FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Întrebarea zilei: Cum se simte iubirea?

Am inventat această rubrică pentru internii noștri, dar o mai face uneori și redactorul șef.

Am inventat această rubrică pentru internii noștri, dar o mai face uneori și redactorul șef când vrea să chiulească de la birou.

Astăzi când m-am trezit din somn m-a luat așa o melancolie de toamnă și mi-am adus aminte de fostul meu job, la o revistă glossy de femei, unde toate textele izvorau dintr-o iubire nețărmurită, bibelou de porțelan. Cum în zilele astea de criză și tumult politic nu mai am parte de așa ceva, cum fonduri pentru cultură ca să-mi hrănesc iubirea față de artă nu mai sunt, și cum VICE nu e locul unde să găsesc dragostea, am ieșit pe străzi să-mi alimentez nostalgia.

Publicitate

VICE: Cum se simte iubirea?

Blondul: Ca marijuana, te liniștește, te relaxează. Alcoolul are mahmureală și nu te simți bine, deși merge și-un pahar de vin.

Brunetul: Nu spun la ce liceu sunt, dar profu'meu de mate spunea: „Orice om are dreptul la un pahar de vin, iar întrucât orice om după un pahar de vin devine alt om, are dreptul la încă un pahar de vin.”

Ce-i mai tare, sexul sau dragostea?

Blondul: Sexul, pentru că momentan, la vârsta mea, nu cred c-am descoperit iubirea.

Brunetul: Depinde de starea de moment. Mie de obicei mi se întâmplă jumate-jumate.

Și unde te duci pentru sfaturi în dragoste?

Blondul: Folosesc prietenii, iar în ultimă instanță Googălu'.

Brunetul: Sfaturile mi le dau eu. Dacă fac o prostie să știu că am greșit eu, nu am făcut cum mi-a zis altul.

Vorbiți și cu părinții voștri despre iubire?

Brunetul: Relativ.

Blondul: Nu zic că ai mei sunt comuniști, dar nu-s deschiși la minte. Mama mi-a făcut mare scandal anul trecut, că mi-a găsit un prezervativ sub tastatură. Mi-a zis: „Ce cauți tu cu așa ceva? N-ai treabă”. Mi l-a confiscat. Tata a fost mai înțelegător pentru că o fi trecut și el prin aceleași chestii cu mama lui.

VICE: Săru'mâna, cum se simte dragostea?

Bunica: Of mamă, da mie la 70 de ani îmi mai trebuie dragoste? Când ești tânăr, e frumos. Se simte ca ceva reciproc așa, mai altfel.

Se schimbă iubirea cu vârsta?

Da, e ca după vârstă, mai liniștită, mai sigură.

Publicitate

Până te căsătorești e riscant?

Da. Dar în ziua de astăzi nu cred că mai e așa sigură pentru tineretul ăsta. Eu când am terminat școala mi-au dat repartiție, am făcut 32 de ani de serviciu, m-am căsătorit la 19, se dădeau apartamente, am ieșit la pensie, am crescut nepoții. Și tot așa.

Dar ce diferențe sunt între iubirea de pe vremea dumneavoastră și asta din prezent?

Pe vremea mea purtam uniforme la școală, acum uite-le cum vin, cu droguri, de care eu n-am auzit și am stat șapte ani la internat. Drogurile au influențat negativ iubirea, din cauza democrației prost înțelese.

VICE: Cum era iubirea înainte de Revoluție?

Bunicul: Înainte de 89 - aia a fost lovitură de stat - nu exista om care să nu lucreze. Avea banul și concediul asigurat. În ziua de astăzi, dacă nu ai casă, unde faci dragoste? Și ce-i oferi ca bărbat, iubitei tale? Cum să faci dragoste pe stomacul gol? Eu cred că, dacă o ținem așa, tinerii n-o să se mai căsătoorească deloc.

Cine ar trebui să se ocupe de această problemă națională?

Nenorociții de guvernanți. Nu Ponta, că e un terchea berchea care și-a dat doctoratul prin copiere. Cu Daciana îi e bine după ce a furat.

Ce sfaturi în dragoste le-ați dat copiiilor dumneavostră?

Nicunul, că la nivel de București ieși din casă și afli tot.

VICE: Bună ziua, pentru cine sunt florile?

Medic, dar nu de inimă: Pentru o cunoștință. Soția lucrează în învățământ și azi a început anul școlar și am zis haide domne, ca să nu mă duc cu mâna goală în vizită, tot la niște doamne.

Publicitate

E iubirea mai riscantă din cauza revoluției sexuale?

Vedeți voi, că voi sunteți mai puștoaice, iubirea asta din toată lumea s-a făcut mereu cu actul ăsta sexual. Sunt instincte. Pe timpuri era o problemă, că chestia asta se lăsa descoperită cu mai mare greutate. Acum presa a pus accentul pe actul sexual.

Cum ar trebui să fie?

O femeie o dezbraci tu cu ochii, când o vezi. Un bărbat dacă îți arată el fibra musculară sau vezi tu totul nu mai descoperi plăcerea. Totul e să fie o atracție, să-ți lase posibilitatea să descoperi.

Foarte frumos.

VICE: Ce e iubirea?

Laur, 20 de ani: E doar un fior.

Bunica mea spunea că e fiorul prostiei.

Eu tocmai m-am despărțit. Mă simt bine acum, sunt ușurat.

Ce formă are dragostea?

Poate avea orice fel de formă, dar pentru mine nu are acum, e doar un vânt. E mai tristă. Mi-au trecut nervii, nu-mi vine să dau cu pumnul în perete, dar nu știu ce să gândesc, ce să spun.

Iubirea îți șterge creierul?

Da. E un drog. Devii dependent de persoana pe care o iubeai la început și după nu o mai iubești, dar te-ai obișnuit și e greu să renunți. Asta a fost prostia mea, chiar dacă a fost rău, tot am încercat să repar.

Ce zodie ești?

Taurii iubesc cu pasiune. Ea nu știu ce zodie era, dar acum cred că era scorpion.

VICE: Cum se simte iubirea?

Proaspăt absolvent dreapta: Ahahaha, ahahaha.

Și noua ni se pare funny. Dar zii ceva.

Nu io, nu io.

Îți place poezia romantică?

Publicitate

E exagerată în sensul că e abstractă. Luceafărul l-am dat la Bac, am avut ce să scriu, e ok.

Dar ce-ți place în viață?

Să fumez, să beau. Iubirea e cât de cât ca alcoolul, te ia așa și ești amețit.

Iar când îți revii s-ar putea să-ți fie și rău.

Adevărat. Fiecare să-și facă de cap cum vrea, la tinerețe orice e ok. Dacă te căsătorești intervine rutina și responsabilități și alte prostii.

E mai important sexul când ești tânăr?

Da. După 30 de ani trece pe un plan secundar.

VICE: Aveți plăcere să ne răspundeți la câteva întrebări despre iubire?

Statornicul: Nu.

Ce formă are dragostea?

Cu un cerc, se mai rostogolește, se mai zăpăcește. Dar poate să fie și pătrat, când ai capul în colțuri.

Iubirea se schimbă cu vârsta?

S-ar putea. Să scadă sau să crească. Tinerii din ziua de azi iubesc altfel. Fetele sunt mai mult după material. De vină sunt televiziunile care arată cum s-au realizat toți că s-au cuplat cu cineva pentru că aveau bani.

Îi mai faceți soției o cafea dimineața, din dragoste?

Cafeaua o faci din plăcere sau obligație. Eu de exemplu o fac că am eu nevoie. Altfel n-aș face.

Sunteți fidel?

Statornic. Fidel e altceva. Înseamnă că nu o înșeli niciodată, nici măcar să te gândești. Noi ne mai gândim câteodată, nu știu dacă și reușim…

VICE: Cum crezi tu că se simte iubirea?

Romantica: Mi-ai văzut fața și-ai zis gata, ea știe. Pentru mine e un subiect serios, chiar îmi puneam întrebarea. E ca o spirală care se tot hrănește din propia energie și merge, și merge, și merge, ca o emoție care se hrănește din sine în continuu.

Publicitate

Ce e mai important, dragostea sau sexul?

De ce le detașăm?

VICE: Ce ai întreba un om mai în vârstă despre iubire?

Rapper: Are sens să ai o relație lungă la o vârstă mică? Încă nu m-am prins.

Colegele tale de clasă ce cred despre iubire?

Nu cred că se gândesc la altceva decât haine, bani, telefoane, mașini și cam atât.

Ce înveți din muzică despre iubire?

Ascult hip-hop și rap. Cam tot ce e underground. Trag învățături din experiențele altora, povestite pe piese. De exemplu Ombladon- Cheia de sub preș sau Biță-  Vorbește vinul. Paraziții arată partea negativă.

VICE: Trece iubirea prin stomac?

Muncitor: Între noi doi? Vrei să fii iubita mea? Eu simt ca orice om. Vrei și tu salam?

Mersi, nu mănânc carne.

Ahahaha, auzi bă, domnișoara nu mănâncă carne. Tu ce vrei acum, să mă iei pe ocolite?

De ce nu dai un sfat la tineretul din ziua de azi?

La ziar nu zic, doar dacă dorești particular.

Nu ești însurat?

Și care-i problema?

VICE: Salut.

Paulina: Aveți o țigară, vă rog frumos?

Poftim. Ne interesează și cum se simte iubirea.

Cum adică iubirea? E bună. De ce?

Facem un sondaj.

Nu ai cinci mii, un leu?

Dacă ar fi să asociezi dragostea cu un obiect, care ar fi ăla?

Cu-n măr.

Ce-are dragostea cu mărul?

Ce să aibă, domne?

Ce e mai importantă, dragostea sau sexul?

Eu sunt domnișoară. Mă mărit virgină. Așa e la noi, fata nu o iei femeie. Sunt singura pe strada asta, în rest toate sunt măritate. Am avut prieten, dar n-am avut bărbat. Ne-am certat, nu mi-a plăcut mie de el. Dă și mie un leu, ai?

În concluzie, dacă iubești e ca și cum ai fi un drogat sau un alcoolic dependent, nu poți să iubești dacă n-ai bani și casă unde să ți-o tragi, e ok să înșeli atât timp cât ești statornic, dragostea poate fi un măr, o spirală, un cerc, un pătrat sau doar un vânt. Nu știu de ce, dar mi-a trecut nostalgia.