Am fost la protestul antimoschee de la Palatul Cotroceni și m-am ales cu un atac de panică

„Am umbrelă! Poate să mă plouă cât vre' Domnul, eu stau aici până mâine", îmi spune o femeie, în timp ce-și leagă mai bine basmaua. Ține în palme un eventai de iconițe. Vrea să-mi testeze cunoștințele în ortodoxism:

Mă uit la cer. Stă să ploua și totuși nu se întâmplă asta. E o după-amiază respirabilă de duminică și eu sunt la protestul împotriva musulmanilor de la Palatul Cotroceni. Stau într-un țarc mic, mult prea mic pentru vehemența cu care strigă cei trei sute de oameni în jurul meu. În fața noastră, un cordon de televiziuni se înfruptă din haosul manifestației.

Femei cu icoanele la piept urlă de stau să le iasă ochii din cap, la unison cu membri ai Patrulei Vlad Țepeș, Partidului România Unită și niște legionari din Noua Dreaptă.

S-a cântat de neam și Dumnezeu, s-a scandat, s-au spus rugăciuni, s-au plimbat teoriile ale conspirației mondiale și li s-a transmis musulmanilor să iasă „afară din sfânta țară a lui Burebista".

Poate că-s eu mai sensibil și pun la inimă toate rahaturile, dar, la finalul întâlnirii cu niște protestatari care-mi spuneau senini că „se cacă în drepturile omului", am avut nevoie de vreo șase ore și un telefon la un psiholog, ca să pot să mă adun să scriu rândurile astea.

Am aflat despre conspirația care leagă musulmanii, homosexualii și femeile care avortează de Klaus Iohannis

Înainte să-mi fac marea demascare ca reporter, m-am plimbat pașnic printre oamenii veniți la manifestație și am urmărit interacțiunile dintre ei.

Președintele Klaus Iohannis părea să fie pe buzele tuturor. Până să se încingă spiritele întru urale, huiduieli și rugăciuni, manifestanții au dezbătut între ei soarta neamului.

În imagine este Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită, organizatorul protestului antimusulmani și un etern reclamat la Consiliul împotriva discriminării. Acesta a avut un mesaj pentru Klaus Iohannis și a terminat cu ceva drăguț, pentru homosexuali:

Da, asta chiar era o problemă. Bine că a avut cineva curajul să spună lucrurilor pe nume.

Doamna din imagine era să mă lovească cu icoana în cap, dar am scăpat ca prin minune, ca să zic așa. După asta a dezbătut aprins, într-un grup de femei, situația soților Iohannis.

Din fericire, oamenii ăștia au avut și clemență și au concluzionat destul de repede: „Asta e, acum sunt prea bătrâni".

Domnul din poză mi-a povestit câte în lună și în stele despre articolele pe care le-a citit pe internet. Se temea să „nu ajungem și noi ca în Anglia, să nu mai putem sărbători Crăciunul". Nu a călătorit acolo, dar așa a auzit de pe internet. Nu cunoaște musulmani, dar a auzit, tot de pe internet, că nu prea le place munca și că merg în Vest să stea pe banii statului.

După ce m-a ținut de vorbă un sfert de oră și m-a urmărit prin țarcul protestatarilor, m-a îndemnat să „nu-l citez exact" și să scriu în articol că „se vorbea pe acolo", dar să nu zic exact cine. Apoi mi-a spus că nu pot posta poza lui „fără acordul lui Iohannis". Noroc că am simțul umorului și mi-am dat seama ce glumă bună făcuse. Așa că, normal, am postat fotografia.

Înainte să ne despărțim, domnul mi-a mai spus că Iohannis nu trebuie să facă greșeala neomarxiștilor: „Știi cine-s neomarxiștii? Ăia cu homosexualii!".

Menționez că, așa cum se vede și în poză, pe toată durata discuției ne-am zbătut să nu fim înecați de un steag național care ne tot cădea în cap.

Aceasta este o fotografie stelară. În dreapta pozei, pe post de pupător, este un domn care m-a luat la rost, de era să-mi sară inima:

M-am uitat în jur. Căutam tradătorii infiltrați.

Bărbat cu joben, nume neclar, din motive de bruiaj pe înregistrare. O prezență aparte, un epigramist de renume, o figură cunoscută celor care frecventează Centrul Vechi. Islamofob de talie mondială, „a avut o premoniție pentru ce se va întâmpla cu România". Se referea la cotele obligatorii de refugiați.

El este Claudiu și, deși are strămoși arabi, este împotriva valului de emigranți musulmani. Știe că în situația refugiaților care fug de război ar fi putut fi el sau rudele lui, dar uite că nu este și se poate preocupa de problema terorismului. Se consideră mai „echilibrat" decât cei din Patrula Vlad Țepeș și a venit la protest să socializeze.

„Agenți" ai partidului România Unită, alături de un student român plecat la studii în Franța, dar revenit de urgență, să-și apere țara de islamizare. Are o „sursă" într-un partid de extremă dreaptă din Franță, care i-a spus că 95% din musulmani sunt fundamentaliști.

Ceea ce m-a confuzat, pentru că în baza cifrelor oficiale obținute pentru alt articol pe care l-am scris, rezulta exact, invers. Adică 5% au apucături extremiste și restul sunt moderați. L-am confuzat și eu pe el, dar tot n-a vrut să-mi spună cine e sursa lui.

Din fericire, creierul îmi e intact. Din nefericire, cât dă de rahat, se blochează temporar

Protestul ăsta mi-a confirmat, deși chiar nu aveam nevoie, cât de ușor e să dezinformezi, cu atâtea site-uri extrem de dubioase. Pe grupul evenimentului de pe Facebook circula un calup de știri false, cum că grupări de arabi se antrenează în poligoanele din Timișoara. Știrea a fost dezmințită, dar asta nu a oprit protestarii să o share-uiască intens.

Și mai nasol, timp de două ore cât am stat în țarcul din fața Palatului Cotroceni, în timp ce se cânta „Șoim, șoim românesc", printre huiduieli și rugi, am văzut și câțiva copii. Unii chiar în port popular. M-am simțit trist că, în loc să-și vadă de copilăria lor, au asistat la demența asta agresivă.

Din momentul în care am scos reportofonul, protestarilor le-a fost clar că trebuie să mă facă să pricep niște lucruri. M-au apucat de braț, m-au ținut ferm, m-au tras spre ei, ca să-mi vorbească mai de aproape.

Cred că în viața mea nu am stat atât de mult și atât de aproape de un grup de oameni atât de intoxicați cu ură.

Am plecat spre casă și, la unul din semafoare, am început să văd zebra trecerii de pietoni învârtindu-se în jurul meu. Respirația mi s-a accelarat, niște broboane de transpirație au apărut pe tâmple. Îmi venea greu să cred că sunt atât de sensibil, dar, na, uite, cât trăiești, înveți.

La câteva ore după, mi-am dat seama că făcusem un atac de panică în toată legea. Psihoterapeutul comportamental Andreea Găzdaru m-a ajutat să înțeleg de ce mi s-a întâmplat asta:

Chestia asta, cu „impulsul să părăsesc zona respectivă", a fost o veste bună. Creierul îmi e intact. Sper doar ca, la proxima ocazie, să-i trimită corpului impulsul de a nu mai merge deloc la mizerii de tipul ăsteia de ieri.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre musulmani:
Conflictul dintre musulmani se mută în Occident
Abia acum e violența anti-musulmană clasată drept terorism?
Nu suporţi musulmanii în preajmă? Sună-i pe Mosquebusters!