FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Cele mai nasoale coperți din istoria muzicii românești

România a făcut cadou lumii artistice o groază de piese oribile, dar am fost curios să văd cum stăm la capitolul coperților.
muzica romaneasca nasoala

România a făcut cadou lumii artistice o groază de piese oribile, dar am fost curios să văd cum stăm la capitolul coperților. Așa că m-am pus să caut prin peste opt mii de imagini și am găsit cele mai nasoale 25 coperți din istoria industriei muzicale românești, să dovedesc faptul că prostul gust al nostru se extinde și la arta vizuală. Spoiler: Majoritatea sunt din anii 90, când kitschul parcă a atins punctul maxim în cultură.

Publicitate

Holograf – Stai în poala mea

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870655

Ceea ce-mi place mai mult ca orice în poza asta e expresia lui Dan Bittman. După privirea lui goală și regretul ce se citește în sprâncenele lui, îmi dau seama că a intuit faptul că nu e o idee bună să-și pună un iepure în poală și să pozeze așa pentru un album care va fi distribuit comercial. Probabil s-a gândit că nu va exista internet peste 20 de ani și nu o să scoată nimeni din arhivă rușinea lui din tinerețe. S-a înșelat.

Spitalul de Urgență – Trăiască berea

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870670

Legenda spune că băieții de la Spitalul de Urgență s-au întâlnit la un birt să discute despre coperta noului lor single. După primele două beri, au început brainstorming-ul și discuția s-a desfășurat în felul următor:

„Solistul: Băieți, avem o piesă nouă. Ne trebuie o copertă.
Chitaristul nr. 1: Hmm, se numește „Trăiască Berea", hai să punem o bere.
Solistul: Excelent! Așa rămâne."

După alte șase beri:

„Toboșarul: Băi, dar nu mai bine punem o poză cu noi în timp ce bem bere?! Adică noi am scris piesa.
Solistul: Și mai bine! Acum chiar am ajuns undeva."

După alte 12 beri:

„Solistul: Gata, stop! Am una și mai bună! Hai să ne băgăm într-o halbă de bere uriașă ca într-un jacuzzi pentru alcoolici, și să zâmbim la cameră ca și cum ne-am freca-o unul altuia în cerc pe sub spumă.

Tot spitalul: EȘTI UN GENIU!
Basistul din spate: Ce-i ăla un jacuzzi?"

Și așa au ajuns pe lista asta.

Mircea Vintilă – Peripeții noi

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870682

Asta e genul de poză care are mai multe înterpretări decât o poezie de Nichita Stănescu. Poate s-a agățat de vagon ca trenul să-l ducă spre meleaguri fantastice pline de poezie și flori și mai știu eu ce își dorește un folkist. Poate e un fel de supererou trubadur care oprește trenuri defecte și salvează oamenii din ele. Poate doar n-are bilet și se ascunde după tren să nu-l vadă nașul.

Publicitate

Bere Gratis – Acolo sus

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870692

Poate cea mai morbidă copertă din muzica românească. Poza asta îmi dă impresia că modelul s-a spânzurat fix după ce a făcut poza. Bine, poate doar schimbă un bec, dar ce e mai plauzibil să-ți vină să faci, după ce asculți un album Bere Gratis: să schimbi un bec sau să nu mai vrei să trăiești pe lumea asta?

Paraziții – În focuri

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870703

Uite o copertă care nu are absolut nicio relație cu piesa. Cred că au găsit-o în ceva casă abandonată și i-a promis o picătură de heroină dacă își arată țâțele. Probabil că versiunea necenzurată o ajuns la Larry Flint. Aș vrea să cred că stă pe biroul lui. E bună de speriat liceene. Să te duci la ele și să țipi „te crezi tu șmecheră că ai pielea fermă și lucrurile bombate, dar în 40 de ani așa o să ai țâțele, ca niște șosete pline de salată de vinete!"

Gică Petrescu – La masă cu prietenii mei

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870717

Care prieteni, nea Gică? Nu vezi că dai noroc cu vântu'? Ori asta, ori consideră cana singurul lui prieten adevărat. Pentru un artist care majoritatea vieții lui a cântat despre cum să te faci henț, nu e greu de crezut.

Teodora Iacob – Efecte speciale

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429871225

Imagine via Discogs

Nu prea-s speciale din moment ce ai un Pikachu retardat și desenat în Paint pe post de soare. Nu înțeleg de ce fundalul e un parc de fiare vechi, dar probabil că e singurul loc unde a putut să-și rezolve concerte.

Sunet Transilvan – „Lovitura de bocanc"

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870740

În trecut, majoritatea revoluționarilor și bărbaților adevărați cântau hard rock, chiar dacă era cu voce de castrat, și făceau amenințări pe față. Nu ai cum să nu-i iei în serios din moment ce unul poartă o haină militară. Dar nu el e personajul important în poză. Nici ăla în roșu, cu expresia facială de „n-o să fii niciodată în așa hal de culeanu ca mine, așa că nici nu încerca, fraiere!". Acea distincție îi vine tipului îmbrăcat cu tricoul violet, băgat în pantaloni. În vreme ce toți se uită la cameră, el e deja cu ochii îndreptați spre viitoarea victimă a bocancului lui cel temut.

Publicitate

Genius – TNT

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429871514

Imagine via Discogs

Coperta în sine nu pare foarte nasoală. Asta până când te uiți înăuntru să vezi că de fapt trio-ul se deschide la pantaloni. Abia atunci înțelegi violul din priviri. Expresia aia de „vrei, nu vrei, mâine te ustură curul". Îmi dă tripuri cu Oana venind la mine să mă molesteze în toiul nopții cu forța unor bombe TNT din Al Doilea Război Mondial, în timp ce ăia doi înregistrează totul. Nu degeaba albumul se termină cu piesa „Stop the pain!"

Mihai Constantinescu – Cine știe

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870754

Prefer să adopt toți câinii vagabonzi din lume decât să îmi deschid ochii și să-l văd pe Mihai Constantinescu în față. Să mă uit în ochii lui și să-l văd tot pe Mihai Constantinescu. Știți ce? Am luat o lupă și m-am uitat la piramida aia cu ochi de o vezi pe dolari. În pupilă e Mihai Constantinescu. Mihai Constantinescu e viață, Mihai Constantinescu e dragoste.

Marius și Nadia Dragomir – Party in Transilvania

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870765

E și normal ca una dintre cele mai nasoale piese din istoria muzicii românești să aibă o copertă pe măsură. Marius iese din fruntea Nadiei cu doi colți mai neconvingători ca protezele alea din plastic pe care le câștigai la o bomboană când erai mic, în timp ce ea stă ca la buletin. Nu e de mirare, pentru că sunt sigur că trebuie să fii un om lipsit de sentimente să trăiești în preajma lui Marius Dragomir mai mult de zece minute.

Antract – Antract

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870778

O centauriță în călduri și un unicorn turbat, care face spume la gură spre luna plină. Poate se transformă. Poate e unicorn vârcolac.

Publicitate

Mircea Bodolan – Rănitul dintre linii

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870790

Săracul Mircea, suferă. După ce am avut o sinucidere prin spânzurare, acum unul vrea să fie ciopârțit pe șinele de tren. Dar înainte să-și pună capăt zilelor, mai bine un selfie.

Corina Chiriac – Deschid fereastra

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429871193

Imagine via Discogs

Corina Chiriac s-a născut în 1949. Albumul s-a lansat în 1995. Deci ea avea în jur de 46 de ani când a fost făcută poza. Probabil în mintea ei a crezut că va demonstra cuiva că încă arată bine, la fel ca altă „divă" din show-biz. Dar absolut nicio femeie nu ar trebui să pozeze în postura aia după o anumită vârstă. Bine că albumul se numește „Deschid Fereastra", pentru că dacă eu aș intra într-o cameră și aș vedea-o așa, aș sări de la etaj.

Ilie Stoian – 12+1 = 8

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870815

Nu cred că există ucigaș în serie care-și face costume din pielea de pe spatele victimelor care să fie atât de dezaxat încât să facă o poză ca asta. Coperțile astea devin din ce în ce mai ciudate. Mă bucur pentru că nu l-a copiat în totalitate pe Omul Vitruvian, pentru că atunci ar fi trebuit să stea cu mâinile întinse pe lângă corp. Și aia ar fi fost și mai oribil decât poza Corinei Chiriac.

Taxi - Comunitarul

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870826

Au ceva cântăreții noștri cu câinii vagabonzi, sau „comunitarul", în versiunea modernă. Că e genul ăla de problemă socială atât de simplă și la sentiment încât oricine are o părere legată de ea. Dar uite ce simpatic bulbucă din ochi. Cum să nu-l iubești? Ce dacă e plin de pureci și colcăind de limbrici? E și el un suflet!

Publicitate

Ovidiu Mihăilescu – Cowboy-ul Nelu

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870852

Cowboy-ul Nelu cântă piese folk anti-manele, cu versuri ca:„Cine de aici mai ascultă manele, precis va muri de mâinile mele". Uită-te la el. E gras, are un pistol de jucărie și o căciulă din paie. Nu ar rezista nici măcar o zi în Vestul Sălbatic sau două ore în Ferentari. Există un singur cowboy român și numele lui e John Brad.

4U – Trebuie să schimb ceva

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870863

Fix de asta avea nevoie muzica din România. Mai mulți tipi îmbrăcați în pantaloni de piele care-și arată buricul cu capul în jos. Nu le-a ieșit 69 din prima, dar așa e la început, până te prinzi care-i poziționarea.

Sweet Kiss – www.sweetkiss.ro

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870874

De curiozitate am intrat pe adresa aia. Momentan e liberă, ceea ce înseamnă că încă mai poți să o cumperi și să creezi cel mai fain portal dedicat trupei care ne-a binecuvântat urechile cu Alin, Alin. Sau un site de videochat, se potrivește mai bine.

Timpuri Noi – Timpuri Noi

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870962

Dacă-ți mai spune cineva că nu există bebeluș urât, să le arăți coperta asta. Timpuri Noi au reușit să găsească cel mai hâd copil din lume și au încercat să vândă albume cu imaginea aia. Ceea ce mi se pare ori cea mai mădoare-npulă mișcare sau cea mai retardată. Tu decizi.

T-Short – Noapte de vis

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429871168

Imagine via Discogs

Aparent prin anii '90 exista undeva un magazin de pantaloni ur âți, și ei au epuizat tot stocul. Ei sunt „mesagerii dragostei", deși arată ca pseudo-trupa aia din I-IV care cânta cover-uri după 3 Sud Est la serbări. Stilul lor vestimentar e absolut excelent. Când te îmbraci atât de bine, muzica nu mai contează.

Publicitate

Alpha – Nu te uit

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429870984

Am avut sinucideri, violuri, semi-nuditate, hai să o dăm și pe corupere de minori. Doar că de data asta e chiar cool. Tipul arată de parcă are 12 ani și deja are o roșcată și o brunetă la fiecare braț. Fac pariu că tu nu făceai asta când erai la vârsta lui.

Sarmalele Reci – Vaca

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429871004

În primul rând nu înțeleg de ce ar numi cineva albumul lor „Vaca". Da, și mie-mi place laptele, dar nu mi-aș pune animalul în cap. Fix asta a făcut Zoltan și de atunci nimeni nu a mai luat în serios o trupă care și așa era blestemată din start când s-au gândit să-și spună „Sarmalele Reci".

As XX – Inima te cheamă

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429871138

Imagine via Discogs

Cu cât mă uit mai mult la fața tipei cu atât mă îngrozesc mai rău. Iar băieții sunt la fel de țărani flaușați ca și ăia de la Genius. Au și aceleași freze. Ba chiar a trebuit să mă uit de două ori la ambele poze, pentru că aveam bănuiala că sunt aceiași trei dubioși și doar își schimbă numele și hainele ridicole ca să creadă oamenii că-s altă formație.

Panterele Negre – Sex și violență

cele-mai-nasoale-coperti-din-istoria-muzicii-romanesti-365-body-image-1429871031

Ok, asta chiar nu e politically-correct. Nu știu cine de la Metropol Music a venit cu ideea că e bine să pună o imagine cu o femeie violată de doi bărbați negri sub amenințarea cuțitului, dar îi putem ierta. Erau anii '90, când dacă vedeai un negru pe stradă, îl arătai cu degetul și scoteai zgomote de uimire. Alte vremuri.

Citește mai mult despre anii '90:
**_[Cum s-au format artiştii români modernişti în anii '90

](http://www.vice.com/ro/read/cum-s-au-format-artistii-romani-modernisti-in-anii-90-201)****[În anii '90 era intens

](http://www.vice.com/ro/read/in-anii-90-era-intens)****[Înapoi în trecutul muzical al anilor '90 cu The Model

](http://www.vice.com/ro/read/inapoi-in-trecutul-muzical-al-anilor-90-cu-the-model)Am cunoscut autorii tunurilor de presă de la începutul anilor 90_**