FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Cum să te laşi de băut, fără să ajungi un arogant penibil, în România

Sunt două milioane de alcoolici în România, conform studiului Alianței pentru Lupta împotriva Alcoolismului și toxicomanilor.

Autorul (dreapta) ridică o sticlă de Unirea cu mandibula, pentru că este prea beat să folosească mâinile.

Alcoolismul, ca orice altă dependenţă, nu te părăseşte pe bune. Ori te obişnuieşti cu el, ori îţi zici că te-ai lecuit, dar stai cu teama că la prima depresie majoră redevii beţiv. Eu am avut diverse tangenţe cu mizeria asta, mai ales spre finele liceului, când nu puteam să adorm fără „vinul de somn". Adică beam în jur de un litru de merlot demisec zilnic, înainte de culcare, ca să nu am insomnie. Asta pe lângă faptul că dădeam capac votci ca un gardian din Arhanghelsk, aveam mereu o sticlă mică de Unirea ascunsă în ghiozdan (chiar nu ştii când ai nevoie) şi prinsesem de la taică-miu obiceiul să fac Bloody Mary la ibric. E adevărat, probabil nu mă compar cu media naţională de două milioane de alcoolici profesionişti, dar sigur intru undeva la medalia de bronz.

Publicitate

De-a lungul timpului, am avut diverse tentative să mă las, care nu prea s-au concretizat pe bune până pe la vreo 22 de ani, când mi se terminaseră bursele din facultate şi le dădeam alor mei mai mulţi bani decât îmi dădeau ei mie. Evident, primele cheltuieli care trebuiau eliminate erau alea pe alcool, ţigări şi alte chestii profund inutile. Numai că problema când te laşi de o dependenţă, fie ea psihologică sau chimică, e că ori capeţi un complex de superioritate, că ai reuşit ceea ce altora le e imposibil, ori pur şi simplu urăşti oamenii din jur, pe care-i vezi ca pe nişte drone fără voinţă, faţă de tine care te-ai lecuit singur.

Îl aveam în minte pe taică-miu, care, după 20 de ani de fumat trei pachete de ţigări pe zi, s-a lăsat complet după nişte probleme medicale. În a doua zi, urla la oamenii care fumau în staţii de autobuz că-s nişte jeguri umane care ne intoxică, deşi el făcea acelaşi lucru cu o săptămână înainte. De atunci m-am străduit să nu ajung aşa şi m-am gândit să scriu un ghid şi pentru alţii care s-au lăsat de tot sau vor să mai rărească alcoolul, dar nu vor să devină nişte aroganţi penibili în ochii prietenilor.

SOLUŢIA MAGICĂ DE CARE EŞTI ATÂT DE MÂNDRU ŢI SE APLICĂ DOAR ŢIE

Urăsc ideea de soluţii miracol, de ceaiuri bazate pe ierburi mistice, din popor, precum coada şoricelului sau scrotul prepeliţei, care te vindecă instant de cancer, SIDA, accidente auto şi dependenţa de masturbare. Singurul mod prin care funcţionează mizeriile de genul ăsta e autosugestia. Maică-mea se ducea la un bioenergetician escroc, care-i spunea că poate să-i vindece tumorile prin trosnirea degetelor şi prin nişte muzică ambientală cu sunete de pescăruşi de pe malul mării. Şi a mers, pentru că maică-mea era atât de disperată să creadă în chestia aia sau, pur şi simplu, a avut noroc şi i-a intrat cancerul în remisie în mod natural. M-a obligat şi pe mine să merg să mă vindece de insomniile pe care mi le tratam cu alcool, şi mi le-a agravat, c-aveam crize de anxietate de la banii pe care-i storcea escrocul ăla de la ea.

Fiecare îşi găseşte propriul motiv care-i dă destulă voinţă să se lase.

Publicitate

De-asta mereu m-au scârbit programele de reabilitare, pentru că-s toate ca ăla în 12 paşi de la Alcoolicii Anonimi. Acolo îţi spune că nu e vina ta că te trezeşti în propria-ţi vomă, că eşti controlat de o forţă superioară, care e responsabilă pentru faptele tale şi care te poate vindeca, dacă te laşi în voia ei. Practic, îţi bagă pe gât creştinismul, fără să-i zică creştinism. Dacă-mi găseam leacul pentru depresie în mirosul de tămâie şi-n cozile interminabile pentru puparea moaștelor, poate că n-aveam nevoie de alcool din start.

Din păcate, pentru mine şi pentru ceilalţi două milioane de alcoolici din ţara asta, nu există o formulă magică. Fiecare îşi găseşte propriul motiv care-i dă destulă voinţă să se lase. Pentru mine a fost zgârcenia, pentru taică-miu a fost faptul că murea de ciroză. Important e să-ţi dai un pretext pe care să-l crezi şi tu, nu să te iei după alţii.

NU EŞTI SUPERIOR CĂ TE-AI LĂSAT DE CEVA DE CARE UNII NICI NU SE APUCĂ

Una dintre cele mai enervante chestii la oamenii care se lasă de alcool (sau ţigări) e superioritatea cu care le vorbesc altora despre cum dependenţa lor de leşii etilice e ca un lagăr de concentrare. Nu e, eşti doar un pseudointelectual cu studii superioare, care-şi atenuează angoasele de upper middle class cu o substanţă pe care corpul tău nu poate s-o proceseze. Nu meriţi o statuie pentru asta.

Din păcate, societatea îţi dă impresia asta din ipocrizie. Presa mondenă internaţională trăieşte din actori dependenţi de alcool care se duc la clinici de reabilitare de lux, unde o freacă aiurea şi, când se întorc, sunt priviţi de parcă s-au vindecat de cancer sau sunt veterani de război. Teoretic, ăsta e un lucru bun. Îţi creşte moralul să fii lăudat pentru orice rahat şi psihologii recomandă ranforsarea condiţionată pozitiv pentru toxicomani. Practic, asta îţi atrage o anumită cantitate de dispreţ din partea ălora care nu au avut problema ta şi care o să te deteste mai mult de când te-ai lecuit, decât pe vremea când erau scârbiţi, dar amuzaţi de tine când erai alcoolic.

Publicitate

Din păcate, ăsta e genul de obicei de care nu scapi niciodată. Eu, de exemplu, mai am puţin şi opresc oamenii pe stradă ca să le spun că am un dulap plin de alcool pe balcon, de care nu mă ating. E un reflex atât de incontrolabil, c-am ajuns să-l scriu şi aici. Ideea e să-ţi dai seama că ai atitudinea asta şi să ştii când s-o laşi mai moale.

NU TREBUIE SĂ FII DE CĂCAT CU PRIETENII, CHIT CĂ-S PLICTISITORI CÂND EŞTI TREAZ

Autorul s-a dus la un concert fără pic de alcool în instalaţie, ca atare doarme-n primul rând ca un pensionar corporatist.

Cel mai greu lucru când te laşi alcool, mai ales când te laşi din motive financiare, e socializarea cu prietenii semibeţivi cu care ieşeai până atunci. Ştii momentele alea când ieşi cu gaşca în oraş şi ţi se pare că toţi spuneţi chestii atât de amuzante, încât ar trebui să vă înregistraţi şi să le puneţi pe net sau să faceţi stand up? Ei bine, nu sunteţi, era doar o impresie de la faptul că eraţi toţi la a treia sau la a cincea bere. Majoritatea oamenilor sunt extrem de plictisitori şi tu şi prietenii tăi nu faceţi excepţie de la regulă.

Pentru mine, şocul iniţial, după ce mi-am propus să mă las, a fost destul de mare. Îmi luam o bere de palmares, pe care o lăsam să se răsufle, ca să nu bat la ochi, şi mă uitam la oamenii ăştia cu care teoretic am petrecut ultimii patru sau opt ani, de parcă erau nişte necunoscuţi gălăgioşi care iritau prin simpla lor prezenţă. Foloseam pretextul că RATB-ul nu prea circulă noaptea, ca să stau maximum două ore cu ei, că mi se părea că-mi pierdeam timpul aiurea.

Publicitate

De obicei, treci de faza asta după o lună, când ţi s-a dus partea chimică a dependenţei din organism. Stăteam acasă sâmbătă seara şi rezolvam sudoku, în timp ce mă uitam la televiziuni de ştiri, când am realizat că devenisem mult mai plictisitor decât oamenii pe care îi evitam. Oamenii ies în baruri şi cluburi şi beau fix ca să li se pară mai amuzante poveştile plictisitoare ale altora şi eu mă căcam pe mine că eram singurul perfect treaz, care se simţea lăsat pe dinafară.

NU REZOLVI NIMIC DACĂ LE STRICI ALTORA VICIUL ĂSTA

Pe lângă faptul că foştii dependenţi se martirizează, ei îi înfierează pe toţi cei din jur care nu-s în stare să treacă de viciile lor. Te gândeşti că, dacă tu ai avut voinţa să treci peste băutură, ar trebui ca mâine toţi heroinomanii să arunce seringa, toţi fumătorii să iasă în pauze de oxigenare şi 75% din populaţia ţării ( care e supraponderală) ar trece la regim. Evident, gândeşti prost. Îţi dai seama că-n toţi anii ăia în care erai răstignit de beat şi-ţi găseau doctorii mai mult alcool decât sânge-n venă, câţi gândeau aceleaşi ipocrizii moralizatoare despre tine?

Am şi acum prieteni fumători care-s atât de disperaţi să fumeze ceva, că i-am văzut cum au aprins un chiştoc de pe jos sau au făcut crize de isterie ca nişte copii mici, când n-aveau de unde să-şi ia tutun pe plajă. Am prieteni care-s datornici de luni de zile la întreţinere, dar tot au mereu un gram de verde în casă. Am chiar şi prieteni cărora li se face rău de la alcool de fiecare dată când ieşim, dar tot îl beau. Am făcut şi o să fac miştouri oribile şi de prost gust de toţi, pentru că merită, la fel cum meritam şi eu. Dar niciodată nu am încercat să-i forţez să renunţe sau să fac o mizerie d-aia cum vezi la americani, gen intervention.

Publicitate

Nu ai cum să obligi oamenii să se schimbe, dacă ei nu vor. N-ai face decât să-i enervezi şi să-i îndepărtezi.

Degeaba ţi se pare c-ai văzut lumina de la capătul sticlei de Jack. Nu ai cum să obligi oamenii să se schimbe, dacă ei nu vor. N-ai face decât să-i enervezi şi să-i îndepărtezi. Dacă îţi pasă pe bune de ei, încearcă să-i ajuţi cu problemele de la care au viciile astea, că nimeni nu-i alcoolic de bine ce-i merge viaţa. Vorbeşte cu oamenii, fă mişto de ei, dar nu le trânti crucea-n cap, că nici tu nu eşti sfânt.

IDEEA E SĂ-ŢI GĂSEŞTI O ZONĂ DE MIJLOC, NU O ALTĂ EXTREMĂ

Cred că toţi ştim oameni super vicioşi care trec printr-o despărţire nasoală sau o concediere şi schimbă complet macazul. Devin extrema cealaltă, ori îl găsesc pe Dumnezeu, ori descoperă medicina naturistă, ceea ce nu e un lucru rău în sine. Problema e că, deşi își schimbă în aparenţă personalitatea, rămân la fel de toxicofili, doar nu cu alcool. Un om normal care obişnuia să bea câte un păhărel să adoarmă, ar lua valeriană de la Plafar, după o schimbare d-asta de macaz. Pe de altă parte, un fost alcoolic ar ajunge să susţină campanii întregi în care spune că vaccinările nu au niciun rost şi ar duce la răspândirea bolilor pe care le credeam eradicate.


Vezi cum e să trăieşti doar din shakeuri proteice în documentarul nostru Viaţa fără mâncare.


Am un prieten care a trecut prin vreo trei schimbări de genul ăsta. Era creştin violent şi alcoolic. A ajuns la Paris cu Erasmus, unde a băgat ciupercuţe, şi s-a întors hipiot stângist, budist şi stoner. Apoi a avut un trip naşpa pe legale şi acum este corporatist obsedat de sănătate, a înlocuit toată mâncarea lui cu shake-uri proteice şi apă. A ajuns la dentist cu problema că-i cad dinţii, pentru că nu mănâncă nimic solid şi a fost operat la genunchi de trei ori în ultimul an, că iese la alergat prea mult. Iarăşi, e sănătos să consumi multe lichide şi să alergi, dar excesul şi personalitatea asta de dependent transformă chiar şi lucrurile care sunt sănătoase pentru tine, în lucruri nocive. Trebuie să găseşti o zonă mediană.

Recunosc, n-am rezistat fără strop de alcool decât vreo patru-cinci luni. Era prea ciudat să ieşi cu oameni care beau şi să nu gust nimic. Dar mi-am impus nişte reguli pe care le respect, un fel de cale de mijloc. Trebuie să fiu mereu cu o bere sau un pahar în urmă faţă de persoana care bea cel mai puţin de la masă şi nu beau alcool decât însoţit de alte persoane, niciodată singur. Cumva, de când m-am ţinut de astea două, mi s-au mai ameliorat şi insomniile. Dar repet, asta e doar soluţia pe care am găsit-o eu, nu ştiu dacă ţi se aplică şi ţie.

Urmărește VICE pe Facebook

Citeşte mai multe despre alcoolici:
Ghidul alcoolicului anonim Alcoolul praf m-a îmbătat în cel mai rău mod posibil Centrul de Studii de Bere te face să regreţi halbele nebăute Cum e să crești cu o mamă alcoolică