Miercuri dimineaţa, doi extremiști au luat cu asalt birourile săptămânalului de satiră Charlie Hebdo şi au lăsat în urmă 12 morţi şi mult mai mulţi răniţi. Conform spuselor martorilor, atacatorii au strigat „Allahu Akbar!" şi „Profetul a fost răzbunat!" în timp ce se pregăteau să părăsească scena incidentului.

Am contactat colegii noștri din celelalte țări europene, pentru a afla care a fost reacţia partidelor conservatoare şi de extremă-dreapta din ţările lor vizavi de masacrul de la Paris.

Aproape o sută de mii de oameni au ieşit ieri la adunări spontane în toată ţara, pentru a-i comemora pe jurnaliştii şi poliţiştii care tocmai fuseseră ucişi. Tragedia, care a fost numită „cea mai neagră zi din istoria presei franceze", a stârnit foarte multe reacţii puternice în rândul colaboratorilor, cititorilor şi apropiaţilor redacţiei Charlie Hebdo, precum şi în rândul politicienilor.

Biroul politic al mişcării de extremă-dreapta Bloc Identitairea reacţionat la incident prin publicarea unui articol pe site-ul lor în care se afirmă că „nimeni nu poate pretinde că luptă împotriva jihadismului, dacă nu critică în acelaşi timp şi fluxul uriaş de imigranţi şi islamizarea." Când le-am cerut să facă un comentariu, au refuzat să vorbească cu noi. La fel s-a întâmplat şi cu Égalité et Réconciliation, grupul de extremă-dreapta condus de polemistul antisemit Alain Soral.

Până în momentul de faţă, Frontul Naţional, cel mai mare partid de extremă-dreapta din Franţa, a păstrat tăcerea în legătură cu evenimentele de ieri, menţinând aceeaşi atitudine de corectitudine politică pe care a adoptat-o odată cu venirea lui Marine Le Pen la conducerea partidului, în locul tatălui ei, cunoscut pentru intransigenţa sa.

În discursul său de ieri, Marine Le Pen a descris incidentul ca „un atac teribil." Într-un clip de trei minute publicat seara, Le Pen afirma: „Crimele acestea sunt rezultatul unei ideologii criminale care face mii de victime în întreaga lume. […] E de datoria mea să spun că incidentul acesta trebuie să ne determine să ne opunem fundamentalismului islamic. Oricine are ca valori supreme viaţa şi libertatea trebuie să se opună tare şi răspicat fundamentalismului islamic."

De asemenea, Le Pen a subliniat strategic că „nu se vrea o asociere între compatrioţii noştri musulmani şi cei care cred că pot ucide în numele islamului. Dar a nega existenţa vreunei legături între cele două grupuri nu trebuie să fie un motiv de inerţie." În timpul unei apariţii la televiziunea publică franceză, Le Pen a mai declarat că vrea „organizarea unui referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea" și a adăugat că „ar trebui să avem la dispoziţie şi varianta asta". Declaraţiile ei au stârnit un val de reacţii din partea utilizatorilor de Twitter, care au acuzat-o pe Le Pen că se foloseşte de tragedia de ieri, pentru a acumula capital politic. La scurt timp după, Marine Le Pen şi-a exprimat frustrarea pe Facebook, când a aflat că partidul ei a fost exclus de la marşul Republican care va avea loc duminica viitoare în Paris, afirmând că celelalte partide „au reuşit să transforme un moment de unitate naţională într-un simbol al dezbinării şi sectarismului pios."

Aseară şi azi dimineaţă, câteva grupuri de cetăţeni s-au dus să aprindă lumânări în faţa ambasadei Franţei pentru a-i comemora pe cei ucişi în urma atacului de la redacţia Charlie Hebdo.

Una dintre primele reacţii venite din partea politicienilor români a fost un o postare echilibrată din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care culmina cu ideea că „toleranţa etnică şi religioasă, împreună cu libertatea de exprimare, reprezintă baza civilizaţiei moderne, construită pe principii democratice". După asta au urmat câteva reacţii în cadrul unor emisiuni TV din partea liderilor comunităţilor musulmane locale, care au ţinut să se dezică de cei care au comis atacul. Din fericire, musulmanii sunt destul de bine integraţi în România şi nu au existat conflicte cu ei de peste un secol. Foarte mulţi dintre ei au afaceri aici, iar actualul director al Serviciilor Medicale de Urgenţă, fost Ministru al Sănătăţii, este de origine palestiniană.

Mişcările noastre de extremă-dreapta sunt destul de obscure. Majoritatea nu au treabă cu musulmanii, ci îşi concentrează eforturile asupra comunităţilor de romi şi LGBT. Totuşi au existat şi câteva reacţii rasiste venite din partea presei de dreapta. Lucian Mîndruţă, un jurnalist libertarian, a postat următorul mesaj: „Să permiţi unei culturi care demolează biserici şi omoară creştini să construiască moschei pe pământul nostru şi să-şi impună legile e sinucidere curată". Ideile lui Mîndruţă sunt împărtăşite şi de Dan Tăpălagă, un alt jurnalist de dreapta, care este de părere că: „n-au niciun drept să ne forţeze să renunţăm cu ameninţări cu moartea, venite de sub turbane şi văluri, sau cu versuri recitate din Coran."

În mod surprinzător, au existat mai multe critici venite din partea politicienilor creştini la adresa secularismului francez, pe care respectivii îl văd ca pe cauza atacului, decât la adresa comunităţii musulmane. Adrian Papahagi, un politician român, al cărui partid face parte din Partidul Popular European, a declarat că, „Să-ţi baţi joc de cele sfinte e ceva foarte comun în Franţa seculară [şi anticreştină]", ca un fel de justificare a atacului de la Charlie Hebdo. Reacţia lui a fost urmată de cea a unui alt politician creştin-conservator, Iulian Capsali, care spunea pe pagina lui de Facebook că „în Franţa, creştinii sunt persecutaţi de statul secular, nu de musulmani". Opiniile celor doi sunt împărtăşite de un număr foarte mare de oameni, care cred că cei de la Hebdo au provocat comunitatea musulmană.

În ultimii ani, în Germania, opiniile au fost împărţite în legătură cu Islamul. Un studiu publicat astăzi arată că 57% dintre respondenţi adoptă o atitudine „sceptică" faţă de Islam, pe care îl văd fie ca „periculos", fie ca „foarte periculos". Opiniile anti-musulmane din ce în ce mai răspândite au dat naştere mişcării politice PEGIDA (Patriotic Europeans Against the Islamization of the Western World), care a reuşit să atragă nu mai puţin de 18 000 de protestatari la un marş împotriva Islamului, ţinut luni, în Dresda. Din fericire, restul germanilor se simt stânjeniţi de mişcarea asta xenofobă şi organizează contramarşuri la rândul lor, în semn de solidaritate cu musulmanii. În afară de Dresda, în celelalte oraşe germane contramarşurile au depăşit în amploare evenimentele organizate de PEGIDA, ceea ce a transformat sloganul celor din urmă, „Noi suntem Poporul", într-o glumă.

După cum era de aşteptat, PEGIDA se foloseşte de atacul de la Hebdo pentru a câştiga mai multă susţinere, la fel cum fac şi alţii. Erika Steinbach, versiunea germană a Marinei Le Pen, tocmai a postat pe Twitter o glumă proastă (cred?) despre cum nu este permis să critici decât Biserica Catolică. Şi, evident, NPD-ul, partidul german de extremă-dreapta, şi alţi extremişti de dreapta au sărit să dea o mână de ajutor şi și-au început să-şi pună pe Facebook bannere cu „Je suis Charlie" şi să condamne atacurile, fără să uite să menţioneze că ei au anticipat că genul ăsta de incidente urmau să se întâmple. Într-un clip, preşedintele NPD Frank Franz afirma că „ceea ce s-a întâmplat în Franţa reprezintă exact ceea ce NPD-ul a avertizat că o să se întâmple de ani buni… Islamizarea şi infiltrările străinilor trebuie stopate".

Cel mai cinic aspect al reacţiei grupărilor de extremă-dreapta la atacul de la Hebdo este că, de obicei, respectivele grupări sunt primele care denunţă jurnaliştii ca fiind o mână de propagandişti corupţi ai stângii. În momentul de faţă, grupările de extremă-dreapta se folosesc de un atac asupra a ceea ce ei numesc „Lügenpresse" [un termen folosit în Germania nazistă pentru a denunţa „presa mincinoasă"], pentru a justifica implementarea unor politici rasiste.

Cel mai important eveniment de pe scena politică din Marea Britanie din ultimul an a fost ascensiunea UKIP (The United Kingdom Independence Party). Motivaţia lor principală este ura faţă de UE, pentru că Regatul Unit este obligat de statutul său de membru al Uniunii să-şi deschidă graniţele şi să permită accesul imigranţilor care doresc să muncească sau să obţină azil. De asemenea, în cadrul UKIP găseşti tot felul de opinii reacţionare; membrii săi se opun căsătoriilor gay, femeilor care se bucură de o slujbă sau de drepturi şi schimbărilor climatice, pe care le tratează ca pe-o farsă.

Deşi cei de la UKIP nu sunt oficial rasişti, se pare că au fost nevoiţi să-şi dea afară câţiva membri, pentru că au făcut remarci rasiste, aşa cum a fost cazul cu un consilier local care a declarat recent că are o „problemă" cu „negrii", pentru că e „ceva în neregulă cu feţele lor". Dar nici nu şi-au pus problema de ce UKIP atrage genul ăsta de persoane.

Aşa că, după ce doi-trei islamo-fascişti au atacat redacţia Charlie Hebdo ieri, n-a durat mult până când Nigel Farage, liderul UKIP obsedat de ţigări şi alcool, care vrea să dea impresia că-i din popor, a făcut o declaraţie inflamatorie.

După cum era previzibil ca o să se întâmple, Farage a apărut la Channel 4 News într-o emisiune şi a declarat că atacurile sunt rezultatul acţiunilor unei „a cincea coloane, care trăieşte în statele noastre… ai cărei membri au viză şi ne urăsc". Dacă ne referim strict la extremiştii respectivi, probabil că are dreptate. E clar că tipii ăia urăsc Occidentul. Mai puţin clară e teoria lui Nige despre originile problemei ăsteia: „Evenimentele din Paris ne fac să punem sub semnul întrebării dezbinarea care a fost încurajată în societatea noastră în numele multiculturalismului în ultimele decenii".

Aşa-i: toate persoanele non-albe şi necreştine care se străduiesc să trăiască aici şi să menţină legătura cu acele culturi din care provin, precum şi toţi britanicii care au fost OK cu asta ar trebui să aibă un lung moment de introspecţie şi să se gândească bine la ce au făcut. Numai uitaţi-vă ce s-a întâmplat: camerele alea de rugăciune destinate mai multor religii, din aeroporturi, şi sărbătoarea Eid de la „Curry Mile" din Manchester sunt de vină. Cu fiecare permis de construcţie aprobat pentru ridicarea unei moschei noi, tragedia de la Charlie Hebdo a devenit din ce în ce mai inevitabilă.

Cu excepţia marginalilor de extremă-dreapta, toţi au condamnat declaraţia lui Farage. Oricum, având în vedere câţi susţinători are, lucrul ăsta nu face decât să-i întărească imaginea de unică persoană publică îndeajuns de curajoasă să „spună lucrurile pe faţă."

Imediat ce au apărut ştiri despre incidentele din Paris, dreapta italiană a început să arunce cu insulte asupra întregii lumi musulmane. Politicianul care s-a grăbit să profite de situaţie se numeşte Matteo Salvini, europarlamentar, secretar al partidului xenofob Lega Nord şi unul din principalii aliaţi ai Frontului Naţional din Franţa. La nici o zi după atacul de la redacţia Charlie Hebdo, Salvini comenta de zor la televiziunile italiene şi pe reţele sociale chestii de genul: „Ne găzduim proprii inamici". Ca şi cum mai era nevoie de explicaţii suplimentare, el a adăugat că Europa „ar trebui să oprească invazia imigranţilor ilegali, ACUM!"

Afirmaţia lui Salvini cu „ne găzduim proprii inamici" a fost preluată de ziarele de dreapta: Libero, de exemplu, a pus imaginea cu poliţistul francez executat de atacatori pe prima pagină, sub titlul „Ăsta este Islamul". Între timp, un alt politician care era prezent pe toate posturile TV şi la toate emisiunile de ştiri este jurnalistul de origine egipteană Magdi Cristiano Allam, fost musulman, în prezent fundamentalist catolic. Allam a declarat: „Trebuie să atacăm fabricile de terorişti: moscheile, site-urile web, şcolile islamice."

De masacru au profitat şi mişcările declarat fasciste. Roberto Fiore, liderul partidului Forza Nuova, a declarat că „masacrul din Paris reprezintă un act de război împotriva Europei. E necesar să dăm un răspuns pe măsură." Iar ca să facem asta, conform lui Fiore, trebuie „să închidem ambasadele Arabiei Saudite şi Qatarului din Europa", pentru că statele respective „acordă susţinere financiară Statului Islamic". Fiore a mai spus că vrea să facă un recensământ al tuturor musulmanilor din Europa şi speră că vor lua naştere din ce în ce mai multe mişcări asemănătoare cu PEGIDA, pe tot continentul, pentru că „zilele indulgenţei au luat sfârşit".

Deşi e puţin probabil să aibă loc ostilităţi împotriva musulmanilor la nivel naţional, animozităţile anti-musulmane vor produce un fel de pedeapsă colectivă „culturală" la adresa musulmanilor, iar ăsta e ultimul lucru de care are nevoie o minoritate deja marginalizată la noi din ţară.

Sângele de la redacţia Charlie Hebdo era încă cald pe când în Grecia izbucnea un nou val de xenofobie. Având în vedere că alegerile naţionale au loc peste trei săptămâni, câţiva dintre politicienii noştri au văzut în masacru o oportunitate de câştig politic.

Antonis Samaras, prim-ministru şi lider al partidului de dreapta Noua Democraţie, a declarat în timpul unui discurs public: „Vedeţi foarte bine ce se întâmplă în Europa: lucrurile iau o întorsătură dramatică", a zis el. „În Franţa, [prim-ministrul] socialistul Hollande şi-a trimis armata în stradă […] în Paris a avut loc un masacru, iar în Grecia, unii [adversarii săi de la partidul de stânga SYRIZA] încurajează imigranţii ilegali şi le promit acordarea cetăţeniei".

Fostul Ministru al Sănătăţii şi actualul parlamentar din partea Noii Democraţii, Adonis Georgiadis, a postat pe Twitter: „Unii s-au opus amplasării gardului pe Evros", făcând referire la gardul instalat de-a lungul frontierei greco-turceşti, menit să prevină accesul imigranţilor fără documente în Europa." La câteva minute, a mai postat încă un mesaj: „Atacul din Paris ar putea însemna sfârşitul iluziilor Europei cu privire la Islam. Cei de la SYRIZA vor să deschidă graniţele." Mulţi utilizatori i-au condamnat comentariile și au spus că e ruşinos că se foloseşte de o tragedie în scopuri politice.

Nu e prima dată când Grecia se confruntă cu xenofobia sau cu islamofobia. Grecia reprezintă poarta către Europa prin care trec milioane de imigranţi. Se luptă cu o criză economică şi este instabilă politic. E lesne de înţeles de ce unele grupări conservatoare vor încerca să exploateze furia maselor şi frica pentru a obţine avantaje politice. La numai câţiva ani după fondare, partidul pronazist Zori de Aur, momentan aflat în închisoare, a reuşit să-şi mărească scorul electoral la 7%.

Pe 25 ianuarie grecii vor fi chemaţi la urne pentru a lua parte la una dintre cele mai importante alegeri din istoria recentă a ţării. Având în vedere că sondajele favorizează gruparea SYRIZA, mişcările conservatoare se vor folosi de orice, inclusiv de un eveniment tragic ca cel din Paris, ca să câştige mai multe voturi.

Ieri după-amiază, în jur de trei sute de oameni s-au adunat în faţa ambasadei franceze pentru a-şi oferi condoleanţele familiilor victimelor, la doar nouă sute de metri de redacţia VICE Alps. Mulţimea nu se temea de vreun atac din partea islamiştilor din ţară. Dimpotrivă, erau mult mai îngrijoraţi de bunăstarea musulmanilor austrieci. Am observat cum nişte tineri însoţeau pe stradă o femeie acoperită cu hijab, pentru a o proteja de vreun posibil atac. Tensiunea era palpabilă.

Deşi mulţimea „Je suis Charlie" era unită întru cauza lor, nu există la fel de mult consens în ceea ce priveşte cauzele atacului şi reacţia potrivită la el. În afară de jurnalişti şi alte persoane care erau prezente acolo pentru a-şi arăta solidaritatea, la faţa locului a venit şi un grup de membri ai mişcării Identitare. Pe de-o parte, aceştia participau la ceremonia de comemorare a victimelor. Pe de altă parte, îşi organizau propriul protest împotriva „islamizării continentului".

„Condamnăm atacul acesta care a lăsat în urma 12 morţi", ne-a spus Alexander Markovics, preşedintele Mişcării Identitare Austriece. „El nu reprezintă doar un atac împotriva libertăţii de exprimare, este un atac împotriva tuturor europenilor care luptă împotriva islamizării propriilor patrii. Decenii întregi am ignorat pericolele imigraţiei în masă, în special în cazurile în care cei în cauză solicitau azil. Ce s-a întâmplat astăzi este consecinţa politicilor noastre ignorante pe care le-am implementat la nivel european." Conform lui Markovics, era „umanităţii" şi a ideilor de genul „toţi sunt bineveniţi" s-a încheiat: „Jihadiştii ne atacă libertatea cu Kalaşnikoave, iar asta înseamnă că noi trebuie să ne apărăm moştenirea. Astea înseamnă că trebuie să ne autoconservăm." Totuşi, n-a intrat în detalii când a venit vorba de acţiuni politice concrete. La fel cum şi Războiul împotriva Terorii a fost unul pur retoric, aşa sunt şi sloganele Mişcării Identitate.

Între timp, liderul mişcării de extremă-dreapta Partidul Libertăţii, Heinz-Christian Strache, a încercat să fie subtil şi n-a făcut decât să dea share la un articol care relata incidentul (publicat de cel mai important ziar de stânga din Austria), însoţit de mesajul „Treziţi-vă!", ca şi cum ar fi vrut să îi mulţumească pe toţi. Din păcate, asta ne spune câte ceva şi despre starea în care se afla dialogul politic în Austria în prezent: atât timp cât nu eşti decât puţin critic la adresa islamului şi xenofobia ta e latentă, eşti în siguranţă în arenă politică. Cu cât extrema-dreaptă câştigă din ce în ce mai multă susţinere în toată Europa, cu atât avansează şi ideologia sa către centrul politic.

Strache a mai spus într-o altă postare: „Mişcarea PEGIDA câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi în toată Europa. Oamenii cer o delimitare clară a Europei de Islamul radical." Bineînţeles, delimitarea asta există deja. Dar la fel există un sentiment de frustrare printre unii oameni care cred că încă mai sunt lucruri de spus şi de făcut împotriva încălcării libertăţilor noastre de către nişte popoare necunoscute, cu obiective necunoscute şi cu ideologii şi mai necunoscute.

Niciun partid din Europa nu pledează pentru toleranţă faţă de radicalismul Islamic sau faţă de teroarea islamică. Totuşi, nu asta e ideea. E nevoie doar de un Heinz-Christian Strache şi de câţiva Identitari dezabuzaţi ca să convingi lumea că e nevoie de o delimitare clară, deşi ea există deja.

Atacul de la Charlie Hebdo a pus pe jar Danemarca, o ţară în care dezbaterea pe marginea imigraţiei e în toi şi unde mişcarea de dreapta numită Partidul Popular Danez e lider în sondaje. Au trecut mai puţin de zece ani de când ziarul Jyllands Postena publicat desenele cu Mahomed, o serie de 12 ilustraţii satirice care se presupune că trebuiau să contribuie la dezbaterea privitoare la critica Islamului şi autocenzura presei. Aceleaşi ilustraţii care au condus la nenumărate tentative de asasinat în Danemarca şi la proteste violente în Orientul Mijlociu.

Evenimentele de miercuri i-au întristat atât pe spectatori cât şi pe jurnalişti şi, după cum era de aşteptat, au redus în discuţie cât de potrivit sau nu este să publici asemenea ilustraţii. Dacă e vorba de o chestiune de libertate de exprimare sau de o provocare de dragul provocării.

Pia Kjærsgaard, fondatoarea şi fosta conducătoare a Partidului Popular Danez, le-a spus celor de la TV2 că, având în vedere tragedia care tocmai a avut loc în Franţa, ea este de părere că ilustraţiile ar trebui republicate pentru „a le demonstra cine suntem" şi că „nu ne lăsăm intimidaţi." Redactorul-şef de la BT, Olav Skaaning Andersen, şi-a exprimat puternic dezacordul şi a insistat că „nu există temeiuri jurnalistice" pentru a proceda astfel.

Cei de dreapta s-au grăbit să asocieze atacurile cu grupările religioase fanatice şi să pretindă că avem de a face cu un atac împotriva libertăţii de exprimare. Kristian Thuelsen Dahl, actualul lider al Partidului Popular Danez, nu a fost disponibil pentru un comentariu, dar statusul s ău de pe Facebook nu a lăsat vreo urmă de dubiu în ce priveşte opiniile sale:

Ideea lui privind „regândirea strategiilor de apărare" a fost preluată şi de Pia Kjærsgaard în cadrul unui interviu acordat tabloidului Ekstra Bladet. Când a fost întrebată cum trebuie procedat în cazul în care legile actuale nu sunt suficient e pentru a preveni o asemenea tragedie, Kjærsgaard a răspuns: „E foarte posibil că vom fi nevoiţi să folosim alte metode. Poate că trebuie să ne folosim de tot ce este necesar. E rezonabil ca danezii din Danemerca să se afle sub protecţia poliţiei. Noi suntem cei închişi, ca şi cum am fi într-o închisoare. "

Această nevoie de a „ne folosi de tot ce este necesar" şi de a „ne regândi strategiile de apărare" este destul de vagă şi neliniştitoare, şi nu ar putea rezulta în altceva decât într-o formă de vigilantism, care se ştie că nu e cea mai bună cale către integrarea socială a minorităţilor. Dezbaterea pe marginea imigraţiei este considerată principala cauză pentru popularitatea imensă de care se bucură Partidul Popular Danez, şi, după cum ne putem imagina, masacrul de la Charlie Hebdo va fi folosit pentru a justifica politicile liderilor acestuia.

Partidele de extremă-dreapta din Spania nu au foarte multă influenţă (deocamdată), dar se simt justificate de masacrul de la Charlie Hebdo. „Societăţile multiculturale sunt multi-deranjate," a declarat Robert Hernando de la Platforma per Catalunya, un partid catalan de extremă-dreapta. „Asta vede toată lumea, mai puţin cei de la putere." Hernando a ţinut un discurs aseară la o demonstraţie de solidaritate, care s-a ţinut în Barcelona, la care au participat şi partide de stânga. „Îmi este ruşine că mă aflu la demonstraţia asta alături de complicii acestei colonizări jenante cu care ne confruntăm astăzi în Europa. Nu am mai văzut atâta ipocrizie şi oportunism."

Manuel Candela, preşedintele partidului Democracia Nacional, a declarat: „Incidentele de ieri din Franţa nu fac decât să ne întărească opiniile. Societăţile multiculturale au eşuat. O societate nu poate trăi împreună cu inamicii săi. E doar o chestiune de timp până când acest conflict dintre Europa şi Islam va culmina cu un război sângeros. Nu există decât o singură rezolvare: musulmanii să se întoarcă acasă. EUROPA, PENTRU EUROPENI!"

Numai că în Spania respectivele partide de extremă-dreapta îşi bat gura de pomană. Principalele partide politice, chiar şi Partidul Popular de dreapta, care se află la putere şi care a cheltuit deja milioane de euro în proiecte de securizare a graniţelor cu Africa, nu s-au folosit de masacru ca să obţină vreun avantaj politic.

Spania are o lungă şi tristă istorie de atacuri teroriste: 191 de oameni au murit în atacul islamic din Madrid din 2004, iar pe plan local ne-am confruntat cu ETA de ani buni. Reacţia noastră la masacrul de la Charlie Hebdo a fost aceeaşi ca întotdeauna: condamnare şi unificare.

Caricaturile celor de la Charlie Hebdo ne-au arătat exact în ce lume trăim, doar că acum s-a terminat cu gluma. Pe de-o parte nimeni nu e sacru, iar pe de alta, nimeni nu se află în siguranţă. Doisprezece oameni au murit din cauză că s-au exprimat liber. Avem de-a face cu o tragedie şi regretăm cu toţii morţile lor.

Dar în Polonia, în viziunea unor partide de dreapta precum Ruch Narodowy, atacul nu reprezintă altceva decât încă un motiv ca să arunce vina pe Occident pentru că „tolerează expansiunea mişcărilor Salafite şi permit sectei Wahhabite să-şi construiască moschei pe tot continentul. Un alt partid conservator, Kongres Nowej Prawicy, se confruntă cu propriile probleme: acum două zile, liderul său a fost acuzat că are doi copii ilegitimi, aşa că nu a putut comenta asupra incidentului din Paris.

Viaţa merge înainte în Polonia. Niciun partid politic nu s-a preocupat serios de atac. Nu s-a schimbat nimic, poate cu excepţia propriilor mele îngrijorări.

După alegerile generale din Suedia din septembrie 2014, Democraţii Suedezi, o grupare de extremă-dreapta, au devenit al treilea cel mai bine cotat partid în ţară, câştigând 13% din voturi. Partidul este foarte des confundat cu unul anti-imigraţie, axat pe o singură chestiune politică. În ciuda acestui lucru, unii jurnalişti, precum Niklas Orrenius de la publicaţia Dagens Nyheter, susţin că Democraţii Suedezi sunt naţionalişti şi că preocuparea lor pentru imigraţie se bazează pe o ideologie naţionalistă.

În timpul unei conferinţe de presă din decembrie 2014, Richard Jomshof, parlamentar şi editor al revistei Democraţilor Suedezi, declara că „Noi [DS] privim Islamul că pe o ameninţare. Islamul ne pune multe probleme."

De Crăciun şi de Anul Nou au avut loc o serie de incendieri la unele moschei din Eskistuna, Eslov şi Uppsala. Acestea ar trebui privite cu foarte mare seriozitate. În timp ce „Je suis Charlie" se afl ă pe buzele tuturor, asta nu face decât să ne aducă aminte de cât de dezbinate devin societăţile noastre. Ascensiunea Democraţilor Suedezi merge mâna în mână cu normalizarea islamofobiei, iar asta ne-ar putea diviza ţara într-un mod devastator.

Un grup de cetăţeni ai Belgradului s-au adunat aseară în faţa ambasadei Franţei din centrul oraşului ca să depună flori şi să aprindă lumânări pentru victimele atacului din Franţa. Tot în seara asta va avea loc şi un priveghi, organizat de Uniunea Jurnaliştilor Independenţi.

După un deceniu de război în Peninsula Balcanică, societatea sârba s-a schimbat radical. Grupările de extremă dreaptă care altădată se angajau să execute o purificare etnică în Bosnia şi să elimine musulmanii, se afl ă astăzi la putere în postura de pro-europeni moderaţi, care predică toleranţa şi democraţia occidentală. Cei care au rămas devotaţi naţionalismului sunt ignoraţi , şi nu li se acordă atenţie decât atunci când prim-ministrul de centru-dreapta Aleksandar Vucic are nevoie de un ţap ispăşitor atunci când adoptă măsuri nepopulare.

Cei care au făcut referire la masacrul din Paris pe reţelele sociale sau pe site-urile proprii învinuiesc Occidentul şi campania militară „crudă şi nedreaptă" desfăşurată de NATO în 1999 pentru a opri genocidul orchestrat de Slobodan Milosevic împotriva etnicilor albanezi din Kosovo.

În ultimii ani, politicianul Geert Wilders, liderul Partidului Olandez pentru Libertate (PVV), a fost cel care a dat tonul dezbaterilor pe marginea Islamului în ţara noastră. El a reuşit să introducă opiniile sale islamofobe şi anti-UE, frumos ambalate cu ajutorul trucurilor retorice, în mainstream-ul dezbaterilor politice. Astfel, adversarii săi tradiţionali nu prea ştiu cum să reacţioneze la politicile şi tacticile lui populiste.

Wilders este adeptul unor ieşiri în presă foarte bine planificate: preferă să aştepte să aibă loc vreun incident foarte grav şi apoi apare şi le spune tuturor cât de multă dreptate a avut el când i-a avertizat că aşa ceva se va întâmpla. Wilders şi-a început tirada vizavi de atacul de ieri din Paris astfel: „Când or să priceapă Rutte şi ceilalţi şefi de stat europeni: Asta e război."

În timp ce Wilders declară război, oponenţii săi pledează pentru pace şi moderaţie. Câteva ONG-uri musulmane locale, precum Grupul pentru Dialog între Musulmani şi Guverne (CMO) şi Cooperativa Olandezilor Marocani (SMN), s-au grăbit să condamne atacul de la redacţia Charlie Hebdo. Purtătoarea de cuvânt Farid Arzakan a catalogat incidentul ca fiind „teribil" şi a rugat pe toată lumea să îşi aleagă cu atenţia cuvintele atunci când comentează evenimentul. „N-ar trebui să folosim cuvinte precum «război»; mi se pare foarte nepotrivit."

După crima de pe Van Gogh, primarul Amsterdamului a organizat o „demonstraţie a urletelor," ocazie cu care cetăţenii oraşului şi-au exprimat furia faţă de cele întâmplate. Ieri, în aceeaşi Piaţă D am, câţiva locuitori ai oraşului s-au strâns pentru a scanda în linişte „Je suis Charlie," şi au ţinut să precizeze că nu sunt anti-musulmani şi că s-au adunat acolo nu pentru a demonstra, ci pentru a comemora.

Traducere: Mihai Niță

Citește mai multe despre atac:
Tu cât de Charlie ești? Cei mai cunoscuți satiriști europeni răspund la masacrul din redacția Charlie Hebdo Susținătorii Statului Islamic și al Qaeda îi aplaudă pe atacatorii „Charlie Hebdo" pe Social Media