FYI.

This story is over 5 years old.

jocuri video

Cele mai frumoase jocuri postapocaliptice

Oricum şi oricând ar avea loc Apocalipsa, un lucru e sigur: cei mai mulţi dintre noi nu o să mai fim acolo.

Sfârşitul lumii o să vină, odată şi odată. Şi nu mă refer la Fallout 4 , pentru că ăla e doar un scenariu apocaliptic digital. Eu vorbesc despre sfârşitul lumii reale. O să se întâmple înainte ca vreunul din noi să-şi dea seama.

Când, mai exact, o să se întâmple? Să mor dacă ştiu. Peste cinci miliarde de ani? Ceva de genul ăsta, cred. Dacă nu cumva mecanismul automat de răspuns în caz de atac nuclear al Rusiei, Deadhand, nu se virusează şi ne rade pe toţi de pe faţa pământului mai devreme. Sau dacă nu cumva Black Friday o să fie mai violent ca de obicei. Oricum şi oricând ar avea loc Apocalipsa, un lucru e sigur: cei mai mulţi dintre noi nu o să mai fim acolo ca să putem aprecia magnitudinea dezastrului.

Publicitate

Orice ar fi chestia asta din Fallout 4, nu cred că vrea să fim prieteni

Dar până una alta, să ne întoarcem la jocurile video, pentru că ele le permit jucătorilor să privească sfârşitul lumii îndeaproape, să-i supravieţuiască, să se hrănească cu roadele radioactive ale pământului şi să omoare hoardele de mutanţi care îi fac umbră. Dar dacă e vreun lucru pe care-l au în comun jocurile postapocaliptice e frumuseţea neaşteptată a sfârşitului lumii.

Mă gândesc în special la Fallout 4, care are grafica puţin mai bună ca Skyrim, dar nu cât să conteze, pentru că aşteptările noastre de la jocurile video sunt atât de mari acum, că e vai de produsele care nu le fac faţă. Dar seria postapocaliptică a celor de la Bethesda a fost dintotdeauna atrăgătoare din punct de vedere vizual, inclusiv primele titluri ale ei.

„Tokyo Jungle" arată destul de bine, chiar dacă e o nebunie

Chiar dacă zona Capital Wasteland din Fallout 3 avea o nuanţă maronie şi oarecum monotonă, uneori, tot te lăsa cu un sentiment de uimire. Un sentiment care s-a transmis şi la New Vegas , următorul joc din serie, care deşi nu arată la fel de maro, ci mai degrabă oranj, tot te lasă cu gura căscată. Cu toate astea, niciun deşert virtual nu m-a hipnotizat precum a făcut-o cel din noul joc Mad Max, al celor de la Avalanche.

Aventura sumbră a lui Max are o frumuseţe aparte, care nu e dată numai de faptul că trebui să cari nişte câini după tine, mereu. Este vidul, punctat pe alocuri cu rămăşitele unei societăţi distruse, care îţi aduc aminte că în urmă cu mult timp a fost ceva acolo.

Publicitate

Mai sunt si feluri de a aborda dezolarea postapocaliptică, desigur. O lume devastată nu trebuie neapărat să arate ca un deşert în care îşi fac veacul tot felul de bărbaţi nedezlipiţi de maşinile lor. De exemplu, în Tokyo Jungle , un joc exclusiv pentru PlayStation, acţiunea are loc într-un oraş recucerit de natură, unde toate clădirile gri sunt acoperite aproape complet de verdeaţă. Ăsta e un joc în care joci cu o fiară sălbatică şi nu cu un tip păros care şi-a îndesat o grămadă de arme în buzunarele hainelor lui nespălate.

Jocul ăsta m-a convins că în interiorul graniţelor artificiale construite de oameni, poate exista o lume nedomesticită. S-ar putea ca noi, oamenii, să fim la putere acum, dar nu e nevoie decât ca noi să ne distrugem între noi, ca natura să umple golul.

Uită-te la screenshot-ul ăsta din „Enslaved", aproape că poţi să miroşi jungla postapocaliptică

Frumuseţea apocalipselor din Gears of Wars şi Enslaved: Odyssey to the West este mult mai directă. Ambele jocuri spun povestea unei namile de om care se luptă cu o tonă de inamici, într-o lume care a fost devastată de incapacitatea omenirii de a echilibra setea de putere cu grija pentru natura care i-a dat naştere. Ambele jocuri au loc în medii în care poţi pur şi simplu de opreşti şi să admiri peisajele. Asta numai doar când nu încearcă vreun robot ucigaş său vreun extraterestru să te decapiteze. (Lucru care se întâmplă destul de des, scuze că-ţi zic.)

E adevărat că Gears of War optează pentru nuanţe de maro şi de gri, în timp ce Enslaved merge pe culoare, dar nu văd ca vreuna din abordările astea să fie mai seducătoare decât cealaltă. Ambele sunt frumoase. Dacă a avut loc un război şi omenirea a fost parţial anihilată, nu prea mai ai motiv să redai lumea în culori vii. Jocul I Am Alive al celor de la Ubisoft este cel mai bun exemplu în sensul ăsta. Totuşi, să nu-l joci, că e prea enervant.

Publicitate

„I Am Alive" arată foarte bine, dar gameplay-ul e. de fapt, foarte plictisitor

Borderlands, The Last of Us, Destiny, orice joc postapocaliptic ai juca şi oricum ar arăta lumea după sfârşitul ei, mereu găseşţi ceva să sorbi din priviri. Jocurile astea te atrag şi te integrează în peisaj şi te fac să te întrebi ce naiba s-a întâmplat acolo. Explorăm toate colţurile unor colibe abandonate şi ne avântăm în tot felul de peşteri întunecate în care se află Dumnezeu ştie ce pentru că trebuie să aflam ce s-a întâmplat acolo.

Aşa că data viitoare când explorezi cine ştie ce sfârşit al lumii, nu te mai îngrijora că n-ai destule provizii. Uite-te în sus. Uite-te în jur. Absoarbe totul. Mai puţin radiaţiile. Şi dă-ţi seama că, deşi lumea s-a sfârşit, încă e un loc destul de drăguţ.

Numai că nu uita să-ţi iei arma cu tine. Dacă e un loc drăguţ, nu înseamnă că e şi un loc sigur, iar monştrilor nu le pasă dacă ai ieşit să admiri peisajul.

Traducere: Mihai Niță

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre jocuri:
Cele mai bune jocuri din 2015, de până acum
Cele mai mișto zece personaje din jocurile video
Cele mai tari jocuri video făcute de români, de care probabil n-ai auzit niciodată
Cele mai tari momente din Grand Theft Auto mi-au schimbat viața