Comedianţii vorbesc despre viaţa şi moştenirea lui Mitch Hedberg la zece ani după moartea sa

Pe 30 martie 2005, a murit cel mai amuzant om din lume, Mitch Hedberg, la 37 de ani. Medicul legist a spus că heroina şi cocaina au dus la moartea sa. A fost o tragedie subită şi şocantă care a cutremurat lumea comediei şi a privat-o de una dintre cele mai luminoase stele ale sale. După cum scria şi comediantul Doug Stanhope pe blogul său, la o zi după incident:

Hedberg a fost un comediant de modă veche, ca Henny Youngman, şi un observator al slăbiciunilor vieţii cotidiene, ca Jerry Seinfeld. Simplitatea formatului său ascundea calităţile operei care l-a transformat într-o legendă. „Băgam droguri pe vremuri. Încă mai bag, dar o făceam şi pe vremuri," e un exemplu de glumă clasică de-a lui Hedberg. „Mereu comand sandvişul casei. Şi nici măcar nu locuiesc acolo. Nu ştiu cum îmi iese de fiecare dată," e un alt exemplu.

După zece ani de la moartea sa, împătimiţii comediei şi comedianţii vorbesc despre el aproape fără suflare, copleşiţi de sentimente puternice la simpla menţiune a numelui său. Cei care au lucrat cu el îl descriu ca pe un model demn de urmat. Patton Oswalt îl citează pe Mitch Hedberg în ultima sa carte, unde-i ilustrează profesionalismul:

I-am rugat pe câţiva reprezentaţi ai comunităţii comedianţilor să comemoreze zece ani AM (After Mitch) şi să vorbească puţin despre viaţa şi moştenirea să. Rezultatul e mai puţin o istorie orală intimă şi mai mult o serie de glumiţe care dezvăluie impactul pe care l-a avut Mitch asupra lumii comediei. Este şi o comemorare emoţionantă din partea unor oameni amuzanţi: Marc Maron, Chris Cubas, Eliza Skinner, Hannibal Buress şi Emily Heller.

Marc Maron: Cred căgeneraţiile mai tinere, observă nişte elemente punk-rock sau rock 'n' roll la el. Cred că cei cărora le-a plăcut Mitch de la început erau genul de oameni cool, puţin droghişti care l-au descoperit devreme. Mitch era aşa. Cred că asta s-a întâmplat şi atunci când au făcut ediţia specială cu el, îşi ziceau oamenii: „L-ai văzut pe tipul ăsta? Cine e?"

Am filmat Comedy Central Presents în aceeaşi săptămână, dar au fost oribili oamenii din public. Nici publicul lui nu a fost foarte bun. Am avut parte de o seară oribilă. Îmi amintesc că l-am văzut, că nici el nu fusese în formă. Se aşezase pe scenă, la final, aproape că se dăduse bătut. Bine, nici chiar aşa, dar era ceva de genul „O să fac ce-i de făcut."

Chris Cubas: Când începi să faci asta, sunt o grămadă de oameni care-ţi dau sfaturi. Gen „Nu purta asta" sau „Ai grijă să fii mai bine îmbrăcat ca publicul tău." El se urca pe scenă cu ochelarii de soare pe ochi, fără să-i pese de nimic, se purta super ciudat şi nu asculta căcaturile alea. Asta e moştenirea lui. El nu vorbea despre chestiuni importante. El făcea glume despre raţe. În ciuda faptului că venea din Austin, unde toţi vor să fie următorul Bill Hicks şi sunt ceva de genul „Fiţi pe fază! Urmează lamentările mele despre avort!" Mitch era total diferit.

Eliza Skinner: Am lucrat pentru taică-miu într-o vară. Era regizor de film, iar eu eram asistenta lui şi în fiecare zi făceam cam o oră pe drum până la platourile de filmare. Iar taică-miu e cam tăcut. Mă gândeam: „Uh, despre ce-o să discut cu tata tot drumul?" Aşa că am descărcat toate show-urile lui Mitch Hedberg, pe care le-am putut găsi pe Limewire, şi le-am pus pe CD-uri şi le-am ascultat pe drum. Taică-miu e un tip amuzant, dar e destul de britanic şi nu îi plac prostiile. I-a plăcut la nebunie Mitch, am râs tot drumul. Era cu adevărat prostesc, dar într-un mod cu totul nou şi savuros. De parcă cineva ar lua o portocală, cu care eşti obişnuit, şi ar întoarce-o pe dos şi ţi-ar zice: „Portocala mai poate fi şi aşa." Iar tu eşti ceva de genul „Ce? Nu mi-am dat seama până acum!"

Hannibal Buress: Făceam nişte chestii asemănătoare cu ale lui, dar partea amuzantă e că, aveam o casetă VHS de la un spectacol de-al meu de la Jukebox Comedy Club din Peoria, Illinois… din primele mele luni de stand-up. I-am arătat caseta amicului meu Mike, iar el a zis: „Coaie, ce faci tu seamănă foarte mult cu ce face tipul ăsta. Tre' să-l asculţi." Nu mai auzisem de Mitch până atunci.

Hannibal Buress în etapa sa hedbergiană.

Tocmai din cauza asta nici nu l-am prea urmărit… Nu voiam să-i absorb stilul şi să-l imit. Chiar dacă îl admiram pe Mitch, nu voiam să fiu considerat versiunea lui neagră. Cred că sunt mai mult de atât, ştii ce zic? Ar fi fost ciudat. Mereu am considerat că e genial, dar chestia e că amândoi făceam acelaşi lucru în feluri diferite.

Marc Maron: Înainte să devină celebru, dacă publicul nu coopera, era în stare să-l bombardeze, dar dacă coopera, se lasă cu masacru. Era destul de fascinant, pentru că avea un fel de simţ. Aşa voia să el să procedeze. Nu accepta altceva. Dacă publicul nu coopera, avea parte de o jumate de oră, o oră foarte lungă cu el pe scenă. Dar dacă coopera, îl distrugea pur şi simplu. Era fascinant într-un fel.

Sunt o grămadă de comedianţi care au trecut prin etapa Mitch, până şi-au descoperit vocea. Stilul lui e genul pe care îl sesizezi la alţi comedianţi, o nuanţă de Mitch. Nu era fixat pe o perioadă sau pe un subiect anume. A avut o minte poetică. Se întâmplă foarte rar să asculţi un comediant din nou, după mulă vreme, şi să descoperi că încă mai e de actualitate. Cred că ăsta e motivul pentru care Mitch pare mereu actual.

Emily Heller: E cu siguranţă primul comediant de care am fost obsedată. Îl urmăream pe Comedy Central. La ora de mate, în liceu, aveam mulţi colegi cretini şi din cauza asta, proful îşi începea ora cu zece minute de „vorbărie TV", iar eu făceam glume de-ale lui Mitch. Menţionam mereu sursa, evident. Pe la 17 ani, am auzit că ţinea un spectacol la San Jose Improv. Aşa că eu şi o prietenă de-a mea le-am trimis un email celor de la club în care i-am întrebat dacă am putea veni şi noi la spectacol, în ciuda faptului că aveam doar 17 ani, după care le-am promis că o să le facem consumaţie şi că urmează să facem 18 ani foarte curând, iar ei ne-au zis: „Sigur că da. Numai că va trebui să printaţi emailul ăsta şi să-l aveţi la voi când veniţi."

Hannibal Buress: M-am angajat la club după ce-am făcut un guest spot în faţa sălii pline care venise să-l vadă… M-am dus în camera lui verde, a fost oribil, pentru că nici nu lucram încă la club, mă învârteam şi eu pe acolo, îmi imaginez că a fost destul de stânjenitor pentru el. Eu, cel puţin, urăsc când văd că intră peste mine în camera verde tot felul de oameni pe care nu-i cunosc.

Uneori, când eşti nou în industria asta, ambiţia şi determinarea îţi cam ştirbesc aptitudinile sociale şi bunul simţ. Cam aşa eram şi eu pe atunci, dar el era pur şi simplu calm. Altcineva mi-ar fi zis „Cine pula mea eşti tu? Tre' să urci pe scenă cumva? Lucrezi aici? Cine eşti? Cară-te în pula mea d-aici că mă faci să mă simt ciudat." El n-a reacţionat deloc aşa! Chiar dacă se simţea ciudat, nu era genul care să dea pe cineva afară şi să-l facă să se simtă prost.

Aşa că m-am învârtit pe acolo şi l-am întrebat dacă pot să apar şi eu în spectacolul lui. M-a lăsat să apar pentru cinci minute, într-un guest spot, împreună cu alţi trei comedianţi din Chicago pe care nu îi mai văzuse până atunci.

Marc Maron: Ultima dată când l-am văzut a fost înainte de faza aia, când aproape că şi-a pierdut piciorul. Cred că l-am văzut aici, în LA, la un club de comedie. Nu arăta prea bine. Pur şi simplu nu arăta în regulă. Nu ştiu cât băgase-n venă. Nu-mi imaginam că cele trei zile pe care le-am petrecut cu el în Seattle aveau să fie ultimele. Am impresia că am băgat şi eu ceva, dar apoi mi-am revenit. Nu l-am mai văzut mult timp după asta. Dacă bagi droguri ani la rândul, în special genul de droguri pe care le lua el, ajungi să arăţi ca o epavă, ştii ce zic?

Eliza Skinner: Mă duceam la ziua de naştere a unui comediant, chiar în ziua în care a murit. Nici nu îl cunoşteam foarte bine, dar imediat cum a intrat în bar, Jake Fogelnest mi-a zis „Mitch Hedberg a murit." Numai trişti peste tot. După asta, s-au făcut glume toată seara. E şocant de fiecare dată când se întâmplă. Şi treaba cu Harris Wittelsa fost asemănătoare. Mi-am zis: „Lumea încă mai face supradoză de heroină? Încă se mai întâmpla asta? Să-mi bag pula."

Urmăriţi-l pe Mike Pearl pe Twitter.

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre stand up:
Cum să strici o reuniune de clasă Cum să nu faci stand-up comedy Este foarte greu să faci stand-up comedy