Vâlva creată în jurul lui Godină a pornit când s-a aflat că polițistul a fost umilit de șefi pentru că scria povestioare pe Facebook. Imediat un val de indignați i-au apărat dreptul de exprimare vag amuzantă și șefii au dat înapoi, de frica opiniei publice. Apoi Godină a fost mustrat pentru că a amendat o cucoană sus pusă. Și o grămadă de polițiști și oameni normali l-au susținut și i-au aplaudat hotărârea de a rămâne cinstit și de nu a ceda presiunilor.

Iar editura Curtea Veche a văzut oportunitatea și și-a băgat chiureta în creativitatea omului, râcâind de acolo niște idei abia formate și prezentându-le drept o carte.

Cartea lui Marian Godină, Flash-uri din sens opus, a fost lansată ieri și oamenii s-au bulucit ca la urs să vadă nemaivăzutul: polițistul care gândește, simte, își iubește meseria și e cinstit. O creatură aproape la fel de rară ca unicornul.

Pentru că nu prea s-a întâmplat nimic interesant ieri și foamea de știri era mare, absolut toți jurnaliștii și mama lor s-au înghesuit în sala de la BCU, unde s-a lansat cartea lui Godină. Sperau că vor vedea ceva interesant. N-au avut noroc, deși erau mai mulți pișcotari acolo decât la fundul unui mogul de presă prosper. De fapt, singura categorie socială mai bine reprezentată în sală erau doar băieții de la servicii, care dădeau din pupile în toate direcțiile, că de, era premierul pe vine.

Întâi a vorbit o tanti de la editură, făcând observații de tanti. Gen, „internetul e relevant!". Apoi Dragoș Bucurenci, care a periat frumos atât autorul, cât și pe Cioloș. Finuț, așa. N-a fost un periaj grosolan, ca atunci când a scris pe contul lui de Facebook cât de doamnă e Elena Udrea.

Apoi a urcat Godină însuși. Timid, puțin încurcat. A vorbit la emoție, părinții lui au stors o lacrimă, noi ne-am înduioșat că e om simplu și bun și buluceala s-a îndreptat spre ieșire, unde Cioloș s-a apucat să declare că asemenea gen de comportament e încurajat de către el.

Volumul e subțirel. Aș estima că, în funcție de ce ai mâncat și cât de des te duci la baie, ai putea să o citești doar pe tron în trei-cinci zile, fără să clocești prea mult. Din el se vede clar un băiat sensibil, isteț, care își iubește meseria și scrisul. Un tip onest, care-și face treaba bine. Literar însă nu oferă cine știe ce.

Stilul scriiturii l-aș încadra la „snoavă". Povestioare scurte care se termină cu o situație sau replică amuzantă și care te lasă la sfârșit cu un mic zâmbet. Nu suferă de vreo tentativă de profunzime sau lecție complexă. Sunt scrise simplu și fără pretenții. Curg ușor.

Din păcate, ele alcătuiesc sub jumătate din cartea și așa subțire. Restul sunt niște detalii autobiografice simpăticuțe, dar destul de banale, câteva gânduri care nu prea aduc nimic nou, și multă umplutură ieftină. Poezii de-ale lui de când era îndrăgostit, statusuri de Facebook, cât de cât amuzante, și tot ce-au mai găsit ăia de la editură pe calculatorul lui.

Poate dacă l-ar fi mai lăsat un an de zile să scrie snoave, ar fi ieșit de-o carte reală. Așa arată mai mult a dulap de ciorne. Sunt sigur că dacă ar mai fi avut zece pagini de umplut, ar fi băgat acolo și integramele completate de autor.

Poate literar au zbârcit-o, dar mercantil oamenii de la editură au nimerit-o perfect. Toate reflectoarele sunt pe polițistul-miracol și cartea o să se vândă ca pâinea caldă. Până la urmă și de-aia a devenit, dintr-o carte mică, ditamai lansarea, cu premier. Pentru că toată lumea vrea să-l împingă în față pe săracul băiat și să se lăfăie în umbra lui de corectitudine.

Nu mă înțelege greșit. Mi se pare că e foarte frumos că Godină există. Că ne spune cum e lumea lui. Și mă bucur că reușește să-și vadă visul cu ochii. Să fie și polițist și scriitor, deși s-a cam grăbit cu ultima parte și a debutat cu o carte de mântuială. Mă bucur și că a reușit, momentan, să nu fie înfrânt de sistem. Însă e un băiat simplu care a adunat un capital de imagine ce-i depășește experiența. Și deja au început să apară șacalii care vor să profite de acest capital de imagine.

Ca editura care l-a convins să scoată o jumă-carte, doar că e pe val. Sau ca șefii lui, care, de la pus bețe în roate, au schimbat brusc macazul și au început să-i deschidă uși și să-i asigure lansare cu moț. Speră și ei că dacă o să vedem un polițist cinstit și corect, o să ne schimbăm impresia despre întreaga lor specie. De parcă cinstea e boală de piele și se ia de la polițist la polițist. Sau faptul că un polițist ierarhic la capătul sistemului e corect ar spune ceva despre întreaga instituție.

Însă cel mai ciudat la tot efectul Godină este faptul că e brusc atât de iubit încât nația i-ar ridica statuie, doar pentru că e un om care își face meseria cum trebuie. Bravo lui, iarăși, dar în alte țări polițiștii devin eroi când salvează 14 bebeluși de sub un tren și prind criminali. Când fac lucruri care le depășesc atribuțiile și așteptările de la un om. Tot ce a făcut Godină, în schimb, a fost să-și facă meseria corect.

Și asta spune mai multe despre noi, ca nație, decât despre el. Că suntem atât de traumatizați de sistem și de oamenii din el, încât nici nu avem nevoie de mari acte de eroism. E de ajuns să vedem unul care își face meseria cum trebuie și ne ajunge. Atât de joase avem standardele. Ca o femeie de-aia de la țară care n-are nevoie de cadou de la soț. E mulțumită să n-o bată când se întoarce acasă.

Într-o țară civilizată, cu toate că e un om bun, Marian Godină nu ar fi aplaudat de nimeni. Pentru că într-o țară civilizată, majoritatea polițiștilor sunt ca el. Și nu că n-ar merita aplaudați, chiar ar merita, dar li s-ar toci mâinile cetățenilor dacă i-ar aplauda pe toți.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte texte despre polițiști:
Ce muzică ascultă Poliţia Română?
Școlile de Poliție din România sunt ca o tabără de vară cuplată cu un penitenciar
Cum am făcut genuflexiuni la poliție, pentru c-am fost prins cu droguri în București