Cum e să fii musulman la o petrecere de Crăciun

De Michael Muhammad Knight

Ca musulman crescut într-o familie creștină, Crăciunul a fost dintotdeauna complicat pentru mine. Când m-am convertit la Islam în adolescență, voiam să-mi schimb și identitatea odată cu religia; diferențele dintre creștini și musulmani aveau pentru mine o valoare mai mare decât similaritățile, așa că m-am abținut să iau parte la sărbătoarea Crăciunului împreună cu familia. Granițele dintre religii erau cruciale pentru reinventarea mea personală. Credeam că nu era alt mod de a interpreta Crăciunul decât prin lentila teologică în care Iisus era fiul lui Dumnezeu; iar pentru că asta viola înțelegerea monoteismului islamic, tawhid, trebuia să mă țin departe de Crăciun pe cât posibil.

Ani mai târziu, am renunțat la boicotarea Crăciunului. Acum particip la petrecerea anuală a familiei – dar întâi fac o vizită la Denny’s, pentru că cina familiei are aproape numai preparate cu carne de porc, iar Denny’s e singurul magazin deschis de sărbători - și sărbătoresc împreună cu rudele nașterea salvatorului cuiva, dar nu al meu, în orice caz. Acum am destulă încredere în religia mea musulmană cât să nu mă sperii că poate fi dărâmată de o sărbătoare. Oricum, granițele nu mai înseamnă pentru mine ce însemnau odată, dar pentru numeroase familii musulmane și creștine, Crăciunul e o alegere dificilă. În afară de întrebarea teologică dacă sărbătorirea Crăciunului te face creștin, mai e și problema comportamentului unui musulman la o astfel de petrecere. Sărbătorirea Crăciunului ar putea fi clasificată drept bida’a, inovație, coruperea Islamului pur prin combinarea cu obiceiurile unor alte comunități.

Musulmanii pro-Crăciun folosesc în apărarea lor faptul că Iisus e recunoscut și respectat de Coran ca profet. Coranul susține și povestea nașterii lui miraculoase dintr-o mamă virgină. Unii musulmani pot lua parte la petrecerile de Crăciun ale familiilor lor cu intenția de a-l onora pe Iisus ca profet musulman. Chestia asta poate fi conectată cu tradițiile musulmane care îl privesc pe Mohamed. Nu toți musulmanii consideră că e potrivit să sărbătorească ziua de naștere a lui Mohamed, dar cei care o sărbătoresc, sărbătoresc și zilele de naștere ale altor profeți.

Mai există și cunoscuta poveste a copiilor lui Avram, în care se spune că musulmanii, evreii și creștinii împart cu toții aceeași moștenire spirituală și ar trebui priviți ca niște verișori spirituali. Asta nu e chiar greșit – cu siguranță cineva poate interpreta Coranul astfel – dar e limitat, deoarece construirea unei familii avramești dă naștere unei alte serii de excluziuni. Aducerea lui Avram în discuție e singura opțiune tolerantă dacă presupunem că toată rasa umană e compusă din monoteiști avramici credincioși. Abordarea de tip „copiii lui Avram” nu ajută când vine vorba de prietenii și rudele din afara cortului lui Avram, atât aceia care s-au născut musulmani, creștini sau evrei dar nu se mai identifică cu acele religii, cât și cei de alte religii. Nu poți ieși de fiecare dată din belea citând un vers din Coran care îi laudă pe „toți cei care cred în ultima zi și fac ceea ce e bine”, fie că sunt evrei, musulmani sau creștini.

În primul meu semestru la Harvard Divinity School, am urmat un curs numit „Relațiile Creștin-Musulmane: Dimensiunea teologică” sau așa ceva. Cursurile începeau cu un student creștin care citea din Biblie și un student musulman care citea din Coran, după care urmau discuții în care luam în considerare posibile reconcilieri între aceste tradiții. Nu prea m-am omorât după cursul ăsta. Reconcilierea teologică dintre musulmani și creștini se realizează doar dacă una dintre părți crede că cealaltă parte sigur n-a vrut să zică ce-a zis sau că și-a interpretat prost propria scriptură. Musulmanii ar putea spera că poate creștinii nu îl adoră pe Iisus într-un mod care ar viola condițiile de monoteism ale religiei musulmane, de exemplu. Sau creștinii ar putea spera că Iisus îi salvează pe toți, indiferent de religia lor. Teoriile astea nu funcționează aplicate în viața reală, pe oamenii reali.

Am cunoscut câțiva credincioși pioși care erau ingineri de poduri, dar nu erau teologi sau exegeți scripturali, deși presupuneau că își pot susține spusele și ideile cu ajutorul Bibliei sau al Coranului. Analizându-mi propriul mod de sărbătorire a Crăciunului ca musulman, găsesc răspunsuri mai mult între oameni decât dacă stau cu nasul în cărțile sfinte. Sunt musulman și respect Crăciunul împreună cu familia mea. În afară de ideea că a-mi onora familia e o virtute musulmană, nu am altă pildă din scripturi în apărarea mea. Probabil există musulmani și creștini generoși care se străduiesc să-și raționalizeze generozitatea unii față de alții, dar eu am încetat să mai pun întrebarea asta.

Michael Muhammad Knight (@MM_Knight) e autorul a nouă cărți, printre care Why I am a Five Percenter și William S. Burroughs vs. the Qur’an.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Comentarii