Longboarderii din jurul lumii au aflat ce superbe sunt serpentinele românești

FYI.

This story is over 5 years old.

Sport

Longboarderii din jurul lumii au aflat ce superbe sunt serpentinele românești

Pârtie!

Weekendul trecut, 124 de rideri din toate colţurile Europei s-au delectat la Transylvania Downhill, în stațiunea montană Straja, din județul Hunedoara, cu un drum de 4,5 kilometri proaspăt asfaltat, cu zece curbe dificile şi nenumărate mai uşoare, suficiente cât să le activeze glanda medulosuprarenală, responsabilă cu secreţia adrenalinei.

Sportivi din Marea Britanie, Uruguay, Spania, Finlanda, Suedia, Olanda, Germania, Austria, Slovacia, Cehia, Bulgaria, Polonia, Italia şi România au avut non-stop la dispoziție o telegondolă, ceea ce înseamnă că la un moment dat nu şi-au mai simţit picioarele de atâta dat pe longboard.

Publicitate

Au avut parte și de o ploaie de două ore, iar asfaltul umed şi viteza au făcut ceva victime. Noroc cu baloţii de fân şi saltele care protejau traseul, astfel încât participanţii s-au ales doar cu câteva julituri, deși foarte urâte.

Să cobori traseul de la Transylvania Downhill e o realizare, dar să înregistrezi un timp bun e total altceva. E un traseu foarte tehnic, care ce te face să-ţi atingi limitele, iar dacă eşti slab de inimă, sigur asfaltul va muşca din tine. La final, podiumul s-a împărţit între nemții Sebastian Hertler și Andreas Mangold și suedezii Anders Inde și Ludwig Forss.

Vinovaţi de tot ce s-a întâmplat sunt băieţii de la Devastation Longboard Crew. Casca jos pentru organizare, băieţi!

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește despre Transilvania:
Discoteci fără femei şi cea mai aprigă pălincă din Transilvania
Pădurile din Transilvania prind viață pe noul album Negură Bunget
Slow public sex made in Transilvania la Electric Castle