©2014 VICE Media LLC

    The VICE Channels

      Cineva trebuia să le explice americanilor cultura rave

      January 17, 2013

      De Clive Martin

      Writer

      America,

      Tu și cultura rave aveți o relație asemănătoare cu cea a Angliei cu fotbalul. S-a născut în orașele tale nordice post-industriale, dar abia restul lumii a reușit cu adevărat s-o înțeleagă. E un copil precoce căruia i-ai dat naștere doar ca să-ți dai seama că ești un părinte incompetent și că trebuie să-l dai spre adopție restului lumii ca să fie crescut cum trebuie.

      Acum s-a întors în viața ta și nu știi ce să faci cu el.

      În ultimii 25 de ani, în timp ce voi erați ocupați să cumpărați Learjets și să ascultați Creed, Europa i-a dat cu double dropping și cu lasere, în timp ce întreba pe toată lumea dacă se simte bine. Din cauza asta ne-ați considerat pe toți niște homosexuali dependenți de droguri și ani de zile ați rezistat cu stoicism farmecelor Mitsis, Ministry of Sound și muzicii lui Paul Oakenfold. La petrecerile voastre se asculta Kid Rock și 2 Live Crew.

      Dar de curând ceva s-a schimbat. Aveți niște tipi în hanorace înnebuniți după MDMA. Trinidad James vorbește toată ziua de boabe, la fel ca și Danny Brown și Future. Lil Wayne a fost prins cu destul MD la el cât să alimenteze Berlin Love Parade vreo câteva ore, iar noua piesă Destiny’s Child n-ar suna deloc nelalocul ei la un festival rave din anii ’90.

      Americanii încercând să arate că aparțin culturii rave la festivalul Camp Bisco din New York.

      Acum, mii de adolescenți care înainte urau „poponarii europeni” schimbă biletele Ozzfest pe bilete la Skrillex și fac pancarte pe care scriu „Daft Punk Rocks!” la festivalul Coachella. Un coleg de-al meu mi-a zis că, în liceul lui, să asculți muzică house era ca și cum ai asculta albumele live ale lui Judy Garland. Acum e ultimul răcnet să faci asta. Ceva miroase suspect și s-ar putea să fie MDMA.

      Nu sunt sigur, totuși, că înțelegeți despre ce e vorba. Sunt convins că Levon Vincent, Terrence Parker, Juan Atkins și Kenny Dixon Jr înțeleg. Dar puștanii noi nu înțeleg nimic. Ni se pare chiar amuzant cât de mult sunteți pe lângă. Acesta e un continent care a avut drept coloană sonoră în campaniile electorale piesa „Born Slippy”. La noi politicienii iau pastile și DJ-ii deschid centrele culturale pentru tineret. Ne distrăm copios văzându-vă dintr-o dată înnebuniți după ecstasy și muzică dance.

      Am văzut festivalul vostru de la Camp Bisco, l-am auzit pe Deadmau5 al vostru și m-am gândit că s-ar putea să aveți nevoie de niște sfaturi despre ce se face și ce nu se face în cultura rave.

      TOATĂ MUZICA DANCE E ELECTRONICĂ, IDIOȚILOR

      Când am auzit prima oară termenul de „EDM”, n-am știut pentru ce e prescurtarea. Am presupus că „M” probabil venea de la muzică, „E” era probabil de la european sau eclectic, iar „D” putea fi de la digital, pentru că a fost creată pe un laptop. Nu mă așteptam în niciun caz să fie ceva atât de evident ca „electronic dance music”. E ca și cum ai numi un gen muzical „rock cu chitări” sau „ska cu trompetă”.

      Toată muzica dance/house/bass e electronică. Ia spuneți asta cu voce tare când sunteți singuri. Muzică. Dance. Electronică. Parcă o auzi pe bunica încercând să vorbească despre ultimul album al lui Moby, sau un ofițer de poliție care vorbește despre un festival rave pe care încearcă să-l închidă. Te face să pari novice, un novice prostănac.

      TOBELE LIVE SUNT ABSOLUT INACCEPTABILE

      Din ce se vede la festivalul Camp Bisco, se pare că aveți de gând să inițiați un curent al muzicii dance live. Tobe live? Serios? Muzica house live e genul de chestie care ar trebui să aibă loc în cafenelele de jazz și cluburile care închiriază muzicieni ca să bată la bongos la petreceri. Un saxofon ar trebui să apară în rave doar dacă cântă „Calabria”, altfel n-are ce căuta.

      DACĂ VREȚI SĂ-I ZICEȚI PRAF LA MDMA, ȚINEȚI MINTE CĂ SE SPUNE CĂ BAGI „NIȘTE” PRAF, NU „UN PRAF”

      Asta e pentru rapperi. Știu că sună pedant, dar oamenii care vorbesc despre droguri, deși habar n-au despre ele, sunt groaznici: Știu că voi abia ați început să luați, dar parcă sunteți colegii ăia de școală enervanți care te întreabă: „Ce faci colegu’, ai fumat iarbă?” Iei o pastilă, pentru că e doar una, dar iei niște praf pentru că MDMA e praf, e la plural. Doar dacă nu cumva încerci să iei o singură granulă de MDMA, ceea ce ar fi oribil de insuficient.

      NU E NEVOIE DE DROP ÎN ABSOLUT TOATE PIESELE

      Știi ce-ți dorești cel mai mult de la muzică atunci când încerci să dansezi într-o încăpere aglomerată, plină de oameni beți? Repetiție. Nu căderi în gol cu zbanguri puternice în urechi. Chiar și drum and bass-ul funcționează cel mai bine atunci când e un atac constant și stabil, cu mici schimbări subtile de la o piesă la alta.

      NU POȚI SĂ FACI MUZICĂ HOUSE ȘI SĂ PRETINZI CĂ EȘTI ÎMPOTRIVA DROGURILOR

      Cel mai nașpa moment din EDM de până acum a fost atunci când au urcat pe aceeași scenă Phil Collins, Deadmau5 și Madonna. Cea din urmă a făcut o referire la MDMA pe scenă, într-un mod destul de penibil și bleguț, de parcă ai auzi-o pe maică-ta cum vorbește chicotind despre ultima oară când s-a pilit. În fine, Deadmau5 și-a luat imediat datoria să urce la pupitru și s-o critice pe Madonna că glumește despre „mizeria care a ținut EDM-ul pe loc ani de zile.”

      Să fim serioși. N-ai nevoie de drogur ca să te poți bucura de muzică. Dar EDM, cum insistă Mau5 să-i zică, e atât de mult asociată cu utilizarea acestui drog recreațional încât dacă încerci să-l negi, negi întreaga cultură. E ca și cum Shane MacGowan s-ar enerva pe oamenii din public că s-au îmbătat la un concert Pogues sau SpaceGhostPurrp ar începe deodată să predice că iarba e doar o portiță către alte droguri.

      DJ-ii NU SUNT STARURI ROCK

      Oricât de mult vă doare, trebuie să faceți față faptului că bărbatul din spatele laptopului nu e Serato Jagger pe care-l vreți voi. E pur și simplu un tip cu un laptop care poartă un tricou cu numele casei lui de discuri. DJ-ii sunt aproape invariabil bărbați bronzați la solar care se pricep foarte bine la EDM și la sunete de bass synth care-ți rup capul. Mai sunt unii ciudați care au destui bani cât să-și închipuie că sunt rockstaruri, dar singurii oameni din Europa care încă mai ascultă Justice sunt francezii.

      Moodyman a spus odată că talentul e pe turntable și deși asta e modestie din partea unui producător atât de mare, are ceva dreptate. Pentru că nimeni nu vrea DJ cu complexele lui Bono. Dintr-un motiv anume apar ultimele superstaruri EDM cu măști strălucitoare și peruci, iar motivul ăla e că sunt plictisitori ca pula. Așa că nu vă mai holbați la ei ca la Isus.

      IDEEA E SĂ TE FACĂ FERICIT

      În ultimul rând, și poate cel mai important, ăsta nu e nu-metal, fraților. Bush nu mai locuiește la Casa Albă, sunteți pe cale să acceptați tot felul de libertăți europene, nu aveți nevoie de un nou Woodstock ’99 și nimeni nu vrea să vadă o grămadă de oameni călcați în picioare și omorâți pe un stadion. Știu că nu vă sună bine să băgați pastile și să vă lingeți urechile unii altora, dar încercați totuși. Frăția pe care o veți simți față de oamenii din jur vă va fi de folos atunci când vă veți bucura de acest viitor socialist pe care de-abia îl așteptați.

      Urmăriți-l pe Clive pe Twitter: @thugclive

      Traducere: Oana Maria Zaharia

      -

      Teme: droguri, MDMA, muzica electronica, cultura rave, americani, DJ, party, petreceri, ecstasy

      Comentarii