Cum să vizitezi toate capitalele europene fără niciun ban

În 2006, Kris Mole a vizitat toate capitalele europene fără niciun ban. I-a luat cam şase luni şi a călătorit în total 16 mii de kilometri. A linguşit autorităţile vamale, a făcut foamea, a ţinut un discurs motivaţional spontan la AIESESC, a mâncat o porţie de paste în timp ce un bărbat se masturba lângă el şi a reuşit să strângă nişte bani pentru cercetarea tratamentelor de cancer.

Un tânăr care îşi pune rucsacul în spate şi porneşte la drum nu e tocmai ceva nou. Dar un tip care pleacă de bunăvoie într-o călătorie despre care ştie că o să fie nasoală e o gură de aer de la şirul infinit de poze de vacanţă de pe Facebook. M-am întâlnit cu el de curând şi l-am întrebat cum a fost.

VICE: Salut, Kris. De ce ai făcut călătoria asta?
Kris Mole: Pentru că voiam să călătoresc, dar n-aveam bani. Mai e vorba şi de tradiţia aia englezească să faci ceva nebunesc, sponsorizat de alţii. Într-o noapte, când eram beat, i-am spus unui amic că am de gând să o fac, iar o săptămână mai târziu aveam bilet de avion spre Suedia, de unde am şi început călătoria. Nu am plănuit asta deloc.

Era clar că drumul tău avea să fie o bătaie de cap. Care au fost cele mai mari probleme de care ai dat?
Să găsesc un loc unde să dorm, evident, şi să-mi cumpăr de mâncare, în condiţiile în care eu n-aveam bani. Cât eram în avion, mi-am dat seama că nu pot să-mi cumpăr nici măcar o sticlă de Cola, darămite un bilet de tren de la aeroport până în Stockholm, unde trebuia să mă întâlnesc cu gazda pe care am găsit-o prin CouchSurfing. După Stockholm, mai erau 26 de alte capitale pe care trebuia să le vizitez. Pentru prima dată, mi-am pus întrebarea „Ce dracu' fac eu aici?"

Te gândeai des la asta?
În fiecare zi. Dar am continuat călătoria din orgoliu. Până şi familia şi prietenii îmi spuseseră, „O să te întorci acasă într-o săptămână, zece zile maxim." Sincer să fiu, aş fi preferat să mor undeva pe marginea drumului, decât să mă întorc acasă şi să le spun oamenilor că am eşuat.

Deci asta a fost singura ta motivaţie timp de şase luni?
Cam da, dar e destul de bizar cât de mult m-am obişnuit cu ideea. Mă trezeam în Berlin şi ştiam că trebui să ajung cumva în Polonia. Era ca şi cum m-aş fi trezit acasă şi aş fi ştiut că trebuie să mă duc să cumpăr pâine şi să fac curat. Toată treaba semăna cu un job. Au fost şi zile foarte grele, totuşi. De exemplu, odată, trebuia să ajung din Varşovia la Vilnius, în Lituania. Făcusem prima parte a călătoriei mele prin Europa de Est într-o geacă groasă şi eram pregătit de vreme rea.

Dar apoi m-am dus spre Vest şi am trecut prin Franţa, Spania şi Portugalia, unde era primăvară timpurie şi vreme de tricou. Aşa că a trebuit să-mi arunc geaca şi toate hainele groase, pentru că mă aşteptam ca ultima parte a călătoriei să fie pe vreme bună. Când am ajuns în Polonia, era un pic frig, dar încă însorit. A doua zi, m-am trezit cu un strat de zăpadă de un metru. Asta a fost o problemă majoră.

Am făcut autostopul în ger. Mi-era atât de foame şi frig şi eram atât de obosit, că am avut un moment de nebunie în care am decis că o să merg pe jos trei sute de kilometri. În cele din urmă, m-a luat cineva cu maşina, dar m-a lăsat în mijlocul unui drum forestier, la miezul nopţii, şi încă era ger afară. Era un fel de intersecţie, dar nu era iluminată zona. Treceau maşini pe lângă mine, iar eu purtam haine închise la culoare. Tot cădeam prin zăpadă, pentru că mi se umpluseră încălţările. Nu am fost în multe situaţii din astea, dar atunci eram convins că o să mor.

Câte trenuri ai luat fără bilet?
Nu ştiu exact, dar mai mult de 30.

Ce-ai făcut cu amenzile?
Mi-am dat seama încă de prima dată când mi s-a cerut paşaportul la control că nu e nicio adresă trecută acolo, aşa că am scris eu singura adresă pe care mi-o aminteam la perfecţie, adică Tottenham Hotspus din Londra. Cred că singura amendă care a ajuns pe adresa mea reală am primit-o de la o companie feroviară germană, la vreun an şi jumătate după ce m-am întors acasă.

Cât de des beai cât erai pe drum?
Băutura m-a ajutat foarte mult. E un instrument foarte puternic de creat legături între oameni. De fiecare dată când ajungeam la gazda mea acasă, mi se oferea de băut, fără excepţii. Uneori eram nemâncat de zile întregi, dar aveam 24 de ani şi nu aş fi refuzat nicio picătură de alcool pe care mi-ar fi oferit-o cineva.

Bunătatea străinilor învinge mereu. Ai stat vreodată pe la ciudaţi?
Cea mai ciudată persoană la care am stat a fost un francez din Luxemburg. M-a cazat prin CouchSurfing şi s-a masturbat pe mine. Bine, nu chiar pe mine, dar a început să şi-o frece, în timp ce eu mâncam nişte paste pe care mi le preparase. A fost un pic aiurea.

Şi ai terminat de mâncat pastele?
Da, că mi-era foame.

Sunt milioane de oameni care încearcă să-şi găsească un refugiu din cauza violenţelor şi a atrocităţilor din ţările de origine. Cum te simţi când te gândeşti că tu ai putut să circuli prin Europa atât de uşor?
Da, când văd ce se întâmpla acum, nu am cum să nu observ ironia. Te face să te gândeşti la cât de complicată e lumea. Eu am putut să fac ce am făcut datorită locului unde m-am născut şi paşaportului meu. În Europa de Est, oamenii aproape că evitau cu orice preţ să mă trateze nasol, de teama repercusiunilor. Ştiu că sună a clişeu, dar faptul că sunt european alb mi-a oferit nişte privilegii care m-au ajutat foarte mult. Asta e.

Ai scris o carte despre călătorie. Ce fel de reacţii ai primit?
Un jurnalist de la Yahoo mi-a scris un mail în care îmi spunea că mi-a citit cartea şi că voia să-i facă o recenzie pentru Yahoo Travel, lucru care mi s-a părut foarte tare. Însă, jurnalistul respectiv a omis faptul că drumul meu a strâns bani pentru caritate, aşa că din textul lui reieşea că eu sunt un boschetar care călătoreşte prin Europa şi profită de bunătatea altora.

Oricum, se pare că oamenii care citesc Yahoo Travel sunt cam la fel ca ăia care se uită la Fox News. Toate comentariile despre mine au fost ceva de genul: „eşti un refugiat sirian jegos" sau un „refugiat afgan jegos". Unii au sugerat că aş fi un terorist ISIS.

Da, din ce reacţii am văzut, mi s-a părut că se întrec unii pe alţii.
Da, cam aşa a fost şi când eram pe drum. Mi s-a întâmplat de multe ori ca paşaportul meu să nu fie luat de bun din prima şi să trebuiască să fiu cercetat un pic. Oamenii mă întrebau de unde sunt, iar eu le spuneau că din Anglia, iar ei îmi ziceau ceva de genul „Nu, lasă, spune-mi de unde eşti cu adevărat?" De exemplu, eram la graniţa franco-spaniolă, în Hendaye, iar acolo au o problemă cu separatiştii basci. Toţi arătau ca şi când mi-ar fi putut fi fraţi. Am fost dus în sala de aşteptare, unde am stat liniştit. După care au venit la mine patru ofiţeri de poliţie înarmaţi şi mi-au luat paşaportul şi au dispărut cu el timp de zece minute. Nu credeau că sunt englez. Mi-au scanat paşaportul şi l-au trimis la centru pentru verificări suplimentare. În cele din urmă, mi-au dat drumul, dar tot nu m-au crezut că sunt cine le spusesem că sunt.

Ce sfaturi ai pentru oamenii care vor să călătorească pe gratis?
Să folosească CouchSurfing sau alte site-uri asemănătoare, precum Hospitality Club. Practic, să încerce să găsească oameni dispuşi să-i cazeze. Numai că dacă faci asta, fă-o ca lumea, nu te gândi la locurile alea de stat doar ca la nişte simple hoteluri. E mai mult de atât, e un schimb cultural. Le-aş mai recomanda să facă autostopul. La momentul ăla, eu nu am făcut-o aşa des, pentru că nu eram obişnuit, dar de atunci am făcut-o destul de frecvent. Documentează-te bine, totuşi, uite-te pe Hitchwiki ca să vezi ce au avut de spus alţi oameni despre ruta pe care ţi-ai ales-o. Dacă vrei să călătoreşti cu trenul, fără bilet, fii încrezător, pregăteşte-ţi o poveste bună şi nu te sfii s-o foloseşti. Eu mă gândeam că fur de la o companie feroviară mare care nu avea nimic de pierdut dacă un singur tip călătorea pe gratis. Dacă eşti prins, nu refuza să plăteşti. Eu am fost dat jos de multe ori, chiar şi atunci când aveam o scuză bună. Nu te ajută cu nimic dacă o faci pe muistul agresiv.

Crezi că provocarea asta ţi-a schimbat cumva viziunea asupra lumii?
Când am plecat la drum, eram convins că cea mai mare parte a lumii e de căcat şi că oamenii sunt pe cont propriu. Până m-am întors, mă transformasem în hipiot şi eram ceva de genul Wow, nu, oamenii sunt de treabă. Acum, sunt mai moderat. Îmi dau seama că sunt foarte mulţi oameni OK, dar şi foarte mulţi oameni corupţi.

Mai ai vreo provocare?
Da, vreo două. Cred că într-un an o să mă apuc de una, dar cu bani pregătiţi de data asta. Nu aş repeta nimic din ce-am făcut în prima călătorie altundeva pe glob, din cauză că a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată. Am slăbit vreo 12 kilograme şi eu oricum nu sunt prea solid. În ce priveşte moralul, am fost mereu la mila altora. Dacă oamenii nu mă ajutau, nu eram în stare să mă descurc. Data viitoare aş vrea să fiu eu ăla care ajută.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre călătorit:
Gașca de motocicliști pe cale de dispariție a Japoniei
O zi la luptele cu greieri din China
48 de ore în Atena
Fă cunoștință cu wrestlerii din Senegal