​Cum e să copilărești în Disneyland

Orașul Marne-la-Vallée a fost înființat în suburbiile din vestul Parisului în anii 1960. Se întinde pe o rază de douăzeci de kilometri și e împărțit în patru părți. Partea estică a orașului se cheamă Val d'Europe și acolo am crescut eu.

Pe la jumătatea anilor 1980, Disney și-a exprimat intenția de a construi un parc de distracții în Europa. Câțiva ani mai târziu – pe 24 martie 1987 – a stabilit că va dezvolta o stațiune Euro Disney în Franța. Parcul, numit Disneyland Paris, urma să fie situat în Val d'Europe. S-a zvonit că reprezentantul Disney a vrut ca mascota Mickey Mouse să semneze contractul în locul lui, dar prim-ministrul Jacques Chirac a refuzat politicos. Parcul și-a deschis până la urmă porțile în 1992.

Familia mea s-a mutat în Val d'Europe în 1998, când eu aveam cinci ani. Îmi amintesc vag apartamentul din Seine-Saint-Denis unde am locuit până atunci. Când am ajuns în Val d'Europe, totul era în construcție și așa a rămas până azi: Mereu vezi câte o macara pe deasupra copacilor. Îmi amintesc că am fost foarte bucuros că o să locuim la casă și nu într-un apartament.

Înțelegerea din 1987 a stabilit un parteneriat fără precedent în Franța, între sectorul public și cel privat. Pe scurt, Disney deține casa mea și aproape tot ce am în ea. Din cele 3,233 de hectare ale orașului Val d'Europe, 2,230 i-au revenit companiei Disney. Compania a hotărât cum o să arate casele și cine va locui în ele. În schimbul acestui favor, va atrage turiști și va scădea taxele.

Tot ce există în Val d'Europe există datorită lui Mickey – casa în care mi-am trăit primele amintiri, parcul în care m-am jucat cu cei mai buni prieteni, lacul pe malul căruia am fumat primele țigări, chiar și copacii în care urcam când voiam să mă prefac că sunt un elf și nu un copil care mănâncă singur în cantina școlii.

Părinții mei au visat mereu să aibă o casă în regiunea în curs de dezvoltare a Franței. La fel ca multe alte cupluri din generația lor, li s-a părut o oportunitate să-și crească odraslele într-un mediu privilegiat. Se deschideau mereu școli și magazine noi – toată copilăria mea, economia familiei mele și a orașului au fost înfloritoare. Parcul era la câteva minute distanță cu mașina sau la jumătate de oră de mers pe jos, dacă știai scurtăturile potrivite. Imediat ce ne-am mutat acolo, tata ne-a cumpărat permise anuale pentru vizitarea parcului tematic. A fost o experiență magică să îmi petrec copilăria în Val d'Europe.

De fapt, aproape toată lumea din cartier avea astfel de abonamente pentru parc. Unii lucrau în parc și le permiteau apropiaților și familiei să intre gratis. Am sărbătorit prea multe zile de naștere în Disneyland – mereu sub supravegherea adulților obosiți care ar fi dorit să-și petreacă weekendurile altundeva decât la locul de muncă.

Totuși, sunt recunoscător că am crescut într-una dintre principalele destinații turistice din Europa. Parcul avea multe de oferit: baruri, restaurante, cinematografe și multe activități de vacanță. Îi cunoșteam rollercoasterele pe de rost – eu și prietenii mei memorasem fiecare curbă a traseului și știam momentul exact când să facem mutre caraghioase și să le stricăm fotografia de vacanță turiștilor care stăteau în fața noastră. Locul nostru de întâlnire era, fără glumă, Adventureland, în fața labirintului din Alice în Țara Minunilor.

Disney a construit și câteva case pentru angajați, chiar în mijlocul stațiunii. Locuitorii lor erau tineri din toată lumea, dispuși să poarte costumul de Peter Pan un sezon sau două. Marea majoritatea a locuitorilor din Val d'Europe lucrează și ei pentru Mickey. Iar când eu și prietenii mei am ajuns majori, ghici cine ne-a angajat.

După ce am ajuns la pubertate, Disneyland a început să-și piardă puterea de seducție pe care o avea asupra noastră. Parcul a început să ni se pară un loc de muncă și am renunțat la barurile lui extrem de scumpe în favoarea unor locuri mai retrase unde puteam bea și dansa fără să ne temem că vom doborî vreun copil.

Am plecat rapid din mediul acela când am intrat la liceu în Paris. I-am întors spatele parcului Disneyland, cu personajele și atracțiile lui, cu culorile lui tari și false. Am renunțat să-mi mai cumpăr abonament anual. Ultima oară am fost în parc acum cinci ani. Nu mai are aproape nicio putere asupra mea.

Totuși, mi se pare incredibilă influența pe care a avut-o de-a lungul timpului asupra vieților noastre. Dacă n-ar fi fost parcul, părinții mei n-ar fi reușit niciodată să-și deschidă mica afacere, dar, pe de altă parte, Disney ne-a înghițit viețile cu totul. Am supraconsumat parcul și plăcerile lui artificiale și am uitat cum arată realitatea din alte părți ale lumii. Dar o să iubesc mereu Disneyland, cu o urmă de vinovăție, ca pe o jucărie veche care mi-a oferit multe bucurii la vremea ei.

Urmărește VICE pe Facebook.

@ilyassm

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Disneyland pe VICE:
Fotografii cu raverii colorați care au pus stăpânire pe Disneyland
M-am distrat cu stripteuzele timp de 16 ore în noul Disneyland al burlacilor din Spania
Ziua goth la Disneyland!