Cum a ajuns un român jucătorul de poker cu cele mai mai mari câștiguri din istorie

FYI.

This story is over 5 years old.

Advertorial

Cum a ajuns un român jucătorul de poker cu cele mai mai mari câștiguri din istorie

Daniel urmează să joace și-n România, într-un campionat de șapte zile.

Pe 18 mai, a fost lansat în premieră în România documentarul Kid Poker, despre viața lui Daniel Negreanu, jucătorul de poker cu cele mai mari câștiguri din toate timpurile: aproximativ 32 de milioane de dolari. Negreanu a venit la București să joace la Eureka Poker Tour, un festival de poker adus în premieră în România de PokerStars și organizat împreună cu PokerFest.

Negreanu mai are în palmares șase titluri World Series of Poker și două World Poker Tour, care sunt un fel de campionate mondiale în lumea pokerului Texas Holdem. Dar, pe lângă astea, Daniel Negreanu mai are ceva: carismă și abilitatea de a inspira oamenii care n-au nicio treabă cu pokerul să-i acorde o șansă acestui joc.

Publicitate

De altfel, cea mai faină parte a documentarului e că te prinde chiar dacă nu ești vreun pasionat al acestui joc și habar n-ai ce e ăla „turn" sau „value bet". Filmul este despre omul Daniel Negreanu și combină ascensiunea lui în lumea pokerului cu momentele emoționante din viața personală. O să găsești în documentar inclusiv imagini și filmări vintage din copilăria lui în Toronto sau mărturii ale fratelui său, ale prietenilor și ale altor jucători de poker din circuitul profesionist.

NEGREANU E GENUL DE TIP CARE DĂ VIAȚĂ UNEI PETRECERI

Prima oară am auzit de Daniel Negreanu acum vreo zece ani, când căutam pe internet clipuri cu mese finale de la turneele de poker. L-am reținut pentru că era complet diferit de ceilalți jucători. Omul ieșea în evidență prin relaxarea debordantă pe care o afișa în timpul mâinilor. Știi, majoritatea jucătorilor stau tăcuți și ușor încruntați la masă, se țin cu mâna de falcă și își ascund privirile, ca să nu trădeze vreo emoție. În schimb, Negreanu e un tip expansiv, vorbește mereu cu ceilalți jucători de la masă și spune poante. Unele nu-s de zis în public, așa că le păstrează pentru el: „Îmi mai spun glume în gând câteodată, că nu-s potrivite pentru televizor, așa că doar eu râd la ele".

Documentarul ăsta o să-ți confirme din plin că Daniel, născut în Toronto, dintr-o familie de români care „au venit în Canada cu cinci dolari în buzunar", chiar e „sufletul petrecerii". De mic a fost așa. Cum ar spune învățătoarele, Negreanu era un puștan cam năzdrăvan și pus pe șotii. În școală, își făcuse o gașcă de băieți care nu se omorau cu învățătura, în schimb erau ăia responsabili cu distracția și voia bună. Iar când nu-i amuza pe ceilalți, făcea bani de buzunar jucând biliard la sala de lângă școală.

Publicitate

Dar două detalii esențiale anunțau cumva c-ar putea ajunge un mare jucător de poker: era bun la calculul probabilităților, atât de bun că fusese mutat la cursul de matematică pentru copii dotați, și pasionat de actorie. Elementele astea două aveau să-l ajute peste ani să ia deciziile potrivite la momentul potrivit sau să-și blufeze cu sânge rece adversarii.

PÂNĂ LA CÂȘTIGURILE DE MILIOANE DE DOLARI A RĂMAS LEFTER DE MAI MULTE ORI

Povestea lui Negreau își arată că pokerul profesionist e mai mult despre antrenament, răbdare și perseverență, decât despre noroc, intuiție și talent. Când era în liceu și-a descoperit Texas Holdemul, Daniel a avut inițial impresia că e un joc de noroc, după care a observat ceva care l-a atras: „Am observat că întotdeauna aceiași oameni câștigă, aceiași pierd". Așa că s-a apucat să joace la greu, mai întâi cu seri de poker acasă, apoi la cluburi private, unde cei mai în vârstă l-au botezat „Kid Poker", pentru că era cel mai crud de pe acolo.

Și-a dat seama că pokerul e pasiunea vieții lui, iar școala n-a mai fost o prioritate pentru el. Treptat, a început să facă tot mai mulți bani. Deși inițial era împotrivă, mai ales că pe la sfârșitul anilor '90 lumea trăia cu impresia că să fii jucător de poker e egal cu a fi cartofor, mama lui a ajuns să fie mândră de el. De fapt, ca să-nțelegi cam cum era văzut pokerul pe vremea aia, uite un episod relevant pe care Negreanu îl povestește-n documentar: mama unui tip care vindea cocaină și casetofoane furate i-a spus maică-sii: „N-aș vrea ca fiul meu să facă ce face al tău". Da, cam atât de nasol era perceput jocul ăsta.

Publicitate

Pentru că visa să ajungă WSOP (World Series of Poker) și să joace cu Phil Helmuth & alți „grei" ai pokerului de atunci, Negreanu a făcut rost de trei mii de dolari și s-a dus să joace-n Vegas. I-a pierdut imediat și s-a întors acasă. Filmul ăsta s-a repetat de vreo cinci-șase ori, dar Negreanu n-a renunțat, așa cum facem noi, ăștia care pierdem câțiva dolari pe net și ne ofticăm după vreun bad beat. La un moment dat, și-a dat seama că e musai să-și îmbunătățească jocul, ca să aibă șanse cu profesioniștii. Iar ca să facă asta, câteva luni de zile a studiat câte 80-90 de ore pe săptămână.

CEL MAI BINE SE SIMTE PE SCENĂ

Daniel Negreanu la Caribbean Adventure Poker Stars

După perioada asta, jocul lui s-a îmbunătățit. A început să citească mai bine situațiile de joc, să-nțeleagă cum gândesc adversarii și să strângă informații de la masă. Toate astea, combinate cu simțul nativ de a ghici oamenii, l-au ajutat să progreseze. În 1998, a câștigat primul eveniment WSOP din carieră, iar în 1999 a apărut pentru prima oară la un eveniment de poker televizat.

Și-a inspirat ținuta de la tenismenul Andre Agassi și și-a dat seama că acolo, în lumina reflectoarelor, se simte cel mai bine. A câștigat turneul, după ce i-a intrat culoarea la ultima carte, iar din 2000 s-a mutat în Las Vegas, ca să joace zilnic la cazinouri. A mărit sumele pe care juca, iar jocurile de cash au devenit pentru el ca „un job", în timp ce „turneele erau ca un desert". Acolo era miza.

Publicitate

Dar până-n 2003, când a câștigat a doua brățară WSOP, n-a mai avut succes la turnee. Au existat chiar momente în care se-ntreba dacă e de ajuns de bun sau dacă nu cumva și-a atins limitele. Apoi, a venit anul 2004, care a fost unul fantastic pentru el. A câștigat iar la WSOP și-a fost declarat cel mai bun jucător din lume. Mama lui, cea care îl însoțea la toate turneele și-a fost cel mai mare fan al lui, s-a mutat în Vegas, ca să-i fie mai aproape și să-i poată pregăti prânzul. Atât lui, cât și prietenului Phil Ivey. Gândește-te ce mișto e chestia asta: cel mai tare jucător de poker din lume era singurul om din Vegas care mergea la cazino cu pachețelul pentru prânz.

Acum, după atâția ani de poker, Negreanu spune că pentru el nu mai e vorba de bani, ci e despre titluri. Motivația lui e să câștige turnee mari (are șase brățări WSOP, dar mai vrea cel puțin trei) și să participe la cât mai multe mese finale. „Cel mai mult îmi plac mesele finale. Îmi place să stau pe scenă, acolo e zona mea de confort", zice el.

NEGREANU E UNUL DIN MOTIVELE PENTRU CARE POKERUL E ATÂT DE POPULAR ÎN ZILELE NOASTRE

Visionboard-ul lui Negreanu, print screen din documentarul Kid Poker

Cu bancurile pe care le spune sau controversele pe care le stârnește la mese, Negreanu chiar e tipul ăla care-i făcut pentru scenă. Genul de show-man pentru care-ți vine să urmărești un turneu de poker, chit că nu te-ai uitat în viața ta la un turneu de poker. De altfel, canadianul are o contribuție enormă la dezvoltarea jocului. În ultimii ani, a devenit un ambasador al pokerului, pe care-și propune să-l promoveze cât de mult poate. Printre altele, dă interviuri, participă la evenimente și-a scris o carte despre strategia în poker.

În afară de marea lui pasiune, Negreanu are și alte activități. E pasionat de hochei și golf și, mai nou, se ocupă cu diverse acțiuni de caritate. Cum reușește să le facă pe toate. Simplu. Are acasă un vision-board, pe care-l vede zilnic, cu obiectivele pe anul în curs. Cumva, în cazul lui, chestia asta funcționează.

Mai multe informații găsești pe pagina festivalului: www.eurekapokertour.com

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre poker:
Ce am învățat după ce-am jucat poker pe internet timp de șase ani
Mâncarea vegetariană m-a făcut un jucător de poker mai bun
Câți bani poți câștiga ca jucător de poker online începător?