FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum m-am transformat peste noapte din băsist în sclavul PSD-ului

Voi chiar mai credeți în coincidențe?!?

Mi-e foarte greu să scriu despre asta. Pentru mine e vorba despre o tragedie personală, despre sfârșitul vieții mele așa cum o știu. Ieri, 18 noiembrie 2015, m-am transformat oficial în sclav al PSD-ului și nu mă mai pot controla. E ca o dependență de heroină social-democrată.

Cu o zi înainte, fusesem la dentist să-mi scot măseaua de minte și, când m-am trezit, știam deja că se întâmplase. Tot băsismul se scursese din mine prin acea măsea și simțeam o nevoie incredibilă să-mi rad barba și să rămân doar cu o mustață ca a lui Liviu Dragnea.

Publicitate

M-am pus la calculator să-mi fac slujba de editor la VICE România și să scriu un articol amuzant despre noul guvern Cioloș, pentru publicul nostru tânăr, dar am simțit imediat cum fantoma lui Iliescu mi-a preluat corpul și a început să scrie fără mine. Rezultatul a fost articolul numit De ce guvernul Cioloș este un fel de Consiliu Jedi din Star Wars.

Jurnalistul de investigație de renume mondial, Patrick Andre de Hillerin, de la Cațavencii, a mirosit imediat veninul pesedist din spatele miștourilor mele slabe de pop culture. În ancheta sa bine documentată, el s-a bazat pe informațiile jurnalistului respectat Rareș Bogdan, care a dezvăluit un document secret PSD, în care spunea că premierul Dacian Cioloș urmează să fie poreclit „Jedi". Articolul meu era tot cu jedi. Coincidență? Eu cred că nu. Voi chiar mai credeți în coincidențe? Bravo, Patrick, mulțumesc că mi-ai luat această povară de pe inimă.

Ce dacă mai e o lună până se lansează următorul film din seria Star Wars și tot publicul tânăr din România e mai interesat de asta, decât de guvernul de tehnocrați? Articolul ăsta face parte dintr-o conspirație mai largă despre Star Wars dusă de VICE, la fel ca articolul numit Cum să gătești burgeri de Halloween, îmbrăcat ca Darth Vader, publicat de VICE chiar în ziua în care a avut loc incendiul de la Colectiv. Voi chiar mai credeți în coincidențe?!?

Tot VICE România e responsabilă pentru publicare unor articole la fel de manipulatorii și deloc umoristice, precum Ce roluri ar avea politicienii români în Game of Thrones, Super-eroii campaniei electorale sau Stenograma bate filmul. Sper ca Patrick să scrie și de astea înainte să fie prea târziu și să-mi infectez toți colegii cu boala pesedismului.

Publicitate

Urmărește documentarul VICE despre propaganda făcută de Coreea de Sud în Coreea de Nord.


E vina mea c-am fost mereu foarte ușor de influențat. În 2012, am fost infectat cu băsism, chiar în fața sediului de campanie al fostului președinte, când am primit pizza moca de la colegii săi de partid, alături de alți jurnaliști. Băsismul ăsta nociv m-a obligat să scriu tot felul de lucruri de rău despre tot felul de monștri sacri ai umanității precum Gabriel Oprea, Sorin Oprescu, Dan Șova, Liviu Dragnea sau chiar un protest la sediul PSD, despre care n-a mai scris nimeni în presă.

Din cauza mea, VICE România a fost mereu acuzată că e platformă băsistă, de toți anteniștii cu Mircea Badea în frunte. Probabil n-a ajutat nici că un colaborator de-al nostru s-a dus o dată la sediul Antena 3 să facă mișto de el. Asta ca să nu mai zic de toate articolele pline de venin băsist, pe care le-a dat revista despre Ponta și Dragnea.

Îți mulțumesc din nou, Patrick, că m-ai dat în vileag, ca să nu mai pot să împrăștii astfel de otravă și de partea cealaltă a eșecherului politic, acum că-s sclav pesedist. M-ai transformat într-un fel de Robert Turcescu al hipsterimii. Delirul tău m-a scos din delirul meu, demiurg al jurnalismului de investigație ce ești. Sper doar să fiu la fel de înțelept ca tine când o să ajung la 40 de ani și o să acuz oamenii de chestii conspiraționiste de-a-n pulea, fără să verific. Chapeau!

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre PSD:
Am fost la priveghiul PSD, ca să văd dacă mai zâmbește cineva
Fotografiile pe care PSD nu vrea să le vezi
Hoții de la PSD vor să-ți interzică dreptul să-i faci hoți