Cum erau petrecerile unuia dintre cei mai tari traficanţi de arme din istorie

Tipul de la securitate avea o mustaţă cu vârfurile întoarse şi o armă masivă prinsă de şold. I-am explicat că „îl caut pe directorul de comunicare. Am o întâlnire cu el aici."

„Su amigo?",m-a întrebat el.
„Nu, nu."

Mi-am dat seama că nu puteam să ne-nţelegem. Am încercat din nou cu aplicaţia de traducere de pe telefon. De data asta tipul a ieşit din cabina lui de securitate şi s-a îndepărtat brusc, apoi mi-a făcut semn să-l urmez printre porţile de oţel.

Eram la intrarea dinspre La Zagaleta, o zonă mare rezidenţială de la marginea Marbellei, în Spania, pentru super-bogaţii Europei. Zona a fost deţinută iniţial de primul om care a introdus pe piaţă contraceptivele, dar în ultimii 20 de ani s-a dezvolat şi a devenit un magnet pentru oricine poate să arunce cu milioanele necesare cu care să-ţi cumperi o proprietate aici.

Rod Stewart, nişte manageri de fonduri hedge şi fostul primar al Moscovei se numără printre locuitorii cartierului construit între două terenuri de golf şi sunt zvonuri că şi Vladimir Putin ar avea o proprietate aici. Dar orice notorietate asociată cu rezidenţii de astăzi este umbrită de moştenirea lăsată de fostul proprietar al moşiei, cel mai bogat şi mai celebru traficant de arme din istorie: Adnan Khashoggi.

Născut în Mecca, Khashoggi şi-a făcut averea prin intermedierea afacerilor cu arme dintre guvernele ţărilor din vest şi cele ale Orientului Mijlociu. La începutul anilor 1980 averea lui era estimată la patru miliarde de dolari.

Khashoggi a contribuit la lansarea trendului unui stil de viaţă luxos, imitat astăzi de atâţia şeici, baroni ai petrolului şi oligarhi. A găzduit unele dintre cele mai extravagante petreceri din istoria Europei şi a fost unul dintre primii posesori ai unui super yaht făcut la comandă, care a fost cumpărat mai târziu de Sultanul Bruneiului, iar apoi de Donald Trump. Deţinea şi multe avioane private şi proprietăţi în jurul lumii şi mânuia o putere politică uriaşă în America, Europa şi Orientul Mijlociu.

Pământurile din jurul La Zagaleta erau terenul lui privat de vânătoare, pe vremea când se numea La Baraka, adică „noroc". Khashoggi venea des acolo cu elicopterul ca să împuşte fauna locală şi să organizeze petreceri extravagante uriaşe.

În centrul a toate astea era cabana lui de vânătoare, transformată acum în clubhouse. A fost renovată de atunci, dar acum câteva veri cineva mi-a spus că beciul a fost lăsat în paragină, complet neatins, de când i-a pus tribunalul spaniol sechestru pe moşie, după ce Khashoggi a întâmpinat probleme financiare la sfârşitul anilor '80.

În corespondenţa noastră, directorul de comunicare al moşiei, Sebastian*, a sugerat că beciul nu mai există, dar după ce l-am linguşit un pic a recunoscut că beciul e încă acolo. Precum sarcofagul regelui Tutankhamun, undeva printre dealurile astea de la periferia Marbellei exista o relicvă a unui faraon modern care aştepta să fie descoperită.

Când m-am întâlnit într-un final cu Sebastian, într-o zi însorită în sudul Spaniei, mi-a părut fâstâcit şi uşor ruşinat de întârziere. Ştiam din mailurile pe care mi le-a trimis că, deşi era ahtiat după publicitate gratis pentru La Zagaleta, era îngrijorat că istoria moşiei ar putea să devină cunoscută. A venit cu un itinerariu strict.

„Mai târziu o să-l cunoşti pe preşedintele companiei, dar mai întâi o sa facem un tur al centrului de călărie, heliportului, al unei case de vânzare şi în final al clubhouse-ului. Ghemuit în spatele unui patru ori patru cu Nadine*, un alt agent al companiei, am pornit spre heliport. Cei doi mi-au explicat că, deşi niciun elicopter n-a mai aterizat aici de ani de zile, locuitorii erau mulţumiţi de faptul că există, „în caz că vreunul din ei face brusc un stop cardiac."

Am întrebat ce fel de oameni sunt pe moşie. „Avem tot felul de oameni aici. Cei mai mulţi sunt vorbitori de engleză, din Marea Britanie sau Irlanda. Dar avem şi mulţi nemţi, olandezi, câţiva ruşi, chinezi cu afaceri în Europa şi câţiva clienţi din Spania şi Orientul Mijlociu," a povestit Sebastian.

„Aveţi şi câteva figuri politice foarte importante aici, nu-i aşa?"

„Ah, te referi la Putin. De obicei nu confirmăm sau infirmăm aşa ceva, dar cazul ăsta îl putem infirma cu siguranţă," a răspuns elucidant Sebastian.

Ne-am ghemuit înapoi în maşină.

„Vezi, clienţilor noştri le place intimitatea. Le place faptul că nu le dăm voie jurnaliştilor să intre aici."

După ce-am bifat toate celelalte obiective, am ajuns la clubhouse. „Încercăm să scăpăm de imaginea asta de cabană bântuită," a spus Sebastian în timp ce intram în clădire, după ce-am trecut de doi colţi masivi de elefant înspre o cameră plină cu trofee de vânătoare.

Când i-am reamintit de cererea mea de-a vedea beciul, Sebastian a devenit agitat din nou. A spus că nu ştiau cum să intre în beci şi că Nadine ar trebui să întrebe persoana de serviciu. Le-am spus că nu mă deranjează să aştept şi au fost de acord să-mi arate împrejurimile.

Cei doi m-au condus până la o scară în spirală, cu trepte de marmură împrejmuite de mozaicuri făcute din sute de oglinzi mici. La baza scării ne întâmpina un vultur auriu uriaş pe un piedestal alb.

Un articol din Economist estimează că Khashoggi a avut nevoie de aproximativ $250,000 pe zi ca să-şi întreţină stilul de viaţă. Printre prietenii lui se numărau vedete de cinema, regi din Europa şi toate elementele alea din viaţa lui s-au întâlnit în beciul ăsta. Aici se ţineau petrecerile lui legendare şi a rămas mai mult sau mai puţin neatins de când a plecat.

Voiam să aflu mai multe despre vizitele lui Khashoggi aici, dar m-am gândit că n-ar trebui să-l întreb pe Sebastian. În shimb, am luat legătura cu Ronald Kessler, un jurnalist de investigaţii şi autorul unei biografii a lui Khashoggi, Cel Mai Bogat Om Din Lume , care s-a învârtit printre traficanţii de arme din La Zagaleta în anii '80.

Kessler a descris circul suprarealist de excese care a avut loc de ziua lui Adnan, când a împlinit 50 de ani, în iulie 1985. După ce-au fost serviţi cu o selecţie de aperitive de către femei topless, invitaţii au intrat în holul principal al casei decorată în stil spaniol ( clubhouse-ul de azi). Au păşit sub arcadele făcute din săbiile în cruce, ţinute în aer de 50 de tipi costumaţi.

Mai târziu, aceiaşi tipi costumaţi, înarmaţi cu baloane argintii decorate cu sintagma modestă „Cel mai tare din lume", au condus invitaţii din cameră în cameră. La petrecere au venit cei mai bogaţi aristocraţi din Europa, cât şi oameni de afaceri, politicieni, staruri de cinema şi foşti agenţi CIA. Shirley Bassey a urlat „La mulţi ani, dragă Adnan" în urechile tuturor.

Când mergi prin beci şi dai de această relicvă a stilului de viaţă opulent al lui Khashoggi e uşor să-ţi imaginezi petrecerile luxoase despre care vorbea Kessler. Pe lângă hol era camera principală. Totul era învăluit într-o catifea mov cu accente aurii. Ringul de dans era înconjurat de canapele din pluş peste care atârna un glob disco şi scena era locul în care interpreţii sau invitaţii dansau.

Mai erau şi câteva camere mici şi hexagonale cu oglinzi masive din tavan până-n pământ. Khashoggi a vorbit despre prostituatele pe care le aducea la petreceri şi, cum fiecare cameră era de mărimea unui dulăpior şi cum dulăpioarele-n care-ţi ţii mâncarea nu vin echipate cu oglinzi până-n pâmânt, îmi imaginez că aici se duceau invitaţii când voiau un pic de intimitate în timpul petrecerii.

Mai departe pe coridor era un bar acoperit de un strat gros de praf. O uşă la capătul îndepărtat ducea spre o zonă de distracţie cu pardoseală din teracotă şi o poliţă imensă pentru vinuri. Piesa de rezistenţă a camerei era o singură pistă de bowling cu un computer retro care ţinea scorul. În colţ era o maşinărie vintage de jocuri video. În camera de distracţie se mai găsea încă o scenă. Pe ea stătea un leopard împăiat cu un rictus pe faţă. În anii '80, Khashoggi a avut 20 de armăsari arabi şi două sute de animale africane pe domeniul moşiei. M-am întrebat dacă şi ăsta era unul dintre ele.

Dar pe lângă toate camerele alea era o uşă greoaie care ducea spre o cameră întunecată. În capăt se vedea o lumină care evidenţia silueta unei persoane.

Sebastian a aprins lumina şi mi-am dat seama că mă aflam în poligonul de tragere privat al lui Khashoggi. Cred că n-ar fi trebuit să fiu atât de surprins că un traficant de arme internaţional avea aşa ceva în beci, dar era un sentiment ciudat să vezi ţinta care atârna în continuare la capătul coridorului de parcă ar fi fost folosită recent. Am încercat să intru şi în altă cameră care avea o uşă ca asta, dar mi s-a spus că era încuiată.

„Acolo ţinem scheleţii," a glumit Nadine.

În zilele lui de glorie, Khashoggi a fost implicat în multe scandaluri, dar n-a fost niciodată condamnat. Cel mai cunoscut caz a fost scandalul Iran-Contra, o pată neagră în administraţia lui Reagan. În ciuda embargo-ului, oficialii guvernului american exportau arme în Iran prin contrabandă, iar Khashoggi facilita toate astea. Mai târziu a ieşit la iveală că banii se duceau spre finanţarea grupării rebele anti comuniste Contras, în Nicaragua, sprijin care fusese interzis de Congres.

Deşi a scăpat de câteva condamnări, Khashoggi e în continuare vânat de creditori furioşi din toată lumea cărora le datorează milioane. O firmă de servicii financiare numită Broadridge şi o echipă de avocaţi l-au dat în judecată pentru datorii neplătite de 21 de milioane de dolari în 2011 şi încă încearcă, în ciuda dificultăţilor, să aplice judecata împotriva lui şi în Arabia Saudită.

Khashoggi mai este dator şi unor arhitecţi, bănci şi constructori care se ocupau de un complex de shopping şi birouri din Salt Lake City de 400 de milioane de dolari care a eşuat şi în care compania lui, Triad, era implicată. În plus, Banca Naţională Comercială a Arabiei Saudite pretinde că Khashoggi le datorează 22 de milioane de dolari, plus dobândă.

Din cauza petrecerilor opulente şi a unor investiţii dubioase, până la sfârşitul anilor '80 averea uriaşă a lui Khashoggi era în scădere şi proprietăţile erau puse sub sechestru sau vândute una după alta. Se răspândiseră poveşti despre cum nu mai plătise salariile staff-ului, facturile şi orele de pilotaj ale fetei lui de luni de zile.

Însoţitorii mei erau din ce-n ce mai neliniştiţi din cauza pozelor pe care le făceam. Au grăbit turul beciului şi ne-am întors pe lângă animalele exotice cu ochi sticloşi înspre lumina puternică a soarelui. După puţin timp m-au dus să-l întâlnesc pe preşedintele La Zagaleta, Enrique Perez Flores şi am vorbit despre declinul financiar al lui Khashoggi.

El mi-a spus că „pe vremea lui Khashoggi, era altfel procesul ăsta de a împrumuta bani de la bancă. Pe vremea aia, puteai să iei o grămadă de bani doar pentru că aveai o anumită imagine."

Imaginea asta, o faţadă construită migălos, este lucrul pe care s-a bazat de curând Khashogii, acum în vârstă de 79 de ani, când reputaţia i-a permis să lucreze ca un consilier.

În ultimii ani, cu Broadridge şi ceilalţi încă pe urmele lui, Khashoggi a declarat că e falit. În 2011, a fost implicat într-un caz de spălare de bani, prin care ar fi spălat trei sute de milioane de dolari cu ajutorul unui om de afaceri indian, Hasan Ali Khan, dar acuzaţiile n-au fost dovedite niciodată.

Faţă în faţă cu rămăşiţele unei imagini faraonice, pe care Khashogii a încercat să o creeze atât de tare, am rămas cu impresia că nimic din ce am văzut în camerele din La Baraka nu era menit să reziste timpului. Totul părea kitschos şi temporar. Beciul nu era cavoul regelui Tuttankhamun. În shimb, la fel ca şi locuinţele atâtor bogătaşi şi la fel ca viaţa lui Khashoggi era un balon: o sferă sclipitoare, dar goală şi gata să pocnească la cea mai mică atingere.

*Numele au fost schimbate.

Traducere de Alice Yehia

Citeşte mai multe despre case absurde de bogătaşi:
Amintiri din viaţa lui Pablo Escobar Exploratorii urbani au vizitat moşia părăsită a lui Michael Jackson Traficanţii de droguri construiesc cele mai mişto parcuri tematice