Pȃnǎ la momentul ǎsta, ultimul cutremur din Italia a dus la moartea a cel puțin 247 de oameni, din zona oraşelor Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto.

Bun, problema cutremurelor în Italia nu e de ieri, de azi. Oamenii ăștia locuiesc pe pământul aflat la intersecţia a cel puţin douǎ plǎci tectonice majore. Cam știu ce-i așteaptă periodic, ba chiar trăiesc, de mult ori, cu impresia că pot preveni dezastrele naturale. Uneori, chestia asta o dă într-un fel de paranoia dubioasă: spre exemplu, în 2012, șapte seismologi au fost arestați pentru că nu au prezis când va avea loc următorul cutremur. În Italia, cutremurele sunt dese, ştiinţa le ghiceşte din trei ȋn trei. Uneori, se întâmplă ca acum.

Procentual, italienii au construcţii vechi mai multe decât la noi. Teoretic, ar trebui sǎ avem şanse mai bune de supravieţuire, în cazul unui cutremur puternic. Asta pe hârtie, pentru că experiența trecută îți arată că orice mișcare tectonică puternică în zonă produce dezastru. În 1802, Vrancea a fost epicentrul unui cutremur de douǎ minute şi jumǎtate care s-a simţit ȋn toatǎ Europa - a avut ȋn jur de opt pe scara Richter şi a dat jos Turnul Colţei, cea mai ȋnaltǎ construcţie din Bucureşti atunci.

Apoi, cutremurul din 1940 a lǎsat ȋn urmǎ 1 600 de morţi şi 12 100 rǎniţi, iar cel din 1977 cam la fel. Unul dintre motivele pentru care citești textul ăsta e pentru cǎ tatǎl meu a ajuns ȋn ziua aia prea tȃrziu la cinematograful care s-a fǎcut zob. Ǎsta, ultimul, a avut 7,2 pe scara Richter şi a lǎsat Bucureştiul ȋntr-o stare care i-a permis lui Ceauşescu sǎ ȋnceapǎ campania lui de fǎcut urbanism frumos cu buldozerul.

În momentul ăsta, semnul pericolului pe care-l poate reprezenta un cutremur de proporții e bulina roșie pe care o mai poți vedea pe clădirile din centrul Bucureștiului. Însă marcajul ăsta are două probleme. În primul rând, bulina o poți vedea mai ales pe clădiri vechi, din cǎrǎmidǎ strǎbunǎ, mȃncatǎ de umezealǎ, şi fǎrǎ sȃmburi din beton armat la colţuri. Din schema asta scapă clădirile construite în amorţeala birocraticǎ de dupǎ 1990, pe sistemul „merge şi aşa, lasǎ bǎ, cǎ ţine".

Apoi, a doua problemă cu bulina ar fi că, în acest caz, expertizarea tehnicǎ a construcţiilor e responsabilitatea proprietarilor. Vor asta, bine. Nu vor, asta e.

Dacă vrei însă să ai ceva mai multe șanse de supraviețuire în caz de cutremur puternic, ai nevoie de o treabǎ efectuatǎ de un expert. Te poţi uita și cu ochii tǎi ȋn Normativul de proiectare antiseismicǎ, ca să-ți dai seama cam ce e în neregulă cu locul care-ți servește drept casă, sau poţi citi mai jos nişte explicaţii pe care le-am obţinut de la un inginer structurist. Adică exact ăla care știe exact cum stă treaba.

Să le luăm pe rând. Dacă s-a tasat inegal pământul sub clădire, i s-au scurs pereţii în timp sau acoperişului i se citesc coastele, ai probleme mari.

O construcție e un organism viu: dacǎ nu ȋţi ţii piciorul ȋn ghips pȃnǎ ţi se sudeazǎ tibia corect, rǎmȃi cu gamba strȃmbǎ şi ceva probleme de tasǎri inegale la vertebre. La fel, ce n-a fost reparat la timp într-o casă, poate da probleme unde nu te aştepţi: un buiandrug de fereastrǎ curb (grinda pe care stau cǎrǎmizile de deasupra geamului) ȋnseamnǎ cǎ faţa pereţilor pe care stǎ structura acoperişului nu e la acelaşi nivel. Ceea ce nu prea e bine.

Bubele pot apǎrea peste tot: pereţi, structura acoperişului, goluri (uşi, ferestre). Oricare dintre astea ţi se pare altfel faţǎ de cum aratǎ ȋn celelalte puncte, fii atent. Fă o inspecție, măcar din ochi, la tasǎri inegale, grinzi de lemn care ţin acoperişul ȋn pantǎ sau la pereţi cu unghiuri ce nu au 90 de grade.

Dacǎ observi aşa ceva şi ţii la viaţa ta, ar trebui sǎ cauţi numǎrul unui expert.

Fisuri, mai ales. Un perete poate fi crǎpat din douǎ motive: unul ar fi cǎ maistrul a trişat la compoziţia de la glet. Partea bună e că de la aia nu-ţi cade nimic ȋn cap.

Al doilea motiv e cȃnd pielea peretelui e ruptǎ de la ce e dedesubt. Atunci e grav. Diferenţa se vede dupǎ adȃncimea crăpăturii. Dacă e mare, înseamnă că e cauzată de o problemă structurală a construcției. Cȃnd crǎpatura aratǎ ca desenatǎ cu creionul, problema nu e mare.

Fisuri pot apǎrea şi la buiandrugi (grinda aia sub care stǎ fereastra). Cȃnd apar acolo nu e bine. Tasarea n-o sǎ te enerveze pȃnǎ la cutremur, dar la cutremur te poţi aştepta la surprize neplăcute.

La casele vechi de tot anul construcţiei stǎ scris pe fronton (nu la toate, normal). La cele mai noi te poţi lua dupǎ ce scrie ȋn contractul de vȃnzare-cumpǎrare (dacǎ e cazul) sau ȋn contractul pe care beneficiarul l-a avut cu şantierul (dacǎ existǎ).

Ȋn mod normal, carnetul de sǎnǎtate al unei case se numeşte „cartea construcţiei". Ar trebui sǎ o aibǎ cam toate casele recente, dar la unele lipseşte. Tot ȋn cartea construcţiei gǎseşti operaţiile pe care le-a suferit casa: dacǎ a fost consolidatǎ, cum (cǎmǎşuieli, subzidiri, ş.a.m.d.) şi procesele verbale de la lucrǎrile care nu se vǎd.

Te poate omorȋ peretele care cade peste tine, sau un fragment de faianţǎ care zboarǎ de la locul ei. De fapt, poate fi cam orice, chiar și un colţ de raft. Dar poţi avea probleme şi de la altceva.

Știu că sună dubios (mai ales dacă recitești ce am scris mai sus), dar cel mai importat e să rǎmȃi ȋn apartament. Nu e ok sǎ te prindǎ zguduiala pe casa scǎrii (dacǎ stai la bloc) - e locul cel mai vulnerabil. Normal, nici pe balcon nu e grozav, dar ȋnţelegi ce zic.

Grinzile care plutesc ȋn aer cu ȋncǎrcare pe ele sunt mai rezistente decȃt alte chestii din casǎ, deci rǎmȃi sub un cadru de uşǎ. Sau, dacǎ spaima te-a luat pe sus, bagǎ-te sub o masǎ. Amicul inginer mi-a zis cǎ asta atenueazǎ, teoretic, ce ȋţi poate cǎdea ȋn cap de deasupra.

Existǎ un Program Anual de acţiuni pentru proiectarea şi execuţia lucrǎrilor de consolidare pentru blocurile din clasa I Risc Seismic (bulinǎ roşie). Dǎ un mail la minister sǎ vezi dacǎ mai e valabil şi dacǎ au fonduri şi pentru asociaţia ta de proprietari pensionari refractari.

Ȋntreabǎ şi la Primǎrie dacǎ Consiliul Local are vreo hotǎrȃre de sprijin financiar pentru expertizǎ sau consolidare. A doua e scumpǎ, dar şi prima te poate costa cam două mii de euro, deci mai bine ȋntrebi.

Fǎrǎ expertizǎ nu scapi, iar aia ȋnseamnǎ mai mult de un teanc de foi şi o ştampilǎ. Omul ǎla vine şi face gǎuri ȋn pereţi, cǎ trebuie sǎ ducǎ materialul la laborator la INCERC. Un expert care se respectǎ ar trebui sǎ aibǎ la el şi aparat cu laser de detectat poziţionarea armǎturii ȋn pereţi (dacǎ e cazul). Omul ǎla ȋţi poate zice şi cȃt de gros e fierul din peretele tǎu.

Dupǎ expertizǎ ai nevoie de proiect de consolidare, alergat dupǎ ştampile şi semnare contract cu firmǎ de construcţii (normal, dacǎ asociaţia de proprietari e de acord). Pregǎteşte-te de dormit pe la prieteni, cǎ poate va fi nevoie sǎ consolideze chiar ce trece prin apartamentul tǎu.

Știu, nu sună prea plăcut, costă mult, dar dacă vrei sǎ fii sigur cǎ eşti ȋn siguranţǎ, cascǎ ochii la pereţii din jurul tǎu şi comandǎ-ţi o expertizǎ, când simți că e cazul. Și mai ușor cu panica (pe cât e posibil, normal).

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre cutremure :
Cum să supravieţuieşti unui cutremur puternic
Întrebarea zilei: Eşti pregătit pentru marele cutremur din Bucureşti?
Fotografii de la cel de-al doilea cutremur devastator din Nepal