Colega mea de apartament e o femeie de 85 de ani

Din sufragerie se aude mereu Simfonia a IV-a a lui Beethoven – e preferata lui Iside. M-am mutat cu ea acum trei luni; am camera mea și baia mea separată (deși Iside preferă uneori să facă duș în baia mea), dar împărțim bucătăria și suntem amândoi înnebuniți după somon. „Merg la un concert. De ce nu ieși și tu din casă să iei o gură de aer?", mă întreabă. Îi răspund că mai am de lucru și îi urez să aibă o seară plăcută.

Am douăzeci de ani și m-am mutat de curând cu jobul la Milano. La fel ca alți tineri de vârsta mea, mi-am căutat o chirie cât mai ieftină. Un client al hotelului unde lucram era din Milano, așa că i-am cerut sfatul. Mi-a zis că o să întrebe în jur și o să mă anunțe dacă aude ceva. Câteva zile mai târziu, s-a întors și mi-a zis că a găsit o soluție pentru mine. „Mama unui prieten de-al meu locuiește singură într-o casă imensă în centrul orașului – poți sta la ea", mi-a zis. „Doar că… doamna are 85 de ani."

Mi s-a părut o oportunitate minunată – pentru că nu trebuia să plătesc chirie, ci doar s-o ajut pe doamna cu niște mici favoruri. M-am gândit că n-are cum să fie mai rău decât îmi era în Londra, unde aveam drept coleg de apartament un dealer de droguri dubios care îmi dădea atacuri de panică noaptea.

Casa din Milano a fost construită la începutul secolului XX și e situată într-un district rezidențial bogat. Iside a fost directoarea unei mari companii și de zece ani e văduvă.

Încă îmi amintesc mirosul puternic de portocale, scorțișoară și miere care m-a izbit când am intrat în apartament prima oară. Mi-era teamă să calc pe covorul bej și pufos. Iside mi-a arătat camera mea, baia și bucătăria. Se purta foarte oficial, aproape ca un agent imobiliar.

Totul era într-o ordine perfectă. Tigăile erau aranjate pe mărimi, iar spațiul era decorat cu pahare de cristal, tablouri și mobilă a căror valoare încă nu sunt în stare s-o estimez. În sufragerie am descoperit o canapea mare în fața unui șemineu, o bibliotecă veche plină de partituri muzicale, o măsuță de cafea din cristal cu sticle de whiskey dedesubt și, lângă ea, o statuie cât mine de mare. Abia când am ajuns în fața statuii, mi-am dat seama că următoarele luni vor fi o călătorie absurdă și suprarealistă într-o lume străină mie.

Cu trecerea timpului, m-am împrietenit cu Iside. A început să se poarte mai puțin formal, iar eu am renunțat, treptat, la timiditate. Am început să luăm cina împreună la masa mare din lemn de cireș, cu candelabrul de cristal deasupra noastră. Eu stau la un capăt al mesei, ea la celălalt, și vorbim despre literatură, filozofie și călătorii. Într-o zi am ieșit să luăm chiar și prânzul împreună și, între un sandviș și un pahar de suc de portocale, m-a întrebat dacă nu vreau să-i scriu biografia. Ce pot să zic, e fermecător să-mi petrec timpul cu Iside.

Unele momente nu sunt neapărat plăcute: odată, am venit acasă și am găsit-o pe Iside în fața unui castron cu supă. Afară ploua și m-am bucurat când m-a invitat să servesc și eu un castron de supă caldă. Dar abia am luat două guri că am simțit un gâdilat pe cerul gurii. Era un fir de păr. Un fir de păr cărunt. L-am scos nonșalant din gură de parcă ar fi fost ață dentară. „E foarte bună, mulțumesc!"

Iside mai are niște ciudățenii tipice unei persoane de vârsta ei: de exemplu, probleme cu tehnologia sau griji iraționale – cum ar fi că verifică obsesiv data de expirare de pe cutiile de lapte pentru că e convinsă că „doamna de la magazin" are un dinte împotriva ei. Evident, e scandalizată în mod constant de comportamentul generațiilor tinere. Dar nici nu mă așteptam la altceva când am luat decizia să mă mut în casa unei femei de 85 de ani.

N-am simțit niciodată o afecțiune puternică pentru bătrâni – dar probabil din cauză că n-am prea petrecut timp cu o persoană în vârstă. Bunica din partea mamei a murit într-un accident de mașină când avea vârsta mea, iar soțul ei a petrecut ultimii douăzeci de ani internat într-un spital de boli mintale. Ceilalți bunici locuiesc în străinătate și îi văd doar o dată pe an.

N-o să-i fiu niciodată nepot și nici ea n-o să-mi fie bunică, dar prietenia cu ea m-a învățat să privesc viața din altă perspectivă. Mi-am dat seama că avusesem prejudecăți în privința traiului cu o pensionară. Credeam că o să trebuiască s-o însoțesc prin oraș la cumpărături și să-i plătesc facturile, dar nu e cazul.

Chiar și astăzi, când vorbesc despre asta cu tineri de vârsta mea, reacția lor e mereu aceeași: „Cum ți-a trecut prin cap să te muți cu ea? De ce?!" Toți mă întreabă asta și toți presupun că sunt un fel de asistent social pentru ea, dar nu e adevărat. Nu mi-am compromise libertatea personal câtuși de puțin. N-o văd decât seara, n-a trebuit să-i car nici măcar o dată plasele cu cumpărături și nici n-am găsit proteze dentare pe raftul chiuvetei. În weekenduri iese în oraș mai des decât mine. Și, spre deosebire de alți colegi de apartament pe care i-am avut, nu-mi fură mâncarea și nu lasă șosete murdare prin toată casa.

Cât despre ea, cred că mă consideră un tânăr politicos de care a început să se atașeze. Are cinci nepoți, dar susține că nu e o bunică bună. „Am fost mamă toată viața și mi-a ajuns, n-am de gând să mă port acum ca o bunică", mi-a zis la un moment dat. „Bineînțeles că îmi iubesc nepoții și mă întâlnesc destul de des cu ei, dar nu sunt genul care să-i sune tot timpul. Vreau să mă concentrez pe mine acum ", a continuat.

Când stăm de vorbă, nu încearcă să-mi dea lecții de viață – deși, după episodul cu părul în supă a încercat să mă învețe să fac supă. N-o deranjează că e în vârstă și vorbește rar despre trecut. Spune că preferă să se concentreze pe viitor și pe locurile pe care nu le-a vizitat încă. Spre deosebire de mine, nu se teme de moarte. „De ce să mă tem? Așa e viața. N-o să scap de moarte dacă mă tem de ea." E mare lucru să auzi asta de la o femeie care închide în fiecare zi rețeaua wireless pentru că „s-a încins prea tare routerul și ar putea lua foc".

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre bătrâni, poate îți schimbi și tu părerea despre ei:
Am umblat prin căminele de bătrâni din București, ca să cer sfaturi în dragoste
Bătrânii din viața mea știu să se distreze
Ce cred bunicii despre hip-hop-ul românesc
Bunicul meu e cel mai şmecher