Odată cu aderarea României la UE, românii din diaspora au dreptul să se implice activ în viața politică a țărilor de adopție. Conform legii europene, cetățenii români care au reședința într-un stat membru UE pot candida la alegerile administrative, indiferent dacă dețin sau nu cetățenia țării respective. Iar în ultimul timp, românii din străinătate s-au înghesuit să candideze pentru funcții politice în comunitățile din care fac parte. Anul acesta, la alegerile locale din Spania au candidat 19 români, în Italia, la cele din 2014, peste 150, iar la cele din Belgia, din 2012, șapte. Ca să aflu ce-i împinge pe conaționalii noștri să se implice în politica țărilor în care locuiesc și ce fel de probleme întâmpină în demersul lor, am discutat cu patru români care au candidat pentru diverse funcții în țări europene, dar și cu unul care urmează să ia parte la bătălia electorală din Canada, de anul acesta.

VICE: Cum ați ajuns să candidați pentru funcția de consilier local în Verbania?
Adrian Chifu: Am abandonat studiile superioare și m-am dus în Italia, pentru un trai mai bun, în 1996. În acea perioadă, clasa politică din România nu-mi oferea niciun viitor. Am ajuns să candidez din nevoia de a reprezenta românii de aici, în Consiliul Local (CL). A contat și că aveam ceva experiență în politică, întrucât între 2005 și 2008, pe când făceam naveta între Italia și România, am fost lider al Partidului Inițiativa Națională Neamț.

Cum a fost campania electorală și cum au primit italienii candidatura dumneavoastră?
Campania a fost diferită față de ce se întâmplă în România. Nu au fost cheltuieli mari, doar am stat de vorbă cu românii din Verbania și i-am făcut să înțeleagă că avem nevoie de o voce românească puternică în primărie. Era o noutate pentru noi, dar și pentru italieni. Peste 80% dintre români au votat, iar acum suntem bine integrați pe toate palierele. Acum existăm! Orice decizie se ia în CL, trebuie să fim și noi, românii, de acord. Italienii au privit candidatura mea cu reticență, poate și pentru că așa au pierdut un loc în CL.

Ce ați adus nou în perioada în care ați fost consilier?
Fiind primul străin în fruntea administrației din Verbania, am schimbat puțin mentalitatea italienilor. Am lucrat foarte bine cu mass-media, pentru a schimba pozitiv imaginea românilor din Italia. Principalul obiectiv a fost înfrățirea dintre Verbania și orașul meu natal, Piatra Neamț. Din aprilie 2010, când totul a devenit oficial, au luat naștere o serie de proiecte comune: schimb cultural (expoziții de icoane românești la Verbania), schimb de experiență între autoritățile locale într-un proiect european sau colaborare pe plan sportiv (amical între echipa locală de fotbal din Verbania și Ceahlăul Piatra Neamț).

Știu că ați intenționat să candidați și pentru funcția de primar al Verbaniei. De ce ați renunțat?
După mandatul de consilier, am considerat că sunt pregătit să fac un alt pas important pentru românii de aici. Însă în perioada premergătoare campaniei, mi-am dat seama că societatea italiană nu e pregătită să aibă un străin în fruntea primăriei. Dacă ești străin, e greu să te faci remarcat ca politician în Italia, pentru că salarii sunt foarte bune și concurența e mare. Drept dovadă, când am fost ales consilier, eu am fost votat doar de români, nu am avut niciun vot de la italieni sau de la alte naționalități. Sunt un produs politic 100% românesc.

Cum sunt autoritățile italiene, în comparație cu cele din România?
E mult mai simplu să aplici un proiect în Italia, datorită responsabilității oamenilor. Mai greu mi-a fost cu partea română să implementez unele proiecte comune. Totuși, cel puțin la nivel local, românii au potențial și putem avea un consilier în fiecare primărie din Italia. Suntem cea mai numeroasă comunitate din Italia, cu peste un milion de membri. Din păcate, imaginea noastră este afectată de clasa politică din România, neperformantă și învechită. Politicienii noștri nu-și iubesc țara și asta s-a văzut în ultimii 25 de ani. Pe viitor, mă gândesc să activez și în România. Experiența pe care am acumulat-o în cele două mandate de consilier la Verbania vreau s-o transfer în țara mea și să candidez pentru funcția de primar sau de deputat.

VICE: De cât timp locuiți în Germania?
Ștefan Guzu: Am plecat din țară în 1992, cu dorința de a găsit de lucru și a avea un viitor mai bun. Doi ani mai târziu, mi-a fost respinsă cererea de azil și m-am întors în țară. Dar între timp o cunoscusem pe actuala mea soție, ne-am căsătorit, iar din 1996 m-am stabilit definitiv în Germania.

Care este povestea candidaturii dumneavoastră pentru funcția de primar al comunei Ivenack?
Ideea a fost a pompierilor voluntari din localitatea în care locuiesc, Grischow, unul din cele șase sate care compun comuna Ivenack. Ei m-au convins să candidez, considerând că aș putea fi un bun edil al comunei. A urmat o campanie electorală simplă, cu pliante și întâlniri cu locuitorii de aici. Am încercat să aflu care sunt problemele cetățenilor și le-am prezentat ideile mele de viitor. Faptul că un român s-a implicat la fel ca un neamț în problemele comunei, m-a ridicat mult în ochii cetățenilor. Aproape 60% din ei mi-au dăruit încrederea lor la alegerile din 25 mai 2014.

Ce realizări aveți de când sunteți primar?
Cu toate că Ivenack se confruntă cu mari probleme financiare, am reușit în acest timp scurt să ne dotăm cu o camionetă. Am organizat cu succes acțiuni de muncă voluntară, unde s-au vopsit toate stațiile de autobuz din comună, am curățat mai multe cimitire, un loc de joacă, precum și străzile și trotuarele. În următorii ani, vom investi în restaurarea grajdului medieval care aparține de complexul castelului, construirea unei parcări mixte cu ieșire spre lac, două terenuri moderne de joacă și prezentarea siteului comunei în limbile germană, franceză și română. Pe lângă asta, vom încerca să pornim un parteneriat cu comunele Yvignac, din Franța, și Poiana Ilvei, din România.

În România, primarii se plâng adesea că nu pot să-și ducă la bun sfârșit proiectele din cauza consiliilor sau autorităților locale. Cum e în Germania?
La fel ca-n România, și noi ne confruntăm cu diverse probleme birocratice, dar le putem depăși cu răbdare și devotament. Eu cred că problemele din România sunt asemănătoare cu cele din Germania. Rezolvarea lor depinde de iscusința primarului și de angajamentul consilierilor și cetățenilor.

VICE: Cum ați ajuns să candidați pentru funcția de consilier local la Corciano?
Sorin Robu: Ideea mi-a venit destul de târziu, pe 12 aprilie 2013, cu aproximativ o lună înainte de alegeri. Meritul candidaturii mele îi aparține ex-vicepreședintelui provinciei de Perugia, Aviano Rossi, un bun amic al românilor. N-am avut o campanie electorală în toată regula, ci doar trei zile la dispoziție, pentru a-i convinge pe românii din zonă să se înscrie pe listele electorale. În Italia, cetățenii comunitari trebuie să se înscrie pe listele speciale pentru a putea vota. Am convins peste o sută de români să voteze, ceea ce pentru mine a fost un succes.

Ați fost foarte aproape să fiți ales.
Într-adevăr, am obținut un rezultat bun pe listele partidului Italia dei Valori – Di Petro, ieșind primul pe lista de cei 18 candidați ai partidului. A fost o surpriză plăcută pentru mine, dar și mai mare pentru cetățenii italieni. Din păcate, partidul n-a obținut decât 2,53% din voturi, pragul electoral era de patru procente, așa că n-am reușit să obțin postul de consilier. Dar rămâne o experiență utilă și plăcută. Dacă aș fi fost ales, aș fi încercat să implementez mai multe măsuri pentru românii din Corciano: organizarea unui festival anual românesc, înfrățirea cu un oraș din România, amenajarea unui spațiu pentru comunitatea de români, înființarea unei secții de carte românească la Biblioteca Municipală și a unui Birou al Emigranților. Aș fi militat pentru șanse egale la locuințe populare și subvenții.

E complicat să te faci remarcat în politica italiană, dacă ești român?
În ceea ce privește comunitatea românească din Italia, șansele la nivel național sunt zero, din cauza legii electorale care este strictă în ceea ce privește cetățenii străini. Pe plan local, legea e mai permisibilă și se poate. Totul depinde de tine, de imaginea pe care ți-o formezi și de ceea ce faci pentru comunitate. Sigur, sunt și cazuri în care chiar românii te trag în jos. Te vorbesc pe la spate și nu te susțin, pentru că salariul de consilier este de aproximativ trei mii de euro pe lună. Așa apar bârfele și mulți te-ntreabă ce le iese lor dacă te votează. Dar asta ține de mentalitatea și educația fiecăruia. Cât despre implementarea unor proiecte, singura piedică, atât în Italia cât și în România, este birocrația, care există în ambele state.

Cu ce vă ocupați în prezent?
Am o firmă de construcții în Italia. Sectorul este accesibil românilor, chiar dacă pentru italieni reprezintă munca de jos.

Vreți să reveniți în țară?
Sunt trist că, de când sunt în Italia, nu am văzut schimbări în ce privește România. A rămas aceeași țară pe care am părăsit-o după ce mi-am terminat studiile. Fără oportunități de angajare, prost condusă, săracă, mizeră și coruptă. Îmi pare rău s-o spun, dar asta e realitatea. Există doar interese personale. Pe vremuri, boierii își vindeau moșia pentru a face politică, azi ei fac politică pentru a-și cumpăra moșii. Vreau să schimb ceva în politica românească, așa că mi-am propus să mă întorc acasă, la Rădăuți, și să pun umărul la reconstrucția orașului, care arată acum ca după un bombardament. Dacă voi avea susținerea cetățenilor, mă gândesc să candidez la funcția de primar al orașului. Spre deosebire de ceilalți politicieni, după zece ani pe șantierele Italiei, eu știu că primarul trebuie să fie egalul unui muncitor, al unui administrator și să participe activ la construcția localității.

VICE: Când ați plecat din România în Belgia?
Răzvan Valentin Lizo: În 1990, imediat după alegerile generale din 20 mai. A fost o dorință mai veche a mea de a trăi, măcar pentru o perioadă, în occident. În Belgia am ajuns pe baza unei vize turistice obținute într-o zi, pentru că pe atunci era printre puținele state care acordau relativ ușor și repede vize turistice.

Care a fost drumul dumneavoastră în politica belgiană?
Interesul meu pentru politica belgiană a apărut prin 1993-1994, după discuții purtate cu bunicul fostei mele soții, Ren é Wayet, fost președinte al secției locale a Partidului Socialist Belgian, aripa francofonă. Din spectator m-am transformat în simpatizant, iar ulterior am semnat o cerere de adeziune și am devenit membru de partid. Odată cu sosirea mai multor români în Belgia, am început să fiu solicitat, atât de ei cât și de administrația locală, pentru rezolvarea problemelor legate de stabilirea lor pe teritoriul belgian. În 2012, mi s-a propus un loc pe lista primarului de atunci, care era și vicepreședinte al Partidului Socialist Belgian, aripa francofonă.

Ce a fost cel mai greu în campanie?
Campania s-a desfășurat după reguli stricte, conform Legii Electorale Belgiene (finanțări, reguli de afișaj etc). Cel mai greu a fost să conving românii să se înscrie pe listele de la primărie, ca să-și poată exercita dreptul de vot. Și să le explic de ce e important să voteze candidați de origine română și să fie reprezentați de aceștia în structurile politice și administrative ale locului de reședință.

Cât de dificil e, ca român, să candidezi pentru un post de consilier în Belgia?
Pe lângă cetățenia română, o dețin, din 1995, și pe cea belgiană. Dar nu cred că aspectele legate de naționalitatea unui candidat sunt importante pentru electorii belgieni. Contează foarte mult să te integrezi în societatea țării de adopție și imaginea pe care ți-o construiești în comunitatea din care faci parte, dar nu numai. Belgia a încurajat mereu multiculturalismul și cred că e o greșeală ca un candidat să se adreseze doar comunității din care provine. Cetățenii sunt sensibili la modul în care autoritățile conduc treburile orașului și au tendința să-și exprime votul în favoarea candidaților pe care îi consideră pregătiți să gestioneze cât mai bine afacerile localității lor, și nu în favoarea formațiunilor politice, așa cum e cazul la alegerile regionale sau federale.

Care sunt diferențele între Belgia și România, în privința șanselor de a reuși în politică?
Nu știu dacă nu e prematur să fac această comparație, pentru că în România nu există cu adevărat o cultură politică practicată. Nu mă pot pronunța în cazul României, deoarece n-am încercat să fac politică acolo, dar pot spune cum e în Belgia. Nimeni nu e parașutat peste noapte în vreo funcție. Cei care își doresc cariere politice încep pregătirile încă din facultate, unde participă la evenimente și dezbateri organizate de asociațiile politice, cu scopul de a detecta viitori potențiali candidați. Aceștia sunt încurajați să adere la o formațiune politică și să se implice activ în partid. Modul în care o fac reprezintă biletul de intrare în lumea politicii. În ce priveşte colaborarea dintre politician şi autorităţi, relația este una cât se poate de eficientă în momentul în care politicienii recunosc meritele administraţiei şi nu ţin cu orice preţ să schimbe din funcţie persoane care au dovedit că sunt capabile, numai pentru că acestea sunt etichetate ca fiind de o altă „culoare" politică.

VICE: Cum ați ajuns în Canada?
Gabriel Purcăruş: Aș putea scrie un roman pe tema asta. În 1997 lucram și eu și soția mea ca profesori de liceu. Aveam doi copii mici, venituri insuficiente, iar speranțele că lucrurile se vor îndrepta în România începeau să se năruie, după victoria CDR din 1996. Un prieten mi-a arătat o broșură în care o firmă de avocați făcea reclamă emigrării în Canada. Mi-a povestit și mie, iar în seara aceea nu am putut dormi. Niciodată nu-mi făcusem planuri serioase să plec din țară. A doua zi, am fost la Ambasada Canadei să aflu mai multe informații și m-am cam dezumflat: aveam nevoie de peste zece mii de dolari ca să plec, în condițiile în care salariul nostru era de o sută de dolari pe lună. Însă, în mai puțin de un an, am învățat de pe internet criteriile de emigrare, mi-am schimbat jobul, am făcut rost de o bună parte din banii necesari pentru plecare, am învățat cât am putut engleză, franceză și informatică, apoi mi-am depus actele de emigrare. În toamna lui 1999 am aterizat la Montreal.

O să candidați la alegerile din octombrie 2015…
Da, voi candida la alegerile federale pentru Camera Comunelor, în circumscripția Alfred-Pellan din provincia Quebec, din partea PCC, partidul de guvernământ din Canada. Eram membru al partidului de vreo doi ani și am început să primesc invitații la evenimente. La unul dintre acestea, i-am întrebat pe organizatori c e trebuie să faci ca să poți candida. Mi-au explicat că trebuie să depui un dosar de candidatură, să strângi semnături și să semnezi niște declarații. Dacă sunt mai multe candidaturi pe același post, membrii locali votează și decid cine va fi candidatul. Totul e transparent, nu există nicio directivă sau influențe de sus. Am făcut asta, a trebuit să aduc noi membri de partid în zona mea, după care am avut un interviu cu comitetul de examinare a candidaturilor. M-au aprobat și asta a fost tot.

Ce eforturi faceți pentru atragerea electoratului?
Greul abia acum începe. Sunt multe de făcut în campanie, începând cu strângerea de fonduri. Aici, statul și partidul central nu-ți dau bani, doar te ajută să organizezi evenimente. Misiunea de a strânge fonduri îți revine ție și echipei tale. Trebuie să faci rost de voluntari care să te ajute, să mergi în teritoriu, să stai de vorbă cu oamenii și să le explici de ce tu și partidul tău aveți programul cel mai potrivit. Nu e simplu. În circumscripția mea sunt 70 de mii de alegători și patru partide care se bat pe-un loc. E mult de muncă.

Care sunt diferențele între Canada și România, din punct de vedere al șanselor de a reuși în politică?
Diferențele sunt enorme. În principiu, în Canada poți reuși doar dacă ai răbdare, muncești corect și faci ceva bun. Oamenii aici nu votează pe liste, ci pe nume. Contează, sigur, și imaginea partidului și a șefului, dar cea mai importantă este imaginea pe care ți-o construiești în rândul electoratului. Și încă ceva: aici nu există situații în care politicienii să se ascundă în Parlament dacă au comis ilegalități sau dacă sunt suspectați că ar fi făcut ceva rău. În Canada, oamenii știu să plece la timp din funcții, dacă prin activitățile lor aduc prejudicii partidului sau Guvernului. Asta înseamnă normalitate.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre diaspora:
Diaspora din Germania reclamă modul de votare din primul tur la Comisia Europeană Întrebarea zilei: Vor românii din diaspora să cotizeze 10 euro fiecare la bugetul de stat? O scrisoare deschisă împotriva scrisorilor deschise Am discutat cu românii care au stat la coadă la vot în Londra