FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum au fost îngropați morții în timpul celor mai dezastruoase epidemii ale lumii

De la Ciuma Neagră, la Ebola, moartea vine în multe forme.

Fotografie realizată de Jari Lindholm, IFRC

Mulţi sunt convinşi că hoiturile prezintă un risc major de îmbolnăvire, ceea ce contribuie la valul de isterie din timpul marilor epidemii. Studiile au demonstrat că, în mare parte, acest lucru e doar un mit. Chiar și așa, moartea în masă a indivizilor în timpul molimelor a modificat obiceiurile funerare pentru cei care au încercat să stopeze contaminarea sau doar să găsească un loc pentru toate trupurile neînsuflețite. Cum afectează aceste epidemii practicile funerare în zonele afectate ?

Publicitate

Am reflectat mult asupra acestor molime și a modului în care alterează percepția oamenilor asupra morții, așa că am examinat trei astfel de catastrofe bine documentate. Una din ele, epidemia de Ebola din Africa, e în plină desfășurare, celelalte două s-au manifestat în trecut.

Fotografie via utilizatorul Flickr Jon Bennett

Ciuma neagră, Londra, 1348-1350

Locuitorii din Londra medievală erau obișnuiți să coexiste cu morții. Biserica era centrul vieții culturale, iar oamenii erau îngropați pe terenul bisericilor. După cum ne relatează Catharine Arnold în cartea sa, Necropolis: Londra şi morţii săi: „Pământul este un lux, curțile bisericilor reprezentau spații comune esențiale vieții indivizilor, mai apropiate de piețe, decât de parcuri. Rufele fluturau deasupra mormintelor, iar găinile și porcii se băteau pentru resturi de mâncare. Grupuri de actori puneau în scenă piese de teatru, iar profanarea era inevitabilă, mai ales cu puștanii care jucau fotbal, dansau, consumau alcool și se băteau pe terenul cimitirelor." Săracii nu aveau nici un fel de așteptări de la ritualul funerar, de multe ori erau îngropați în gropi simple și înveliți doar în niște cârpe.

După cum notează Arnold, „legătura dintre vii și morți era foarte diferită de cea contemporană." Asta pentru că morții erau mereu aproape. Izbucnirea ciumei negre în toamna anului 1348 a schimbat totul. Infecția nu se transmite prin contactul cu trupurile victimelor, dar păduchii sau puricii, care stăteau mai ales pe cadavre puteau să transmită boala celor vii. În consecință apropierea dintre morți și vii a contribuit la propagarea rapidă a ciumei. Arnold estimează că undeva între o treime și o jumătate dintre locuitorii Londrei au murit în timpul acestei epidemii ce a durat 18 luni.

Publicitate

Nu exista nicio posibilitate ca acești zeci de mii de morți să încapă în cimitirele existente. Conform lucrării Istoria Londrei din 1756 a lui William Maitland, episcopul Londrei a achiziționat o proprietate numită „ținutul nimănui" ca să îngroape victimele ciumei. Când terenul a fost umplut, un latifundiar a cumpărat o proprietate de cinci hectare pentru același scop. Excavări ulterioare ale acestori gropi comunale au scos la iveală faptul că trupurile erau îngropate câte cinci, unele peste altele.

Arnold crede că acest eveniment i-a determinat pe mulți să își reexamineze afirmațiile de bază: „Moartea Neagră i-a împins pe cei credincioși să se îndoiască de însăși natura existenței. Moartea, ce mai demult era doar concluzia unei vieți pioase, devine acum un eveniment terifiant, lovind fără avertisment și exterminând o întreagă generație."

Ce impact au avut aceste evenimente de așa o magnitudine asupra vieții de zi cu zi? În cartea sa Începuturile Ciumei, Norman Cantor sugerează că „Moartea Neagră a accelerat declinul șerbiei și apariția unei clase prospere de țărani, numită ieomeni, în secolul al 15-lea.

Cantor explică „datorită lipsei forței de muncă, țăranii au putut cere salarii mai mari și eliminarea continuă a clăcii și restricțiilor. Proprietarii de terenuri cu spirit antreprenorial au cedat într-un final la cererile țăranilor. Îmbunătățirea nivelului de trai a multor familii de țărani este relevată de trecerea de la vesela ceramică, la cea metalică descoperită de arheologi. Ciuma a fost benefică pentru femeile ce au supraviețuit. Văduvele din cadrul micii nobilimi au prosperat. Femeile din cadrul clasei muncitoare, atât cele din mediul rural cât și cele din mediul urban, au avut un rol important în producție în secolele 14 și 15, dobândind astfel un aer de independență."

Publicitate

Fotografie realizată de Crucea Roșie Marea Britanie

Gripa Spaniolă, Statele Unite ale Americii, 1918-1919

Gripa Spaniolă din 1918-1919 a fost destul de răspăndită și de recentă încât cercetătorii au folosit-o ca studiu de caz pentru cum vor acţiona în cazul unui atac biologic terorist. Conform Departamentului American de Sănătate şi Servicii Publice, între 30 și 50 de milioane de oameni au murit pe toată planeta de la boalaasta. Aproximativ o cincime din populația Terrei a fost afectată și aproximativ 675 000 de oameni au murit doar în SUA.

Înainte să ajungă în SUA, virusul s-a răspândit în Europa. Conform lucrării The Great Influenza a lui John Barry, virusul și-a primit numele datorită unui accident istoric: „Spania a avut câteva cazuri înainte de luna mai 1918, dar țara a fost neutră în timpul războiului. Asta a însemnat că guvernul nu a cenzurat presa și contrar ziarelor germane, franceze sau britanice, care nu printau nimic negativ pentru a nu afecta moralul, presa spaniolă era împânzită de rapoarte ale bolii, mai ales după ce regele Alfonse al 13-lea s-a îmbolnăvit grav."

În octombrie 1918, marile orașe din SUA interziceau în masă aproape toate adunările publice și au impus ore stricte de comerț, ca să limiteze transmiterea bolii, la îndemnul Departamentului pentru Sănătate. Măsurile au inclus și o prohibiție împotriva funerariilor, iar în curând a devenit tot mai greu să se organizeze înmormântări în stilul în care erau obișnuite familiile americane. Un studiu din 2000, condus de Monica Schoch-Spana şi publicat în jurnalul Clinical Infectious Diseases, spune că:

Publicitate

La apogeul Gripei Spaniole, decesele numeroase şi frecvente i-au copleşit pe gropari (mulţi sunt bolnavi la rândul lor) şi au epuizat resursele necesare înmormântărilor. Cadavrele rămâneau neîngropate acasă, în timp ce rudele căutau lucruri de bază imposibil de obţinut: un angajat de la pompe funebre, un sicriu „decent" și un mormânt. Unele cimitire și case de pompe funebre au fost acuzate de creșterea prețurilor, iar liderii locali erau acuzați că nu fac destule ca să-i ajute pe cei împovărați. Cadavrele nu puteau fi îngropate, morgile spitalelor își depășeau capacitatea de zece ori şi aveau nevoide de mai mult spațiu. Orașele au recurs la măsuri disperate: Philadelphia a comandat sicrie de la meşteşugarii locali, Buffalo şi-a produs propriile coșciuge, iar Washington DC a confiscat vagoane care transportau sicrie către Pittsburgh unde nevoia era la fel de disperată.

Când oamenii au realizat că nu sunt în stare să-şi înmormânteze rudele cum trebuie, asta a dus la o deziluzionare majoră, conform lui Schoch-Spana: „Măsurile de urgență precum gropile comunale și săparea gropilor de către familiile victimelor a subminat spiritul proprietății private. Cadavrele rămase acasă și sicriele care se tot strângeau la cimitire au reprezentat simboluri puternice ale inabilității țării de a funcționa normal în toamna anului 1918."

În timp ce istoricii specializați în domeniul sănătății publice au un interes constant pentru această epidemie, publicul larg a uitat de acest eveniment. Arhivele Naționale ale SUA conțin chiar și o pagină specială care demonstrează că Gripa Spaniolă a făcut mai multe victime decât Primul Război Mondial. În lucrarea sa, America's Forgotten Pandemic, Alfred Crosby oferă o explicație pentru acest lucru: „Însăși natura bolii și trăsăturile sale epidemiologice au încurajat uitarea în societățile afectate. Boala s-a răspândit foarte rapid, a infectat mulți indivizi și a dispărut înainte ca societatea să realizeze cât de mare a fost pericolul cu adevărat."

Publicitate

Fotografie realizată de Jari Lindholm, IFRC

Ebola, Africa de vest, 2014 - prezent

Conform CDC, peste zece mii de morţi au fost provocate de epidemia de Ebola din vestul Africii. În timp ce țările cele mai afectate resimt aceste statistici, numărul morților nu e factorul principal care a modificat practicile funerare. În acest caz, natura virusului a necesitat schimbări rapide ale ritualurilor de înmormântare.

Faţă de alte boli, inclusiv Ciuma Neagră și Gripa Spaniolă, Ebola este extrem de contagioasă prin contactul uman direct, chiar și după decesul persoanei afectate. Ritualurile funerare tradiționale din Africa de vest implică spălarea corpului victimei, atingerea și sărutarea de către membrii familiei, ceea ce creşte semnificativ şansa transmiterii virusului. Câte personae au fost infectate astfel? În noiembrie 2014, Organizaţia Mondială a Sănătăţii estima că „cel puțin 20% din noile infectări cu Ebola se întâmplă în timpul practicilor funerare ale victimelor." Într-adevăr, se consideră că pacientul zero al acestui focar a transmis virusul în timpul unei înmormântări din Noua Guinee.

Reacţia iniţială a fost să aplice metodele standard în astfel de dezastre, numite metode de „administrarea trupurilor neînsuflețite", de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Aceste metode au fost create, în principiu, ca un răspuns la adresa dezastrelor naturale de proporții ce produceau foarte mulți morți. Practic, se rezumă totul la nişte muncitori îmbrăcați în costume de protecție care duc cadavrele să fie incinerate sau să fie îngropate fără să respecte practicile funerare tradiționale din zonă. Neajunsurile acestei abordări au devenit vizibile în câteva luni. Centrul de Prevenţie a Bolilor a descoperit că în Sierra Leone „practicile de înmormântare sigure, implementate inițial, nu au fost acceptate de către comunitățile locale", ceea ce a dus la o lipsă de încredere și cooperare vizavi de autorități.

Publicitate

Ca răspuns, Organizaţia Mondială a Sănătăţii împreună cu Federația Internațională a Crucii Roșii, IFRC, diferite ONG-uri, grupuri religioase și antropologi medicali au creat un nou protocol îmbunătățit pentru înmormântarea victimelor virusului Ebola din octombrie al anului trecut. Noul protocol face referire la „înmormântări sigure și demne." Cei de la OMS spun că „noul protocol include modalități sigure de înmormântare a victimelor, de către echipe specializate, care să respecte sensibilitățile familiilor."

Abu Bakar Thorodor Jalloh, unul dintre cei care oficiază procesul de înmormântare pentru Crucea Roșie din Sierra Leone, mi-a citit instrucțiunile pe care echipa formată din zece oameni trebuie să le respecte pentru înmormântare:

„Atunci când echipa ajunge la domiciliul decedatului, liderul trebuie să facă prezentările. Trebuie să fie prezent un lider al comunității locale sau un psiholog în timpul discuțiilor cu familia. Echipa trebuie să ofere condoleanțe, consiliere asupra necesității unei înmormântări speciale și trebuie să îi ajute să înțeleagă necesitatea siguranței medicale. Dacă doresc, putem permite unui membru al familiei să ofere un obiect care va fi îngropat împreună cu victima. Vom informa familia asupra locului în care va fi transportat trupul și îl vom trata respectuos."

Cu toate că înmormântările sigure și demne sunt organizate atent din punct de vedere al sensibilităților culturale, ele reprezintă în continuare o activitate foarte riscantă pe care doar un echipaj antrenat o poate întreprinde. Toate echipele trebuie să poarte echipament de protecție. Şi să folosească un spray cu o soluție cu clor de concentrație 0,5 la sută, înainte să pună cadavrul într-un sac negru pe care îl pulverizează din nou cu aceeași soluție și îl introduc într-un alt sac.

Incinerarea victimelor virusului Ebola e mai ușoară din punct de vedere logistic, dar nu e o practică foarte comună în Africa de vest. Dintre țările cele mai afectate, doar Liberia a permis incinerarea trupurilor, la apogeul epidemiei. Sierra Leone și Noua Guinee își înmormântează victimele în cimitire.

În ciuda unei mici creșteri în Sierra Leone, transmiterea virusului Ebola a scăzut semnificativ din luna noiembrie. Aportul noilor practici funerare la acest rezultat este greu de cuantificat, dacă te gândeşti că s-a făcut un efort mai amplu. Efectul pe termen lung al acestei epidemii și răspunsul internațional al acestor comunități e greu de prezis. Cel puțin în Liberia, dorința de întoarcere la vechile practici funerare și dorința de a crește cooperarea cu autoritățile par să fie în creștere. Guvernul a anunțat la finalul anului trecut că va înceta incinerările și va deschide cimitirile pentru victimele virusului Ebola.

Urmărește-l pe Simon Davis peTwitter.

Traducere: Adrian Puha

Citeşte mai multe despre practici mortuare:
În Taiwan, au stripteuze la înmormântări Înmormântări false în Coreea de Sud Traficul de morţi de la Roşia Montană