Concertul Radiohead a produs o hoardă de zombi

Weekendul ăsta am fost la un concert Radiohead, pe un hipodrom, la enșpe mii de kilometri în afara Romei, împreună cu o prietenă. Concertul a fost foarte mișto, cu excepția unei vite sinistre care a dat pe toată lumea la o parte și s-a așezat lângă mine și mă tot lovea din greșeală cu mâinile, până prietenul ei a luat ditamai matahala în spate ca să-mi poată da și genunchi. Ajunsesem aici cu trenul, dar la ora 11 jumătate seara, când s-a termiat concertul, nu mai circula.

Eram nevoite să schimbăm două autobuze. Numai că pe prima rută era un singur șofer care muncea, pentru un concert de 30 000 de oameni. În pula mea, nu asiguraseră niciun fel de transport de întoarcere noaptea. Ne-am pus în cur în stație, cu fața la șoseaua cu două benzi care erau complet blocate. Am stat acolo peste o oră, fără țigări, deoarece mai devreme confundasem un pachet plin cu unul gol și îl aruncasem ca o proastă. Am fiert de nervi.

La un moment dat am văzut un autobuz în zare, gata plin. Din fericire nu eram foarte mulți proști în stație, pentru că majoritatea își băgaseră pula și o luaseră pe jos. Chestie pe care am vrut să o fac și eu, dar prietena mea a avut inteligența să insiste să stăm, că după n-o să mai putem urca. Ne-am și certat pe tema asta, pentru că eu sunt mai proastă de felul meu. Așa că ne-am străduit să ne facem tapet în autobuzul ăla cu vreo sută de oameni și ei lipiți, dintre care o gagică a ieșit la un moment dat și a borât.

Șoferul, cu obraz, a oprit la prima stație ca să le explice ălora care e treaba și cam cât mai au de așteptat. La a doua stație erau vreo 50 de oameni, care s-au enervat și au hotărât să facă un protest spontan. La două noaptea, s-au pus toți în fața autobuzului. Țipau și arătau muie. Unul a luat-o razna și a futut niște palme în parbriz. Înjura șoferul de parcă prostul ăla avea vreo vină. Șoferul transpirat tot încerca să raționeze cu ei, să le spună: „Cois, sunt singurul om de pe ruta asta, cu cât mă țineți mai mult aici, cu atât stați și voi mai mult, for fuck sake”. Dar nimic. Noi în autobuz aveam un englezoi infect care facea pe funny guy și vorbea în continuu și urla la proștii ăia de protestatari: „Get out of the fucking road!” Un împuțit a încercat să urce, căci ușile erau deschise și mamă, mirosea de m-am enervat și-am urlat la el: „There is no fucking room on this fucking bus.” Erau vreo cinci protestatari probabil beți pulă, blăniți, sparți, care nu voiau să se dea din drum în ruptul capului.  Așa că șoferul a chemat poliția.

Au venit trei mașini cu șase proști. Or avea legi cu protestele, habar n-am, că stăteau pe maginea drumului cu mâinile la piept și se uitau confuz. Au discutat un pic cu șoferul, un pic cu ăia, după care iar s-au pus pe marginea drumului și se scărpinau în bărbie neștiind ce să facă. Numai după ce au primit probabil niște ordine from downtown, s-au făcut frumos cordon și i-au eliminat pe proști. În timpul ăsta englezoiu îi trăgea cu glume cu spirite: „Karma Police arrest these fucking twats”, ca să fie pe temă, dar he was fucking obnoxious. Faza asta a durat vreo trei sferturi de oră. A fost groaznic.

La următoarea stație lumea a început să strige „Nooo, Nooo”, așa că șoferul n-a mai oprit, ceea ce i-a făcut să strige „Yeeey!”. Pe geam priveam pietonii care o luau la fugă când vedeau autobuzul - o licărire de speranță, - ca să ajungă în stație cu ochii mari, cu gura căscată și cu mâinile în aer a deznădejde. La semafor șoferul oprea cu zece metri înainte ca să aibă timp să accelereze. Dar oamenii săreau în mijlocul drumului, iar ăla o lua pe contrasens ca să nu-i calce. Parcă erau zombie. Urla și englezoiul: „This is not the shawn of the dead!”

Am ajuns în punctul de legătură cu celălat autobuz la ceva gen și 35, în contextul în care el plecase la și 30. Următorul venea peste o oră, așa că ne-am pus iar cu curul pe bordură, praf de nervi, țigări nem tudom. Niște greci mi-au rulat una în timp ce eu rugam singurul taximetrist, agățat de unii, să mai cheme mașini prin stație. Dar ne-a spus scurt: „Nu sunt”. Nu înțeleg cum naiba se poate întâmpla asta într-un oraș cu mii de turiști.

Și vine un autobuz înainte de vreme. Zic: „Opa!” Ne urcăm toți buluc și mergem, mergem, până îi trece unuia prin cap să întrebe unde, ca să ne dăm seama că luasem mașina în sens invers. N-am mers mult greșit, că autobuzul s-a oprit: „Everyone from the bus get down, the bus broke down”. Și ne-a dat afară, unde ne-am învârtit în beznă vreo 15 minute, timp în care mă cruceam de această absurdă înlănțuire de evenimente. Până și în acel loc complet random am întâlnit un român care ne sfătuia să mergem până la capăt de linie, în contradicție cu un indian cu engleza stâlcită, care insista să rămânem acolo, în Ferentariul Romei și să luăm autobuzul în sens opus. Nu știu cum a reparat ăla hardughia, cert e că de la capăt de linie, adică de la autobază, am mai făcut 40 de minute cu trenul până acasă. Am ajuns la ora patru jumătate dimineața, în condițiile în care concertul se terminase la 11 juma. N-am făcut nicio poză, în schimb am rămas cu umbra de la bara de autobuz imprimată între țâțe.

Citiți și:

Cum să o dai în bară ca voluntar

În aceeaşi oală cu monştrii gagaişti

Post-ul cu Shakira