Tipii ăștia gay din România au mai mult testosteron decât tine

Cultura queer e un amalgam de subculturi. Dacă nu ai prieteni gay, probabil că atunci când auzi „bear" te gândești la Yogi sau la Baloo. Așa că lasă-mă să te luminez.

Bearșii sunt o subcultură queer care celebrează masculinitatea. Adică tipul ăla de bărbați păroși și masivi, ca niște gladiatorii din filmele anilor `50.

În timpul epidemiei de HIV, din anii 80-90, să fii slăbănog era tot una cu boala. Corpurile masive erau un semn de sănătate și virilitate. Așa au dezvoltat gayii un gust pentru chestia asta, care a rămas până astăzi.

Astăzi, bearismul e un fel de contracultură. Într-o lume care glorifică corpurile lucrate și epilate, chestia asta sărbătorește tipul de bărbați care nu prea au grijă de ei. Bearșii și-au creat și o taxonomie elaborată: slăbănogii sunt „otteri", „cubs" sunt ăia tineri, asiaticii sunt „panda" și bearșii bătrâni sunt „urși polari".

În plus, au și o carte de bucate. Și un câmp academic care-i studiază. Nu e nici pe departe ceva underground. Conform unor estimări, 1.4 milioane de bărbați americani se identifică ca „bear", și au chiar și un reprezentant în Congresul American.

Dacă modul în care oamenii ăștia arată îți pare cunoscut, de parcă l-ai mai văzut de un milion de ori prin Centrul Vechi, asta e pentru că unii bărbații straight din ziua de azi copiază o groază de chestii din cultura bear. Dacă ai barbă și te îmbraci în cămăși în carouri sau denim arăți ca un gay, și fac pariu că nici nu știai.

Deși în România subcultura asta nu este foarte cunoscută, ea are reprezentanți, ba chiar și manifestări proprii.

Săptămâna trecută, de exemplu, a avut loc Bears – Beer Blast, un eveniment organizat în cadrul Gay Pride.

Am fost acolo și am vorbit cu un bear român, ca să văd mai îndeaproape ce e cu fenomenul ăsta.

VICE: Cum sunt bearșii diferiți de restul gayilor?
Bear: Percepția generală e că gayii sunt foarte îngrijiți. Asta e o subcultură formată din oameni mai fără griji. Cred că bearilor le pasă mai puțin de felul în care arată. E vorba de o anumită atitudine. Știi, se ajunge un pic și la sfidare, adică toată societatea îți spune că ești urât, și atunci tu întorci invers toată chestia asta. Oamenii ăștia pur și simplu se acceptă așa cum sunt: mai păroși, mai puțin păroși, mai grași, mai slabi sau mai musculoși.

Cum arată un bear?
Ideea e că un bear ar trebui să fie un tip mai masiv, chiar uneori supraponderal, deci mai mare decât media. Eventual păros, uneori chelios, uneori cu barbă. Dar nu se rezumă numai la asta. Nu trebuie să le bifezi pe toate ca să fii inclus. Adică, există bearși care nu sunt super păroși.

Există diverse genuri, cum s-a văzut și la Bears – Beer Blast. Există bearul ăla mare, păros, gras chiar. Dar există și variantele de otter, ăsta mai subțirel sau atletic, dar care intră în categoria mare de bearși. Există bearul foarte gras, care se numește „chub". Sau bearul musculos, care e „muscle bear".

Cum ai început tu să te consideri bear?
S-a întâmplat așa, a fost o chestie graduală, un proces care a început acum vreo cinci ani și jumătate. Pur și simplu am fost atras de imaginea asta și am am simțit nevoia unei schimbări. Schimbarea s-a petrecut treptat. Mi-am lăsat barbă, părul a cam plecat singur și l-am rezolvat, am început să-l rad. Și fizicu-i fizic: am făcut înot și sunt mare.

Cât de mare e comunitatea bear în România?
Păi, uite, la Bears – Beer Blast am fost în jur de 20 de persoane. Poți să zici că e un progres. M-am întâlnit cu un cunoscut din Italia și îmi spunea „dar la voi nu există bearși?" Și am zis „nu prea". Și ăsta e adevarul, că nu prea există. E un fenomen în formare. Probabil că, după ce vor auzi și alții despre evenimentul ăsta, vor prinde curaj să iasă.

Ce crezi că ar trebui să se întâmple ca să iasă bearșii la suprafață?
Comunitatea nu se rezumă la cei care ies în club sau cei care ies la un Bears Night. Sunt extrem de mulți care nu ies. E cam ca un iceberg așa, toată comunitatea asta. E un grup care se duce vineri și sâmbătă în Queens și care vine la Pride și care poate mai vine la un film tematic, însă marea majoritate preferă să nu iasă, să nu se știe, să nu se vadă, să nu se afle despre ei.

Dacă toată lumea stă acasă - că nu vreau să mă știe maică-mea, nu vreau să mă știe vecina, nu vreau să mă știe la serviciu, nu vreau să mă știe la magazin, nu vreau să mă știe profesorii - nu te știe nimeni, stai sub nivelul apei. O să ajungi ca generația de dinainte de Revoluție, care s-au învățat să se ascunda și n-o să iasă niciodată. Generația aia e pierdută.

Care e relația pe care o are un bear cu corpul lui?
M-am întâlnit cu un amic care mi-a spus: „Vai, ce bine e că ne-am întâlnit noi așa între noi, grașii, mari, fără să ne stresăm că suntem prea mari, că suntem prea grași". Uneori când mergi la club gay cu toată lumea, vrei să accepți sau nu, există presiunea societății și a normelor sociale. Mai ales în cultura gay, care îți impune să fii super slim.

E fenomenul ăla de, știi, „Ok, toată lumea zice că sunt urât, eu îmi găsesc mândria în a fi diferit". Și nu te stresezi așa de mult că ești mare. E parte din cultura bear. Dar nu în sensul negativ, că nu se îngrijesc și că sunt delăsători și că se îngrașă pentru că nu vor să slăbească.

Cum vezi bărbați straight lumbersexuali care copiază cultura bear?
Cred că a venit cumva natural moda asta cu barba. Faza cu părul e o chestie care se întâmplă ciclic. În anii 50-60, se punea foarte mult accent să fii ras. După care au venit anii 70, de revoltă, cu părul lung, cu barbă, hippie, oarecum neîngrijit. După care au venit anii 80-90-2000, în care s-a căzut din nou în curățenie. Și acum se întâmplă exact fenomenul invers. Lumbersexualii iau niște elemente de la cultura bear, da. Dar barba lor e foarte îngrijită.

Există discriminare față de bearși pe siteurile de gay?
Există discriminare legată de vârstă. Aici, dacă ai trecut de 35 de ani, deja ești terminat din punct de vedere al comunității gay. Ți-ai trăit traiul și gata, poți să te duci la azil. În schimb, în afară sunt căutați bearșii până și spre 50 - 55 de ani. Se întâmplă să primești înjurături. În general nu merită să le raspund, dar a fost unul căruia i-am răspuns. A fost neobișnuit de rău: „Mamaie, știu un azil mișto pentru matale. E ieftin și condițiile sunt bune. Cică stai cu bărbați în cameră. Din pensie îți poți permite să plătești. La sfârșit. îți face cadou un sicriu mișto. Model nou, ultimul răcnet. Ce zici, te bagi?".

Unde se întâlnesc bearșii?
A fost o saună mai demult. A venit lumea, au făcut fiecare cunoștință cu celălalt. S-au făcut toate combinațiile posibile și după care nu s-a mai venit. Și sauna a murit.

As vrea să întâlnesc mai mulți bearși, dar opțiunile sunt foarte limitate. Sunt vreo două - trei aplicații care sunt targetate pe bearși. Scruff, cea mai populară, are pe tot Bucureștiul undeva la 35 de profile. Asta e mai mult pentru bearși si muscle bearși. Și mai e una, Grawl, pentru bearși adevărați, ăia mari, grasi.

Faci combinări de 35 luate câte 2, 3, 4, depinde de preferinte, și le termini. La fel ca la saună. Dacă la noi sunt 35 de profile pe Scruff, trebuie să găsesti persoana care, o dată să o placi tu, si o dată să te placă el.

Și șansele să faci asta într-o masă de 35 de persoane sunt foarte mici. Ca sa mai ajungi și la relație, asta e o chestie de noroc.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre comunitatea gay din România:
Viața gay între Mița Baston și… Securitate
Am vorbit cu actorul român gay care s-a căsătorit cu iubitul în America
Prin ce trec colegii tăi gay din liceele românești, când te porți ca un ghiolban