FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Cum îţi dai seama că nu trăieşti în lumea virtuală

Lumea este mai puţin tangibilă decât crezi.

Aş vrea să-mi imaginez că-n barurile de bătrâni din SimCity sunt pensionari care vorbesc despre cum trece timpul. Probabil îşi zic că e ciudat că au acelaşi primar de când erau mici şi că, cu cât îmbătrânesc cetăţenii, cu atât pare timpul să treacă mai repede, chit că uneori pare că se opreşte cu totul.

Dacă diseci problema realităţii în care trăim, îţi dai seama ce definiţie vagă avem asupra a ce e real şi ce e nu. Gândeşte-te mai bine. Nu avem pe nimeni care să ne dea viaţa pe repede înainte, dar, la fel ca locuitorii din SimCity, uneori simţim că viaţa chiar merge aşa.

Publicitate

Gândeşte-te la ideea de timp. Timpul, una dintre cele mai cuantificabile unităţi de măsură din universul nostru, este inexact. Chiar şi cel mai precis ceas din lume, care se foloseşte de nişte lasere ca să capteze atomi de stronţiu, nu este perfect. Presupunem că timpul merge înainte, o percepţie care este surprinzător de greu de descris. Deşi teoria relativităţii a lui Einstein a fost contestată de-a lungul anilor, continuumul spaţio-temporal este încă o temă aprinsă de discuţii, iar ideea că timpul şi materia se întrepătrund într-un fel de ţesătură maleabilă rămâne o temă valabilă.

Însuşi faptul că lumea este atât de greu de reprodus este motivul pentru care intuim că este reală.
Dacă putem accepta că timpul este mai puţin exact, decât credem că este, atunci urmează întrebarea: Ce alte lucruri mai sunt maleabile, dacă timpul e maleabil?

Simularea şi reproducerea lumii reale este ceva incredibil de dificil, chiar imposibil. De exemplu, tot nu putem să prezicem exact vremea pentru mai mult de câteva zile , pentru că nu avem puterea de procesare prin care să reproducem informaţiile meteorologice de pe plan global într-o rezoluţie care ne-ar oferi o putere de predicţie mai avansată. Însuşi faptul că lumea este atât de greu de copiat este motivul pentru care intuim că este reală.

Hai să luăm un joc gen EVE Online, unde ai un univers alternativ masiv care e atât de complex, imersiv şi aparent real, încât au apărut publicaţii reale, conduse de jucători, care scriu despre ce se întâmplă în acel univers. Dar şi aici imperfecţiunile reuşesc să zdrobească impresia de realitate. Oricât de adânciţi am fi într-o lume digitală, care pare la fel de reală ca viaţa noastră, trebuie doar să ne holbăm pe lângă ecran şi dispare.

Publicitate

Construcţiile digitale cu care lucrăm şi care ne jucăm sunt din ce în ce mai convingătoare pe an ce trece. A devenit banal să faci observaţia că se îmbină viaţa noastră reală cu cea digitală. Şi chiar şi atunci învăţăm că lumea în care trăim e mai puţin autentică decât credem.

Cu cât învăţăm mai multe despre mecanica cuantică, cu atât ne dăm seama că ceea ce lipseşte din lumile noastre virtuale este ciudăţenia şi haosul din universul nostru. Ipoteza că trăim într-un multivers capătă din ce în ce mai mult teren. Ştim că universul nostru e într-o continuă expansiune, dar nu ştim dacă este finit sau nu. Dacă există o muchie a universului, ce urmează după ea? Oare e pur şi simplu un spaţiu umplu cu nimic, dacă există aşa ceva? Sau universul nostru se ciocneşte de alte universuri paralele şi asta duce la modificarea legilor fizicii? Dacă totul este atât de maleabil, cum îţi dai seama ce este real şi ce nu?

De fapt, nu ai cum să-ţi dai seama, cel puţin nu la o scală universală. Apar din ce în ce mai multe dovezi care susţin ipoteza că universul nostru nu este tridimensional, ci o hologramă bidimensională.

Dacă această ipoteză e corectă, ar însemna că materia şi spaţiul sunt mult mai flexibile decât le percepem noi, la fel ca timpul. După cum i-a spus Craig Hogan, directorul Departamentului de Energie de la Centrul Fermilab pentru Astrofizica Particulelor, lui Jason Koebler, în august: „Timp de mii de ani am presupus că spaţiul este compus din puncte şi linii. Poate că nu e corect, poate că e făcut din unde, la fel ca materia şi energia."

Publicitate

Noi presupunem că realitatea este ceva concret, chit că ni se pare dubioasă uneori, parţial pentru că e digicil s-o simulezi, parţial pentru că e atât de tangibilă. Cum percep locuitorii din SimCity timpul când jocul este închis şi ascuns într-un fişier? Nu o fac, pentru că nu sunt reali. Dar noi, oamenii? Noi putem să atingem lumea din jurul nostru, ca să ne dăm seama dacă e reală sau nu.

Dar oare o atingem pe bune? După cum explica Hogan, concluzia conceptului de hologramă este că „lumea reală este display-ul suprem cu patru dimensiuni". În alte cuvinte, lumea noastră perfectă arată din ce în ce mai mult ca o simulare.

Traducere: Mihai Popescu

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre lumi virtuale:
Este realitatea virtuală drogul următoarei generaţii Cum arată primul parc de realitate virtuală din lume? Ochelarii holografici de la Microsoft nu o să te lase să mai ieşi din lumea virtuală