Cum am fost dat afară din Biserica Universală din București, pentru că nu aveam bani

În fiecare dimineaţă la 6:30 când îţi bei cafeaua sau sforăi, pierzi şansa unică să vezi un spectacol de behăituri în numele Domnului pe Naşul TV. Emisiunea se numeşte Timpuri Actuale şi preţ de o oră îţi creează mind-fuck-ul pe care nu l-ai mai văzut de la OTV încoace.

Show-ul face reclamă Bisericii Universale, Centrului de Ajutor, Catedrala Locașul Credinței sau cum naiba şi-or mai spune. Au mai multe nume ca un jucător de fotbal sud-american. Fondatorii chiar sunt brazilieni, un fel de ramură neoficială a penticostalilor. Centrul a fost înfiinţat în 1977 de auto-proclamatul preot Edir Macedo și trage în piept proştii încă de acum 40 de ani. Tipul chiar a fost arestat la un moment dat pentru evaziune fiscală în Brazilia, dar pentru că şi la ei funcţionează legea la fel ca la noi, a stat doar 11 zile la închisoare.

În România, sediul central al bisericii împarte în mod ironic un gard cu Fundaţia de Servicii Islamice, undeva pe la Fundeni, într-o hidoşenie imensă. În atenţia mea au intrat în momentul în care am găsit pe youtube un clip în care nişte tipi (cică nepotul lui Salam, enoriaş fidel şi încă unul) cântă manele în biserică.

Deşi a avut un profit de vreo 200 000 euro în 2012, biserica şi-a închis „avanposturile" din Militari, Ferentari, Olteniţa, Ploieşti şi Piteşti, orientându-se mai nou spre Cluj. Acum ceva ani cică au avut o emisiune pe OTV unde vindeau obiecte sfinţite într-un fel de teleshopping. Formatul nu s-a schimbat foarte mult, chiar dacă emisiunea s-a mutat pe Naşul TV. Ea este găzduită de fratele Juliu, un brazilian care nu știu cum reușește să zbiere în halul ăla vreo juma de oră că trebuie să crezi în Dumnezeu şi alte ălea. Apoi totul se transformă într-un teleshopping bolnav: mărturii de la fel de fel de babe şi moşi care defilează pe ecran cu poliloghia învăţată despre cum o batistă sfinţită i-a vindecat de boli de care medicii nu s-atingeau. Mai ceva decât tigaia Dry Cooker. Batista asta chiar salvează vieţi şi vindecă tot, după cum l-am auzit povestind pe domnul Luchemon: „M-a vindecat aici, la operaţie, de cancer sau ceva, Dumnezeu ştie. Dacă beam sau mâncam ceva, mi se umplea stomacul. Acum sunt bine."

Batistele miraculoase sunt strânse-ntr-un teanc lângă Juliu, dar se cumpără doar de la biserică. Pe ecran defilează nişte numere de telefon la care să suni, dar nu intri în direct, ci doar primești detalii suplimentare despre cum ajungi la biserică. Mai ales dacă vii de la Gara de Nord, dovadă că target-ul principal al bisericii sunt ţăranii proşti.

Nervos că nu pot să intru în contact cu ei, ca să mă plâng de dezamăgiri în dragoste şi în viaţă, m-am hotărât să văd desfăşurarea spectacolui pe viu. Le-am verificat programul pe site și am aflat că sunt deschiși aproape toată ziua și au de toate pentru toţi: luni rugăciuni pentru bani, marţi pentru sănătate, miercuri studiul tainelor biblice, joi rugă pentru familie, vineri dezlegare de vrăji şi descântece, sâmbătă rezolvi lucrurile imposibile şi duminică practici minuni.

Duminică era ziua ce mai potrivită pentru a vedea batista în acţiune. Împreună cu un prieten ne-am deplasat la sediul lor central de la Fundeni. Am ajuns chiar la începutul slujbei, când Juliu behăia şi aplauda în cor cu enoriaşii: „Dumnezeu este aici".

Sala era plină. Majoritatea erau bătrânei, probabil din zonă, o dovadă clară că reclamele lor de pe site te momesc cu fete tinere şi de fapt îţi dau babe expirate.

Am încercat să ne aşezăm cât mai în spate, ca să filmăm şi să facem poze, dar plasatoarele Doamna Neluţa şi colega ei cu aparat dentar, plus bodyguard-ul ne-au poftit amabil în faţă. Întreaga slujbă este un periplu continuu de urlete şi schelălăituri. Sincer, chiar mă întreb cum omului nu-i crapă corzile vocale. Juliu vorbeşte limba română cu destule greşeli, însă chestia pe care nu am înţeles-o deloc este de ce aproape fiecare propoziţie se termina cu „Amin să fie"? Turuia îndemnuri religioase, întrerupte doar de momentele în care se ştergea de transpiraţie cu o batistă probabil sfinţită. După vreo câteva comparaţii cu vulturi şi găini, am înţeles care erau cele mai importante teme ale slujbei: bolile şi banii.

Am fost invitaţi să ne ridicăm în picioare ca să strigăm „Nu e drept că nu avem bani!" şi să-i cerem ajutor Domnului. Dornic să mă integrez, am ţipat alături de toată lumea. Apoi ni s-a explicat exact cum stă treaba cu ajutorul ăsta. Pentru a avea binecuvântarea Domnului și îmbunătăţiri materiale, așa cum au mărturisit vreo trei babe care s-au ridicat în picioare, trebuie să-i dai o zeciuială, a zecea parte din venitul tău, dar obligatoriu mai mare decât o zecime din salariu minim, pentru că taxele la stat sunt scumpe şi ei acceptă doar de la o sută de lei în sus. În momentul ăla, pe tipul cu care eram l-a bușit râsul. Simţeam că plasatoarele şi fratele puseseră ochii pe mine, dar am crezut că, dacă par spăşit şi umil, totul va fi ok. A urmat filmul ăsta despre poveste lui Iacov. Nu ştiu cum e în Biblie, dar pe filmuleţul ălă care s-a blocat de vreo cinci ori, Iacov se bătea foarte stilizat cu Dumnezeu şi aducea un pic a Gandalf într-un Lord of the Rings foarte prost. Morala era că, trebuie să faci sacrificii ca să ai succes. Iar sacrificiul înseamnă de fapt zeciuiala.

Spre sfârşitul slujbei ni s-au dat nişte plicuri în care să introducem un fel de acatiste, ceva ce vrem să se îndeplinească. M-am gândit la Gigi Becali şi la cum Steaua putea fi exclusă din Europa şi-am dat acatistul pentru ei. Am scris: „Ajută Doamne Steaua să meargă în Europa" şi le-am înmânat-o. Apoi m-am dus în faţă pentru rugăciune, unde celălalt preot, mult mai celebrul Lucian, lua babele sub tutela sa.

În timp ce vocile lui Juliu şi Lucian răsunau în sistemul Hi-Fi al bisericii, am închis ochii şi m-am gândit că Steaua sigur şi-o ia, chiar dacă ajunge în Champions League. Deodată, am simțit pe braț mâna uneia dintre plasatoare, care mi-a şoptit s-o însoţesc afară. Speram să fi dat peste un cult cu orgii şi destrăbălare, dar în sinea mea ştiam că nu era de bine.

În curte, plasatorele şi bodyguard-ul ne-au luat la întrebări: de ce am venit acolo, ce-am fotografiat, ce-am filmat? Am făcut pe prostul: „Sunt deprimat, am văzut emisiunea pe Naşul TV şi vreau să cred." Doamna Neluţa a muşcat: „În sală au rămas doar cei cu credinţă adevarată". Dar colega ei era convinsă că aveam răul în noi. Am încercat s-o îmbunez că inima mea era pură, că voiam la slujbă și pentru batista sfinţită. Nu m-au lăsat să intru, dar m-au sfătuit să vorbesc cu preoții la finalul slujbei, ca să scoată răul din noi. Apoi mi-au spus: „Dacă vrei într-adevăr să te alături bisericii, trebuie să vii şi săptămâna viitoare, preferabil cu zeciuiala." Aşa am realizat că, în momentul ăla înauntru se strângeau cotizaţiile. Am tot insistat să intru, dar până la urmă am fost escortat de bodyguard afară din curte.

Bisrrica asta mi-a demonstrat că oamenii sunt proşti şi că ar crede în orice, dacă sunt suficient de disperaţi. Caută semne peste tot, lucruri pe care să dea vina, dacă le e rău sau lucruri pe care să le preaslăvească, dacă le e bine. Mai ales dacă sunt de la ţară. Pe de altă parte, Steaua nu a fost exclusă din Europa, deci s-ar putea să fie un sâmbure de adevăr în toată biserica asta, dar pentru a aprecia întregul spectacol, trebuie să-l vezi pe viu.

Citește ș:
Iisus a făcut surf pentru păcatele noastre
Un copil de 11 ani dă în judecată Martorii lui Iehova
Fiica lui Belzebut

Vezi și:
Cea mai înarmată biserică a Americii
Iisus din Siberia