Cum mi-am făcut vacanța cu banii furați din barul la care lucram

Bine ai venit la Confesiuni din Restaurant, unde vorbim despre ce se întâmplă în industria restaurantelor, mai ales în culisele lor. În articolul ăsta am vorbit cu un barman care a lucrat într-un bar din Amsterdam unde angajații furau bani și băutură de la proprietarul nesuferit.

Când eram în facultate, am lucrat într-un bar care semăna cu o cutie cu nisip pentru adulți. Proprietarul venea foarte rar. Era și un individ oribil, așa că angajații nu erau prea loiali. Toată lumea care lucra acolo stătea mereu la un pahar după muncă, fără să-l plătească. Unii luau sticle de băutură acasă, iar în zilele pline de vară, multe beri erau vândute fără ca banii clienților să ajungă în casa de marcat. Pentru noi afacerea asta era ceva normal. Băgam banii în buzunarele noastre. În prezent, lucrez la un birou unde n-aș îndrăzni să iau nici măcar un capsator acasă, dar când lucram în bar, mi-am plătit o vacanță de vară cu banii furați de acolo.

Am obținut postul când doar începusem facultatea. Spre deosebire de angajații obișnuiți, când venea vorba de cei de aici, exista o rată ridicată a randamentului. Proprietarul iubea să ne umilească în fața clienților cerându-ne să ne ștergem pe mâini și genunchi și se enerva groaznic când făceam gafe simple ca vărsatul cafelei. Lua și o parte din bacșiș, ceea ce nu era OK.

Nu ținea cont nici de regulile de siguranță și sănătate ale orașului. Bucătăria era unul dintre cele mai murdare locuri de pe planetă, în care găseai gândaci și șoareci. Mi-era rușine de fiecare dată când serveam vreun client cu ceva din bucătărie. Toată mâncarea din meniu era înghețată și doar o încălzeam la microunde. Niciunul dintre angajați nu îndrăznea să comenteze despre bucătărie, de teamă că șeful va urla la ei.

Când ești angajator e important să fii plăcut. Dacă toată lumea care lucrează pentru tine e de acord cu faptul că respiri aerul degeaba, atunci deja apare ideea că ar trebui să-ți iei țeapă. Exact asta mi s-a întâmplat când m-am angajat, deși mi-am dat seama mai târziu că mulți dintre angajații mai vechi luau bani din casa de marcat ca să-și plătească dealerul de cocaină. Când am realizat asta, nu mai existau secrete și am ajuns să-mi văd colegii cum trăgeau pe nas în spatele barului când era deschis.

Într-o sâmbătă încărcată, de exemplu, puteam să facem zece mii de euro. Atunci, ceream unui prieten - barmanul - cinci beri care să fie servite pe terasa de afară. El turna băuturile, dar nu băga banii în casa de marcat. La sfârșitul zilei, când te întrebai câte beri „ai ratat" să înregistrezi la casă, îți numărai banii strânși, în baie. Știu că sună oribil, dar toată lumea o făcea, așa că nu simțeam că fur. Dacă cineva e atât de rău cu angajații lui și îi plătește atât de puțin, faci tot ce-ți stă în putință ca să strângi mai mulți bani. Sau cel puțin asta ne spuneam ca să ne justificăm comportamentul.

Un singur lucru pe care proprietarul l-a făcut bine a fost că a găsit personal versatil. A creat un amestec de tineri, ospătari bătrâni și barmani: angajații tineri atrăgeau studenți și turiști, în timp ce cei mai în vârstă se înțelegeau de minune cu localnicii.

M-am distrat enorm cât am muncit acolo, dar mai mult datorită amestecului de personaje pe care l-am întâlnit. În cei patru ani ca chelner acolo, barul mi-a fost a doua casă. Îmi plăceau clienții fideli, alcoolicii care începeau să bea bere la patru dimineața până erau muci. Culmea e că se întorceau următoarea zi la aceeași oră și o luau de la capăt. Știam întregul cartier, iar ei mă cunoșteau. După un timp, totul părea ca o petrecere imensă și nu găseam pic de tristețe în ce făceam. Am pierdut numărătoarea nopților pe care le-am petrecut la muncă până când veneau femeile se serviciu. Cocaina apărea destul de des și beam o groază.

Dar în toți anii în care am muncit acolo, nimeni nu și-a dat seama ce făceam. Nici înregistrările nu erau păstrate cum trebuie. La un moment dat, a fost instalat un contor pe un dozator de bere. O colegă mai vechi a plecat după faza asta. Ea dădea mereu totul pe gratis. Era nasol. Uneori, în nopțile noastre libere, mergeam la bar ca să bem și insistam să plătim când plecam, dar ea nu ne lăsa. Când contorul ăla a fost instalat, și-a dat demisia.

Când îmi amintesc de perioada asta, îmi dau seama că a fost una destul de intensă. Uneori mă întreb cum ar fi fost anii de facultate dacă aș fi lucrat în altă parte. A existat o perioadă când nu mă mai vedeam cu prietenii și stăteam numai la bar.

M-am simțit vreodată vinovat? Doar când venea vorba de corpul meu și lucrurile la care l-am supus, dar nu și pentru ce i-am făcut proprietarului.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre vacanță:
Cum se schimbă vacanța de vară, când ai 25 de ani
Cum să-ţi faci vacanţa fără bani
Tipa care e în vacanță de trei ani