Calculatorul și telefoanele îți prăjesc creierul de mic, mai rău ca drogurile

În anii '80, Graham Nash de la Crosby Stills & Nash a apărut la MTV să dea un interviu. Populara trupă refuzase să facă videoclipuri pentru piesele ei, iar Nash a zis că motivul e că nu vrea să furnizeze imagini pe care să le vadă oamenii când îi aud muzica. A zis că preferă ca fanii să-și creeze singuri imaginile mentale care să acompanieze piesa. În ziua de azi, drept consecință a faptului că suntem bombardați constant cu informație pe ecrane, unii experți cred că cei mai afectați de treaba asta sunt copiii.

O nouă carte lansată pe 9 august, intitulată Cum ne sabotează dependența de ecrane copiii, scrisă de dr. Nicholas Kardaras, expert în dependențe, detaliază cum utilizarea compulsivă a tehnologiei și dependența de ecrane pot distruge neurologic dezvoltarea creierului unui copil în același fel ca dependența de droguri. Prin cercetări extensive și teste clinice cu dependenți de ecrane diagnosticați, autorul explorează cum își sabotează copiii propriile abilități prin conectarea continuă la ecrane.

Dr. Kardaras, care a crescut cu jocurile Asteroids și Ms. PacMan, discută despre cum folosesc dezvoltatorii de jocuri teste pentru măsurarea nivelelor de dopamină și adrenalină ca să facă jocuri video care creează o dependență cât mai puternică. Mai explică și cum ar putea tehnologia să stagneze dezvoltarea cortexului frontal. În cartea lui, Kardaras avertizează că ar trebui să lăsăm creierele copiilor să se dezvolte complet înainte să-i expunem la aceste droguri digitale. VICE a stat de vorbă cu autorul ca să afle mai multe despre cercetările lui, despre motivele pentru care copiii de azi sunt plictisiți și plictisitori și despre iluzia de conexiune pe rețelele sociale.

VICE: În începutul cărții, citați din cântecul pe care îl cântă Oompa-Loompas în filmul Charlie și fabrica de ciocolată, cu versurile: „Putrezește simțurile și ucide imaginația." Cât de relevante sunt aceste versuri pentru fenomenul tehnologiei printre copii?
Dr. Nicholas Kardaras: Cred că aceste versuri, scrise de Ronald Dahl, sunt extrem de relevante și vizionare. Am lucrat cu peste o mie de adolescenți în ultimul deceniu și unul dintre cele mai fascinante lucruri pe care le-am observat a fost că adolescenții care crescuseră în fața ecranelor de la o vârstă fragedă suferă de un fel de spleen digital. Aproape toți sunt „neinteresați și neinteresanți". Plictisiți și plictisitori, le lipsește simțul curiozității și imaginația de care dau dovadă copiii care nu sunt dependenți de tehenologie. Nu știu și nu le pasă despre ce se petrece în jurul lor în lume. Nu-i motivează decât nevoia perpetuă de a fi stimulați și distrați de dispozitivele lor digitale.

Creierele copiilor se dezvoltă în timpul unor ferestre evoluționale în care își folosesc imaginația în jocuri creative. În timpul acestor ferestre, corpul construiește cele mai multe conexiuni neuronale. Copiii care sunt stimulați pasiv de un ecran luminos nu trebuie să facă eforturile mintale de a crea aceste imagini. Imaginile le sunt oferite pe tavă, iar asta le sabotează propriile abilități creative.

Am crescut în anii 1970 și am început să joc jocuri video prin școala generală. Am fost destul de fascinat de ele, dar am rămas activ și pe alte planuri. Care e diferența dintre felul cum se joacă copiii de azi față de copiii de atunci?
Diferența principală dintre generații e una calitativă. Jocurile de azi sunt mai captivante, mai interactive și mai realiste. Și când zic asta, mă refer la jocurile dimensionale. Ce să mai vorbim de jocurile 3D sau de jocurile holografice cu realitate augmentată. După cum îi place unui prieten de-al meu să spună, dr. Andrew Doan, șef de cercetare a dependențelor la Pentagon, jocurile de azi sunt o industrie de miliarde de dolari care folosesc cei mai buni neurologi și specialiști în psihologie comportamentală care să le facă să creeze o dependență cât mai mare.

Dezvoltatorii testează adolescenții prin reacții epiteliale galvanice, EKG și teste de presiune a sângelui. Dacă jocul nu le crește tensiunea la 180 cu 140, modifică jocul până obțin efectul dorit. Problema e că adrenalina afectează așa numita axă H-P-A (axa hipotalamică adrenală pituitară). Această reacție e de scurtă durată în natură – de exemplu, se întâmplă când ești alergat de un câine, îți bate inima, crește adrenalina, dar apoi te liniștești când dispare amenințarea.

Dar în cazul jocurilor video, copiii au acest efect în corp ore în șir, cât joacă jocul, iar asta nu e un lucru bun. Cercetările au arătat că ultima generație de jocuri crește semnificativ nivelele de dopamină, neurotransmițătorul asociat cu plăcerea și recompensa care declanșează dependențele. Un studiu a arătat că jocurile video cresc dopamina la fel de mult ca sexul și aproape la fel de mult ca și cocaina. Iar această combinație de adrenalină și dopamină e foarte periculoasă în declanșarea dependenței.

Am un prieten care are doi copii și îi ia peste tot cu el, dar aceștia stau mereu pe tablete și au căștile pe urechi. Nu-i auzi vorbind decât când rămân fără baterie. Care sunt efectele pe termen lung al acestui tip de comportament?
Ai observat și tu exact ce spuneam și eu: copiii care sunt atât de obișnuiți cu realitatea captivantă a ecranelor, care le activează dopamina, aleg să rămână mereu în matrixul digital. Motivul pentru care acest efect e mai puternic la copii decât la adulți – deși există și mulți adulți dependenți de ecrane – e faptul că copiii nu au cortexul frontal complet dezvoltat, iar asta e partea creierului care controlează funcționarea executivă, luarea de decizii și controlul impulsurilor.

Neuropsihologii numesc cortexul frontal „frâna" unei persoane, dar aceas tă regiune din creier nu se dezvoltă decât după vârsta de douăzeci de ani. De aceea au adolescenții comportamente riscante – sar cu coarda elastică, fac sex neprotejat. Nu își pot controla impulsurile și nu se gândesc nici la consecințe. În plus, cercetările arată că utilizarea de droguri și utilizarea excesivă a ecranelor sabotează cortexul frontal și reduce materia gri în acea parte a creierului. Așa că jocurile captivante cauzează o dublă problemă. Nu doar că declanșează dependența, dar această dependență se perpetuează și are un impact negativ asupra regiunii din creier care se ocupă de impulsivitate și luarea de decizii.

Se poate compara dependența de ecrane cu dependența de heroină sau de cocaină? Majoritatea oamenilor ar zice nu, mai ales că telefoanele au devenit o necesitate în lumea de azi.
Eu sunt de părere că dependența de ecrane îndeplinește toate criteriile de diagnostic pentru dependență. La fel consideră și Organizația Chineză a Sănătății și multe alte țări din toată lumea. America ezită să se alăture mișcării. În State nu există un diagnostic oficial pentru dependența de ecrane. Totuși, chiar dacă telefoanele sunt o necesitate pentru noi, sigur nu sunt o necesitate pentru un copil de opt, nouă sau zece ani.

Teoria mea e că ar trebui să lăsăm creierul copilului să se dezvolte complet înainte să-i expunem la aceste droguri digitale. Am lucrat cu sute de dependenți de heroină și de crystal meth și pot spune că e mai ușor să tratezi un dependent de heroină decât un dependent de ecrane, tocmai pentru că sunt atât de prezente în societatea noastră încât oamenii interacționează inevitabil cu ele la un anumit nivel. Cu heroina nu e chiar așa. Din experiența mea, soluția pentru prevenirea dependenței e să fim conștienți de posibilele pericole ale dependenței de ecran și să limităm utilizarea în stadiile inițiale de dezvoltare, ca să nu se transforme în dependență digitală, care e foarte greu de tratat.

Cum afectează dependența de tehnologie tulburările comportamentale precum ADHD, anxietatea, depresia, agresiunea și psihoza?
Dr. Dimitri Christakis a descoperit, în cercetările lui, că expunerea la ecrane crește probabilitatea de a dezvolta ADHS și mai multe studii au asociat utilizarea internetului cu anxietatea și depresia. Cred că cele mai șocante cercetări sunt cele care arată cum unii copii pot avea simptome psihotice de la jocuri, în sensul că nu mai fac diferența dintre joc și realitate. E cunoscut drept „Fenomenul de Transfer în Joc" și a fost studiat extensiv de dr. Mark Griffith și dr. Angelica de Gortari în Anglia. Gamerii aud și văd elemente din joc la mult timp după ce au încetat să se joace; jucătorii de Minecraft încep să vadă lumea reală sub forma cuburilor din joc. Am lucrat cu mai mulți adolescenți care au avut episoade psihotice din cauza utilizării excesive a jocurilor și cu doi care au fost internați la psihiatrie. E înfricoșător. Știm că simțul realității se dezvoltă între trei și zece ani. Dacă sunt expuși la imagini care blurează granița dintre joc și realitate în acest stadiu de dezvoltare incipient, aceasta le compromite abilitatea de a discerne realitatea. Acest lucru se întâmplă mai rar la gamerii adulți.

Chiar dacă, aparent, suntem mai conectați ca niciodată pe Facebook, Twitter și Instagram, oamenii par destul de deconectați în viața reală din cauza rețelelor sociale. Ce rol au ecranele în acest fenomen?
Eu numesc rețelele sociale o iluzie a conexiunii. Autorul Johan Hari le numește o parodie a conexiunii autentice. Suntem animale sociale făcute pentru conexiune socială, dar pentru această conexiune e nevoie de intimitate profundă și sinceră, nu de prieteni pe Facebook și followeri pe Twitter.

Cercetările au arătat că, cu cât o persoană are mai mulți prieteni pe Facebook, cu atât sunt șanse mai mari să dezvolte o depresie. Acest lucru a fost atribuit efectului comparației: Mă deprim cu atât mai tare cu cât văd imaginile idealizate pe care le proiectează oamenii despre viețile lor fericite. Să fim sinceri, oamenii nu postează pe Facebook despre durerile lor și momentele dificile. Preferă să posteze fotografi din vacanță în care se dau mari că se simt minunat. Dacă asta e singurul tău tip de conexiune socială și vezi destule fotografii de genul ăsta, începi să te simți nasol.

Urmărește-l pe Seth pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre dependența de tehnologie pe VICE:
Am vizitat o clinică unde se tratează dependența de internet și mobil
Tabere de „postit de la internet" în Japonia pentru dependenții de online
Consecințele îngrozitoare ale dependenței tale de internet