Dacă ai avut vreodată curiozitatea să vorbești cu bunicii tăi despre cum decurgea o întâlnire amoroasă acum nu știu câți zeci de ani, ai auzit probabil sintagma asta: „O relație politicoasă". Care, da, sună ca naiba, o combinație între un roman prost și un titlu de film turcesc de pe Kanal D, dar se pare că a existat cu adevărat. Ba chiar și însemna ceva, avea reguli.

De exemplu, când bunicii tăi erau tineri, era indecent să inviţi o fată la restaurant, la cinema nu te înfigeai decât dacă lucrurile deveneau serioase şi ca să te servească Doboş cu tort imperial, veneai îmbrăcat cu hainele de duminică.

Bun, ai să zici, „bai, ce-s toate mizeriile astea de bal vienez", pentru ca, na, trăiești în epoca Facebook și Tinder și e mai lejer să-i spui unei fete sau unui băiat care sunt sentimentele tale. Uite, ca băiatul ăsta, de exemplu:

Frumos și sincer, nu-i așa?

Mă rog, după ce am stat de vorbă cu patru reprezentanţi ai unei generaţii cu fotografii alb-negru, despre cum arătau întâlnirile în anii '50 şi '60, mai-mai că n-am avut un atac subit de romantism.

Nu zic că era mai mișto pe vremea aia și ce nasol e azi, cu totul pe repede înainte, dar parcă tot e ceva în poveștile astea de mai jos.

Nicolae Toma, 83 de ani: „În 90 % din cazuri, nu puteai să inviţi o fată la dans sau altundeva, dacă nu era cunoscut băiatul şi de părinţi. Regula era ca atunci când veneai să iei fata de acasă, să aduci un buchet de trandafiri mamei fetei. Trandafiri, nu altă floare. Formula de adresare, după ce îi cunoşteai părinţii şi erai servit cu o prăjitură, era: «M-am simţit foarte bine, dar aş vrea să îmi permiteţi să vă invit fiica la o plimbare». Altă regulă era că, dacă erai invitat la ziua de naştere a fetei, trebuia să le duci un cadou şi mamei, şi tatălui ei. Dar simbolic. O pipă sau un batic frumos, de exemplu. Totul era bazat pe politeţe. De exemplu, dacă tatăl fetei îţi adresa cuvântul, te ridicai în picioare când răspundeai."

Anastase Tudorică, 66 de ani: „Pentru prima întâlnire, te documentai unde îi place fetei să se distreze, ce citeşte, ce prieteni are, despre relaţiile anterioare, pentru a te corecta. Pentru întâlnire fixai un loc cunoscut şi retras, alegeai un traseu plăcut ei, îi ofereai braţul, îi dădeai senzaţia că este unică şi dorită, îi făceai cadouri şi atenţii. O conduceai acasă pe trasee cât mai lungi pentru că timpul trecea prea repede, iar la despărţire îi demonstrai ca de-abia aştepţi următoarea întâlnire. Pentru liniştea părinţilor tăi şi ai ei, niciodată nu depăşeai ora 22."

Vasilica Iana, 66 de ani: „Pe vremea mea, existau doar cămine de băieţi şi de fete, nu mixte, ca acum. Aşa că băiatul care-ţi dădea întâlnire venea şi te cerea la poartă, după ce vorbea cu studenta care făcea de serviciu în ziua aia, pe cămin. «Vreau să vorbesc cu cutăriţa de la camera cutare!». Nu existau telefoane mobile, ca astăzi, să fie mai uşor. Întâlnirea depindea de ora de închidere de la cămin, băiatul trebuia să te aducă înapoi până la ora 11, maximum 12. Altfel, riscai să rămâi pe afară."

Anastase Tudorică, 66 de ani: „Unde ieşeai cu o fată la întâlnire, în Bucureşti? Pai, erau mai multe locuri deosebite. Să le luăm pe zone: Casata în Centru; Doina la Şosea; Mărul de Aur la Victoriei; Monte Carlo în Cismigiu; Pescăruş în Herăstrău; Casa de Cultură 303 pe Plevnei, la Lupoaică pe Dorobanţi, pe Moşilor la Odobeşti. Preferata mea era Grădina Doina, unde erau separeuri şi unde cantau artiştii: Gică Petrescu, Nelu Ploieşteanu şi alţii. La o primă întâlnire, cam la 16-18 ani, dacă îţi doreai ca evenimentul să fie reuşit, invitai fata la o cofetărie mai cunoscută, la plimbare într-un parc, la Şosea sau la un film. Când ajungeai deja la a doua sau a treia, discuţiile erau mai lungi şi întâlnirile durau mai mult. Asta însemna să mergi la un teatru, la dans, la casa de cultură, la un ceai cu mai mulţi prieteni, pentru a o prezenta."

Nicolae Toma, 83 de ani: „La noi în Ardeal, în Sighişoara, era un loc, se numea La Cazinouri, unde de la cinci până la opt tineretul dansa. Eu dansam tango cu fetele, altceva nu-mi plăcea. După aia se spunea că e prea târziu pentru noi, care aveam 13-14 ani, să intrăm în noapte. Altfel, pe atunci era indecent să inviţi o fată la local. Puteai, în schimb, să o inviţi la o cofetărie, deşi patronii nu scoteau cele mai bune prăjituri când intrau tinerii sau copiii. Cu toate că marfa era toată în galantare. Însă, dacă te vedeau gătit şi pus la punct, scoteau tortul imperial din spate. Iar la cinematograf nu te duceai aşa, imediat, ci doar la a patra sau a cincea întâlnire. Acolo se împărţeau eventualele căsnicii. Te vorbea lumea: «A fost a lui Toma cu Aurica la film. Ce-o fi între ei, că au fost şi duminica aialaltă?»"

Mirela Niţu, 65 de ani: „Foarte puţini îşi permiteau să-şi invite partenera la restaurant, deşi o masă costa destul de puţin, vreo 120-150 de lei, pentru două persoane. Dar chiar dacă împărţeam costul, în faţa ospătarului nu trebuia să se vadă că banii vin de la fată, întotdeauna se ocupa doar băiatul de notă. Felul principal era grătarul cu cartofii prăjiţi, nu existau specialităţi, ca astăzi. Sau mititei cu mămăligă şi mujdei. Nu se servea şi desert, decât la cofetărie."

Vasilica Iana, 66 de ani: „Întodeauna plătea băiatul. De regulă, dacă făcea invitaţia, avea şi bani ca să plătească consumaţia. Asta însemna o friptură, o bere, un pepsi, ce se găsea pe-atunci."

Nicolae Toma, 83 de ani: „Întâlnirile tinerilor de atunci aveau foarte puţin aspect de gaşcă, totul se făcea în linişte, să nu deranjezi pe alţii, să nu vorbeşti şi să râzi tare. Să nu te faci de râs, asta era foarte important pe atunci. La o întâlnire cu o fată, apăreai doar la costum, cu cravată şi cu guler alb, apretat. Duminica, mai ales, chiar dacă nu ieşeai la vreo întâlnire, trebuia să te îmbraci aşa, ca un bărbat care se respecta. Cum se purta un bărbat galant? Să-i deschizi uşa fetei imediat, să-i dai mâna dacă are nevoie să fie susţinută, să-i săruţi mâna mamei fetei, să aştepţi să îţi întindă mâna tatăl ei şi apoi să îi răspunzi la salut. Şi când ieşeai din casa lor, nu o făceai oricum, ci te retrăgeai cu spatele la uşă. Chiar o întrebau părinţii pe fată: «A ieşit cum trebuie din casă?». Toate amănuntele astea erau foarte importante. Cât despre fete, și ele aveau o grămadă de reguli de respectat. O fată era musai să citească. Din zece, poate numai una să fi fost care să nu citească aşa, asiduu. Erau romanele clasice de dragoste pe care trebuia să le citeşti, de exemplu Contele de Monte Cristo. Mi-a plăcut odată o nemţoaică, Miss Ingrid, o blondă pură. Era o înotătoare bună, mergeam cu ea la ştrand în Sighişoara. Era îndrăgostită de muzică, inteligentă. Îşi purta părul în codiţe. Nu era pe atunci de bonton să îţi ţii părul despletit."

Anastase Tudorică, 66 de ani: „La întâlnire te duceai tuns şi bărbierit, cu cămaşă călcată, eventual cu cravată, pantaloni la dungă, pantofi bine cremuiţi. Sacoul şi geaca se purtau obligatoriu la local, la dans sau la teatru. Reverenţa şi sărutatul mâinii iarăşi erau nişte reguli obligatorii. Iar florile erau prezente în orice ocazie într-o relaţie cu o fată."

Mirela Niţu, 65 de ani: „A fost odată o modă care mie nu mi-a plăcut deloc: ca bărbaţii să ţină poşetele fetelor. Se voia a fi o dovadă de cavalerism, ca fetele să nu care nimic, deşi poşetele erau mici şi uşoare. Arăta rău."

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și despre alte chestii ne neapărat actuale:
Prăjiturile pe care mamele noastre le făceau în comunism rupeau orice macaroons de astăzi
Cum era să petreci de 1 mai în Vamă și la Costinești, prin anii 2000
Telefoanele mobile din România anilor 2000 erau cel mai sexi lucru din vremea aia