Metroul este un subiect delicat pentru bucureşteni. Pe de o parte, s-a branduit ca transportul în comun de lux din Capitală, pentru că e mai gol ca RATB-ul, că pensionarii nu primesc călătorii moca şi n-are cerşetori, decât pe liniile dinspre Militari. Mai e şi faptul că te duce în timp util la destinaţia la care vrei să ajungi, fără să ţi se scurgă toată bila prin glandele sudoripare.

Pe de altă parte, funcţionează la fel ca orice instituţie de stat românească şi, dacă prinzi un conductor stricat la stomac, rişti o întârziere de trei minute la fiecare staţie, care-ţi cam fute prezenţa la muncă şi la cursuri. Deşi Metrorex nu dă cifre, ai cel puţin o tentativă de sinucidere la metrou, o dată la câteva luni sau o defecţiune care-l blochează vreo oră. Se scumpeşte constant, fără să simţi neapărat c-a crescut calitatea serviciilor, ceea ce ar fi tolerabil, dacă ar fi o companie privată pe bune şi nu una în care statul pompează sute de milioane de lei, doar ca să mărească salariul mediu pe angajat, de la 4 400 de lei la 4 500 de lei.

Dar, fie că-l iubeşti sau îl urăşti, metroul este o parte esenţială a vieţii tale, aşa că ar trebui să nu te mai porţi ca ultimul meltean acolo. De-asta am făcut un ghid cu toate chestiile pe care ar trebui să le respecţi ca să nu mai fii un jeg uman în ochii tuturor de pe internet.

În general, există o regulă simplă de fluidizare a traficului la metrou: dacă nu ai schije de grenadă înfipte în tibie, ia-o pe scări şi evită-le p-alea rulante, c-o să fie pline de vite cu chip de om care cred că semnele alea cu „Staționarea se face pe dreapta" sunt scrise pentru unii mai săraci ca ei. E o idee bună și pentru sănătatea ta, că sedentarismul e mai letal ca fumatul. În general, oamenii merg cu metroul, pentru că vor să ajungă undeva, eventual rapid, iar când ocupi tu toată scara, li se blochează accesul și 50 de oameni stau în spatele posteriorului tău transpirat de stat pe scaun și-ți urează cancer genital. Nici nu mai zic ce spune despre tine faptul că stai la coadă și la liftul pentru persoane cu dizabilități.

Din cele mai vechi timpuri, una dintre cele mai complexe probleme din transportul în comun a fost dacă merită sau nu să-i cedezi locul cuiva. Pentru un tip de 25 de ani, ca mine, e genul de dilemă pe care o asociez cu pensionarii ăia care au lucrat în CAP-uri și urlă că ar trebui să le arăt respect și să le cedez scaunul în autobuz, deși mai sunt alte locuri libere în jur. În metrou, genul ăsta de oameni sunt ceva mai subtili, în sensul că nu te izbesc cu bastonul, doar se așază în fața ta, se holbează urât la tine și tușesc fals ca să te facă să eliberezi locul. Dacă cineva face ceva de genul ăsta, merită să stea în picioare oricât de bătrân și bolnav ar fi, pentru că e pur și simplu un jeg uman și trebuie să-l ignori.

Singurele persoane pentru care ar trebui să faci într-adevăr loc sunt femeile gravide, care au destule probleme pe cap, fără să facă față aroganțelor tale de puștan care vrea să stea în cur cât ascultă muzică. Evident, e ok să lași și bătrâni sau oameni cărora le este rău, dar doar dacă vrei sau dacă ți-o cer politicos, că numai securiștii cer respect de la alții, fără să ofere nimic la schimb.

E ora cinci dimineața, te duci la jobul tău prost plătit de profesor, din celălalt capăt al orașului și, peste toate astea, doarme un bou de 20 de ani lângă tine. Pute a tutun, transpirație și alcool și sforăie cu o băluță la gură. Te gândești că probabil o să-l trezească bodigardul când ajunge metroul la capătul liniei și probabil o să-i fure cineva smartphone-ul ăla care-i atârnă din blugii mulați roșii. Cam așa te văd oamenii când ai ajuns atât de beat sau spart că dormi în metrou. Fă un efort să rămâi treaz măcar alea zece minute cât mergi cu metroul spre casă, eventual stai în picioare, dacă simți că adormi.

Pe de altă parte, și profesorul ăla ar trebui să-și amintească că a avut vârsta ta la un moment dat și să te trezească. Cine nu s-a îmbătat atât de tare încât a picat lat pe ultimul metrou, a fost trezit de o femeie de serviciu și a trebuit să se întoarcă pe jos dintr-o stație gen Pipera să arunce prima piatră.

Există niște chestii numite Premiile Darwin, care sunt desemnate la mișto celor cărora le curge atât de mult scuipat din gură, încât reprezintă un pericol pentru ei înșiși și pentru cei din jur. De exemplu, tipa din Republica Moldova care s-a urcat pe un tren să-și facă selfie și a murit electrocutată sau tipii care-și prind genitalele în șliț. Aici intră și oamenii care rămân blocați în ușa de la metrou. Din ăia 90 de mii de oameni pe care-i transportă metroul într-un semestru, cum se face că taman tu ți-ai prins capul între uși? Te crezi prea bun să aștepți cinci minute după un alt metrou și ai decis că un salt mortal între niște uși care se închideau e o idee bună? Cumva, meriți să suferi.

Cea mai mare boală a generației tinere nu sunt nici selfiurile, nici superficialitatea, ci indecizia. O simți când vorbești cu prietenii să ieșiți la o bere și toată lumea răspunde „nu știu, mi-e indiferent, decideți voi", pe un ton în care pare că-s prea importanți să le pese de așa ceva, când de fapt nu sunt în stare să ia o hotărâre. O simți când stai zilnic pe Tinder, dar nu agăți nimic acolo, pentru că și tu și tipele sunteți prea autiști să vă vedeți cu necunoscuți. Dar nicăieri nu o simți mai mult ca la automatele de metrou.

Cel mai oribil lucru e să vrei să-ți iei o doză rece de Cola și să fie unul de-o seamă cu tine care stă ca popândăul în fața automatului și meditează atât de mult asupra deciziei sale că pierdeți amândoi metroul. Au doar simplu și light, coaie, e vorba de o conservă rece de apă cu zahăr, nu de un doctorat despre limbajul inventat de James Joyce în Finnegans Wake. Învață să iei o decizie simplă, măcar în situații d-astea banale!

Ai de mers vreo șase stații și tipul de vizavi se tot holbează la tine. Nu pare o chestie sexuală sau de flirt, ceea ce e bine, dar pur și simplu se uită fix la tine, de parcă vrea să-ți sfârtece sufletul cu privirea sau te judecă. Te-ai muta, dar e full metroul, așa că te resemnezi cu ideea c-o să se holbeze la tine tot drumul. Muți privirea într-o parte sau te uiți în gol, ca să eviți situația asta oribilă. Pe lângă faptul c-ar trebui să fie ilegal să te holbezi atât de mult la cineva, cea mai bună soluție pentru oameni de genul ăsta e să te uiți înapoi la ei cu toate ura pe care poți s-o storci din tine. Mă rog, la mine merge.

Ca să evite situația de mai sus cu holbatul, oamenii normali citesc chestii, fie pe hârtie sau pe mobil. Își găsesc un colț de vagon sau un scaun mai la margine și intră în lumea lor imaginară, unde românii chiar folosesc săpunul și deodorantul.

Aud des cocalari care se plâng în metrou că nu mai pot cu ăia care ocupă spațiu cu lectura. Boss, oamenii ăia plătesc aceiași bani ca tine pe bilet, deci dacă ei nu fac scandal că tu umbli cu trolerul după tine și ocupi un scaun întreg cu el, în loc să-l ții la picioare, sau are prietena ta o poșetă cât un bișon supraponderal, atunci nici tu n-ar trebui să mănânci căcat că ocupă un sfert de metru cub cu-n roman. Dac-o faci, înseamnă că ai niște complexe legate de citit, intelectuali și alți demoni, pe care o să le rezolvi oriunde, dar nu la metrou.

Per total, e ok să-i zâmbești scurt uneia, dacă-ți place cum arată sau ce citește, dar, dacă o faci mai mult de vreo două secunde, intri la capitolul de mai sus cu holbatul. Metroul nu e nici Tinder, nici Kulturhaus. N-o să fuți nimic dacă-i faci cu ochiul uneia pe peron la Apărătorii Patriei și n-o să descoperi iubirea vieții tale pe scările rulante din Dristor.

Înscăunații sunt acei oameni care mai au puțin și se lipesc fizic de ușa metroului cât trage în stație, apoi sar pe ușă, în același timp în care se deschide, și ocupă imediat un loc, pe care-l ochiseră de pe peron. Oamenii ăia dedică mult prea mult timp ideii de stat jos în metrou, ca să fie normali. Probabil sunt genul care au o colecție de muște în pasta corectoare ascunsă pe undeva prin casă.

Alcoolismul este o boală urâtă, mai ales în public și, deși e ilegal să bei în metrou, mereu se găsește câte unul pe primul sau ultimul metrou din zi. Nu vrei să devii bărbatul ăla de 50 de ani, cu nasul și ochii acoperiți cu vinișoare roșii, care s-a întins nonșalant pe două locuri cu o doză de Noroc în mână, la opt dimineața. De-asta e bine să înveți arta alcoolismului subtil: dozele de bere se țin în pahare de carton de la Mc și votca se ține în sticle de apă plată. Nimeni nu spune că nu ai voie să-ți distrugi ficatul de la ore matinale, dar e bine s-o faci fără să influențezi copiii mici și să oripilezi femeile din jur. Evident, glumesc, pentru că este ilegal să bei în metrou, nu-i așa domnule polițist?

Degeaba porţi o conversaţie pe larg cu prietenii tăi sau colegii de muncă când se aproprie metroul de noduri d-alea precum Eroilor sau Unirii, că n-o să se audă absolut nimic. Ori ajungi să urli ca un nebun şi să enervezi pe toată lumea, ori îi obligi pe ceilalţi să-ţi citească pe buze şi să observe că ţi-a rămas ceva verde între dinţi, de la prânz. Conversaţiile de metrou se poartă, de obicei, în staţii şi se poartă rapid, pe teme facile, ca să nu se chinuie pe nimeni.

În principiu, ar trebui să fie mai uşor să-ţi ţii echilibrul în metrou, decât pe autobuz, pentru că, în ţări civilizate, el merge doar în linie dreaptă. Din păcate, la noi, cea mai lungă magistrală merge în cerc, aşa că o să trebuiască să înveţi să-ţi menţii echilibrul. Dacă ai minim 1,70 metri înălţime eşti bazat, pur şi simplu trebuie să lipeşti palma de tavanul metroului şi ai devenit o bară umană. Eşti în echilibru perfect cu universul.

Serios, dacă locuieşti în Bucureşti de minim cinci ani sau, mai rău, te-ai născut aici, ar trebui să ştii staţiile cum ştii tabla înmulţirii. Dă-o dracului de treabă, că e vorba de 51 de staţii mari şi late, că alea punctate, pe care le pune Metrorexul pe hărţi ca să ai impresia că-s mai multe, nu se pun. Fac pariu că ştii să-mi zici mai multe personaje fictive din Game of Thrones, decât staţii de metrou, deşi-l foloseşti de mai bine de zece ani.

Nu vorbesc de sinucigaşi sau de oamenii care au depresii profunde şi ajung să-şi caute moartea sub şine şi să-i traumatizeze pe toţi cei din jur. Vorbesc de tipele alea de 16 ani care-şi scapă skateboardul pe şine, pentru că se joacă cu el pe peronul din Aviatorilor şi sar senin pe şine, fără teamă c-ar putea să fie electrocutate sau zdrobite. Faptul că văd un caz de genul ăsta pe an, spune multe despre cât de inconştientă e lumea în general, dar şi despre cât de eficienţi sunt bodigarzii ăia de la metrou, care-o freacă pe mobil toată ziua.

Eşti sictirit, ca orice român. Drumul cu metroul spre muncă e singurul tău moment de respiro între căcaturile de acasă şi coşmarul orwellian de la birou. Dar o companie, un ONG sau o asociaţie au decis să facă un flashmob pe peron ca să-ţi mănânce şi ultimul refugiu. Am participat şi eu o dată la ceva de genul ăsta, când intram câte 30 de şomeri într-un vagon cu cărţi în mână, ca să citim în grup pentru a promova lectura. Evident, oamenii normali fugeau nervoşi din vagon, pentru că aveau impresia că eram de la Martorii lui Iehova. Asta este reacţia naturală pe care o simte orice om normal, dacă-i trânteşi un happening, cum îi zic PR-istele, într-un spaţiu îngust utilitar precum peronul de metrou.

În ziua în care toţi o să învăţăm să respectăm măcar o parte din punctele astea, vor fi mult mai puţini oameni nervoşi prin Bucureşti şi vom ajunge cu toţii mai repede unde naibii avem nevoie să fim. Fără să facem un anevrism cerebral de nervi.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește despre București și bucureșteni:
Opt motive pentru care București e un oraș nasol
Fotografiile astea din garsoniere bucureștene îți arată câte lumi intră într-un bloc
Ziua în care toți bucureștenii au iubit cultura
Oamenii de pe străzile Bucureștiului îți provoacă angoase