Când ești sărac, deciziile proaste sunt raționale

Eric__I_E/Flickr

Sărăcia îi afectează omului capacitățile cognitive. Dacă ești copil, poate avea impact asupra dezvoltării creierului. Dacă ești adult, îți poate încețoșa judecata de termen lung.

Un studiu inovator din luna august a arătat că efectul sărăciei îți poate scădea treisprezece puncte din IQ, că oamenii săraci au tendința să ia decizii proaste, un ciclu vicios din care oamenilor săraci le e aproape imposibil să iasă.

Dar ce e și mai deprimant la toată treaba asta nu e faptul că săracii iau constant decizii proaste, ci faptul că acele decizii proaste s-ar putea să fie cele mai raționale pe care le pot lua. O contribuție importantă a Lindei Tirado la platforma Kinja de pe Gawker adaugă o perspectivă iluminatoare acestor descoperiri științifice. Sărăcia e un vid care îți soarbe sufletul și în interiorul căruia nu se aplică regulile normale ale vieții. Să fii sărac înseamnă să trăiești fără speranță.

Iau multe decizii financiare proaste. Niciuna dintre ele nu contează, pe termen lung. N-o să scap niciodată de sărăcie, așa că nu contează dacă dau banii pe un lucru și jumătate săptămâna asta în loc să cumpăr doar un lucru. Nu e ca și cum sacrificiul făcut îmi va îmbunătăți situația; nu sunt săracă pentru că am cheltuit azi cinci dolari aiurea. O să fiu săracă toată viața și știu asta. Nu merită să duc o viață plictisitoare, lipsită de orice bucurii mărunte, doar ca într-o zi să am posibilitatea să cumpăr ceva scump de care am nevoie. N-o să am oricum niciodată plăceri mari, doar plăceri mărunte. De aceea, am tendința să trăiesc viața din plin cât timp am bani în buzunar, pentru că oricum o să fiu lefteră în trei zile. Când nu ai niciodată bani de ajuns, banii își pierd importanța pentru tine. Presupun că e la fel și atunci când ai mulți bani.

Sărăcia îți afectează creierul pe termen lung. De asta vezi persoane care fac copii cu patru tați diferiți în loc de unul. Ai relații scurte cu cine apuci ca să supraviețuiești. N-aveți idee cât de important e ca cineva să te facă să simți că însemni ceva. E mai important decât mâncarea. Te duci la oamenii ăștia care te fac să te simți minunat timp de o oră și asta-i tot ce primești. Probabil că nu ești compatibil cu ei pe termen lung, dar în clipa asta te fac să te simți puternic și valoros. Nu contează ce se va întâmpla peste o lună. Nimic nu contează. Nu facem planuri pe termen lung pentru că știm că o să ne alegem cu inima frântă. E mai bine să nu speri. Te bucuri de ce ai pe loc și te mulțumești cu puțin.

Merită să citiți și restul anecdotei ei înduioșătoare. Datorită influenței cuvintelor ei de pe internet, Tirado a fost rugată să scrie o carte despre experiența ei. Deja a strâns două treimi din suma de care are nevoie ca să scrie această carte prin care va vorbi cu vocea unei secțiuni de populație foarte ignorate în Statele Unite.

Ne aduce aminte din noua de interpretarea simplistă a faimosului test Stanford cu fursecul, în care copiilor li se oferă un fursec, dar li se promite că dacă nu-l mănâncă imediat, vor primi încă unul mai târziu. Cei care n-au putut rezista au fost considerați nerăbdători. Copiii au fost urmăriți în timp ce se maturizau și s-a deovedit că abilitatea de a întârzia recompensa era în relație directă cu succesul din viața reală: note mai bune, stiluri de viață mai sănătoase și cariere mai bine plătite.

O reinterpretare recentă a acestui test clasic s-ar putea să fie mai competentă. Celeste Kidd, absolventă a secției de știință la Universitatea din Rochester, a adăugat o nouă dimensiune a încrederii. Scenariul a fost același, doar că cercetătorii și-au încălcat promisiunea față de jumătate dintre copii. În loc să le ofere încă un fursec, le-au cerut scuze.

Când cercetătorii au făcut din nou experimentul, nouă dintre cei 14 copii care își primiseră fursecul așa cum li se promisese au așteptat răbdători. Contrastul cu celălalt grup a fost imens. Un singur copil din celălalt grup a fost dispus să riște să fie dezamăgit din nou. Ceilalți și-au mâncat fursecul aproape imediat.

Așa cum explică neurologii de la Universitatea Pennsylvania Joseph W. Kable și Joseph T. McGuire în propriile lor studii despre luarea de decizii, chestiunea recompensei întârziate are mai mult legătură cu perspectiva unei persoane asupra lumii și nu cu voința acesteia. Nu e ca o femeie la regim care se convinge să nu mănâne toată prăjitura imediat, ci mai mult la o persoană care așteaptă un tren fără să fie sigură că va sosi vreodată.

„Evenimentele din lumea reală nu sunt întotdeauna atât de previzibile”, scriu cercetătorii. „Cei care iau decizii așteaptă autobuze, oferte de joburi, pierderi în greutate și alte rezultate caracterizate prin  nesiguranță temporală importantă.”

Pentru săraci, imprevizibilitatea inerentă vieții devine previzibilă în timp, așa cum sugerează Tirado,  și pare o prostie să încerci să intri cumva în clasa de mijloc, ca un cântec de dragoste nesfârșit în care fata se întoarce iar și iar la băiatul care i-a frânt inima și-i permite să i-o frângă din nou. Și atunci când ești sărac, singurii tipi disponibili sunt cei care te vor dezamăgi.

Așa cum sugerează Andrew Golis, „poate că psihologia sărăciei, care poate părea atât de auto distructivă și irațională, e de fapt cea mai rațională reacție la haosul și imprevizibilitatea lumii.” În loc să faci din nou aceleași greșeli, mai bine renunți la dragoste când știi că sistemul îți va frânge din nou inima. Acesta e chinul cu care trăiesc cei săraci.

@sfnuop

Traducere: Oana Maria Zaharia