FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Crime, sărăcie și minori în industria minieră a Albaniei

Mulți oameni din Bulqize – un oraș gri și prăfuit la patru ore de mers cu mașina de capitala Albaniei, Tirana – se chinuie să supraviețuiască.

Copiii lucrează printre grămezile de piatră și crom.

Violeta Koci are 23 de ani și tocmai i s-a rupt roaba. Pentru restul zilei, va trebui să care în spate sacii cu piatră și cromit. E însărcinată în șase luni.

„Doctorul îmi spune că n-ar trebui să lucrez, dar ce pot face?” mă întreabă ea.

Mulți oameni din Bulqize – un oraș gri și prăfuit la patru ore de mers cu mașina de capitala Albaniei, Tirana – se chinuie să supraviețuiască. Nu sunt multe joburi și acceptă orice se găsește. O oportunitate de angajare se află la periferia orașului, în minele de crom dintre grămezile de pietre care au rămas după săparea unor tunele. Violeta Koci și alți muncitori ca ea sapă și cern molozul pentru a găsi cromit și sunt plătiți pentru asta cu aproximativ doi dolari și jumătate pe zi. Asta într-o zi bună.

Publicitate

„Primim aproximativ 40 de lek (un sfert de dolar) pentru fiecare kilogram de cromit pur pe care îl colectăm”, spune Shpendi Lloshi, în vârstă de opt ani, în timp ce scotocește prin moloz după bucățele din mineralul negru și lucios.

Violeta Koci, 23 de ani, e însărcinată în șase luni.

Pe vremuri un oraș minier înfloritor, Bulqize se află situat pe una dintre cele mai mari rezerve de crom din lume. De când s-au deschis pentru prima oară, la sfârșitul anilor 1940, minele au furnizat aproximativ 18 milioane de tone de crom, un metal important pentru producția de oțel inoxidabil. Au fost coloana vertebrală a economiei Albaniei în timpul comunismului.

Astăzi, afacerea nu mai merge ca pe vremuri, dar întreprinderile private încă sapă tot mai adânc și deschid noi galerii pentru a extrage metalul prețios. Albchrome, compania oligarhului albanez Samir Mane, e unul dintre principalii angajatori din oraș. Pe lângă marile companii, mai există și o industrie minieră neoficială care stoarce profit de pe urma deșeurile rămase după săparea tunelelor. Aici lucrează oamenii ca Violeta Koci și Shpendi Lloshi.

Shpendi, opt ani, și tatăl lui Guri, 37. Tatăl lui Shpendi lucrează sub pământ, în mine, iar Shpendi lucrează deasupra.

E sâmbătă și Shpendi se află pe baricade de la primele ore ale dimineții și a întors pietrele pe toate părțile până acum. Pune bucățelele de cromit pe care le găsește într-o găleată albă din plastic.

Publicitate

Deși e după-amiază târziu, Shpendi nu pare obosit. Tatăl său, Guri, e miner și muncește în subteran pentru a extrage mineralul, iar în zilele libere lucrează alături de Shpendi.

„Nu-mi fac griji pentru fiul meu”, spune el și-și trece mâna tandru prin părul lui Shpendi.

Familia Nezha în drum spre mină.

Un alt băiat, care nu vrea să-și dea numele, spune că lucrează aici de la vârsta de nouă ani. Acum are șaisprezece. Arată mult mai rău decât Shpendi: slab, cu cearcăne la o ochi și o privire tristă.

„Am mers la școală în primii doi ani, dar apoi am început să lucrez full time în fiecare zi ca să fac bani”, spune el.

Astăzi lucrează pe movilele de moloz de lângă mină vreo cincizeci de persoane. Aproape toți sunt copii, mulți dintre ei de vârsta lui Shpendi. Unul dintre ei, un băiat mai mare într-un tricou roșu prăfuit și cu un zâmbet vesel, și-a pierdut degetul mare de la mâna dreaptă. Se întâmplă destul de des accidente. Acum doi ani, un băiețel a murit când a avut loc o alunecare de teren și s-au prăbușit rocile peste el.

Oamenii pentru care lucrează copiii aceștia sunt numiți de localnici pirați. Pirații sunt oameni de afaceri care au primit concesiuni pentru extragerea și exportarea cromului. Cumpără mineralul de la copii pe prețuri de nimic și apoi îl exportă în China. Acești magnați minieri nu-și asumă niciun fel de responsabilitate pentru muncitorii lor și sunt adesea implicați în tot felul de activități ilegale. Se și luptă între ei pentru deținerea controlului asupra afacerii cu crom.

Publicitate

Cu o lună înainte să vizitez Bulqize, unul dintre pirații minieri din oraș a fost ucis. Gjin Nica, 35, mergea cu o motocicletă Yamaha la periferia Tiranei, când a fost ambuscat și mitraliat. Poliția suspectează că motivul din spatele crimei a fost rivalitatea dintre magnații cromului. Gjin Nica era suspectat de complicitate în cazurile recente de ucidere a doi rivali din industria cromului din Bulqize: una a avut loc în ianuarie și cealaltă în septembrie anul trecut. Gjin Nica a fost reținut recent pe baza acuzațiilor de fals și uz de fals, dar a fost eliberat cu două săptămâni înainte să fie asasinat.

A doua casă pe care am vizitat-o. Această femeie mi-a povestit că femeile din Bulqize nu au niciun fel de viață. Dacă nu pot merge să colecteze crom, nu le rămâne decât să fie casnice. „În fiecare zi, bărbatul meu merge la lucru, iar u nu știu dacă se va mai întoarce acasă.”

Industria minierădubioasă a Albaniei ilustrează cât de slabe sunt legile în țară. Foarte rar sunt respectate drepturile muncitorilor, cu atât mai puțin ale copiilor.

Totul e posibil din cauza corupției. Funcționarii care le dau piraților minieri concesiuni pentru extragerea cromului primesc bani grei pentru asta. În indexul corupției întocmit de Transparency International, Albania a căzut pe locul 116 anul trecut. În 2011 era pe locul 95.

Sărăcia le furnizează încontinuu forță de muncă acestor afaceri neoficiale. Cel puțin o optime din populația Albaniei trăiește cu mai puțin de 7 lei pe zi și, în ciuda faptului că orașul stă pe o rezervă mare de bogății, situația e foarte tristă și în Bulqize.

Publicitate

Nexhmedin Nezha (stânga), 42 de ani, suferă de simptom post-traumatic după accidentul din mină. Lângă el se află soția lui.

Într-un bloc din beton de lângă movilele de rocă locuiește Nexhmedin Nezha, 42 de ani, împreună cu soția lui, cei trei copii și o altă familie care împarte apartamentul cu ei. Când intri în coridorul întunecos, te simți ca într-un beci. Aerul e umed, canapelele vechi miros a mucegai. Nexhmedin Nezha ne primește călduros, dar îi tremură brațele și nu reușește să ne strângă mâna.

A suferit un accident acum douăzeci de ani. Tocmai își începuse tura când mina s-a prăbușit. A fost prins înăuntru timp de opt ore și nu știa dacă va supraviețui. Până la urmă a fost salvat, dar de atunci suferă de sindromul stresului post-traumatic și n-a mai putut merge la muncă. Nexhmedin a lucrat pentru una dintre companiile miniere mari – nu pentru pirați – așa că are măcar o pensie. Dar nu e nici asta cine știe ce. Medicamentele îl costă 80 de lei pe lună, iar pensia lui e de aproximativ 400 de lei. Ca familia să poată supraviețui, cei doi copii mai mari trebuie să colecteze cromit împreună cu ceilalți copii în fața casei. La fel ca Shpendi Lloshi, niciunul dintre ei nu a ajuns încă la vârsta adolescenței.

Fetița lui Nexhmedin, cea mai mică dintre copii. Ea nu lucrează (încă).

Multe familii se află în situații similare. Potrivit informațiilor Confederației Sindicatelor din Albania, 88 de mineri au murit la linia de producție în ultimii cinci ani. Mult mai mulți au fost răniți sau schilodiți. Nimeni nu știe însă câți mor sau sunt răniți în industria minieră neoficială. Și totuși, copiii lui Nexhmedin Nezha și mulți alții își continuă munca pe movilele de moloz zi de zi.

Traducere: Oana Maria Zaharia