Dacă e să ne luăm după ofertele disponibile pe site-urile cu locuri de muncă, cele mai multe joburi sunt în domeniul vânzărilor. Pe eJobs, de exemplu, sunt peste nouă mii de posturi disponibile în vânzări, urmate de alte cinci mii sub eticheta de „relaţii cu clienţii/Call Center", care înseamnă, practic, acelaşi lucru. În ziua de azi, cam orice companie, indiferent de serviciul pe care-l oferă, are un departament responsabil cu promovarea şi vânzarea produsului. E normal ca oferta de joburi să fie suprasaturată de asemenea posturi.

Eu, în total, m-am învârtit prin vreo cinci joburi în domeniul vânzărilor şi am ajuns destul de repede la concluzia că nu este totul roz precum pare. Ai două variante, ori îţi place să lucrezi în acest domeniu, ori urăşti cu desăvârşire orice ţine de vânzări. Nu prea există cale de mijloc.

Chiar şi aşa, contează prea puţin cât de mult îţi place domeniul, ca să fii cu adevărat bun. Cunosc persoane care, deşi sunt extraordinar de bune la prostit oameni să cumpere un produs de căcat, detestă fiecare clipă petrecută la locul de muncă. Dacă totuşi crezi că ţi-ar face o deosebită plăcere să practici această meserie, m-am gândit să-ţi ofer câteva motive pentru care ar fi bine să te gândești mai bine:

Să nu cumva să crezi că un post în vânzări se limitează la un nume atât de banal ca „vânzător". Ăsta, de obicei, are legătură cu un chioşc ordinar şi este fix ce te gândeşti că este. De fapt, renunţă la orice derivat al verbului „a vinde", pentru că nu-ţi va spune prea multă lume că o să ajungi să lucrezi în vânzări. Atunci când te prinzi despre ce este vorba, de obicei e prea târziu. Gen, ai trecut de ultimul interviu şi eşti cu contractul în faţă pe care scrie „lucrător comercial" sau „agent vânzări".

Angajatorii au cam înţeles că lumea a început să fugă de vânzări şi fac tot posibilul să împacheteze o ofertă în clişee. Le ştii şi tu, salariu motivant, posibilităţi de avansare, bonusuri de performaţă, colectiv frumos etc. Apoi reinventează funcţia de „agent vânzări" ca să pară că tu nu eşti un simplu agent, ci ceva angajat special cu o funcţie deosebită.

Fie că vorbim de „unit manager‟, „customer support‟ sau „shop assistant‟, o să faci acelaşi lucru banal. Adică să tragi de oameni să-ţi cumpere produsul ăla de care tu, cel mai probabil, nu te-ai atinge nici în ruptul capului.

Din experienţă îţi spun că absolut orice produs ai vinde, există o perioadă pe an în care o s-o freci degeaba, pentru că nu se cumpără. Am lucrat într-un magazin mare de electronice, unde eram responsabilă cu raionul de IT, adică laptopuri, monitoare, imprimante, tablete, telefoane, aparate foto, accesorii şi consumabile. Asta înseamnă că toamna şi în decembrie comisioanele mele zburdau efectiv.

Toamna mergea treaba, pentru că se cumpărau în prostie laptopuri şi imprimante pentru elevi sau studenţi. În decembrie mergea pentru că venea Crăciunul. În restul anului mă luptam cu clienţii, ca să primesc salariul minim pe economie.

Și aici e problema. Orice produs sau serviciu are o perioadă proastă în an şi cum salariul de bază este prea mic, tu depinzi foarte mult de acel comision de vânzare. Trebuie să fii extraordinar de bun ca să poţi convinge un om să plece cu ceva de care nu are nevoie, mai ales atunci când bate vântul în magazin şi nu-ţi intră nimeni jumătate din zi.

Şi asta e nasol, pentru că nu-ţi poţi face un plan la începutul lunii. Niciodată nu ştii cu exactitate cât o să câştigi şi, de obicei, acel salariu fix pe care-l primeşti, e prea mic ca să te bazezi pe el. Și pe orice, în general.

În principiu, te poţi pricopsi fie cu un şef care a făcut munca de jos ca tine şi a fost promovat în timp, sau cu unul care nu a discutat în viaţa lui cu un client. În mod evident, o să ai parte de clienţi cărora le poţi face mătănii în cap, că tot nu o să cumpere ceva. Să fim serioşi, şi tu, de cele mai multe ori, închizi telefonul în nas când te sună vreun agent cu asigurări sau servicii de telefonie mobilă.

Chestia cu şefii promovaţi în funcţie e că nu vor fi neapărat absurzi, dar tot te vor bate la cap cu deadline-uri dubioase, pentru că şi ei, la rândul lor, au fost terorizaţi de alt şefuţ cu pretenţii. Însă, dacă ai ghinionul să te trezeşti cu unul care nu a vândut nimic toată viaţa lui, o să ai parte de ordine şi de pretenţii care mai de care mai deplasate. Cel mai trist caz de care m-am lovit, a fost tot într-un Call Center. Am avut o doamnă al cărei soţ a decedat şi, săraca, a vrut să anuleze abonamentul lui de telefon. Am făcut tot ce m-a rugat, fără să insist cu alternative şi reduceri. Ulterior, am fost luată la întrebări, de ce nu am încercat să-i propun doamnei o ofertă personalizată.

E nasol, pentru că nu ai mereu posibilitatea să execuţi orice-ţi spune. Totuşi, lucrezi cu oameni şi nu cu obiecte. După cum spuneam mai sus, ai perioade bune şi perioade catastrofale. Companiile mai bine puse la punct ştiu să aplice nişte deadline-uri mai accesibile, în funcţie de perioada anului. Cele mai multe menţin aceleaşi pretenţii, lună după lună. De exemplu, în unele magazine primeşti un fel de extra bonus dacă vinzi un anumit produs special. De obicei, sunt genul de produse pe care le vinzi când te prinde Dumnezeu de picior. Ştii tu, aparate de aer condiţionat în ianuarie sau un televizor de vreo 70 de mii de lei. Sau dacă faci vânzări într-o valoare relativ imposibilă, adică genul de sumă pe care ar atinge-o magazinul, în mod normal, doar de Black Friday. O nimica toată să o faci tu, de unul singur.

Pe lângă asta, ideile preconcepute din corporaţii îţi distrug skill-ul de vânzător. În Call Center-uri m-am lovit de tot felul de chestii impuse care îţi îngreunau munca şi nu te lăsau să te foloseşti de propriile aptitudini. Aşa, de felul tău, poţi să fii foarte convingător şi capabil să vinzi chestii, dar ajungi să fii blocat de nişte reguli absurde.

D'aia toţi agenţii cu care vorbeşti la telefon sunt ca nişte roboţi care repetă acelaşi căcat fără sens. Sunt obligaţi să citească şi să memoreze un script pe care să-l aplice la orice convorbire. Ştiu, nu te ajută pe tine, ca client, cu absolut nimic. Mai mult te scoate din sărite, dar nu e vina lor. Sunt roboţi pentru că aşa a dictat şeful.

Crezi că tipa aia care i-a spus unui client că a vorbit mai mult de 24 de ore într-o zi nu ştia că bate câmpii? Ştia, dar repeta o informaţie din sistem, pentru că n-are voie să se abată de la reguli.

Vrei, nu vrei, intră în fişa postului ca tu, în calitate de agent de vânzări, să fii sac de box pentru orice fel de problemă care este peste puterile tale. Știi și tu, când ţi se strică ceva, cine e prima persoană pe care o suni ca să-i urezi de bine? Agentul de vânzări, normal. E normal și se întâmplă în orice domeniu, pentru că nu ai cum să te duci direct la sursă, adică la ăla care ţi-a fabricat produsul defect sau la ăla care ţi-a oprit internetul din greşeală.

Chestii de genul ăsta sunt la ordinea zilei. Când lucram în domeniu, știam deja, de fiecare dată când cineva cumpăra un produs super ieftin şi de la o firmă deloc cunoscută, că peste o săptămână se va întoarce cu el. Eu eram înjurată şi responsabilă de faptul că produsul respectiv a fost de căcat, pentru că eu fusesem cea care l-a vândut

Agentul reprezintă imaginea magazinului mai mult decât crezi. El este cel care mănâncă căcat şi este luat la şuturi pentru toate greşelile conducerii. Uite, de exemplu, preţurile şi ofertele produselor se pot modifica în orice zi şi la orice oră. Primeam pe mail modificarea, printam preţul nou şi îl schimbam. Problema cu asta e că preţul se actualizează în sistem înainte ca tu să termini de citit mailul respectiv, darămite să ajungi fizic pe raion, să-l schimbi. Şi da, se întâmpla uneori ca un client să pună mâna pe produsul respectiv, să-l ducă la casă şi să realizeze că are mai mult de plată. Automat, eu eram de vină, pentru că nu am alergat suficient de repede la raion.

Ce faci în momente de genul? Nimic. Stai şi înghiţi, îl laşi pe client să te înjure şi treci peste. La fel se întâmplă şi când vine vorba de o pagubă. Cele mai multe magazine mari au cel puţin un paznic care trebuie să fie pe fază în cazul unui furt. În mod evident, produse vor dispărea mereu de pe raion, indiferent câţi paznici sunt pe metru pătrat. În schimb, angajaţii sunt cei care răspund pentru pagubă. Depinde de politica fiecărui retailer. În unele magazine te alegi doar cu mustrări verbale. În altele, cum am păţit eu, agenţii trebuie să plătească paguba. De ce? Pentru că șefii presupun că trebuie să fii atent la orice se întâmplă pe raionul tău, chiar şi când eşti ocupat cu un client. Paznicul e mai mult de umplutură.

În vânzări o să ai mereu parte de câţiva clienţi pe care nu-i uiţi toată viaţa. Ştii tu, genul de oameni care te fac să te gândești serios la sensul vieţii și la umanitate. Nu contează că lucrezi pe teren sau prin telefon. Nu contează nici măcar dacă trebuie să vorbeşti cu români sau cu străini. Crede-mă, peste tot o să întâlneşti oameni ciudaţi.

Eu, de exemplu, în primul Call Center în care am lucrat, trebuia să „ofer suport‟ şi să vând nişte servicii de telefonie mobilă pentru americani. Prima convorbire telefonică am avut-o cu un american care, după ce a aflat de unde sunt, era convins că sunt ceva vampir-hacker care vrea să-i fure banii şi sângele. Nu glumesc.

Pe lângă asta, în multe Call Center-uri există acea regulă că nu ai voie să închizi telefonul înaintea clientului. Nu contează cât de urâtă devine convorbirea sau că omul a uitat efectiv să închidă după terminarea apelului. Regula asta e de-un cretinism absolut, pentru că, în acelaşi timp, ai şi o limită de timp în care ar trebui să efectuezi vânzarea sau să soluţionezi problema. Adică să-ți faci treaba pentru care ești plătită. Am păţit-o să fiu sunată de persoane care erau pur şi simplu plictisite în drum spre casă. Nu doreau să cumpere nimic, doar puneau întrebări fără sens şi, după vreo 15 minute de delir, spuneau ceva de genul „Ok, am ajuns acasa. Pa". Închideau telefonul şi aia era.

Asta e, trebuie să fii pregătit pentru orice. Se întâmplă şi la case mai mari, gen la primării. Dar, cu timpul, ajungi să te obişnuieşti cu asemenea incidente. Încep să facă parte din rutina ta zilnică şi ajungi chiar să te şi bucuri de oameni ciudaţi. Măcar te mai destinzi puţin şi trece ziua mai repede.

O să fii înjurat, umilit şi ameninţat din când în când, dar te ajută. Pe termen lung, câştigi nişte social skills care, cine ştie, îţi pot fi de mare folos în viaţă.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre munca în corporație:
Crezi că ai un job de căcat? Să vezi cum e într-un depozit Amazon
O firmă te ajută să-ţi umfli CV-ul cu corporaţii inventate care par reale
Tinerii din ziua de azi sunt mai săraci decât părinții lor