Lasă-mi bățul de selfie în pace

Luna aceasta, Galeria Națională din Londra a interzis bețele pentru selfie, pentru a proteja picturile, intimitatea individuală și experiența vizitatorilor. E ultima dintr-un șir de instituții culturale care a interzis dispozitivele pentru făcut autoportrete. Cei care simțeau o ură irațională față de băț s-au bucurat la auzul veștii și au folosit ocazia ca să-și mai verse o dată veninul: o înfrângere pentru bățul de selfie e o victorie pentru artă sau pentru valorile conservatoare sau dracu' mai știe pentru ce.

Dar bineînțeles, selfie-urile nu mai sunt atât de controversate. Le face toată lumea, de la părinții tăi până la Papă și la Barack Obama. Deci care-i faza? De ce un instrument care ne ajută să le facem mai bine cauzează atâta vâlvă?

Da, selfie-urile reflectă narcisism, dar narcisismul face parte din condiția umană – cu mult înainte să avem telefoane cu aparat foto, bogătașii își comandau tablouri scumpe cu portretul lor sau le ordonau sclavilor să le construiască statui gigantice. Întreaga carieră a lui Prince e un exercițiu de narcisism performativ și îl iubim pentru chestia asta. Nu narcisismul e problema aici.

Nu, oamenilor li se pare odios statutul bățului de selfie ca instrument al narcisismului – îi deranjează ideea că cineva e atât de deschis în privința nevoii de a-și face poze încât să-și cumpere un dispozitiv care să-l ajute să le facă mai bine. Pare prea de tot. Diferența dintre a-ți face selfie-uri și a-ți cumpăra un băț pentru selfie-uri e cumva paralelă cu diferența dintre a te uita la porn și a-ți cumpăra un vagin artificial.

Jocul de tenis retoric – să urăști bățul de selfie cu intensitate și să aperi bățul de selfie cu intensitate – e o activitate la fel de măruntă și narcisistă ca selfie-urile. De câte ori cineva ca Barack Obama folosește un băț pentru selfie, începe o bătălie între persoanele anti-băț și persoanele pro-băț.

Evident, bățul de selfie e incredibil de practic. Se adresează explicit unei nevoi a consumatorului – uneori vrei să-ți faci poză singur, nu vrei să rogi un necunoscut să facă asta, alteori vrei să ajustezi unghiul aparatului până obții ce vrei. Bățul pentru selfie e, în felul lui, destul de revoluționar. Aduce fotografiilor un plus de intimitate care nu poate fi obținut când o altă persoană face fotografia, din unghiuri și perspective la care nu aveam acces fără un prieten sau fără o scară. Te face să te întrebi cum a reușit artistul să facă fotografia.

Mereu am folosit fotografiile ca un mijloc de a ne crea identitatea în spațiul digital. Asta făceai pe MySpace, asta faci și pe Facebook: selectezi fotografii care să transmită o versiune a ființei tale pe care vrei s-o arăți lumii. Oamenii comentează și interacționează cu tine, iar feedback-ul ăsta îți schimbă propria percepție asupra vieții tale. Bățul pentru selfie nu e decât un mod rapid și ușor de a le oferi altora cea mai bună variantă a ta.

Bățul pentru selfie e ok, pe bune. În plus, dacă folosești unul și cineva te fute la cap că e o prostie, măcar ai un obiect contondent numai bun să-l pocnești.

Drew Millard e pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre selfie:
Am vorbit despre selfie-uri cu Mihai Trăistariu Selfie cu bacterii Un preot musulman de pe Twitter vrea să interzică selfie-urile Cum să faci cel mai cool selfie de DJ