Cum scoatem homofobia din tradiţia islamică

Când vorbim despre „esența” tradițiilor noastre, lăsăm mereu ceva pe dinafară: realitatea istorică e prea complicată pentru ca esența să fie cu adevărat pură. Dar uneori, singurul mod în care putem păstra chestiile bune e dacă ignorăm anumite aspecte.

Textul unei slujbe despre actul sexual în religia islamică, ținută de un capelan musulman de la Universitatea Brown, circulă online de ceva vreme. Ideea principală pare a fi aceea de a-i convinge pe tinerii musulmani să se abțină de la sex. Sexul nu este numai reglementat de Dumnezeu, ne spune preotul – menționând in mod special pedeapsa capitală pentru adulter – dar și profund spiritual, adevarata lui putere putând fi simțită doar în cadrul căsătoriei. Dacă nu ești pregătit să te căsătorești, spune slujba, nu ești pregătit pentru sex: nu ai „altă opțiune decât să ai răbdare.”

Dacă ai fost vreodată la o tabără pentru tineri creștini, ai mai auzit această părere despre sex și abstinență, fără termenii arabi sau referințele la Mohamed. Totuși, așa cum discuția biblică despre sex și căsătorie tinde să ignore anumite chestii, de câte ori aud musulmani vorbind despre „sanctitatea și reverența” pe care „tradiția islamică” o dă sexualității, câteva beculețe mi se aprind în cap.

Primul: SCLAVIA

Coranul menționează violul sclavilor ca o practică sexuală permisă. Înaintea obiecților față de sclavie din epoca modernă, gânditorii musulmani nu au chestionat niciodată presupusul drept al unui stăpân de sclavi de a-și viola sclavele. Au dezbătut pur și simplu anumite aspect legale, cum ar fi ce s-ar întâmpla dacă doi bărbați ar cumpăra la comun o femeie și pe urmă ar viola-o amândoi sau dacă un bărbat poate viola o sclavă care aparține unui alt sclav.

Al doilea beculeț: VIOLUL MARȚIAL

Concepul de căsătorie din cadrul Islamului e unul de tranzacție economică: un bărbat e de acord să susțină financiar o femeie în schimbul accesului exclusiv la capacitățile ei sexuale și reproductive. Urmând logica respectivă, violul marțial nu își are locul, pentru că soțul a cumpărat vaginul. Studiile contemporane au comparat chiar felul în care căsătoria și sclavia sunt discutate în cadrul Islamului.

În plus, slujba nu menționează deloc poligamia, practică susținută de Coran și de exemplul personal al Profetului. Slujba descrie sexul ca momentul în care două suflete împart cele mai intime momente, dar nu ia în considerare căsătoriile în care sunt implicate mai mult de două suflete. În prezentarea asta editată a sexualității islamice, tot ce nu se leagă de momentul istoric – pe scurt, tot ce nu are legătură cu viziunea modernă asupra căsătoriei monogame heterosexuale – dispare.

Poate fi neplăcut să consideri violul sclavelor, violul marțial și poligamia ca parte a sexulității islamice, dar ele sunt mereu prezente în surselor noastre. Discuția despre sexualitate în tradiția islamică ar trebui să includă și mutilarea organele genitale feminine. Practica a fost acceptată de al-Ghazali, unul dintre cei mai importanți gânditori din tradiția noastră care credea nu numai că circumcizia femeilor îmbunătățește actul sexual, dar și ajută o femeie să își mențină aspectul. Pe lângă aceste probleme, o definiție mai cuprinzătoare a „tradiției islamice” include și practici sexuale care nu sunt acceptate de tradiția legală islamică. Prezența incontestabilă a temelor homoerotice în poezia și literatura mistică musulmane arată că tradiția islamică împarte un anumit spațiu cu tradiția queer. Capelanul poate scoate homosexualitatea în afara Islamului dacă vorbește în anumiți termeni legali sau biblici, dar faptul că pretinde că nu există musulmani queer sau că aceștia nu au avut nici o contribuție la sexualitatea islamică face ca tradiția lui islamică să fie în afara realității. Slujba de la Brown spune musulmanilor heterosexuali că trebuie să aibă răbdare și să aștepte până la căsătorie, dar le spune musulmanilor gay că trebuie aibă răbdare și să aștepte moartea pentru că ei nu au acces la sexualitatea sacră pe această planetă. De fapt, pentru că slujba nu spune nimic despre musulmanii gay, ea spune că ei nu există. Gândindu-mă la asta, realizez că slujba asta pe care eu am citit-o acasă a fost ținută în fața unei săli pline de oameni. Poate nu toți se identifică drept heterosexuali. Capelanul a stat în fața unui public și s-a prefăcut că unii oameni nu erau acolo.

Nu cred că tradiția islamică e bătută în piatră sau că putem studia cu adevărat Islamul doar prin intermediul textelor premoderne. Ca o tradiție vie, Islamul suferă mutații dramatice. Oricăt de anti-istorică poate fi viziunea slujbei asupra Islamului și a sexualității, tot reflectă ce spune „tradiția islamică” pentru mulți dintre musulmanii căruia i-a fost adresată. Adevărul e că slujba respectivă a apărut în feed-ul meu de Facebook tocmai pentru că rezonează cu definiția actuală a multor musulmani. Unele dintre comentariile pe care le-am citit o descriu chiar ca fiind progresistă și un pas înainte.

Când m-am plâns de slujbă unui prieten, mi-a răspuns că nu există nici un motiv pentru care un capelan ar include sclavia în discuția despre Islam și sex atunci când se adresează unui public format din studenți, pentru că nu e o temă relevantă pentru ei. Am trecut de asta, mi-a spus. Chiar dacă Coranul, sunna si gănditori care au ajutat la formarea Islamului au tratat concubinajul ca perfect acceptabil, trebuie să luăm în considerare contextual istoric și să lasăm discuțiile astea în trecut.

Personal, sunt de acord cu asta. Dar când am adus în discuție homosexualitatea , a spus „Islamul e clar cu privire la asta.” A insistat că nu există loc în Islam pentru acceptarea relațiilor homosexuale. Afirmația lui că există o poziție clară a Islamului asupra homosexualității și, mai important, că trebuie să respectăm această poziție contrazice ideea că putem să ignorăm acceptarea violului din Coran. Dacă nu putem să facem loc musulmanilor queer deorece Coranul este atât de categoric, ce ne dă dreptul să ștergem concubinajul? Cum putem spune că am trecut de sclavie – sau că adevărata intenție a Coranului și a Profetului, chiar și când acceptau explicit sclavia, era să o desfințeze gradual – dar nu putem să vorbim la fel de iubirea homosexuală?

Pentru a face afirmații despre ce spune tradiția islamică, trebuie să devenim editori. Trebuie să accentuăm faptul că al-Ghazali a pus prioritate pe dreptul femeilor căsătorite de a avea satisfacție sexuală, în timp ce ignorăm că el credea în multilarea organelor feminine. Putem să uităm că fratele lui al-Ghazali, un poet, mistic și gânditor stimat, era un avocat al contemplării erotice a băieților ca practică spirituală. Atât includerea, cât și excluderea sunt definite de nevoile proprii. Când decidem ce părți ale tradiției ne sunt utile, putem să privim acele texte și figuri importante doar din perspectiva prezentului nostru. Nu e niciodată doar despre ce ne spune tradiția, pentru că tradiția nu spune nimic până nu am interpetat ce spune prin prisma timpului nostru. Și fiecare interpretare e o alegere.

Michael Muhammad Knight (@MM_Knight) este autorul a nouă cărți, inclusiv Tripping with Allah: Islam, Drugs and Writing şi William S. Burroughs vs. the Qu’ran.

Traducere: Nancy Dinescu