​Cum am renunțat la popper, cel mai scârbos mod de a fuma iarbă

Faptul că există o întreagă sărbătoare asociată cu fumatul de iarbă ar trebui să-ți dea de înțeles cât de mișto e acest obicei. Doar nu există sărbători pentru orice căcat – bine, ar fi o excepție: Ziua Steagului. Dar când ești tânăr, nu cunoști toate speciile de iarbă și efectele lor, știi doar că e mișto să te spargi și ți-ar plăcea s-o faci pe cât de des îți permite programul.

Ca adolescent născut și crescut în Northern Ontario, m-am învârtit într-un anturaj de persoane cărora le plăcea să se spargă – probabil pentru că nu prea era nimic de făcut în oraș în afară de văzut filme la cinema din când în când. Când ești un adolescent cu acces limitat la fonduri și doar câțiva prieteni dubioși care îți pot face rost de iarbă proastă, trebuie să fii creativ. Disperarea asta de a mă sparge cât mai bine combinată cu resursele limitate cu care să cumpăr iarbă m-a făcut să recurg la popper (nu e vorba de substanța aia chimică similară cu aurolacul, pe care o tragi pe nas și-ți dă euforie).

Un popper e un bong care se fumează cu o țigară, dar nu trebuie doar să pui niște tutun peste frunze. Mai întâi, ai nevoie de un recipient de metal cu o țeavă lungă. Apoi deșurubezi recipientul și rămâi cu tubul de metal. Rupi o bucățică de țigară și o introduci în țeavă, unde se potrivește perfect. Apoi iei bucățica cu țigara și îndeși peste iarbă, până nu se mai vede tutunul. Bagi în bong țevușca, îndesată cu un strat dublu de țigară și iarbă, și o fumezi. Pentru ultima parte e nevoie de exercițiu. Ca operațiunea să funcționeze cu succes, trebuie să te asiguri că razi totul dintr-o singură încercare. Știi că ai reușit când auzi un „pop " atunci când țigara e trasă în apa din bong – de acolo vine numele de popper. Primele dăți în care o să încerci chestia asta, sigur o să-ți tușești plămânii. Dar după suficiente încercări, o să te prinzi cum să-ți controlezi respirația și viteza de inhalare.

Metoda popper e foarte eficientă când vrei să te faci blană: eu aș băga una la trezire, una înainte de școală și una înainte de culcare. Cel puțin. O țigară poate fi folosită pentru cinci până la șase poppers, iar eu aș consuma un pachet de țigări pe săptămână pentru chestia asta.

Mulți dintre voi o să ziceți că e o metodă scârboasă. Așa e. Beneficiile fumatului prin popper e că folosește mult mai puțină iarbă și te ia amețeală specifică primei țigări de dimineață de câte ori tragi o doză. Totuși, efectele negative sunt destul de nașpa: Fumul pe care îl expiri miroase ca un cur de animal mort, bongul rămâne murdar pe veci cu reziduurile de tutun și de câte ori o să fumezi iarbă cu el o să simți și un gust ciudat. În plus, îți distruge plămânii.

Când fumezi o țigară, inhalezi fumul prin filtru. Dar când fumezi prin metoda popper, iei țigara direct în piept. Singurul filtru e apa din bong. Apoi ții fumul mai mult în plămâni și fix asta te ajută să te spargi mai bine, dar te și distruge.

Am fumat zeci de bonguri popper în fiecare zi timp de aproape cinci ani și mi-a fost extrem de greu să renunț. Probabil aș continua s-o fac dacă n-aș simți junghiuri în piept de câte ori respir adânc.

E unul dintre lucrurile alea despre care știi că îți fac foarte mult rău pe termen lung, dar nu te poți opri pentru că îți fac atât de mult bine pe termen scurt. Cred că se aplică la orice drog chestia asta, dar dependența de popper pare mai inocentă decât cea de heroină sau ketamină. E doar o țigară și cu niște iarbă, ce mare căcat?

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre iarbă:
Iarba medicinală nu-ţi legalizează cuiul cel de toate zilele De ce e important să se legalizeze iarba în UE Am întrebat niște fumători de iarbă de succes dacă aceasta le afectează motivația S-a inventat aplicația care îți arată câtă iarbă ai fumat