Am mâncat cotlet de pește și alte rețete absurde, vechi de zeci de ani

A trecut puțin peste un secol de la publicarea Manifestului futurist, opera lui Filippo Tommaso Marinetti, care a dat naștere curentului artistic si cultural omonim, unul dintre cele mai absurde curente de avangardă. După ce a dat startul mișcării și a afirmat că „arta nu e nimic mai mult decât violență"( chestie care l-a inspirat pe Mussolini și fascismul italian), Marinetti s-a dedicat aplicării principiilor futuriste în toate disciplinele posibile. Inclusiv gastronomia. Așa că, s-a pus pe scris un rețetar, publicat mai apoi sub numele de Manifest al bucătăriei futuriste.

În practică, bucătăria futuristă nu a avut o viață lungă. Pentru o scurtă perioadă de timp, Marinetti a deschis un restaurant futurist în Paris, cu ajutorul bucătarului francez Jules Maincave. După această tentativă, a apărut în rândul localurilor un curent futurist, care generau mai degrabă o schimbare de decor, decât una de meniu. Era de așteptat să ajungă așa, pentru că principiile bucătăriei futuriste sunt cel puțin absurde.

Așadar, manifestul lui Marinetti propovăduia eliminarea tacâmurilor tradiționale, în favoarea celor dintr-un plastic complex, „care pot da o plăcere tactilă pre-labială ", „a condimentelor tradiționale", a „volumului și gramajului, cu scopul de a concepe și evalua mâncarea" și a „cotidianului mediocru al plăcerilor palatului', orice ar însemna asta. Mai mult, omul afirma că este necesară abolirea „religiei gastronomice italienesti", reprezentată de paste, pentru a elibera Italia de greutatea importurilor de grâu, în beneficiul industriei locale de orez.

În schimb, Marinetti îndemna la inventarea a noi gusturi, cu „pilule, albuminoizi, grăsimi vegetale și vitamine" și pleda pentru „gusturi simultane și variate, care conțin 10 -20 de arome". „Aceste bucate din bucătăria futuristă au, prin analogie, aceeași funcție pe care o au imaginile în literatură,'' scria el in Manifest. „Această înghițitură ar putea să însușească un întreg capitol din viața cuiva, o pasiune amoroasă sau un voiaj în Orientul Îndepărtat."

Vrăjit de prezentarea fascinantă, am decis să încerc să mănânc cum zice Marinetti și am făcut rost de o copie a Manifestului bucătăriei futuriste. Interesul meu nu a fost trezit doar de absurditatea lui, dar și faptul că aș fi printre puținele persoane care prepară și mănâncă astfel de mâncare, de la război încoace. Ca să nu fiu totul singur, l-am implicat și pe colegul meu Federico, iar joia trecută, după job, ne-am dus direct la el, ca doi exploratori care se aventurează pe teritorii nedescoperite.

Pentru a pregăti cina corespunzător, ne-am străduit să compunem meniul din ce am mânca, chiar dacă, sincer să fiu, toate rețetele ar fi meritat să ajungă pe masa noastră. Criteriile de selecție au fost inspirate de: moment, ușurința cu care se prepară, numele și estetica mâncării. Din acest motiv, am exclus feluri de mâncare consacrate, dar prea complicate, cum ar fi celebra „Carne Sculptată" sau rețete ușor de pregătit, dar nu îndeajuns de futuriste pentru noi. Ca „Ouă divorțate" ("Se înjumătățesc ouăle fierte și se extrag gălbenușurile. Aranjați gălbenușurile peste un pat de cartofi și albușurile peste un pat de morcovi").

În final, meniul ales a fost următorul: ca aperitiv și gustare, „Trezirea Stomacului", „Porcul Excitat" și „Gustarea Cămășii Negre"; felul principal, „Fasces", care conform rețetei ar trebui să amintească de simbolul de autoritate fascistă. Pentru a acompania această cină, aveam o polibăutură (versiunea futuristă a unui cocktail) cu numele sugestiv de „Diavolul în Negru": un sfert de suc de portocale, un sfert de țuică, două sferturi de ciocolată topită și un gălbenuș fiert. Pentru orice eventualitate, ne-am cumpărat și niște Peroni.

După o oră de gătit și după o berică de încurajare, ne-am așezat în sfârșit la masă. Am decis să dăm noroc, ca să testăm și polibăutura. Federico a dat noroc cu apă.

Chiar dacă a fost ultimul lucru pe care l-am făcut, trecuse deja un pic de timp de când preparasem polibăutura. Nu știu ce era în capul lui Marinetti când a ales ingredientele, dar cert este că dupa ce ne-am asezat la masă, ciocolata se lăsase deja la fundul paharului. Rezultatul semăna cu un pahar de noroi. Mirosul era deosebit de groaznic, grețos de dulce, nici aroma nu a fost cine știe ce. Se simțea bine țuica, la fel și oul cu portocala, dar o aromă prea subtilă de ciocolată. Se poate vedea ce efect a avut pentru mine acest cocktail în gif-ul de mai jos.

Înainte de a mă judeca greșit, vă rog să țineți cont de faptul că am avut mereu o gramadă de intoleranțe alimentare și că nu mănânc practic, nimic. Drept urmare, dacă reacția mea vi se pare exagerată, chiar a fost: nu știam, însă, că ce avea să urmeze în cursul cinei era mult mai rău. Gândiți-vă că această degustare a fost o provocare pentru mine și o mare demonstrație de curaj. În orice caz, după alte câteva guri l-am pus deoparte și mi-am deshis un Peroni.

După toast, ne-am pus la masă. În virtutea numelui, ne-am gândit că ar trebui să începem cu „Trezirea Stomacului", care cred că a fost gândit de Marinetti ca un aperitiv, chiar dacă în bucătăria futuristă nu se face diferența dintre felurile de mâncare.

La prima vedere, acest aperitiv poate părea dezgustător, dar adevărul este că s-a dovedit a fi cea mai comestibilă opțiune din tot ce preparasem. Dezgustul pe care mi l-a produs înainte de a încerca poate fi din cauza faptului că nu considerăm ananasul și sardinele drept alimente complementare, când în realitate gusturile lor combinate nu sunt așa rele. Rezultatul dintre dulceața pronunțată a ananasului și săratul sardinei e o îmbucătură amărui-dulceagă, pe care prezența tonului o face mai păstoasă. La început pare ciudat, dar odată ce te obișnuiești devine absolut comestibilă. Trebuie specificat faptul că nuca nu schimbă cu nimic gustul.

Al doilea fel de mâncare pe care trebuia să-l încercăm era „Porcul Excitat", un salam crud, macerat în cafea cu apă de colonie, pe care nu am avut-o și am înlocuit-o cu un simplu parfum bărbătesc. Nu știu din ce motiv mă gândeam că asta va fi cel mai îmbietor fel de mâncare. De fapt, a fost singurul pe care nici măcar nu l-am gustat. Pe lângă frica de salmonella sau tenie, ideea de a bea parfum nu ne-a încântat pe nici unul din noi. Cu atât mai puțin ne îmbia mirosul din farfurie.

Conform Manifestului bucătăriei futuriste, ca să ai masa perfectă nu e suficient să urmezi rețeta întocmai. Ceea ce face diferența nu e calitatea ingredientelor sau iscusința bucătarului, ci mai degrabă ceremonia de prezentare și degustare a diferitelor feluri de mâncare. De exemplu, pentru futuriști era important ca între felurile de mâncare să asculte muzică, „deoarece așa nu ești distras de la sensibilitatea limbii și a palatului și se anihilează gustul anterior, care restabilește o virginitate a papilelor gustative. " Am urmat cu zel și această cerință și făceam pauze între felurile de mâncare, ca să ascultăm muzică de pe YouTube. Textul nu specifica ce gen de muzică ar fi cel mai potrivit, așa că am încercat un pic din toate, de la cântece italienești fasciste până la Avril Lavigne.

O altă recomandare a manifestului e „folosirea artei parfumurilor pentru a încuraja orice degustare: fiecare fel de mâncare trebuie acompaniat de un parfum care se va dispersa de la masă cu ajutorul ventilatoarelor." Dar, din motive evidente, care țin de un caracter practic, am trecut peste acest punct.

În punctul ăsta, ananasul și sardinele ne deschiseseră stomacul și chiar începuse să ne fie foame, prin urmare am decis să trecem la felurile de mâncare mai serioase din meniu. Primul pe care l-am incercat a fost „Gustarea Cămășii Negre", un măr tăiat în două cu o pifteluță de cod în mijloc. Rețeta originală cere ca preparatul să fie flambat în rom și servit în flăcări, dar nu am avut încredere în abilitățile noastre de flambare, așa că am vrut să evităm incendierea casei. Am ales să îl flambăm în chiuvetă, în siguranță totală, apoi l-am stins și l-am adus la masă.

Să fiu sincer, dacă n-ar fi fost acest ultim pas de preparare, probabil că ar fi ieșit o combinație chiar bună. Mărul și peștele nu sunt deloc rele împreună. Problema a fost de fapt romul prost pe care l-am luat, atât de slab încât am avut probleme și să-i dăm foc.

După ce am devorat chifteluța de pește și am făcut să dispară, cu oarecare greutate, o jumătate de măr, eram pregătiți pentru ultimul preparat al serii, „Fasces" unul dintre cele mai importante preparate culinare futuriste din Manifestul lui Marinetti. Este vorba despre o compoziție de carne tocată, tulpini de țelină și orez. Deși cea mai dificilă, am reușit în mod incredibil să urmăm rețeta pas cu pas. Trebuie să spun că am fost cu adevărat mândru de rezultatul final. Inspirația poetului a fost vasul de război fascist Littorio.

Am simțit că-mi stă inima în loc când am văzut această construcție arhitecturală complexă în mâinile mele. Din nou, rezultatul final a fost mult mai bun decât mă așteptam: carnea de vită crudă și tocată, în interiorul unui cilindru de tulpini de țelină, condimentată cu ulei, sare și piper, era practic un fel de carpaccio. Restul nu prea avea nici un gust, mai ales orezul.

În punctul ăsta pierdusem deja șirul berilor băute, din acest motiv nu pot oferi mai multe detalii despre acest fel de mâncare. După cum se vede și în poza de mai jos, eram destul de obositi la sfârșitul mesei.

După ce le-am încercat personal, pot spune că regulile culinare futuriste sunt mai puțin absurde decât par atunci când citești rețetele. Sigur, la prima vedere, anumite combinații pot părea riscante, iar unele sunt de-a dreptul revoltătoare. Dar, în mare, toate sunt dictate de un criteriu. Chiar dacă nu pare, nimic nu e la întâmplare.

După masă, am curățat și am strâns vasele în chiuvetă. De la fereastra bucătăriei se vedea Cimitirul Monumental, unde, la vreo sută de metri în linie dreaptă, este îngropat Marinetti. Înainte de a pleca acasă, m-am uitat să văd dacă nu s-a întors în mormânt.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre mâncare:
Am încercat cea mai proastă mâncare din București și încă mai am colon
La cămin, în România, orice pui în farfurie devine mâncare
Ce gust are mâncarea de pisică