FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Poţi să-ţi dai seama cum e un tip la pat după modul în care mănâncă

Dacă îşi foloseşte dinţii ca să tragă mâncarea de pe furculiță și nu-și pune toată gura în jurul ei, tipul are probleme în dormitor.

(Fotovia AbbyNormy, Flickr)

Ultimul lucru pe care vrei să-l auzi de la femeia din al cărei vagin ai ieşit sunt sfaturile despre sex. Dar, dacă mama voastră seamănă cu a mea, înseamnă că nu veţi avea de ales şi va trebui să auziţi lucruri despre futai pe care nu aţi fi vrut să le ştiţi.

De obicei maică-mea îmi spune lucruri absolut dezgustătoare ca să mă sperie. Îmi vorbeşte despre placentă, păduchi laţi şi alte minuni. Totuşi uneori mai aruncă câte o bombă de înţelepciune sexuală şi trebuie să accept faptul că merită să-mi împuie capul cu toate mizeriile doar pentru asta.

Publicitate

Când eram mică ieşeam cu un tip care avea probleme în dormitor. Cam în aceeaşi perioadă am descoperită că aveam o formă naşpa a virusului HPV. Odată, în timp ce mă certa mama că am luat virusul ăsta de la „prea mult sex,” m-am gândit că e cazul să-i povestesc despre disfuncţiile iubitului meu, ca să vadă cât de banală e viaţa mea sexuală.

„Ştiam eu” îmi spuse ea în timp ce scutura din cap.

„Îh, cum adică? Te gândeai la cum şi-o trage cu mine?”

„He he! Nu, nimic de genul ăsta. E vorba de modul în care el mănâncă.”

Mă holbam la ea mirată.

„N-ai văzut? El nu-şi pune toată gura în jurul furculiţei. Doar îşi foloseşte dinţii ca să tragă mâncarea de pe ea. E ca şi cum se teme de ea sau ceva de genul ăsta.”

Mă holbam în continuare la ea, dar din ce în ce mai sceptică.

„E simplu să-ţi dai seama cum va fi un bărbat la pat după modul în care mănâncă.”

A enervat-o scepticismul meu, aşa c-a început să-mi explice ca la proşti: „Ştii cum e când un bărbat e foarte pasionat de mâncarea lui, ajunge să-şi folosească mâinile, plescăie şi face alte lucruri care ţi se par dezgustătoare? Aşa ştii că e un amant bun. Când mănâncă ca o vrabie, fac sex la fel. Şi nimeni nu vrea să şi-o tragă cu o vrabie. Mă rog, poate alte vrăbii, dar tu nu eşti o vrabie.”

Doamnelor şi domnilor, aceasta este mama mea.

Să lăsăm deoparte că nu mă pot uita la tatăl meu cum mănâncă fără să fiu complet dezgustată, pentru că am realizat că mama a avut mereu dreptate. Mi-amintesc de modul în care mânca un singur tip din trecutul meu – prietenul meu din facultate, campion la canotaj, vicecampion la baschet şi un catolic fervent. Îmi amintesc atât de bine cum mânca, pentru că o facea imaculat. Stătea cu spatele drept, coatele departe de masă, tacâmurile mereu în mână şi-şi tăia mâncarea în cuburi perfecte pe care le băga tacticos în gură şi le mesteca silenţios. Nu vorbea niciodată cu gura plină.

Publicitate

Iniţial mi se părea o binecuvântare. Nu mi se pare nimic mai scârbos ca un om care mănâncă cu gura deschisă. Dar, armată cu înţelepciunea mamei,mi-am amintit totul deodată: voia numai sex în poziţia misionarului, simţea nevoia să facă duş imediat după, ezita când făcea cunnilingus şi nu se uita la oglinda din dreptul lui în timp ce-l călăream. Tot ce voiam să ştiu despre obiceiurile lui sexuale aş fi putut învăţa din modul în care mânca. E o armă formidabilă.

Până acum filosofia mamei nu a dat greş. Câţiva ani mai târziu, la Paris, am cunoscut un tip care mă dezgusta de fiecare dată când mânca. Mestesca ca o vită-n câmp, folosea mereu degetele, era constant năclăit în sos, chiar şi pe sub unghii. Când mă uitam la el îmi venea să vomit. Dar tot am vrut să-l fut, pentru că mă luam după metoda mamei.

Şi mi-am tras-o cu el, pentru că o lipsă de maniere la masă înseamnă o lipsă de maniere în dormitor. Era un tip care mă dezgusta când mânca, dar mi-o trăgea ca un campion. A fost cea mai bună partidă a vieţii mele. De la modul în care-mi lingea zemos fofoloanca, la cel în care îşi mişca şoldurile şi la cel în care scuipa pe burtica mea (ce?), totul era pe atât de pasional şi murdar pe cât mă aşteptam să fie.

De atunci mă uit mereu după asta. Dacă staţi vreodată vizavi de mine la masă, să ştiţi că e momentul să înfulecaţi cu poftă. Nu cred că-s atât de dubioasă. Încerc doar să-mi dau seama cum aţi fi la pat. @Kat_George

Traducerea: Mihai Popescu