Am vorbit cu doctorii care au făcut primul transplant de penis din America

Pe 11 mai, echipă de oameni de știință de la Spitalul General din Massachusetts a realizat primul transplant reușit de penis din Statele Unite.

Chirurgii plasticieni Curtis Cetrulo și Dicken Ko l-au operat timp de 15 ore pe Thomas Manning, un bărbat în vârstă de 64 de ani, care și-a pierdut aproape tot penisul în lupta cu cancerul.

Au mai existat alte două transplanturi de penis: unul în China, în 2006, care a eșuat și unul reușit, în Africa de Sud, în 2014.

Deși transplanturile de penis au fost rare până acum, urotrauma nu e. Cartel și Ko spun că există mulți bărbați tineri, mulți dintre ei veterani din armată, care suferă în tăcere din cauza lipsei penisurilor și care au suferit răni în Irak și Afganistan.

Așa că Cetrulo, Ko și Manning au hotărât să fie foarte transparenți în privința operației, în speranța c-o să devină mai comună. Cum te-ai putea aștepta, transplantarea unui penis e-o procedură foarte complexă. E o operație dificilă din punct de vedere tehnic, despre care Cetrulo spune că-i un „salt cuantic", prin comparație cu celelalte opțiuni pe care le au la dispoziție la ora actuală cei cărora li s-a amputat penisul. De regulă, opțiunile actuale implică adesea „prelevarea de țesut moale din braț sau picior, înfășurarea în jurul unui tub și, în principiu, amplasarea unui cateter în mijloc, ca s-arate ca un organ genital".

Cetrulo și Ko spun că, în primul și-n primul rând, vor ca penisul lui Manning să arate ca un penis normal. Apoi, vor ca pacientul să poată face pipi din picioare. Acum, „doar stropește", mi-a spus Ko. Nu în ultimul rând, vor să-l ajute să-și recapete funcția sexuală normală. Pe parcursul următoarelor luni, va lucra la acest ultim scop alături de un terapeut specializat în medicină sexuală.

Am vorbit cu medicii, ca să aflu cum au ales penisul, cum se simțea Manning și cum anume se transplantează un penis.

MOTHERBOARD: Deci cum funcționează un transplant de penis? Ce v-a determinat să vreți să faceți asta?
Cetrulo: Din punctul nostru de vedere, continuă linia altor transplanturi, cum ar fi transplantul de mână sau de față.

Toate acestea sunt numite „compuși vascularizați alografi", adică organe alcătuite din piele și mai mult de-un singur tip de țesut. Un rinichi e un rinichi. Dar un braț are tendoane, nervi, vase de sânge, e vasculatizat. Alograf înseamnă pur și simplu că provine de la o altă persoană.

Cumva, e logic, datorită complexității sistemului urinar genital, să avem de-a face cu un transplant care seamănă mai mult cu genul acesta de transplanturi compuse, vascularizate. Și e mai dificil din punct de vedere tehnic decât un transplant de braț, pentru că prezintă mai multe provocări tehnice, datorită felului în care e vascularizat.

Deci, care-i ordinea operațiilor, atunci? Ce face transplantul de penis mai complicat decât un transplant de mână?
Ko: Uretra e cea mai mare structură care trebuie reconstruită, deci e prima care trebuie asigurată. Formează un fel de eșafodaj mare pentru restul intervenției. Toate celelalte chestii țin, cumva, de conectare: formezi o rețea care permite penisului alograf să funcționeze.

Nu-i atât de greu să atașezi uretra. Știm cum să facem asta, din operațiile de reconstrucție a uretrelor, care pot să sufere răni în multe alte circumstanțe. Nu asta implică cele mai noi tehnologii. Uretra e recompusă și formează o ancoră. Avem un cateter în vezică și, apoi, urmează o procedură mult mai delicată, prin care trebuie să conectăm tot țesutul vascular și nervii.

Operația pare să fi avut succes, cel puțin până acum. În cele din urmă, își va recăpăta funcționalitatea completă, nu?
Ko: Există trei scopuri care trebuie atinse, în această ordine: primul e cum arată. Vrem să aibă un aparat genital complet, care arată pe cât de normal și de firesc se poate. Apoi, numărul doi e funcția genitală urinară, ca să-și poată goli vezica normal, din picioare. Al treilea prag e să aflăm dacă pacienții pot dezvolta funcția sexuală complet. O să mai treacă mult timp pân-o să aflăm.

Cum arată procesul de reabilitate?
Cetrulo: O să lucreze cu echipă de urologi, care se va asigura că-ș recapătă funcția urinară, odată ce i se scoate cateterul. Apoi, avem un expert în medicină sexuală. Ea va fi extrem de importantă pentru îngrijirile care i se acordă pe mai departe, în încercarea de a-i reda funcția sexuală. O să ne ocupăm mult de asta, pentru că e unul dintre principalele scopuri ale transplantului. O să aibă nevoie de sprijin psihologic.

Partenerii lui sexuali o să-și poată da seama că are un transplant?
Cetrulo: Noi sperăm c-o să fie destul de discret. O să aibă cicatrici în zonă, dar o să arate ca ceea ce e, adică un aparat genital complet.

Cum funcționează procesul de donație? Unde găsești un donator de penis?
Cetrulo: Donatorii sunt selectați de o organizație de procurare de organe care se numește Banca de Organe New England. Au urmat un protocol separat, pentru a aborda familiile care ar fi putut avea un donator [de penis]. Când identifică unul, sună la spital.

E exact la fel ca și cu alte tipuri de donare de organe. Am colaborat, ca să obținem țesutul de care aveam nevoie, cu precizarea că, în mod sigur, nu am împiedicat și nu am afectat prelevarea de organe vitale, pentru alți pacienți.

Ați obținut un penis care are aproape aceleași dimensiuni ca cel pe care-l avea?
Cetrulo: Da, există anumite chestii care se pot face, din punct de vedere anatomic, pentru ca țesutul primit să se potrivească celui care-l primește. Există un pic de loc de ajustări minore, dar ne trebuia un donator viabil care să prezinte doar diferențe minore.

Și trebuie să aveți grijă la aspecte gen, grupă de sânge? Cum știți dacă o să-l respingă sau nu?
Ko: Grupa de sânge a donatorului și a pacientului care primește organul trebuie să fie identică. Așa că am testat pacientul pentru anticorpi care ar respinge țesutul de la donatori și n-am găsit nimic. Așadar, poate să accepte țesuturi de la majoritatea donatorilor, fără niciun risc de hiper-respingere acută.

În articolul din New York Times ați explicat că motivul pentru care vorbiți atât de mult în public despre operație e pentru că ați vrea să devină mai comună. În cazul ăsta, de ce-a fost nevoie ca să realizați ce v-ați propus? E corect să spunem că a fost o demonstrație de concept?
Cetrulo: Sperăm că o să devină o intervenție mai banală. Durează un pic să treci prin comisia de etică și alte chestii de genul. Nici noi nu ne mocăim, suntem siguri că putem s-o facem. Dar există mule hopuri peste care trebuie să treci. De-asta am și început cu propriii noștri pacienți, aici. Sperăm să avem succes, ca să putem începe să reconstruim luptători răniți.

E mai mult decât o demonstrație că funcționeaă conceptul. Noi îi spunem caz prim, în sensul că e primul de care ne-am ocupat, dar suntem hiper-pregătiți și hiper-vigilenți și ne-așteptăm să meargă bine. Sperăm că primul va merge la fel de bine ca și următoarele o sută.

Din ce-am citit în articolul ăla, pacientul pare un tip extraordinar. Ce puteți să-mi spuneți despre atitudinea lui pe tot parcursul chestiei ăsteia?
Ko: E un tip extraordinar. Acum patru ani, când și-a pierdut mare parte din penis, i-a fost foarte greu. Înainte de cancer, tipul era complet funcțional, dar și-a pierdut capacitatea de a urina cum trebuie. Dacă stă în picioare să urineze, doar stropește.

Și-a pierdut funcția sexuală, a devenit mult mai retras. Când s-a ivit șansa asta a zis: „Orice-ar putea să mă ajute e o ocazie extraordinară. Cheia e că mi se dă șansa să redevin întreg, ca să mă pot uita din nou în oglindă". E un subiect față de care societatea și-a schimbat atitudinea, o abordare holistică a medicinei. Tratăm și forma și funcția. Sănătatea lui mintală e o parte importantă din asta. E un omagiu adus omului din spatele bolii.

Cetrulo: Inspirația pentru chestia asta a venit din experiența unui coleg la [Centrul Medical Militar] Walter Reed.

Se întorc copii tineri din Irak și Afganistan și ajung, unul după altul, la camera de gardă de la traumatisme urologice cu răni îngrozitoare. Tipul ăsta e-un chirurg cu experiență, hârșit, dar nici el nu era pregătit pentru așa ceva. Mi-a spus că trebuie să facem ceva pentru pacienții ăștia. A fost de la bun început un proiect axat pe pacient și e în continuare. Te inspiră să stai de vorbă cu pacienții ăștia, care sufereau în tăcere. Le era atât de incomodă situația, încât nu puteau să vorbească despre ea nici cu prietenii, cu băieții, cu soțiile lor. Rata de sinucideri la acest segment al populației e între 15 și 50%. După cum poate-ți imaginezi, un puști de 18-20 de ani, care se întoarce fără funcție urinară genitală își cam pierde orice fel de speranță.

Înainte de apariția transplanturilor, mai exista vreo altă opțiune? Gen proteze sau ceva?
Cetrulo: Foloseam o variantă de reconstrucție, care implica prelevarea de țesut moale din braț sau picior, înfășurarea în jurul unui tub și, în principiu, amplasarea unui cateter în mijloc, ca s-arate mai ca un organ genital.

Îndeplinește rudimentar primele două scopuri despre care vorbeam mai devreme. Uneori poți să faci pipi din picioare, alteori nu. Dar nu funcționează ca un țesut complex din punct de vedere anatomic. Din punctul nostru de vedere, transplantul a fost un salt cuantic.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre penisuri:
De ce își introduc cubanezii perle în penis?
De ce își bagă bărbații birmanezi ulei de cocos în penis
Nu vă mai îndesaţi chestii în penis!