Cum e să te scoți singur în oraș la o cină romantică

În fiecare an e Ziua Îndrăgostiților și, fie că ne place sau nu, zilele de până atunci ne amintesc mereu că mai e puțin. Chiar dacă știm cu toții că e o farsă, asta nu înseamnă că n-o să fie iar plin de reclame la bijuterii și buchete de flori și cutii de bomboane de ciocolată în formă de inimă. Oricât o să încerci să ignori Ziua Îndrăgostiților, ea nu te ignoră pe tine.

Ce mă enervează cel mai tare la ziua asta e că mă obligă să reflectez la viața mea sentimentală. Te rog să nu-ți fie milă de mine când voi spune asta, dar să știi că n-am avut parte niciodată de o cină romantică în adevăratul sens al cuvântului. Niciun prieten sau iubit efemer nu m-a scos vreodată la un restaurant drăguț. Mă refer la genul de local în care să fim nevoiți amândoi să ne îmbrăcăm elegant sau măcar să ne punem haine curate. Un loc pentru care chiar să trebuiască să-mi pieptăn părul. Dar nu e vina lor. Cum sunt mereu lefteră și leneșă, prefer oricând să cumpăr mâncare chinezească de la fast-food-ul de la colț, unde suntem de obicei singurii doi oameni dinăuntru și chelnerița ne oferă prăjiturele cu mesaj.

Dar uite care-i chestia: Înaintez în vârstă și mi se pare deja jenant că știu mai multe despre meniul de la McDonald's decât despre bucătăria franțuzească. Când mă întreabă lumea care sunt restaurantele mele preferate din Los Angeles, mi-ar plăcea să le pot enumera măcar trei locuri care nu vând fast-food lângă un bar unde tocmai m-am făcut rangă. A venit timpul să iau taurul de coarne și să mă oblig să mă maturizez. Gata cu întâlnirile cu tipi de pe Tinder în baruri. De acum trebuie să merg la întâlniri adevărate, pentru adulți. O să iau cina în locuri unde chelnerii trebuie să poarte cravată - chiar și chelnerițele.

Dar am o problemă și cu treaba asta: nu am cu cine să ies la întâlnire. Viața mea sentimentală trece printr-o perioadă nasoală rău. Ultimul tip cu care mi-o mai trăgeam s-a mutat în Thailanda. Așa că ce-ar trebui să fac? Să nu mai am o cină romantică pentru adulți doar pentru că n-am cu cine să fiu romantică? La dracu'. N-am nevoie de un bărbat să mă răsfețe, mă pot răsfăța și singură. Romantismul va fi garantat.

Primul pas a fost găsirea unui loc potrivit pentru asta. Trebuia să găsesc un loc drăguț și romantic, dar nu unul în care să-mi las toți banii de chirie. Le-am cerut recomandări celor mai buni prieteni. O prietenă mi-a sugerat Little Dom, din cartierul Los Feliz. Și nu doar că e intim și romantic, dar cineva mi-a zis că l-a văzut o dată acolo pe Ryan Gosling. Gata, adjudecat.

Așadar, am ajuns la Little Dom într-o seară de sâmbătă, îmbrăcată într-o rochie neagră pe care am cumpărat-o acum un an pentru nunta unei prietene. Nu doar că m-am pieptănat, dar m-am și spălat pe cap în ziua respectivă. Ba chiar m-am machiat și m-am parfumat. Era ora 7 seara și locul începea să se umple de oameni. Majoritatea erau cupluri. Hostesa m-a întrebat dacă vreau să stau la bar și am șocat-o când i-am spus că vreau să am masa mea. M-a așezat la o masă pe terasă. Poate că cina mea în singurătate i-ar fi surprins prea tare pe îndrăgostiții dinăuntru. Dar nu m-a deranjat, pentru că afară era cald, iar cerul era înstelat. Masa mea avea în centru două lumânări aprinse. Un chelner a venit repede să îmi ofere pâine proaspăt coaptă și un pahar cu apă și a luat celălalt set de tacâmuri de pe masă.

Am frunzărit meniul și am hotărât să aleg chestia care îmi era cel mai puțin familiară. Am ajuns să comand agnolotti, fără să am idee ce era. Descrierea zicea că are sugo de ciuperci afumate și fiore sardo, ceea ce m-a derutat și mai tare. În loc să caut pe Google să văd ce e, am hotărât să păstrez suspansul și să aștept mâncarea. În caz că era un rateu, am comandat și anghinare la grătar ca aperitiv. De obicei mă abțin să comand aperitive, dar era o seară specială. Ce dacă tocam mai mulți bani? O meritam. Cu gândul ăsta în minte, am mai cerut și un cocktail Moscow Mule servit în cană tradițională din aramă.

Cât așteptam mâncarea, mi-am dat seama că cea mai tare chestie la o întâlnire cu tine însăți e faptul că ești scutit de conversația aia dubioasă care se desfășoară la prima întâlnire. Nici nu trebuia să-mi fac griji dacă par că mă simt bine. Nici nu eram nevoită să mă întreb în gând dacă nu cumva oi fi vreo criminală în serie. Îmi cunosc deja atitudinea vizavi de avort și de căsătoria între persoane gay. Sunt de acord cu toate filmele mele preferate și îmi place toată muzica pe care o ascult. Mă simt confortabil cu mine însămi și știu că mi-aș putea spune orice fără să mă tem că voi fi judecată. Sunt amuzantă și sociabilă când e nevoie, dar mă simt foarte bine și când nu sunt centrul atenției. În mod normal, mă simt inconfortabil când un partener nu vorbește la întâlnire, dar cu mine însămi, liniștea îmi plăcea. Sincer, sunt cel mai mișto partener de întâlnire pe care l-am avut vreodată. Plus că decolteul meu arăta super apetisant.

Când mi-a sosit agnolotti, am fost ușurată să descopăr că erau paste cu ciuperci și brânză. Au fost delicioase, la fel ca și anghinarea la grătar. În timp ce mâncam, recunosc că am început să mă simt un pic ciudat că cinam singură. Oamenii de lângă mine discutau și am început să presupun că vorbeau despre mine. „Îți vine să crezi că mănâncă singură în colț? Oare o fi prea introvertită și nu lasă pe nimeni să se apropie de ea? Asta o fi, probabil că e foarte singură și sigur nu și-a curățat cada de luni de zile." Ca să nu las paranoia asta să mă cuprindă, i-am dat un șut și mi-am reamintit că nimănui nu-i pasă de mine în restaurantul ăsta. Când am tras cu urechea la conversația lor, am și auzit că vorbeau despre terapeutul câinelui lor, care era deprimat. M-am gândit că n-am cum să fiu mai nașpa decât oamenii ăștia. Restul mesei a decurs impecabil. M-am bucurat atât de ambianță, cât și de lipsa de companie.

Am dat pe gât ultima gură din cocktailul cu vodcă, am așteptat nota și am reflectat la seara specială pe care tocmai o avusesem cu mine însămi. Eram mândră de mine că am făcut asta. Mi-am dat seama că nu mă temeam atât de mult de singurătate cât mă temeam de părerea altora despre singurătatea mea. Noi, persoanele singure, tindem să ne panicăm din cauza stigmatului social asociat cu singurătatea, dar teama asta ne împiedică să facem lucruri care ne-ar face să fim mai fericiți și să ne acceptăm singurătatea. Când ne spunem că avem nevoie să așteptăm un partener ca să facem anumite activități – de exemplu să cinăm la un restaurant drăguț – ne facem viața și mai grea. Asta e lecția pe care am învățat-o la întâlnirea cu mine însămi. Și știi ce? O să mai am astfel de întâlniri romantice, fie că o să am sau nu pe cineva care să mă însoțească.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Cum ne schimbă sextingul viețile sexuale