Moldovenii pot să răsufle ușurați: au scăpat, la mustață, de stearpa sprijinită de homosexuali și lesbiene care le-ar fi adus pe cap, să le spurce țărișoara, 30 de mii de sirieni. În schimb s-au ales cu un moldovean neaoș, care va pune țara la locul ei, alături de Rusia, și o va face atât de prosperă încât toți tinerii plecați să își facă un rost afară se vor întoarce acasă.

Cam asta îmi imaginez că ar fi zis, la un pahar de vodcă la birtul din sat, un alegător al lui Igor Dodon la vestea că liderul socialiștilor din Republica Moldova a câștigat alegerile prezidențiale. De la masă nu ar trebui să lipsească, pentru a da aprobator din cap, popa.

N-ai cum să nu fi auzit și tu până acum că Maia Sandu, candidatul descris ca pro-european, a pierdut alegerile din Moldova. Ce am scris mai sus face parte din campania de intoxicări care au vizat-o și din propaganda electorală a lui Igor Dodon. Care Igor Dodon se va plimba, timp de cel puțin patru ani de acum încolo, pe covoare roșii și va răspunde la apelul „domnule președinte".

Ca să înțelegi cam cât de caraghioasă e situația asta, chiar și pentru o țară rămasă în zona gri dintre Occident și Rusia, este suficient să te uiți la fața lui, care a inspirat porecle gen „Bidon" și „Gondon" – ceea ce în rusă înseamnă „prezervativ". Fostul președinte comunist Vladimir Voronin, care are tot farmecul pe care ți-l poți imagina la un general de miliție, este, prin comparație cu Dodon, un charismatic. De altfel, Dodon a crescut sub pulpana lui Voronin, care l-a făcut ministru al economiei și viceprim-ministru în guvernul Zinaidei Greceanîi, ba l-a mai și sprijinit în încercarea eșuată de a deveni primar al Chișinăului.

La puțin timp după candidatura la primărie, Dodon și-a abandonat tătucul – care l-a catalogat, prompt, drept „trădător" – și a pus umărul la alegerea președintelui sprijinit de pro-europeni, Nicolae Timofti. Dup-aia, la alegerile din 2014, socialiștii au furat mai bine din jumătate din electoratul comuniștilor. Acum, deși comuniștii au zis că nu îl sprijină pe Dodon, fostul lor electorat – și probabil că și ăla care le-a mai rămas – l-a ales președinte.

Teoretic funcția de președinte al Republicii Moldova nu reprezintă cine știe ce sfârâială. Atribuțiile șefului statului sunt reduse și, în mare parte, ceremoniale. Voronin a fost un președinte puternic pentru că avea în spate Partidul Comuniștilor, care nu mișca în front și făcea tot ceea ce-i spunea bossul. Timofti, pe de altă parte, a fost un președinte slab tocmai pentru că nu făcea parte din vreunul dintre partidele care l-au susținut. Nu că un președinte ar fi irelevant – a contat, în plan simbolic, că Timofti a zis în repetate rânduri că este român și vorbește limba română, că a refuzat să participe la parada de la Moscova sau să îl numească prim-ministru pe oligarhul Vlad Plahotniuc.

Președintele are însă și o atribuție importantă, într-o țară în care există multe suspiciuni cu privire la justiție: numește judecătorii, dar la propunerea CSM. În plan simbolic, Dodon poate să anuleze toate gesturile pe care le-a făcut Timofti și are și un atu pe care niciun președinte al Republicii Moldova, de la Voronin încoace, nu l-a mai avut: este legitimat de votul direct al populației ca urmare a schimbării sistemului electoral care, din 2001 încoace, prevedea că președintele este ales de parlament.

Dodon a promis marea cu sarea: că desființează bacalaureatul, că relansează economia, astfel încât tinerii își vor putea găsi de lucru pe bani buni acasă și se vor întoarce din țările de unde au ajuns, că redeschide piața rusă pentru produsele moldovenești și că își va impune propriul guvern.

Să o luăm cu ultima. Pentru a-și impune un guvern, Dodon ar trebui să îl trântească pe cel aflat în funcție, să forțeze alegeri anticipate și, pe deasupra, să se și asigure că socialiștii lui le vor câștiga. Este cam greu de crezut, însă, că va reuși să găsească în parlament o majoritate care să voteze o moțiune de cenzură – nu doar că legislativul este dominat de partide așa-zis pro-europene care au o imagine atât de proastă încât n-au niciun interes să meargă acum în alegeri, dar nici comuniștii lui Voronin nu s-au arătat, până acum, prea interesați de o colaborare cu socialiștii.

Rușii ar putea, ca un gest de bunăvoință, să renunțe la toate sancțiunile care sunt impuse produselor moldovenești, dar asta în niciun caz nu va relansa economia, care traversează o criză profundă. Țara aia depinde de banii pe care îi dau, cu țârâita, FMI, europenii și România și nu poți să ajungi pe plus doar exportând mere și vin.

Iar de dat bani, Rusia nu are de unde să dea, oricât ar vrea să atragă Moldova în orbita sa. Sancțiunile occidentale și căderea prețului petrolului au împins Rusia într-o criză financiară severă; Moscova nu reușește să finanțeze nici măcar Crimeea și Transnistria, așa că nu văd de unde ar putea da bani Chișinăului.

O altă sursă vitală de venit îi reprezintă banii pe care îi trimit moldovenii din afara țării – adică cei cărora Dodon zice că le va crea condițiile pentru a putea reveni. Ar fi absurd să îți închipui că, peste noapte, vor apărea sute de mii de locuri de muncă pentru cei din diasporă sau că țara se va putea descurca fără sutele de milioane de euro care intră în țară și mențin, cât de cât, consumul pe linia de plutire.

În sfârșit, asta cu bacul este o prostie la fel de mare: n-are nicio treabă președintele cu asta, eventual guvernul ar putea fi cel care să-l desființeze.

Electoratul nu a pus botul, însă, doar la promisiunile ieftine din campanie. Atât Igor Dodon cât și Maia Sandu au beneficiat de un vot anti-sistem. Criza economică din Republica Moldova a fost aprofundată de sifonarea unui miliard de dolari din sistemul bancar. Asta a dus la ample proteste în stradă, în ultimii doi ani, arestarea unui fost premier, și promisiuni din partea opoziției că va recupera respectivul miliard.

Dodon a promis asta în campanie și a făcut-o și Maia Sandu, care a fost propulsată în prim-planul politicii de manifestațiile anti-oligarhice și formațiunile politice care s-au format în urma acestora. Miliardul a fost, însă, declarat pierdut și transformat în datorie de stat, astfel încât este greu de crezut că mai poate recupera cineva, ceva: mai mult ca sigur că banii au fost spălați demult și se află, albi și imaculați, în conturile unor băieți deștepți.

Igor Dodon, însă, s-a folosit de indignarea creată în rândul populației de acest jaf și de percepția că guvernarea pro-europeană, aflată la putere de șapte ani, este una coruptă, aflată sub controlul oligarhului Plahotniuc, mai ales că printre organizatorii protestelor s-au aflat și tipi – gen primarul orașului Bălți, Renato Usatîi – ale căror voturi au ajuns la liderul socialist.

Chiar dacă a făcut pe luptătorul anti-sistem, Dodon nu este chiar așa de străin de sistemul controlat de oligarhul Vlad Plahotniuc. Presa de la Chișinău a scris despre legăturile dintre cei doi: Dodon s-ar fi plimbat cu avionul particular al mogulului și ar fi primit de la acesta o șpagă de trei milioane de euro. Principalele televiziuni de la Chișinău, despre care se spune că ar fi deținute de Plahotniuc, au contribuit din plin la campania mediatică a Maiei Sandu, preluând toate intoxicările legate de aceasta: ba că ar avea legături dubioase cu Ilan Shor, un om de afaceri implicat în sifonarea miliardului, ba că ar fi prea apropiată de Vlad Filat, fostul premier aflat în pușcărie, ba că ar fi desființat nu știu câte școli când a fost ministru al învățământului.

Cel mai dubios prelat din Republica Moldova, Marchel, episcop de Bălți și Fălești, i-a cerut direct electoratului să nu o voteze pe Maia Sandu pentru că reprezintă un „pericol pentru Biserică" și este „stearpă" – calomnie aruncată doar pentru că femeia și-a văzut de carieră și nu și-a întemeiat, până acum o familie. Și șeful lui Marchel, mitropolitul Vladimir, și-a declarat indirect sprijinul pentru socialistul Dodon. Iar asta ține la electorat, chiar dacă Vladimir ar cam trebui să se retragă și să mediteze la un schit după scandalurile în care s-a vorbit nu doar de averea sa ci și de presupusa sa amantă, despre care el afirmă că ar fi doar o nepoată (și da, e mitropolit ortodox, deci a depus un jurământ de castitate).

Mai mult, în timpul campaniei s-a insinuat și că Maia Sandu ar fi lesbiană (evident pentru că nu este măritată și pentru primitivi ceva e în neregulă cu orice femeie singură), asta într-o țară în care comunitatea LGBT nu este deloc bine-văzută.

Nu doar televiziunile lui Plahotniuc au pus mâna la victoria lui Dodon, ci și partidul lui, ăla pro-european și aflat la guvernare. Candidatul Partidului Democrat, Marian Lupu, a anunțat că se retrage din campania electorală și o sprijină pe Maia Sandu, însă la nivelul conducerii partidului se știa foarte bine că majoritatea voturilor se vor duce către Dodon, nu către Sandu.

Nu e deloc greu de înțeles de ce Plahotniuc l-ar prefera pe Dodon – dincolo de presupusele legături dintre ei, de care ți-am spus mai sus, Maia Sandu s-a plasat pe poziții ferme împotriva oligarhului. Tipa are un profil de tehnocrat, cu gândire formată afară, și nu pare nici dispusă la compromisurile specifice politicii moldovenești, nici șantajabilă.

Dincolo de felul în care a decurs campania și tot felul de asocieri dubioase, nici alegerile nu au mers chiar cum ar trebui – și d-aia au și ieșit în stradă oamenii la Chișinău. Numeroase secții de votare din afara țării, unde se află electoratul Maiei Sandu, au rămas fără buletine de vot, astfel încât mii de oameni s-au trezit în imposibilitatea de a-și exercita acest drept.

S-a votat în draci pe liste suplimentare, în zone aflate la frontiera cu Transnistria, de alegători aduși, organizat, cu autobuzele – ceea ce, de altfel, s-a întâmplat și la Moscova, unde Dodon a obținut un scor zdrobitor. S-a vorbit și despre cumpărarea voturilor, iar principalul ONG care a monitorizat alegerile – PromoLex – a scris că s-au înregistrat zeci de cazuri în care buletinele de vot au fost fotografiate, ca să se poată vedea clar cu cine au votat respectivii alegători.

Existența unor suspiciuni de fraudă nu înseamnă, însă, că Dodon nu are un sprijin masiv în mijlocul electoratului – toate sondajele de opinie din ultimii ani arată că pro-europenii și filo-rușii din Republica Moldova sunt, aproximativ, la egalitate, astfel încât balanța înclină când într-o parte, când în cealaltă. Țara pare că înclină, acum, către orbita Moscovei, ceea ce pare a fi în ton cu tendința unei bune părți din regiune.

Rămâne, însă, de văzut dacă prin victoria lui Dodon în alegeri o să vedem o reorientare definitivă către CSI sau, ca și până acum, va fi aceeași oscilație, est-vest, pe principiul vițelului care suge de la două vaci.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre Republica Moldova:
Trenul România-Moldova a fost inaugurat cu lăutari și politicieni care fumau ilegal
Cum făceam trocuri prin Moldova anilor '80, cu cărți de joc erotice cumpărate de la surdomuți
Moldova post-electorală, de la hipsteri la pătrățele