Cum e să faci operație de schimbare de sex

Din 2002 până în 2007 am trecut prin 22 de operații.

Dacă faci un calcul, asta înseamnă o operație la trei luni. Pentru unele a fost nevoie de mai multe nopți de internare în spital și câteva săptămâni de recuperare în Nashville. La altele, mi-am revenit după doar un weekend. Acele „minuni de weekend" au avut loc în cabinetul doctorului, cu mine conștient, pe post de asistent. După ce mă anesteziam cu Novocaină și prezența constantă a sângelui meu, nu aveam nicio problemă să-i înmânez instrumente, să aplic presiune cu tifon sau să-mi țin penisul în devenire la un anumit unghi, cât el cosea sau cauteriza situația. Aceste skilluri medicale dobândite m-au ajutat să economisesc mii de dolari.

Într-un sfârșit, dorința mea de a avea un echipament genital masculin m-a costat în jur de o sută de mii de dolari, fără costurile de transport. Am fost mai mult decât norocos că părinții au avut posibilitățile să-mi plătească operațiile. Cu siguranță, eu nu aș fi reușit pe cont propriu să acopăr cheltuielile și nu sunt singurul. Ăsta e motivul pentru care eu fac parte dintr-un grup restrâns de bărbați transsexuali care au reușit o transformare totală, atunci când vine vorba de chirurgie genitală. Cum am zis, „modelul deluxe" nu e nici ieftin și nici ușor de operat. E o procedură scumpă și dureroasă, care îți mănâncă o grămadă de timp. Există posibilitatea de complicații neașteptate și nu ai nicio garanție atunci când vine vorba de estetică sau de senzații. E al naibii de intimidant și deseori mă simțeam ca Dante în al zecelea cerc al Infernului. Dar nu regret nimic. Sentimentul de a te simți bine în pielea ta, așa cum ar trebui să fii cu adevărat, e mai presus de toate astea.

Acestea fiind spuse, multe persoane transsexuale preferă să nu treacă prin chinul operațiilor, chiar dacă își permit financiar. Pot fi mai multe motive: durere, riscurile implicate, frică, rezultate incerte, lipsa unui sprijin moral sau, pur și simplu, se simt bine în corpul lor așa cum este și nu au nevoie de o transformare totală. Ceea ce mă duce cu gândul la un punct important: nu ar trebui să întrebi niciodată un transsexual dacă a trecut prin operație sau dacă vrea să facă asta. În primul rând, nu e treaba ta. În al doilea rând, e un pic jignitor, pentru că în momentul în care pui întrebarea asta, practic se subînțelege că persoana aceea nu poate fi de sexul pe care-l simte pe interior, decât dacă face operație. Ideea e că identitatea sexuală nu este definită de ce ai în pantaloni, ci de psihicul tău. De asemenea, e ceva la care nu se gândește nimeni decât dacă mintalul nu se potrivește deloc cu fizicul înnăscut. De aceea, oamenilor care nu sunt transsexuali le este atât de greu să relaționeze și deseori ăsta e motivul pentru care pun atât de multe întrebări.

În timp ce mulți membri ai comunității transgender consideră subiectul operației unul tabu, eu am fost foarte deschis față de asta. Nu mi-a păsat că oamenii știau de operație. Chiar a fost mai puțin stresant pentru mine faptul că nu trebuia să ascund asta, mai ales la muncă. Nu prea aveam ce să fac decât să inventez nu știu câte povești pentru toate săptămânile în care eram absent de la muncă. A fost o ușurare faptul că mi s-a permis să fiu sincer. Trebuia doar să spun că trec printr-o operație, iar oamenii nu insistau pe mai multe detalii. Când mă întorceam din concediu medical, toată lumea mă întreba cum a fost, mai mult dintr-o grijă sinceră decât de altceva, și așteptau să împart cu ei oricât de mult aș fi fost dispus.

Desigur, familia și prietenii mei apropiați știau toate detaliile picante, în mare parte pentru că nu pot să țin în minte chestii și pentru că erau foarte curioși. Am încercat să le explic procedura de bază în termeni cât mai simpli, ceea ce s-a dovedit mai greu decât credeam, pentru că nici măcar eu nu înțelegeam exact. Doctorul mi-a explicat de cel puțin trei ori, dar tot nu am înțeles toate detaliile tehnice. E ca și cum te-ai fi pierdut și cineva încearcă să te direcționeze, dar mai tare te încurca.

Deci, cea mai simplă metodă de a explica prima intervenție de faloplastie: doctorul folosește țesut abdominal și o grefă de pe șold pentru a crea un tub vertical care să semene cu un mâner de valiză. Un capăt e atașat sub buric, iar celălalt de osul pubian. După trei luni, urmează a doua parte a procedurii, în care partea de sus a „mânerului", cea de sub buric, este detașată ca să atârne. Și voila! Un penis.

Asta a pornit o dezbatere printre prietenele mele, care, după ce au aflat că am un cuvânt de spus în legătură cu dimensiunea penisului, au simțit nevoie să împartă părerile. În afară de o replică de „nu dimensiunea contează, ci mișcarea în sine", majoritatea sfaturilor feminine pe care le-am primit erau legate de faptul că mărimea contează, dar nu neapărat lungimea, cât grosimea.

„Crede-mă, nu vrei să primești porecla «țepușă»", mi s-a spus.

„Mergi pe modelul unei doze de bere!"

Aceste comentarii au determinat o discuție lungă și serioasă cu doctorul meu despre mărimea penisului. Citisem undeva că un penis normal e cam de șapte sau opt centimetri atunci când e relaxat și 12 centimetri când este erect. Din moment ce penisul meu ar fi rămas la aceeași dimensiune în ambele faze, a trebuit să abordez o dimensiune de compromis. Doctorul mi-a spus că ar putea să-l facă de aproximativ 15 centimetri la început și mai târziu să-l mărească sau să-l micșoreze cu câțiva centimetri. El mi-a spus că nu poate să-mi promită o grosime anume, deoarece asta depinde de țesutul abdominal și grefa de pe coapsă, dar m-a asigurat că nimeni n-o să-mi zică nimeni „țepușă". Mi-a mai spus că mulți tipi vor penisuri uriașe la început, dar apoi se întorc pentru o operație de micșorare, pentru că e prea dificil de umblat zilnic cu un penis mare, mai ales pentru pacienții mai scunzi, ca mine. Din moment ce penisul meu o să-și petreacă cel mai mult timp în pantaloni, am preferat o mărime normală, nu una porno. Însă, doctorul meu avea altceva în minte.

Era complet beznă. Auzeam voci, dar nu înțelegeam ce spun. Persoana cu un accent grecesc, care era extrem de veselă, știam că e din partea doctorului meu. Bineînțeles că eram în spital. Am încercat să deschid ochii, dar nu reușeam. Probabil de la anestezic. Apoi am auzit un râset și două voci pe care le-am recunoscut a fi a părinților mei.

„Ce-i așa amuzant?", am mormăit eu în timp ce mă chinuiam să deschid ochii.

„Hei, Chris. Ești treaz", a spus voios doctorul.

„Bună, Shtine", am auzit-o pe mama spunând și apoi am simțit cum m-a pupat pe frunte.

„Acum intru în operație?", am întrebat eu în timp ce mă uitam încețoșat la cei trei care stăteau în fața mea, înainte să mi se închidă iar ochii complet.

„Am terminat", a spus tata cu tandrețe. L-am simțit cum m-a mângâiat pe picior.

„Ai fost în operație șase ore", a adăugat mama.

„Ți l-am făcut de 20 de centimetri", a anunțat doctorul.

Țin minte că am mormăit ceva despre faptul că nu am nevoie de erecții dimineața, lucru care i-a amuzat pe toți. Apoi am simțit un curent de aer care am presupus că era de la faptul că mă dezvelise.

„Să fiu al dracului!", l-am auzit pe tata zicând. „E mai mare decât a mea!"

Urmărește-l pe Chris Edwards pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre comunitatea transsexuali:
Studenții transgender au dreptul să aleagă ce toaletă folosesc
Primul candidat prezidențial transgender al Poloniei nu-și bate capul …
Cinci motive pentru care e mişto să fii transsexual în România