe cartonașe pe care a scris, împreună cu colegele ei, citate motivaționale - câte un „gând bun ". În dimineața zilei în care ne-am întâlnit mi-a spus că citise un gând despre libertate și despre iertarea trecutului:

„Să mă iert eu pe mine și să merg mai departe."

Împarte camera cu alte șase colege. „Avem o cameră de cititoare, citim, jucăm o carte, un remi." Cărțile se pasează rapid. Cel mai mult a așteptat două săptămâni pentru o carte motivațională.

Știe și ea că în penitenciarul de la Târgșor, la cea mai mare căutare sunt cărțile de dragoste. „Citești o povestioară de dragoste, îți trece timpul altfel, o citești foarte repede."

Cosmina citește de când se știe. Își amintește că mama o pedepsea când era mică, îi dădea stingerea la ora 22, dar ea tot mai citea sub pătură.

O întreb care sunt cele mai bune cărți pe care le-a citit în penitenciar. Îmi face rapid un top trei:

Nu are o listă cu cărțile citite, ci una cu cărțile care îi plac și și-ar dori să le aibă în biblioteca de acasă, atunci când „treaba asta se va termina, pentru că e doar o perioadă, nu e forever."

Din camera de penitenciar, urmărește și un program de rețete culinare la televizor. Și-a făcut un caiet de rețete unde le notează pe alea care-i lasă apă-n gură. Însă Cosmina n-are cum să gătească în penitenciar: „Ce-ar fi să miroasă toată pușcăria într-un mare fel", ridică brațele în aer ca și cum ar cuprinde tot penitenciarul și râde.

Spune că biblioteca are și o serie de cărți de rețete din mai multe țări. Dar așteaptă să plece acasă să le experimenteze pe cele turcești și grecești pe care și le-a copiat deja în caietul de rețete.

Cosmina simte că penitenciarul i-a schimbat scara de valori. „Aici e o lume în care ai timp să citești."

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe chestii despre penitenciarele din România:
Am fost să văd cum e prima zi de școală în pușcărie
Cum mi-am pierdut piciorul în penitenciarul Jilava, din cauza medicilor
Am făcut rost de ultima scrisoare a lui Gigi Becali și e fix cum îți imaginezi