O scenă pe care nu o vei mai vedea în cluburile bucureștene. Foto de George Groutas, via Flickr

Ieri studenții din Regie au ieșit să protesteze față de faptul că nu mai au voie să fumeze în campus. Probabil că s-au săturat să stea în față la club Princess pe ploaie sau pur și simplu s-a certat portarul de la unul din căminele P cu ăia care fumează în camere. Asta sau se săturaseră femeile de serviciu de la Politehnică să curețe mormanele de țigări lăsate în urmă de studenți, în sesiune.

Sunt semifumător sau fumător ocazional, un fel de daywalker, deci înseamnă că mă urăsc atât fumătorii, cât și nefumătorii din varii motive. În aceeași măsură, ambele categorii mi s-au părut absolut penibile în ultima lună, cu argumente de genul „interzicerea fumatului îmi amintește de Hitler" sau „fumătorii folosesc argumente tipice lui Hitler." Când ajungi să compari prezența sau absența unor rulouri de tutun pe care le ții între buze de plictiseală cu genocidul a 11 milioane de oameni, mi se pare automat că-ți curge scuipat din gură de prost ce ești.

Mie îmi convine c-o să am pauze de la hărmălaia din local, ca să-mi întind picioarele și să ies cu fumătorii p-afară și că n-o să mai mor de cald de la lipsa de oxigen din cluburile prost aerisite. Dar eu am și norocul că nu am o nevoie reală să fumez, deci pot oricând să rămân la adăpost când plouă torențial. Totuși, ultima perioada a fost o schimbare imensă pentru tot procesul de clubbing. În caz că ți-a fost lene să mergi în club în ultima vreme sau refuzi să te mai duci din teribilism, uite toate lucrurile la care ar trebui să te aștepți:

Când o ardeam prima dată prin cluburi bucureștene, în liceu, nu mă așteptam să mă apuc vreodată de fumat acolo, în mare pentru că erau niște beciuri insalubre, unde ș-așa abia respiram din cauza smogului sau erau niște cluburi studențești unde erai năclăit în vaporii de transpirație din aer. Asta până am observat că în fumători nu se izbea nimeni, de frică să nu fie ars. Așa mi-am dat seama că țigara aprinsă e cea mai bună armură, mai ales dac-o ții ostentiv, și m-am apucat de fumat doar pentru asta. Oamenii care se plimbă prin furnicarele astea știu din experiențe anterioare dureroase că nu trebuie niciodată să se lipească de fumători în drum spre ieșire, bar sau budă. Practic, puteam să merg în club fără să simt sudoarea de pe tricoul fiecărui hăndrălău care se atingea de mine, și era divin.

Acum a dispărut asta. Nu mai ai niciun mod prin care să eviți genul ăla de contact uman nedorit. De fapt, e mai rău ca niciodată, pentru că fumătorii trebuie constant să iasă la țigară, ceea ce a dus la o mișcare de flux și reflux uman care o să se frece de tine atât de mult că poți să descrii, în detaliu, forma sânilor tuturor tipelor și burțile tuturor tipilor din jurul tău.

Cluburile românești nu au investit niciodată cine știe ce în calorifere sau termoficare, din simplul motiv că nu aveau nevoie. Majoritatea se deschideau noaptea și erau arhipline încă de la ora 23. Când ai om lipit lângă om, ultimul lucru pe care-l vrei e o doză extra de căldură ca să se simtă toți ca niște barabule coapte. Din același motiv, majoritatea au investit în sisteme de aerisire destul de performante, ca să facă față la fumul de țigară excesiv din beciuri și hale. Cumva e și normal. În puținele localuri de fumători din Berlin, au aerul condiționat dat la nivel arctic și mai au și ventilatoare chinezești pe toți pereții, fix ca să nu fie nici cea mai mică șansă ca fumul să deranjeze pe cineva.

De la interzicerea fumatului încoace, poți să simți din plin aerisirea aia în orice club. E amuzant că ne-am obișnuit cu toții să venim îmbrăcați cât mai lejer în localuri de genul ăsta, fix pentru că știam că devenim soioși instant, dar acum sunt momente în care simți că faci și turțuri. O să fie distractiv iarna, când animatoarele din club BOA probabil o să poarte pulovere în timp ce încearcă să se încălzească prin twerking.

Să fim serioși, nu e fizică cuantică să lucrezi la garderobă. Trebuie doar să primești hainele, să le pui pe un umeraș și să-i dai omului un bon de la umeraș. De obicei ai două momente grele toată seara, când se face coadă, unul la deschidere și unul la închidere, când mai comentează câte un idiot supărat că pierde cinci minute din timpul prețios pe care l-ar putea petrece cu o bere proastă la 0,33, vândută la suprapreț.

Legea antifumat i-a transformat pe cei de la garderobă în niște adevărați eroi necunoscuți ai cluburilor, cel puțin la fel de solicitați ca barmanii. E o forfotă constantă de haine care sunt date jos și puse la loc în cuiere, care ține până dimineața. În același timp, am observat că borcanele de bacșișuri ale celor de garderobă sunt ceva mai pline, semn că ne simțim toți prost că-i deranjăm de zece ori pe noapte să ne așeze și reașeze gecile, doar ca să ne mângâiem pe dependența de nicotină.

Toți știm cât de nasol era mirosul ăla de haine de după club, mai ales când știai că nu ajungi acasă a doua zi și o să te duci la muncă sau la facultate cu același tricou. Combinația aia de transpirație și tutun poate să dea gata orice corporatist în lift și orice tipă cu care flirtezi la cursuri.

S-a vorbit mult în ultima vreme despre cum degeaba se laudă nefumătorii că nu mai put a fum, că tot o să miroasă a transpirație. Adevărul e că e atât de răcoare în club în ultima vreme că nu prea o să transpiri decât dacă ești cu 30 de kile peste greutatea ta normală sau dacă ești înfășurat în polar. Pe de altă parte, am observat că hainele mele tot miros nițel a fum, că eram zeci de fumători în fața clubului, deci de bine, de rău, nu s-a schimbat nimic. Asta sau pur și simplu s-au îmbibat hainele în fum după atâția ani de ieșiri și nu se mai duce miasma nici la spalat.

Pe lângă faptul că mă proteja țigara de frecușuri, mă obișnuisem să fumez în timp ce beau. Nu am fumat niciodată la cafea și doar sporadic la muncă, dar în club simțeam nevoia să fumez. Mă rog, nu e mare rahat, că fumez afară. Problema e că nu am voie să ies cu berea în fața clubului, că e ilegal, ceea ce e o tâmpenie. De acum, când iese lumea la țigară, toți dau berile sau cocktailurile capac sau le uită pe diverse tejghele. Asta în cluburile care n-au terasă, că acolo e ok.

Un efect secundar al chestiei ăsteia e că ajungi să bei mai mult, ceea ce probabil e-n interesul tuturor. Ar merge o precizare în lege că ai voie să ieși cu berea la până-n zece metri în jurul barului sau ceva de genul ăsta, ca să se rezolve problema asta, dar autoritățile sunt prea pudibonde să facă așa ceva în România.

Pe lângă cei care vin pentru o anumită trupă sau DJ, adevărul e că mulți mergeam în cluburi pentru faza aia în care te îmbătai și te combinai cu oameni nașpa ca mine, pe care nu-i vedeai bine din cauza întunericului și fumului.

Ei bine, acum o să vezi totul oribil de clar. O să observi fiecare dubios și dubioasă, o să vezi dacă au luat ceva, după ochi, dacă par rangă. Naibii, eu am ajuns să observ și elementele de siguranță și arhitectură ale cluburilor care nu se vedeau de ceață. Zici că au început să bage inhibitori de hormoni pe aerisire. Cert e că e genul de consecință a legii antifumat care te face să zici mersi că toată lumea fute pe Tinder în zilele noastre.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre țigări:
Țigările electronice pot să-ți provoace forme grave de bronșită
Am ars-o cu metaliștii la primul festival de țigări electronice
Milioane de mucuri de țigară otrăvesc planeta